Capitolul 10

Te consideră Dumnezeu personal a fi important?

 1, 2. De unde ştim că Dumnezeu nu vede oamenii ca o masă impersonală, şi că el este interesat de fiecare în parte?

CUM priveşte Dumnezeu oamenii? Ca o mare masă de persoane, sau îi vede individual? Acordă el probabil vreunei oarecare grupe alese favoarea sa şi ignorează pe ceilalţi?

² Pentru Dumnezeu fiecare om este important ca individ (Faptele Apostolilor 17:24, 27). „El vrea ca toţi oamenii să fie mîntuiţi şi să cunoască adevărul“ (1 Timotei 2:4, Vestea Bună). Cînd apostolul Petru a creştină, a exclamat: „Negreşit, remarc că Dumnezeu nu este parţial şi că lui în orice naţiune omul [ca individ], care se teme de el şi cauzează dreptatea, îi este plăcut“ (Faptele Apostolilor 10:34, 35; 15:8, 9).

 3. Cum a dovedit Isus Christos că el îl consideră pe fiecare în parte, exact aşa ca Tatăl său?

³ Isus Christos a fost trimis de Dumnezeu pentru a se da „ca un preţ de răscumpărare pentru toţi“ (1 Timotei 2:6). El a gustat „moartea pentru fiecare“ (Evrei 2:9). Ar fi atunci de aşteptat ca Fiul lui Dumnezeu să fie indiferent şi să zică oarecum: „Eu mi-am dat, întradevăr, sîngele vieţii mele pentru fiecare, dar de ce importanţă este omul? Pentru mine nu joacă în fond nici un rol dacă îşi pierde sau nu viaţa sa“? Niciodată! Fiecare în parte este înconjurat cu atenţie şi primeşte ocazia să dobîndească viaţă.

 4. Ce poziţie ocupă Isus Christos faţă de omenire şi cum a ajuns el în această poziţie?

⁴ Deoarece Isus a dat jertfa de răscumpărare, el este „răscumpărătorul“ omenirii. Oamenii aparţin lui Iehova Dumnezeu fiindcă el este creatorul lor. Totuşi în calitate de copii ai răsculatului Adam, ei au fost „vînduţi ca sclavi ai păcatului“, „vînduţi sub păcat“ (Romani 6:16, 17; 7:14). De aceea, ei trebuie să se împace cu Dumnezeu, adică trebuie să ajungă din nou într-o relaţie bună cu el (Romani 5:10). Pentru a le ajuta, Isus ar trebui să-i cumpere; el a trebuit să devină noul lor cap de familie sau tatăl lor, „ultimul Adam“, fiindcă primul îi vînduse în păcat (1 Corinteni 15:45). Acest drept de schimbarea proprietăţii a fost preumbrit în legea mozaică, şi anume în Levitic 25:47–49).

 5. (a) Cum a dobîndit Isus ‘autoritatea să ţină judecată’? (b) Cum judecă el?

⁵ De aceea i-a dat Dumnezeu lui Isus Christos „autoritate să ţină judecată, fiindcă este Fiul omului“ (Ioan 5:27). Deci prin faptul că Isus a venit ca om pe pămînt şi a devenit asemenea oamenilor, însă fără păcat, el a ajuns rudă de sînge cu ei şi a avut dreptul şi a dispus de preţul necesar răscumpărării omenirii. (Filipeni 2:7; Romani 8:3). De aici şi titlul lui de „Fiul omului“ (Evrei 2:11, 14, 15). Ca judecător drept el nu supraavantajează pe cineva. El a zis: „Judecata mea este dreaptă, căci eu nu caut să fac voia mea proprie, ci voia celui ce m-a trimis“ (Ioan 5:30). Din acest motiv el nu judecă nici după aspectul exterior, şi nici nu judecă omenirea ca întreg, ci îl judecă pe fiecare în parte după circumstanţele lui şi după atitudinea lui (Isaia 11:3, 4; Evrei 4:15).

