Hotărîre fermă cu privire la viaţă şi sînge

 1, 2. Ce ocazii fac să apară uneori în prim plan chestiuni privitoare la sînge?

JUDECATORUL autorizează transfuzia de sînge“, declara nu demult într–un articol de fond, un ziar ce apare în Virginia, S.U.A. Articolul începea astfel:

“Joi dimineaţa un judecător federal a autorizat efectuarea unei transfuzii de sînge la Portsmouth Naval Hospital unei bolnave care se afla într–o stare critică şi care refuză de patru zile transfuzia, cu riscul, probabil, al vieţii sale . . .“

² Informaţii de felul acesta apar ocazional şi concentrează în mare măsură atenţia asupra valorii vieţii şi a sîngelui. Inainte de a afla care a fost rezultatul în cazul de mai sus, ne–am putea gîndi la cîteva probleme fundamentale: Ce credinţă profundă le determină pe unele ca aceasta, să refuze transfuzia de sînge? Pretinde cu adevărat Cuvîntul lui Dumnezeu aşa ceva de la toţi creştinii? Dacă, da, cît de ferme trebuie să ne fie convingerile religioase atunci cînd un medic spune că avem nevoie de o transfuzie? Tot astfel, ar putea exista aspecte şi în afara uzului medical al sîngelui, în care punctul nostru de vedere despre viaţă şi sînge este important şi ar putea avea efect chiar asupra viitorului nostru?

VIATA DIN SINGE

 3. Bazaţi pe Apocalips 7:14, ce motiv avem să privim sîngele cu o înaltă consideraţie?

³ Cartea biblică Apocalips ilustrează o apreciere faţă de sînge care îi caracterizează astăzi pe sute de mii de oameni. După ce i–a văzut în viziune pe cei 144 000 de moştenitori în perspectivă ai regatului mesianic, apostolul Ioan a văzut „o mare mulţime. . . . din toate Naţiunile“ care au perspectiva de a trăi pentru totdeauna într–un paradis pămîntesc restabilit. Dar cum pot trăi oamenii pentru totdeauna şi mai ales liberi de păcat şi imperfecţiune? Plină de apreciere, „marea mulţime“ strigă: „Salvarea ne–o datorăm Dumnezeului nostru, . . . . şi Mielului“, Isus Cristos. Ea recunoaşte că această salvare este posibilă numai pentru că membrii ei „şi–au spălat hainele şi le–au albit în sîngele Mielului“ — Isus. Apoc. 7:9, 10, 14.

 4, 5. (a) Pentru ce atitudinea potrivită faţă de viaţă şi sînge implică mai mult decît credinţă? (b) Cum confirmă Biblia lucrul acesta?

⁴ După cum am observat în articolul precedent, chiar din prima carte a Bibliei Dumnezeu a arătat spre vărsarea ca jertfă a sîngelui lui Isus pentru ca oamenii să poată cîştiga viaţă veşnică (Gen. 3:15; 22:2–10; Is. 53:10–12). Pe cînd acea jertfă se afla încă în viitor, Iehova a clarificat că închinătorii săi trebuie să considere viaţa şi sîngele ca fiind sfinte. Dar el a cerut ca totodată şi acţiunile lor să fie în armonie cu acel punct de vedere divin. Nu era oare implicată conduita în ceea ce Dumnezeu îi spusese lui Noe şi familiei sale atunci cînd le–a permis pentru prima oară să mănînce carnea animalelor? Dumnezeu a spus: „Orice animal care se mişcă şi care este viu vă poate servi ca hrană. Ca şi în cazul vegetaţiei verzi, vi le dau pe toate. Numai carne [împreună] cu sufletul ei — sîngele ei — să nu mîncaţi“ (Gen. 9:3, 4). Astfel dacă ei ucideau un animal ca hrană, ei trebuia să facă demersuri deliberate de a scurge sîngele din animal, aşa încît sîngele să nu fie mîncat.

⁵ Aceasta nu era doar o regulă dietetică şi nici doar un ritual religios fără sens. O asemenea conduită implică un principiu moral extrem de important: Sîngele reprezintă viaţa care provenea de la Dumnezeu. Si este demn de atenţie faptul că el a continuat să spună că deşi animalul putea fi ucis pentru hrană, omul nu putea fi ucis. In consecinţă, dacă sîngele animal, reprezentînd viaţa, trebuia să fie privit ca sacru şi nu trebuia consumat pentru susţinerea vieţii, este evident că viaţa şi sîngele omenesc trebuia privit şi tratat ca fiind şi mai sacru. — Compară cu Matei 6:26.

 6, 7. (a) La cine se aplică Gen. 9:3, 4? (b) Cum a sprijinit legămîntul Legii cerinţa din Geneza 9?

