Întrebări de la cititori
● Cum trebuie să considere un creştin folosirea sîngelui ca îngrăşămînt, ca hrană pentru animale, sau în alte scopuri decît alimentaţia omului?
În chestiuni de felul acesta, modul de gîndire şi de acţiune al unui creştin trebuie să reflecte punctul său de vedere bazat pe Biblie cu privire la sfinţenia sîngelui.
Multe persoane care nu cunosc sau nu sînt preocupate de modul de gîndire al lui Dumnezeu, aprobă folosirea sîngelui uman în transfuziile de sînge. De asemenea, în unele zone, oamenii consumă sîngele animal ca aliment, de exemplu în sîngerete. Dar folosirea greşită a sîngelui nu se opreşte aici. Unii oameni de afaceri caută să profite de pe urma sîngelui animalelor sacrificate în măcelării, preparînd din ele îngrăşăminte, amestec pentru hrana cîinilor şi pisicilor sau folosindu-l în alte produse comerciale.
Dar creştinii ştiu din Biblie că sîngele nu este pur şi simplu unul dintre produşii biologici care să poată fi folosit în orice mod posibil sau profitabil. Biblia arată că sîngele reprezintă viaţă şi de aceea Dumnezeu a spus omenirii, prin Noe, că oamenii nu trebuie să mănînce sînge (Geneza 9:3, 4). Mai tîrziu, Dumnezeu a înclus această interdicţie în cadrul legii mozaice (Leviticul 17:12; Deuteronomul 12:23). După ce Legea a fost abolită, Dumnezeu i-a instruit pe creştini, arătîndu-le că trebuie „să se abţină de la (. . .) sînge.“ În consecinţă, Martorii lui Iehova nu consumă sînge, nici nu acceptă transfuziile de sînge. Ei nu sprijinesc diferitele utilizări comerciale ale sîngelui. — Faptele 15:19, 20, 28, 29.
Vom înţelege mai bine corectitudinea acestui punct de vedere dacă vom examina răspunsul la întrebarea: ce se făcea cu sîngele animalelor tăiate în vechiul Israel?
Dumnezeu le-a spus israeliţilor că sîngele putea fi folosit ca jertfă pe altar (Leviticul 17:11). Dacă nu era folosit în acest mod, atunci sîngele unui animal trebuia să fie vărsat pe pămînt. Prin aceasta sîngele se întorcea, într-un sens, la Dumnezeu, căci pămîntul este scăunelul picioarelor sale. — Leviticul 17:13, 14; Isaia 66:1.
Restricţiile impuse de Dumnezeu cu privire la folosirea sîngelui au fost apoi întărite prin ceea ce le-a spus el israeliţilor cu privire la grăsime. Spre deosebire de ceea ce se pretindea închinătorilor adevăraţi înainte şi după legea mozaică, israeliţii din epocile cînd legea mozaică era în vigoare nu trebuia să mănînce grăsimea. Grăsimea animalelor de jertfă era considerată drept partea cea mai bogată sau mai bună, de aceea ea trebuia arsă pe altar ca jertfă pentru Dumnezeu (Leviticul 3:3–5, 16). În această privinţă exista o asemănare în modul de a considera şi a folosi sîngele şi grăsimea, în cazul celor aflaţi sub Lege. Dar exista şi o deosebire. Cel puţin în cazul unui animal care era găsit mort sau ucis de alte fiare, legea lui Dumnezeu spunea că grăsimea putea „să fie folosită în orice lucru care se poate imagina, dar nu trebuie sub nici o formă s-o mîncaţi.“ Vedeţi deosebirea? Deşi ei nu putea să mănînce nici sîngele, nici grăsimea, Iehova spune însă că grăsimea putea fi folosită în alte moduri decît pentru jertfă. Dar Dumnezeu nu a spus aşa ceva privire la sînge. Dacă sîngele nu era pus pe altar el trebuia să fie vărsat pe pămînt, astfel viaţa animalului întorcîndu-se la Dătătorul vieţii. — Leviticul 7:22–27.
Creştinii nu sînt sub legea lui Moise (Romani 7:6; Coloseni 2:13–16). Totuşi, nouă ne este ordonat în mod expres „să ne abţinem de la sînge.“ Desigur că noi trebuie să respectăm sfinţenia sîngelui, pentru că ne dăm seama că salvarea noastră a devenit posibilă prin sîngele lui Cristos (Efeseni 1:7; Coloseni 1:13, 14, 20). Un creştin care apreciază aprofunzime acest lucru, nu are nevoie de liste nesfîrşite de reguli cu privire la ceea ce trebuie să facă în cazul întrebuinţărilor comerciale ale sîngelui.