 6. Cum dau de înţeles apostolii Pavel şi Petru că Dumnezeu se ocupă de fiecare în parte?

⁶ Modul de procedare al lui Dumnezeu, îndeosebi jertfa fiului său Isus Christos, lasă să se recunoască că el a dorit să facă posibil tuturor oamenilor să fie binecuvîntaţi de el. Aceasta include şi răufăcătorii ca persoane individuale. Apostolul Pavel a scris către persoane care au săvîrşit lucruri rele: „Dispreţuieşti tu bogăţia bunătăţii lui şi trecerea lui cu vederea şi îndelunga lui răbdare, nerecunoscînd că caracterul bun al lui Dumnezeu caută să te ducă la căinţă? . . . Iar el va restitui fiecăruia după faptele lui“. De asemenea, apostolul Petru a îndreptat atenţia la faptul că Dumnezeu îl judecă pe fiecare individual, căci el l-a desemnat ca „tatăl . . ., care judecă nepărtinitor pe fiecare după lucrări“ (Romani 2:4–6; 1 Petru 1:17).

OCAZIE PENTRU FIECARE

 7. De ce ar fi greşit să credem că am fi prea răi pentru a ne schimba şi pentru a deveni servi ai lui Dumnezeu?

⁷ Cineva ar putea spune însă: „N-are nici un rost să încerc să servesc lui Dumnezeu acum. Eu sînt prea rău pentru a mă schimba. Pentru mine nu există nici o speranţă“. Cine se gîndeşte aşa, comite o greşeală gravă. Fireşte nimeni nu este demn pe baza meritelor proprii să fie luat în consideraţie de Dumnezeu (Romani 5:6–10). Dacă Dumnezeu ar pretinde perfecţiune de la noi, nici unul n-am putea rămîne în faţa lui. Totuşi el a lăsat în bunătatea lui să fie consemnate anumite exemple care arată că el nu-l va lepăda pe nimeni care se căieşte cu adevărat, indiferent cît de rău a procedat în trecut. Dumnezeu pretinde numai, ca respectivul să fie dispus să înveţe ce trebuie să facă şi să se străduiască sincer să ajungă într-o relaţie armonioasă cu el (Isaia 1:18; Apocalips 22:17).

 8–10. (a) Citează două exemple din care persoanele care au făcut răul, dar care doresc să se întoarcă la Dumnezeu, pot găsi mîngîiere? (b) Cum reiese din Ezechiel 33:14–16 şi Coloseni 3:5–7, că la Dumnezeu contează ce facem acum, şi nu ceea ce am făcut în trecut?

⁸ Apostolul Pavel a fost un asemenea exemplu. Inainte el participase chiar la uciderea de creştini (Faptele Apostolilor 7:58, 59; 9:1, 2). Pavel însuşi a scris: „De încredere este Cuvîntul şi merită să fie acceptat pe deplin, că Isus Christos a venit în lume pentru a-i salva pe păcătoşi. Printre aceştia eu mă găsesc pe primul loc. Cu toate acestea, mi-a fost dovedită îndurare pentru ca Isus Christos să-şi poată arăta mai cu seamă prin mine îndelunga lui răbdare ca un exemplu pentru cei care–şi vor pune credinţa lor în el în vederea vieţii veşnice“ (1 Timotei 1:15, 16).

⁹ Regele Manase din Iuda a fost un alt exemplu, căci el procedase de asemenea foarte rău. El indusese în eroare naţiunea, făcînd-o să săvîrşească peste măsură idolatrie şi să se răscoale împotriva lui Dumnezeu. Naţiunea nu mai putea fi ajutată (2 Regi 21:11, 16). Dar chiar Manase s-a căit mai tîrziu şi rugăciunea lui a fost ascultată de Dumnezeu (2 Cronici 33:11–13, 16, 17).