⁶ Pentru că Noe era strămoşul tuturor oamenilor, conduita corespunzătoare sfinţeniei vieţii şi sîngelui era de aşteptat de la toţi oamenii. Mulţi învăţaţi în domeniul Bibliei au sesizat această legătură. De exemplu:

“Singele a fost recunoscut a fi sediul vieţii şi, de aceea, ceva sacru . . . Interdicţia privitoare la sînge a devenit una dintre legile dietetice ale codului mozaic, dar datorită includerii sale printre prevederile legămîntului cu Noe, evreii de mai tîrziu au considerat–o obligatorie pentru toată omenirea“. — A New Catholic Commentary on Holy Scripture, p. 187.

⁷ După cum a observat acest comentariu, atunci cînd Dumnezeu s–a îngrijit mai tîrziu de un cod de legi pentru Israel, el le–a interzis şi lor să consume sînge. El a poruncit: „Numai să fiţi ferm hotărîţi să nu mîncaţi sînge, pentru că sîngele este sufletul; şi să nu mănînci sufletul împreună cu carnea. . . . Să îl verşi pe pămînt“ (Deut. 12:23, 24; Lev. 17:10, 13). Dumnezeu n–a obligat atunci restul omenirii să respecte legea sa împotriva consumării sîngelui, aşa cum n–a obligat să respecte nici pe cea împotriva idolatriei (Fap. 17:30, 31; 14:16). Astfel un străin putea să cumpere şi să opteze să mănînce carne cu sînge în ea (Deut. 14:21). Dar un închinător al Creatorului nu putea face aşa. De fapt dacă un israelit neprevenit la timp că sîngele n–a fost scurs dintr–un animal, ar fi mîncat carne conţinînd sînge, el trebuia să facă demersuri pentru curăţirea sa de greşeala neintenţionată. — Lev. 17:15, 16.

 8. Numai sîngele animal este interzis sau şi cel omenesc? (2 Sam. 23:14–17)

⁸ Dacă sîngele animal care reprezenta viaţa nu trebuia consumat pentru subzistenţă, cu atît mai mult era valabil lucrul acesta cu privire la sîngele uman. Putem vedea cu uşurinţă lucrul acesta din ceea ce s–a întîmplat atunci cînd Isus a vorbit odată în mod figurat despre faptul de a fi mîncată carnea sa şi de a fi băut sîngele său. Unii dintre discipolii evrei care n–au desluşit că el utiliza doar simboluri, au fost socaţi şi l–au părăsit (Ioan 6:60–66). Da, ideea consumării sîngelui, fie animal, fie uman, era detestabilă pentru aceia pe care îi preocupa punctul de vedere divin.

O CERINTA CRESTINA

 9. Cum se poate arăta că aceasta se aplică şi la creştini?

⁹ Poate ai auzit însă pretenţia că interzicerea biblică cu privire la sînge nu li se aplică creştinilor. Dar care este realitatea? Această problemă a fost decisă în anul 49 e.n., în cursul unei conferinţe a apostolilor şi a altor bătrîni creştini din Ierusalim. După ce s–a asigurat de conducerea spiritului sfînt al lui Dumnezeu, acel conciliu a ajuns la concluzia că creştinii nu trebuia să ţină legea mozaică. Dar care este situaţia cu lucrurile care s–au arătat a fi greşite chiar înainte de a i se fi dat lui Israel codul Legii? Conciliul a scris către adunările creştine:

“Spiritul sfînt şi noi înşine v–am făcut înlesnirea de a nu vă adăuga nici o greutate în plus, cu excepţia acestor lucruri necesare, să continuaţi să vă reţineţi de la lucrurile jertfite idolilor, de la sînge, de la ceea ce a fost strangulat [aşa încît sîngele nu s–a scurs] şi de la curvie“. — Fapte 15:19, 20, 28, 29.

10–12. Ce dovezi arată că Fapte 15:28, 29 n–a fost ceva trebuia respectat doar temporar?

¹⁰ In cartea „Origin and Beginnings of Christianity“ (Originea şi începuturile creştinismului), profesorul Eduard Meyer a comentat că înţelesul cuvîntului „sînge“ din Fapte 15:29 era „a face uz de sînge care era interzis prin legea (Gen. 9:4) care i–a fost impusă lui Noe şi astfel şi omenirii în totalitate“. Si chiar dacă mulţi clerici spun că cerinţa din Fapte 15:28, 29 nu era decît un demers temporar, pentru a evita ofensarea evreilor, profesorul Meyer relatează că după mai bine de un secol şi un sfert ‘interzicerea de a mînca şi a bea sînge era respectată în general de către creştini’. Ca dovadă el menţionează ce s–a întîmplat în 177 e.n., atunci cînd duşmanii religioşi îl acuzau pe creştinii din Europa că mănîncă copii. O tînără femeie a răspuns: „Cum am putea să mîncăm copii —, noi pentru care este nelegal să mîncăm chiar şi sîngele fiarelor“?

