ARTICOLUL DE STUDIU 47
Lecții practice din cartea Leviticul
„Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu și de folos.” (2 TIM. 3:16)
CÂNTAREA 98 Scripturile, inspirate de Dumnezeu
PREZENTAREa
1, 2. De ce ar trebui creștinii de azi să aprofundeze cartea Leviticul?
APOSTOLUL Pavel i-a reamintit tânărului său prieten Timotei că „toată Scriptura [inclusiv cartea Leviticul] este inspirată de Dumnezeu și de folos”. (2 Tim. 3:16) Cum considerăm această carte biblică? Unii o văd ca pe o culegere de reguli învechite, dar adevărații creștini au o altă părere.
2 Deși cartea Leviticul a fost scrisă cu 3 500 de ani în urmă, Iehova a păstrat-o „pentru instruirea noastră”. (Rom. 15:4) Dorim din toată inima să o aprofundăm deoarece ea ne dezvăluie gândurile și sentimentele lui Iehova. Să analizăm patru dintre lecțiile pe care le desprindem din această carte inspirată.
CUM PUTEM OBȚINE APROBAREA LUI IEHOVA
3. De ce erau oferite jertfe în Ziua Ispășirii?
3 Prima lecție: Pentru ca sacrificiile noastre să fie acceptate de Iehova trebuie să avem aprobarea lui. Anual, în Ziua Ispășirii, membrii națiunii Israel se adunau și aduceau jertfe de animale. Aceste jertfe le reaminteau israeliților că aveau nevoie de iertare. Însă, înainte ca marele preot să aducă în Sfânta Sfintelor sângele animalului sacrificat, el trebuia să îndeplinească o altă sarcină, chiar mai importantă decât iertarea păcatelor națiunii.
4. După cum se arată în Leviticul 16:12, 13, ce făcea marele preot când intra prima dată în Sfânta Sfintelor în Ziua Ispășirii? (Vezi imaginea de copertă.)
4 Citește Leviticul 16:12, 13. Să ne imaginăm scena: în Ziua Ispășirii, marele preot intră în tabernacol. Este prima dintre cele trei ocazii în care el intră în Sfânta Sfintelor în acea zi. Într-o mână ține un recipient plin cu tămâie parfumată, în cealaltă, un făraș pentru foc, plin cu cărbuni aprinși. El se oprește un moment în fața perdelei de la intrarea în Sfânta Sfintelor. Apoi, cu mult respect, intră în încăpere și stă înaintea arcei legământului. În sens simbolic, el se află în prezența lui Iehova! Preotul pune cu grijă tămâia sfântă peste cărbunii aprinși, iar încăperea se umple de un miros plăcut.b Mai târziu, el va intra din nou în Sfânta Sfintelor cu sângele jertfelor pentru păcat. Să remarcăm că el arde tămâia înainte de a oferi sângele jertfelor.
5. Ce putem învăța din folosirea tămâii cu ocazia Zilei Ispășirii?
5 Ce învățăm din folosirea tămâii în Ziua Ispășirii? Biblia arată că rugăciunile celor loiali, pe care Iehova le acceptă, sunt asemenea tămâii. (Ps. 141:2; Rev. 5:8) Să ne amintim că marele preot prezenta tămâia înaintea lui Iehova cu mult respect. În mod similar, când ne rugăm lui Iehova, o facem cu un respect profund, fiind animați de un sentiment de venerație. Îi suntem foarte recunoscători Creatorului universului, care ne permite să îi vorbim și să ne apropiem de el, așa cum un copil se apropie de tatăl lui. (Iac. 4:8) El acceptă să îi fim prieteni. (Ps. 25:14) Prețuim nespus acest privilegiu și nu vrem să facem nimic ce l-ar dezamăgi pe Iehova.