¹⁰ La Dumnezeu contează ceea ce se face acum şi în viitor, şi nu ceea ce s-a făcut în trecut. (Ezechiel 33:14–16; Coloseni 3:5–8).

11. Poate merita cineva favoare şi viaţă veşnică prin dreptatea sa proprie sau prin urmarea celor Zece Porunci sau a legii mozaice?

¹¹ Dinpotrivă, nimeni n-ar trebui să creadă că el ar putea obţine favoarea lui Dumnezeu prin propriile fapte bune sau proceduri drepte (Romani 3:10). El ar tăgădui prin aceasta că este un păcătos (1 Ioan 1:8–10). O asemenea persoană indusă în eroare leapădă jertfa lui Christos şi o consideră ca inutilă. Respectivul încearcă pe baza faptelor lui să se arate drept şi să-l oblige, aşa-zicînd, pe Dumnezeu să-l accepte pe baza bunătăţii lui proprii. (Romani 4:2–8). Cine are această atitudine, în realitate nu-i serveşte lui Dumnezeu, şi schimbă normele divine cu cele ale lui însuşi. Absurditatea unor asemenea eforturi s-a arătat în exemplul evreilor care au încercat să obţină dreptatea prin legea mozaică (Romani 10:1–3; Evrei 10:1, 2).

12. Cum a arătat Isus că Dumnezeu nu este părtinitor sau că el nu ajută numai celor ce sînt bogaţi sau văzuţi?

¹² Dumnezeu nici nu favorizează vreo grupă oarecare de oameni. N-a avut fiul său Isus compătimirea pentru toţi? Sau şi-a întrebuinţat el, spre exemplu, forţa sa de-a vindeca numai în favoarea unor anumite persoane sau pentru cei care puteau da bani pentru aceasta? Nu. Există multe rapoarte despre aceea că turme mari de oameni cu toate bolile posibile veneau la el îi vindeca pe toţi. (Matei 14:14).

AFECŢIUNEA LUI IEHOVA FAŢĂ DE CEI CE-I SERVESC

13. Cum avem în Avraam şi alţii oameni exemple pentru mărimea şi constanţa dragostei lui Dumnezeu?

¹³ Iehova este întotdeauna gata să împărtăşească ajutorul său şi dragostea sa celor ce le doresc. Iubirea sa este mai mare şi mai constantă decît cea pe care o putem manifesta noi faţă de alţii. Gîndeşte-te numai la dragostea pe care a avut-o Dumnezeu faţă de Avraam, Isaac şi Iacov, care toţi au fost oameni imperfecţi, dar care i-au servit din toată inima. Cu secole mai tîrziu, Moise i-a spus naţiunii Israel: „Iehova a avut afecţiune pentru străbunii tăi, ca să-i iubească“. (Deuteronom 10:15). Pe baza dragostei lui, el a îndurat îndărătnicia naţiunii lui timp de secole (Deuteronom 7:7, 8).

14. Poate cineva care-l invocă pe Dumnezeu în sinceritate şi adevăr să spere cu încredere în ajutorul lui Dumnezeu?

¹⁴ Dragostea lui Iehova faţă de cei ce-i servesc astăzi este exact aşa de mare şi de constantă (Romani 8:38, 39). El caută, aşa-zicînd o ocazie să aibă ‘afecţiune’ faţă de fiecare care-l invocă cu sinceritate şi adevăr (Iacov 4:8). „In ce-l priveşte pe Iehova“ se zice în Biblie, „ochii lui străbat întregul pămînt, pentru ca el să se dovedească tare în favoarea celor a căror inimă este neîmpărţită faţă de el“ (2 Cronici 14:9). „Urechile lui [sînt îndreptate] la implorările lor“ (1 Petru 3:12).