¹¹ Numeroase scrieri din secolul al doilea şi al treilea dovedesc faptul că în acea perioadă creştinii înţelegeau că interzicerea nu era un lucru al trecutului; ea li se aplica lor. De fapt, „The works of the Rev. Joseph Bingham“ face această observaţie:

“Pînă aproape de vremea sf. Augustin exista în Biserica Catolică obiceiul reţinerii de la consumarea sîngelui, din respect faţă de regula dată de către apostoli convertiţilor dintre păgîni: din acest motiv, prin cele mai vechi legi ale bisericii toţi clericii erau obligaţi să se reţină de la sînge, sub pedeapsa degradarii [a destituirii din serviciu]“.

De ce atunci bisericile de astăzi ale Creştinătăţii nu mai ţin la această „regulă“? Comentariile lui Martin Luther ne arată care este răspunsul. Deşi personal înclina să respingă toate conciliile, despre Fapte cap. 15 Luther a spus:

“Dacă dorim acum să avem o biserică conform acestui conciliu (după cum se şi cuvine, întrucît acesta este mai presus de toate celelalte şi ţinut de apostolii înşişi), atunci trebuie să învăţăm şi să îndemnăm că nici un prinţ, nici un domn, nici un orăşean şi nici un ţăran să nu mai continue să mănînce gîşte, căprioare, cerbi, carne de porc gătite în sînge, . . . [şi] trebuie să se reţină îndeosebi de la sosul roşu şi de la sosul de sînge . . . Ei bine, [abia] atunci începe cineva care vrea sau poate, să aducă creştinismul în conformitate cu acest conciliu; atunci eu voi fi fericit să–l urmez“.

El şi–a dat seama că deoarece ascultarea de hotărîrea din Fapte 15:28, 29 era dificilă, iar ignorarea ei atît de obişnuită, ar fi imposibil să se pretindă tuturor frecventatorilor bisericii s–o respecte. Si astfel nici el însuşi n–avea să procedeze astfel.

¹² Martin Luther şi mulţi oameni din zilele sale poate să nu fi fost dispuşi să asculte de legea lui Dumnezeu, şi cei mai mulţi membri ai creştinătăţii de astăzi poate nu sînt dispuşi s–o facă. Dar nu şi Martorii creştini ai lui Iehova!

SINGELE ÎN DOMENIUL MEDICAL

13, 14. (a) Cum i–ai putea ajuta cuiva să vadă că interdicţia biblică acoperă şi transfuziile de sînge uman? (b) Pentru ce respingerea unei transfuzii va fi în armonie cu exemplele consemnate în Biblie?

¹³ După cum am văzut la început, domeniul medical este o zonă în care ascultarea de legea lui Dumnezeu cu privire la sînge devine uneori o problemă controversată. Milioanele de transfuzii de sînge efectuate anual sînt considerate de către mulţi ca fiind o latură necesară şi salutară a medicinei moderne. Dar adevăraţii creştini trebuie să păstreze în minte ceea ce porunceşte Dumnezeu: ‘Reţine–te de la sînge’ mai degrabă decît să–şi orienteze gîndirea şi conduita după punctul de vedere al oamenilor din medicină, punct de vedere care a devenit predominant de curînd.

¹⁴ E adevărat că atunci cînd a fost scrisă Biblia nu se practica transfuzia de sînge. Dar ceea ce spune Cuvîntul lui Dumnezeu acoperă şi practica transfuziei. Un medic care interzice folosirea unui anumit antibiotic unui pacient care manifestă o reacţie alergică la acesta, va exclude astfel nu numai administrarea orală a lui, ci va interzice şi administrarea lui prin injecţii. In mod asemănător, porunca lui Dumnezeu de a ne ‘abţine de la sînge’ exclude ingerarea lui pe gură precum şi prin injecţii în vene. In plus, Biblia arată clar că legea divină nu trebuie ignorată nici chiar într–un caz de urgenţă care ar putea ameninţa viaţa (1 Sam. 14:31–35). Mulţi dintre servii aprobaţi ai lui Dumnezeu au fost dispuşi înfrunte pericole şi chiar moartea mai degrabă decît să violeze principiile biblice şi integritatea lor faţă de Iehova (Dan. 3:8–18; Evr. 11:35–38). Ei au avut deplină încredere în puterea lui Dumnezeu de a restabili viaţa, precum şi credinţă în cuvintele lui Isus Cristos: „Eu sînt învierea şi viaţa. Cel ce exercită credinţă în mine, chiar dacă moare va veni la viaţă“. — Ioan 11:25; 5:28, 29.