6. Ce învățăm din acțiunea marelui preot de a arde tămâie înainte de a aduce jertfe?
6 Să ne amintim că marele preot trebuia să ardă tămâia înainte de a oferi jertfele. Astfel, el se asigura că avea aprobarea lui Dumnezeu. Ce putem învăța de aici? Cât timp a fost pe pământ, Isus a făcut ceva foarte important înainte să-și dea viața ca jertfă, ceva chiar mai important decât salvarea omenirii. El a trebuit să creeze condițiile pentru ca Iehova să îi accepte jertfa trăind în integritate și loialitate. Astfel, Isus a arătat că îndeplinirea voinței lui Iehova este cel mai bun mod de a ne trăi viața. Isus avea să justifice suveranitatea Tatălui său și să arate că modul său de guvernare este drept.
7. De ce a aprobat Iehova viața dusă de Fiul său pe pământ?
7 În timpul vieții sale pământești, Isus a respectat perfect normele drepte ale lui Iehova. Nicio tentație și nicio suferință – nici măcar perspectiva unei morți chinuitoare – nu i-au slăbit dorința de a apăra modul de guvernare al Tatălui său. (Filip. 2:8) Când a trecut prin situații dificile, Isus s-a rugat „cu strigăte puternice și lacrimi”. (Evr. 5:7) Rugăciunile lui fierbinți, spuse din inimă, dintr-o inimă loială, i-au întărit dorința de a rămâne ascultător. Pentru Iehova, rugăciunile lui Isus erau ca mirosul plăcut al tămâii parfumate. Întregul mod de viață al lui Isus i-a fost plăcut Tatălui său și i-a justificat suveranitatea.
8. Cum putem imita modul de viață al lui Isus?
8 Putem urma exemplul lui Isus străduindu-ne să ascultăm de Iehova și să-i fim loiali. Când ne confruntăm cu încercări, îl rugăm fierbinte pe Iehova să ne ajute deoarece dorim să îi fim plăcuți. Astfel, arătăm că susținem modul lui de a guverna. De asemenea, înțelegem că Iehova nu ne va asculta rugăciunile dacă facem lucruri pe care le condamnă. Însă, dacă trăim potrivit normelor sale, putem fi siguri că rugăciunile noastre sincere vor fi ca tămâia parfumată înaintea lui. Să fim convinși că integritatea și ascultarea de care dăm dovadă îl bucură pe Tatăl nostru ceresc. (Prov. 27:11)
UN SERVICIU MOTIVAT DE RECUNOȘTINȚĂ ȘI IUBIRE
9. De ce erau oferite jertfele de comuniune?
9 A doua lecție: Noi îi slujim lui Iehova motivați de recunoștință. Pentru a înțelege mai bine acest aspect, vom examina porunca referitoare la jertfele de comuniune, o altă parte importantă a închinării israeliților.c Din cartea Leviticul învățăm că un israelit putea aduce o jertfă de comuniune „ca mulțumire”. (Lev. 7:11-13, 16-18) El nu o aducea din obligație, ci de bunăvoie. Era un dar pe care israelitul îl oferea din iubire față de Dumnezeul său, Iehova. Cel care aducea jertfa, familia acestuia și preoții mâncau din animalul jertfit. Însă unele părți ale animalului sacrificat îi aparțineau exclusiv lui Iehova.
10. Ce ne dezvăluie jertfele de comuniune descrise în Leviticul 3:6, 12, 14-16 despre motivația cu care Isus a înfăptuit voința Tatălui său?
10 A treia lecție: Noi îi oferim lui Iehova ce avem mai bun deoarece îl iubim. Iehova considera grăsimea cea mai bună parte a unui animal. De asemenea, el a menționat că unele organe, inclusiv rinichii, aveau o importanță specială. (Citește Leviticul 3:6, 12, 14-16.) Drept urmare, Iehova privea cu plăcere spre jertfa unui israelit care îi oferea acele organe și grăsimea animalului sacrificat. Cel care aducea jertfa arăta că dorește să îi dea lui Dumnezeu ce avea mai bun. În mod similar, Isus i-a oferit de bunăvoie lui Iehova ce avea mai bun. El i-a slujit din tot sufletul, fiind motivat de iubire. (Ioan 14:31) Pentru Isus, înfăptuirea voinței lui Iehova era o plăcere; el prețuia mult legea lui Dumnezeu. (Ps. 40:8) Cât de mult trebuie să-l fi bucurat pe Iehova serviciul pe care Isus i-l aducea de bunăvoie!