15. Ce caută să găsească Iehova la noi atunci cînd ne priveşte?

¹⁵ Cînd Iehova priveşte pămîntul şi vede noianul de probleme ale oamenilor, el are o mare milă faţă de ei. El doreşte să le ajute. Dar cu toate că nu trece cu vederea greşelile lor, el nu caută după greşeli, ci caută mai degrabă laturile bune ale oamenilor (Psalm 130:3). El „îşi aduce aminte că sîntem ţărînă“ (Psalm 103:14).

16, 17. (a) Cum a lăsat Isus să se recunoască că a voit într-adevăr să-i ajute pe oameni? (b) Ce atitudine au Iehova şi Fiul său astăzi faţă de oameni?

¹⁶ Cînd Fiul lui Dumnezeu a fost pe pămînt, s-a străduit întotdeauna să-şi întrebuinţeze puterea sa în aşa fel încît să-i ajute pe oameni. Cu o ocazie un lepros i-a spus: „Dacă tu numai vrei, mă poţi face curat“. Atunci Isus „mişcat de milă, şi-a întins mîna sa, l-a atins şi a zis: ‘Vreau. Fii curăţit!’“ „Şi el l-a vindecat (Marcu 1:40, 41).

¹⁷ Cînd Isus îi vindeca pe oamenii care căutau ajutor la el avea întotdeauna mare milă. Exact aşa au Dumnezeu şi Fiul său şi în prezent interes pentru cei care nu uită în afacerile vieţii zilnice să acorde atenţie pentru vestea bună despre planul lui Dumnezeu. Te ocupi tu într-adevăr cu Cuvîntul lui Dumnezeu şi cauţi cu seriozitate după el pentru a cunoaşte mai mult? Dacă da, atunci aceasta este în sine o dovadă că el e interesat de tine. Pe ce bază se poate spune cu siguranţă aceasta?

AVEM NEVOIE DE AJUTORUL LUI DUMNEZEU PENTRU A ÎNŢELEGE CUVÎNTUL SĂU

18, 19. (a) Ce ajutor va primi cineva care cercetează sincer Cuvîntul lui Dumnezeu? (b) De ce avem nevoie de ajutorul spiritului lui Dumnezeu?

¹⁸ Această afirmaţie este adevărată, fiindcă Dumnezeu vede ceva bun în fiecare om care cercetează sincer Cuvîntul său. Din acest motiv el deschide mintea acestor oameni ca ei să înţeleagă Cuvîntul său. Isus a zis: „Nimeni nu poate veni la mine, decît numai dacă–l atrage Tatăl care m-a trimis“ (Ioan 6:44). Fără ajutorul spiritului lui Dumnezeu, forţa sa activă invizibilă, care poate influenţa şi îndruma mintea ta, nu poţi înţelege planurile lui Dumnezeu.

¹⁹ Apostolul Pavel a scris: „Nimeni nu a cunoscut lucrurile lui Dumnezeu, exceptînd spiritul lui Dumnezeu. [Adică noi avem nevoie de spiritul lui Dumnezeu pentru a înţelege ideile şi planurile sale]. Acum n-am primit spiritul lumii, ci spiritul care este de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care Dumnezeu ni le-a dat cu bunătate“ (1 Corinteni 2:11, 12; compară Faptele Apostolilor 16:14). Dacă n-ai avea acest ajutor, atunci n-ai putea învinge confuzia care domneşte în lume, necredinţa ei, spiritul ei care stă în contradicţie cu Dumnezeu, căci „credinţa nu este o posesiune a tuturor oamenilor“ (1 Corinteni 2:14; 2 Tesaloniceni 3:2).

20. Cît de mare este preţuirea lui Dumnezeu faţă de cei care se străduiesc în mod conştiincios să-l cunoască pe el şi să-i servească?

