Este circumcizia un semn de bărbăţie?

ÎN MULTE părţi ale lumii, copiii de sex masculin sunt circumcişi în scop medical. În alte părţi, nu sunt circumcişi. Evreii şi musulmanii nu practică circumcizia doar din raţiuni medicale. Pentru ei are şi o semnificaţie religioasă.

În unele ţări, când un băiat devine bărbat el trebuie să se supună unui ritual al circumciziei. Băiatul este trimis la o şcoală tradiţională, unde este circumcis şi separat de comunitate câteva săptămâni, până când operaţia se vindecă. În această perioadă, trebuie să respecte anumite ritualuri şi este învăţat ce înseamnă a fi bărbat. E într-adevăr necesar ca un băiat să fie circumcis ca să-şi dovedească bărbăţia? Să analizăm ce spune Biblia despre modul în care priveşte Dumnezeu circumcizia. — Proverbele 3:5, 6.

Cum priveşte Dumnezeu circumcizia

Unele popoare din vechime, precum egiptenii, practicau circumcizia, adică tăierea de jur împrejur a prepuţului. Avraam însă nu s-a născut într-o astfel de cultură; o bună parte a vieţii sale nu a fost circumcis. Mai mult decât atât, în această perioadă el s-a dovedit un bărbat curajos, reuşind doar cu o mână de oameni să urmărească şi să înfrângă armatele a patru regi care îl capturaseră pe Lot, nepotul său (Geneza 14:8–16). După aproape 14 ani, Dumnezeu i-a poruncit lui Avraam să se circumcidă, atât el, cât şi casa lui. De ce i-a dat această poruncă?

Desigur nu pentru că Avraam devenise acum bărbat. De fapt, el avea 99 de ani (Geneza 17:1, 26, 27)! Motivul reiese din Geneza 17:11: „Să vă circumcideţi în carnea prepuţului, iar lucrul acesta să servească drept semn al legământului dintre mine şi voi“. Potrivit acestui legământ, Dumnezeu a promis că prin intermediul lui Avraam „toate familiile pământului“ aveau să se bucure de mari binecuvântări (Geneza 12:2, 3). Prin urmare, Dumnezeu nu considera circumcizia un semn al bărbăţiei, ci un semn că israeliţii erau descendenţii lui Avraam şi că lor li se încredinţaseră „cuvintele sacre ale lui Dumnezeu“. — Romani 3:1, 2.

În timp, naţiunea a dovedit că nu era demnă de acest privilegiu, ajungând chiar să-l respingă pe Isus Cristos, adevărata Sămânţă a lui Avraam. De aceea, Dumnezeu a respins-o, iar circumcizia n-a mai avut nicio valoare în ochii săi. Cu toate acestea, unii creştini din secolul I susţineau că Dumnezeu le cerea în continuare bărbaţilor să fie circumcişi (Faptele 11:2, 3; 15:5). Din acest motiv, apostolul Pavel l-a trimis pe Tit ‘să îndrepte lucrurile care lăsau de dorit’ în congregaţii. Printre altele, iată ce trebuia să facă Tit: „Există mulţi oameni nesupuşi, care vorbesc fără rost şi amăgesc minţile, mai ales cei care susţin circumcizia. Acestora trebuie să li se închidă gura, fiindcă oamenii aceştia distrug familii întregi, învăţându-i pe alţii, pentru un câştig necinstit, lucruri pe care n-ar trebui să le înveţe“. — Tit 1:5, 10, 11.

Sfatul lui Pavel se aplică şi în prezent. Ar fi contrar Scripturilor ca un creştin adevărat să sfătuiască pe cineva să-şi circumcidă copilul. În loc ‘să se amestece în treburile altora’, creştinii consideră că părinţii sunt în măsură să decidă în acest caz (1 Petru 4:15). Mai mult decât atât, Pavel, inspirat de Dumnezeu, a scris despre circumcizia cerută de Legea mozaică: „A fost chemat cineva când era circumcis? Să nu devină necircumcis. A fost chemat cineva când era necircumcis? Să nu se circumcidă. Circumcizia nu înseamnă nimic şi necircumcizia nu înseamnă nimic, ci ceea ce contează este respectarea poruncilor lui Dumnezeu. În situaţia în care a fost chemat cineva, în ea să rămână“. — 1 Corinteni 7:18–20.

„Şcolile de circumcizie“

Dar dacă unii părinţi creştini decid să-i circumcidă pe copiii lor de sex masculin? Ar fi în armonie cu Biblia dacă şi-ar trimite copiii la aşa-numitele „şcoli de circumcizie“? A urma cursurile unei astfel de şcoli înseamnă mai mult decât operaţia propriu-zisă. Câteva săptămâni, un băiat se va asocia strâns cu elevi şi profesori care nu i se închină lui Iehova. Multe dintre lucrurile care se predau aici vin în contradicţie cu înaltele norme morale ale Bibliei. Biblia ne avertizează: „Tovărăşiile rele strică obiceiurile folositoare“. — 1 Corinteni 15:33.

În plus, cei înscrişi la aceste şcoli se expun multor pericole de natură fizică. În 2003, revista South African Medical Journal făcea următoarea observaţie: „Anul acesta, marile agenţii de presă au vorbit din nou despre efectele dezastruoase ale circumciziei, precum mutilări sau chiar decese. . . . Pe scurt, multe aşa-zise «şcoli de circumcizie» sunt o escrocherie şi n-aduc decât moarte“.

Pe lângă mutilările pe care le-ar putea suferi un băiat, pericolele de natură spirituală sunt mari. Învăţăturile şi ritualurile specifice acestor şcoli au o strânsă legătură cu spiritismul şi cultul strămoşilor. De pildă, mulţi nu recunosc că mutilările şi decesele se datorează operaţiilor făcute neatent şi în condiţii neigienice, ci consideră că ele au loc din cauza farmecelor ori pentru că strămoşii au fost supăraţi. Biblia condamnă categoric legăturile cu religia falsă: „Nu vă înjugaţi la un jug inegal cu cei necredincioşi. Căci ce legătură are dreptatea cu nelegiuirea? Sau ce părtăşie are lumina cu întunericul? . . . «De aceea, ieşiţi din mijlocul lor şi separaţi-vă, zice Iehova, şi nu mai atingeţi ce este necurat», «şi vă voi primi»“ (2 Corinteni 6:14–17). În lumina acestui sfat, nu ar fi deloc înţelept ca părinţii să-şi trimită copiii la o „şcoală de circumcizie“.

Cum îşi dovedeşte un creştin bărbăţia?

Faptul că un creştin este sau nu circumcis nu spune nimic despre maturitatea lui. Un creştin adevărat vrea cu orice preţ să-i fie plăcut lui Dumnezeu, nu „să facă impresie bună în carne“. — Galateni 6:12.

Însă, ca să-i fie plăcuţi lui Dumnezeu, creştinii trebuie ‘să-şi circumcidă inima’ (Deuteronomul 10:16; 30:6; Matei 5:8). Iar aceasta nu prin tăierea propriu-zisă, ci respingând dorinţele greşite, mândria şi ideea că circumcizia te face superior altora. Perseverând în încercări şi rămânând ‘neclintit în credinţă’, un creştin va arăta că este bărbat, indiferent dacă e sau nu circumcis. — 1 Corinteni 16:13; Iacov 1:12.