11. Cum se aseamănă serviciul nostru cu jertfele de comuniune și de ce ne încurajează acest lucru?
11 Asemenea jertfelor de comuniune, serviciul pe care i-l aducem lui Iehova este o expresie a sentimentelor noastre față de el. Noi îi dăm ce avem mai bun deoarece îl iubim din toată inima. Cât de bucuros trebuie să fie Iehova când vede că milioane de închinători îi slujesc din iubire și prețuiesc legile sale! Putem găsi alinare la gândul că el remarcă și apreciază nu doar acțiunile, ci și motivațiile noastre. De exemplu, dacă ești înaintat în vârstă și nu mai poți face atât cât ți-ai dori, fii sigur că Iehova înțelege limitele tale. Poate consideri că nu poți face mult pentru Iehova, dar el observă iubirea ta profundă, care te motivează să faci ceea ce poți. El se bucură când vede că îi oferim ce avem mai bun.
12. Cum privea Iehova jertfele de comuniune și cum ne încurajează acest lucru?
12 Ce mai putem învăța analizând jertfele de comuniune? Pe măsură ce focul mistuia cele mai bune părți ale animalului, fumul se înălța spre cer, iar Iehova privea cu plăcere la acea ofrandă. Să fim siguri că el acceptă și serviciul nostru oferit din tot sufletul. (Col. 3:23) Să ne imaginăm zâmbetul său aprobator. Iehova observă și prețuiește toate eforturile noastre motivate de iubire și le consideră comori de care își va aminti cu apreciere pentru totdeauna. (Mat. 6:20; Evr. 6:10)
IEHOVA ÎȘI BINECUVÂNTEAZĂ ORGANIZAȚIA
13. Potrivit cu Leviticul 9:23, 24, cum a arătat Iehova că aproba preoția nou instituită?
13 A patra lecție: Iehova binecuvântează partea pământească a organizației sale. Să remarcăm ce s-a întâmplat în 1512 î.e.n., când tabernacolul se afla la poalele muntelui Sinai. (Ex. 40:17) Moise prezida ceremonia de numire a lui Aaron și a fiilor săi ca preoți. Națiunea era întrunită și aștepta ca preoții să aducă primele jertfe de animale. (Lev. 9:1-5) Cum a arătat Iehova că aproba preoția nou instituită? În timp ce Aaron și Moise binecuvântau poporul, Iehova a mistuit complet prin foc jertfa de pe altar. (Citește Leviticul 9:23, 24.)
14. Ce prefigura preoția aaronică?
14 Ce a demonstrat manifestarea deosebită de putere de la numirea marelui preot? Iehova și-a arătat sprijinul complet față de Aaron și fiii lui, pe care îi alesese preoți. Când israeliții au văzut cu claritate că Iehova îi susținea pe preoți, au înțeles că și ei trebuiau să facă la fel. Ce importanță are această idee pentru noi? Preoția din anticul Israel prefigura o preoție mult superioară, aceea în care Cristos este Marele Preot, iar cei 144 000 slujesc alături de el în cer ca regi și preoți. (Evr. 4:14; 8:3-5; 10:1)
15, 16. Cum arată Iehova că aprobă „sclavul fidel și prevăzător”?
15 În 1919, Isus a numit un mic grup de frați unși pentru a sluji ca ‘sclav fidel și prevăzător’. Acest sclav este în fruntea lucrării de predicare și le dă continuatorilor lui Cristos „hrană la timpul potrivit”. (Mat. 24:45) Observăm cu claritate dovezile care arată că Dumnezeu aprobă acest sclav fidel și prevăzător?