²⁰ Dumnezeu descoperă prin reacţia sa la eforturile tale de a înţelege Cuvîntul său o altă însuşire bună. Această însuşire este preţuirea. Fără îndoială, tu preţuieşti cînd alţii îţi fac bine şi negreşit şi arăţi aceasta. Dar aprecierea pe care o simt oamenii nu este nici pe departe atît de mare şi de cordială ca preţuirea lui Dumnezeu faţă de cei ce cred în el şi respectă Cuvîntul său. El se bucură pentru ei. Isus a spus chiar că în ceruri domneşte bucurie din pricina unui singur păcătos care se căieşte şi renunţă la modul său de procedare greşit pentru a fi plăcut lui Dumnezeu (Luca 15:10). El a menţionat că chiar cineva care dă numai un pahar de apă rece unui serv adevărat al lui Dumnezeu nu va rămîne fără răsplată (Matei 10:42). Dumnezeu ia în seamă pe fiecare care respectă numele său şi–şi tratează prietenos poporul său şi-l preţuieşte. El îi acordă inima sa şi-i vine în ajutor (observă exemplul consemnat în Marcu 14:3–9).

21. In ce mod au arătat anumiţi păgîni din Asia Mică felul în care ar trebui să reacţionăm la bunătatea lui Dumnezeu?

²¹ De aceea ar trebui să simţim preţuire pentru bunătatea lui Dumnezeu, deoarece el ne ajută să cunoaştem planurile lui şi ne dă ocazia să dobîndim viaţă veşnică. Ar trebui să fim recunoscători că Dumnezeu a găsit de bine să ne permită să fim aşa ca oamenii cărora le-a predicat Pavel într-un oraş din Asia-Mică. Acolo evreii care afirmau că servesc lui Dumnezeu s-au împotrivit adevărului. Dar au existat şi alţii. Raportul sună: „Cînd au auzit cei din naţiuni . . . [despre ocazia de a fi acceptaţi de Dumnezeu] au început să se bucure şi preamăreau Cuvîntul lui Iehova, iar toţi cei ce erau rînduiţi la viaţă veşnică au devenit credincioşi“ (Faptele Apostolilor 13:48). Aceşti oameni au apreciat foarte mult bunătatea lui Dumnezeu. Aprecierea lor le-a ajutat să fie aşa încît să dobîndească plăcerea lui Dumnezeu şi să poată fi primiţi de el.

ÎNVIEREA — O DOVADĂ A INTERESULUI LUI DUMNEZEU

22. Cum dovedeşte Iehova prin capacitatea sa de a învia oameni că el are un mare interes de fiecare persoană în parte?

²² O dovadă potrivită pentru faptul că Dumnezeu este interesat de fiecare în parte, este învierea promisă „atît a celor drepţi, cît şi a celor nedrepţi“ (Faptele Apostolilor 24:15). Pentru a putea învia pe cineva, Dumnezeu trebuie să ştie totul despre el. Numai atunci poate să readucă el aceeaşi persoană înzestrată cu aceeaşi personalitate, aşa încît respectivul să fie el însuşi şi să se poată recunoaşte din nou. Aceasta înseamnă că Dumnezeu trebuie să creeze din nou personalitatea respectivului cu toate trăsăturile. Aici intră înfăţişarea sa, trăsăturile de caracter moştenite, influenţa pe care a avut-o asupra lui mediul înconjurător şi experienţa, şi memoria lui completă. Ce interes şi ce grijă dezvăluie aceasta!

23, 24. (a) Cum poate reţine chiar şi omul minuscul multe amănunte despre o persoană, fapt ce arată că lui Dumnezeu îi este uşor să învie o persoană? (b) Işi poate aminti Dumnezeu de persoanele care sînt moarte deja de milenii şi să le învieze?

²³ Cineva ar putea obiecta: „Aceasta este însă imposibil“ Să ne gîndim însă că astăzi este posibil să se facă imprimări despre o persoană pe film sau pe bandă video. Chiar dacă mai apoi respectivul este mort, filmul poate fi rulat pe un ecran sau pe o pînză şi procedurile şi mişcările respectivului pot fi văzute iar vocea lui poate fi auzită. Au fost consemnate sute de amănunte. Dacă şi oamenii pot face aşa ceva, n-ar trebui să aşteptăm atunci că Dumnezeu la care „toate lucrurile sînt cu putinţă“ poate consemna toate miile de detalii care alcătuiesc o personalitate? (Matei 19:26; Iov 42:2).