Să examinăm, de exemplu, folosirea sîngelui ca îngrăşămînt. Cînd un vînător israelit vărsa sîngele unui animal pe pămînt, aceasta nu avea drept scop fertilizarea solului. El îl vărsa pe pămînt din respect pentru sfinţenia sîngelui. Atunci un creştin care simte o apreciere asemănătoare faţă de semnificaţia sîngelui, îl va putea oare strînge în mod deliberat de la animalele tăiate pentru ca să-l poată folosi ca îngrăşămînt? Puţin probabil, căci o asemenea comercializare a sîngelui n-ar fi în armonie cu respectul profund pentru valoarea sîngelui de a reprezenta viaţa.
Bineînţeles că un creştin nu poate spune unui necreştin că nu trebuie să folosească sîngele ca îngrăşămînt sau în alte produse comerciale. Iar dacă majoritatea îngrăşămintelor care se vînd pe piaţă conţin sînge, creştinul va hotărî pentru sine ce are de făcut. El poate lua în considerare o serie de factori cum ar fi sfatul Bibliei de a ne abţine de la sînge, posibilitatea unor produse similare, mustrările unei conştiinţe instruite pe baza Bibliei precum şi simţămintele altora. — 1 Corinteni 8:10–13.
O altă situaţie care apare uneori este în legătuă cu folosirea sîngelui ca hrană pentru animale. Este adevărat că în prezent multe animale sălbatice nu se hrănesc cu vegetaţie aşa cum spune Biblia că a fost iniţial (Geneza 1:30). Mai degrabă ele se hrănesc cu alte vieţuitoare, cu sînge cu tot. Totuşi, ar putea un creştin care cunoaşte legea lui Dumnezeu despre sînge să-şi hrănească în mod intenţionat cu sînge animalele aflate în îngrijirea sa? S-ar armoniza oare aceasta cu ceea ce ştie el despre modul în care se trata problema sîngelui sub lege?
În fine, unele întrebări se ridică cu privire la cadavrele unor animale care au în ele sîngele nescurs. În Israel, o persoană care găsea un cadavru al unui animal mort putea să-l vîndă unui străin care nu era interesat să respecte legea lui Dumnezeu (Deuteronomul 14:21). Este demn de notat, însă, că această prevedere nu însemna ca un israelit să-şi facă un obicei regulat de afaceri cu trafic de sînge sau carne cu sîngele nescurs. Nici nu însemna ca un israelit să ucidă în mod deliberat un animal şi să-i lase sîngele în el, pentru că unor persoane le place gustul cărnii cu sîngele nescurs, sau pentru ca acea carne să atîrne mai greu la cîntar. În nici un caz, ci el dispunea pur şi simplu de un cadavru pe care nu-l putea folosi pentru mîncare şi care trebuia să fie înlăturat.
Prin urmare, un fermier de astăzi se poate debarasa de un animal mort, cum ar fi o vacă pe care a găsit-o moartă şi căreia nu mai poate să-i scurgă sîngele. Sau un vînător poate găsi un animal mort într-o capcană. Ce poate face el cu un astfel de animal căruia nu i s-a scurs sîngele? Să-l vîndă unui hingher? Sau unui necreştin, care să-l folosească personal sau în scopuri comerciale? Creştinul personal trebuie să decidă, după ce ia în considerare şi ceea ce îi pretind legile ţării precum şi factorii de felul celor dezbătuţi mai sus, inclusiv importanţa faptului de a avea o conştiinţă bună înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor. — Faptele 24:16.
● Ce a vrut Isus să spună prin cuvintele: „Lampa trupului este ochiul. Dacă deci ochiul tău este simplu, întregul tău corp va fi luminos“?
Unii au susţinut că aceste cuvinte din Matei 6:22 se referă la sănătate sau au un înţeles medical, ca şi cum ochiul ar fi modalitatea elementară de a descoperi bolile sau slăbiciunile trupeşti. Totuşi această concepţie nu concordă cu contextul. Isus tocmai avertizase de pericolul de a „aduna averi pe pămînt.“ Şi după aceste cuvinte despre „ochi“ el a îndemnat să lucrăm ca nişte sclavi mai degrabă pentru Dumnezeu decît pentru bogăţii. — Matei 6:19–24.
Evident, observaţia lui Isus a fost că discipolii săi trebuie mai degrabă să păstreze un ochi „simplu,“ adică un ochi care se fixează cu sinceritate asupra unui singur lucru, decît să-i fie sustrasă atenţia, de exemplu, de bogăţie. Un creştin care se concentrează pentru a face voia lui Dumnezeu este „luminos,“ deoarece el reflectă iluminarea sa asupra altora, ceea ce este spre gloria lui Dumnezeu.