16 Satan și lumea lui fac toate eforturile pentru a împiedica activitatea acestui sclav. Dacă sclavul fidel nu ar avea sprijinul lui Iehova, i-ar fi imposibil să-și îndeplinească responsabilitatea. În pofida a două războaie mondiale, a persecuției înverșunate, a crizelor economice mondiale și a tratamentului nedrept la care a fost supus, sclavul fidel și prevăzător continuă să le dea slujitorilor lui Cristos de pe pământ hrană la timpul potrivit. Să ne gândim la abundența de hrană spirituală din prezent: publicațiile noastre sunt disponibile gratuit în peste 900 de limbi! Acestea sunt dovezi incontestabile ale sprijinului divin! O altă dovadă a binecuvântării lui Iehova este lucrarea de predicare. În prezent, vestea bună este predicată realmente „pe tot pământul locuit”. (Mat. 24:14) Nu avem nicio îndoială că Iehova își îndrumă și își binecuvântează cu generozitate organizația.
17. Cum putem arăta că susținem organizația pe care o folosește Iehova?
17 Ne putem întreba: Sunt recunoscător că aparțin părții pământești a organizației lui Iehova? El ne dă multe dovezi că aceasta este organizația lui, dovezi la fel de convingătoare ca focul din cer pe care l-a trimis în zilele lui Moise și Aaron. Într-adevăr, avem multe motive de recunoștință! (1 Tes. 5:18, 19) Cum putem arăta că susținem organizația pe care o folosește Iehova? Demonstrăm că o sprijinim aplicând îndrumările bazate pe Biblie pe care le primim în publicații, la întruniri și la congrese. De asemenea, ne arătăm loialitatea față de această organizație luând parte cât mai mult posibil la lucrarea de predicare și de predare. (1 Cor. 15:58)
18. Ce suntem hotărâți să facem?
18 Să fim hotărâți să aplicăm lecțiile practice învățate din cartea Leviticul. Să căutăm aprobarea lui Iehova, astfel încât jertfele noastre să fie plăcute înaintea lui. Să-i slujim motivați de recunoștință și să îi dăm tot ce avem mai bun, impulsionați de iubire. De asemenea, să susținem fără rezerve organizația pe care el o binecuvântează. Astfel, vom arăta că prețuim privilegiul de a-i fi Martori.
CÂNTAREA 96 Cartea lui Dumnezeu – o comoară!
a Cartea Leviticul cuprinde legi date de Iehova Israelului antic. Deși noi nu trebuie să respectăm acest cod de legi, putem trage multe foloase analizându-le. În acest articol vom studia câteva idei utile din cartea Leviticul.
b Tămâia arsă la tabernacol era considerată sfântă, iar în Israelul antic era folosită doar pentru închinarea la Iehova. (Ex. 30:34-38) Nu există nicio dovadă că, în secolul I, creștinii ar fi folosit tămâia în închinare.
c Pentru mai multe informații despre jertfele de comuniune, vezi Perspicacitate pentru înțelegerea Scripturilor, volumul 2, p. 526 (engl.).
d LEGENDA IMAGINILOR: În Ziua Ispășirii, marele preot intra în Sfânta Sfintelor cu tămâie și cărbuni aprinși, iar mirosul plăcut al tămâii umplea încăperea. Mai târziu, el intra din nou în Sfânta Sfintelor cu sângele jertfelor pentru păcat.
e LEGENDA IMAGINILOR: Din recunoștință față de Iehova, o familie israelită îi aduce preotului o oaie, ca jertfă de comuniune.
f LEGENDA IMAGINILOR: În timpul serviciului său de pe pământ, Isus și-a demonstrat iubirea față de Iehova respectând poruncile sale și ajutându-și continuatorii să facă la fel.
g LEGENDA IMAGINILOR: O soră în vârstă depune mărturie prin scrisori și astfel, în pofida limitelor sale, îi dă lui Iehova ce are mai bun.
h LEGENDA IMAGINILOR: În februarie 2019, fratele Gerrit Lösch, membru al Corpului de Guvernare, a lansat ediția revizuită a Traducerii lumii noi, în limba germană, în fața unui auditoriu entuziast și recunoscător. În prezent, frații și surorile din Germania folosesc cu bucurie în predicare ediția revizuită a Bibliei.