²⁴ Chiar şi noi, oamenii imperfecţi, ştim multe amănunte despre un prieten apropiat, aşa încît îl putem descrie considerabil de exact. In trecerea timpului, amintirea noastră va pierde treptat cîte ceva. Dar Dumnezeu cu ştiinţa sa superioară cunoaşte la perfecţie pe toţi oamenii, ba chiar fiecare amănunt al lor. El ştie ce este în inima fiecăruia (Evrei 4:13) chiar dacă cineva este mort încă de sute de ani, Dumnezeu îl are invariabil în mintea sa (Iov 14:13–15).

25. Vor învia şi persoanele care n-au fost înmormîntate, ci, spre exemplu, au rămas fără urmă în mare, sau au fost devorate de animale?

²⁵ Prin urmare, Dumnezeu are în minte absolut clar şi exact miliardele de oameni care sînt în mormînt (Proverbe 15:11). Aceia care n-au fost înmormîntaţi şi au murit pe mare, au fost arşi sau au pierit într-un alt mod, el îi are la fel de viu în memoria sa (Apocalips 20:13).

26. Ce a înţeles Isus cînd l-a desemnat pe Iehova ca ‘dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov’ şi apoi a zis: „El nu este un Dumnezeu al morţilor, ci al viilor, căci pentru el toţi sînt vii“ (Luca 20:37, 38)?

²⁶ Despre cei pe care îi va învia Dumnezeu, Isus a zis: „El nu este un Dumnezeu al morţilor, ci al viilor, căci pentru el toţi sînt vii“ (Luca 20:38). Pe baza puterii şi înţelepciunii lui Dumnezeu, planurile sale sînt atît de sigure, încît el „îi face vii pe morţi şi chiamă lucrurile care nu există ca şi cînd ar exista“ (Romani 4:17).

27. Cum de putem fi convinşi că Christos are puterea şi autoritatea de a învia morţii?

²⁷ Dumnezeu i-a dat putere lui Isus Christos să învie morţii. Cînd Isus a fost pe pămînt el şi-a dovedit această putere în mai multe cazuri (Luca 6:14, 15; 8:49–56; Ioan 11:39, 43, 44).

28. (a) Cum ne putem exprima aprecierea noastră pentru ceea ce a făcut Iehova pentru noi? (b) Ar trebui un om normal să creadă că el nu este în măsură, avînd în vedere capacitatea lui de înţelegere, să cunoască planurile lui Dumnezeu din Biblie?

²⁸ Ar putea de aceea să spună cineva cu bună dreptate că Dumnezeu şi Fiul său n-ar fi interesaţi de el? Totuşi, cum reacţionezi tu în inima ta la grija şi interesul lui Iehova? Tu îţi poţi manifesta aprecierea ta, învăţînd mai mult despre el şi îndemnîndu-i pe alţii să facă acelaşi lucru, şi în măsura în care te vei strădui sincer să obţii cunoştinţă despre el, îl vei cunoaşte mai bine. El te va face în stare, în ce priveşte capacitatea de înţelegere, să faci aceasta (1 Ioan 5:20).

[Legenda ilustraţiei de la pagina 108]

Vede Dumnezeu oamenii, pur şi simplu, ca o mare masă. . . .

[Legenda ilustraţiei de la pagina 109]

. . . Sau este interesat de noi ca personane individuale?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 117]

Oamenii pot turna filme prin care procedurile şi glasul unei personane poate fi păstrat încă mult după moartea lor. Dumnezeu îşi poate aminti de şi mai multe lucruri şi este în măsură să învieze morţii