15. De ce respingerea transfuziilor de sînge de către cineva nu este nerezonabilă din punct de vedere medical?

¹⁵ Mulţi pot fi surprinşi că refuzul sîngelui şi solicitarea unor alte metode terapeutice pot avea avantaje medicale. Aceasta pentru că există dovezi în creştere de multe şi variate riscuri care însoţesc transfuziile.a Ia, de exemplu, notă de răspunsul unui medic la o scrisoare primită de la o femeie care, după o operaţie pe cord deschis, a făcut hepatită, o boală de care mor mii de oameni anual. Dr. Robert Mendelsohn, redactorul rubricii medicale al unui ziar, a afirmat că n–a fost surprins şi a adăugat:

“In unele centre medicale importante un număr relativ însemnat de operaţii pe cord deschis, în care s–au folosit înlocuitori ai sîngelui, au fost efectuate cu bune rezultate asupra unor pacienţi care sînt Martori ai lui Iehova care resping transfuziile de sînge uman . . . Poate că toţi cei care avem nevoie de o operaţie în care s–ar părea că sînt necesare transfuzii de sînge, ar trebui să–i întrebăm pe chirurgii noştri dacă au cunoştinţă despre aceste rapoarte ştiinţifice. Poate că astfel ne–am bucura şi noi, cu toţii, de acelaşi număr scăzut de incidente hepătice post–transfuzionale şi de alte avantaje de care nu se bucură acum decît exclusiv Martorii“. — „The Idaho Statesman“, 15 febr. 1978, p. 8 C.

16. Ce arată experienţa cu privire la realizarea intervenţiilor chirurgicale fără utilizarea sîngelui?

¹⁶ Intervenţia chirurgicală pe cord deschis este doar una dintre multele operaţii despre care medicii curajoşi au constatat că sînt posibile fără sînge. De exemplu, aduceţi– vă aminte de cazul menţionat la început al martorei în vîrstă de 52 de ani care necesita o intervenţie chirurgicală abdominală datorită unui ulcer hemoragic. Cînd datorită pierderii de sînge a ajuns la minimul critic de 4, un judecător federal a autorizat transfuzia. Soţul ei a transferat– o însă la un alt spital a cărui linie de conduită este să respecte dorinţele pacienţilor. Care a fost rezultatul? Ziarul anunţă mai tîrziu cu litere groase: „Credinţa triumfă pentru cei doi soţi care au respins transfuzia de sînge“. Ea s–a restabilit!

17. Ce aspecte morale ale transfuziei de sînge trebuie luate în considerare?

¹⁷ Mulţi medici internişti ajung şi ei să aprecieze asceptul moral al problemei, trăgînd concluzia că pacienţii au dreptul să decidă dacă să accepte sau nu un anumit tratament. Dr. D. Goldstein scria: „Indiferent cît este el de sigur că terapia pe care o recomandă este singura în măsură să–l păstreze în viaţă, nici un medic nu are dreptul moral de a nesocoti sentimentele religioase ale pacientului“. Unii medici care au tratat copii bolnavi de cancer ai martorilor. au explicat:

“Hotărîrea noastră de a ne conforma cererilor lor de a ne limita în metodele de terapie prin a ne interzice să recurgem la transfuzie s–a bazat pe doi factori. Mai întîi, fiecare din aceşti copii avea o boală potenţial fatală, astfel că nu puteam prevedea un rezultat încununat de succes fără o considerabilă doză de îndoială. In al doilea rînd, am recunoscut că în timpul bolii care ameninţă viaţa copilului, nevoia de credinţă nezdruncinată a părinţilor este mai mare“. — „Pediatrics“, dec. 1977, p. 919.

18. Cum ajunge credinţa în centrul atenţiei în legătură cu transfuzia?

¹⁸ Credinţa pe care o au adevăraţii creştini şi în armonie cu care ei sînt ferm hotărîţi să trăiască, implică încredere în puterea salvatoare a sîngelui lui Cristos (Rom. 3:25; Evr. 13:12; 1 Ioan 5:5, 6). Nici un alt sînge nu va exista vreodată din care să se poată cîştiga viaţă veşnică (Evr. 10:29–31). Astfel, destinul lor veşnic este legat de loialitatea lor faţă de Iehova. Aceasta include faptul de a fi ascultător faţă de ceea ce spune el despre sînge.

STRADUINTA DE A RAMINE LIBER DE VINOVATIA DE SINGE

19. Ce atitudine ar trebui să aibă creştinii faţă de sînge? (Ps. 26:9; 55:23)

¹⁹ Este cu desăvîrşire corect pentru creştini să se străduiască cu seriozitate să evite orice încălcare a legii lui Dumnezeu privitoare la sînge, fie medical, fie altfel. Violarea acelei legi cauzează vinovăţie de sînge în faţa lui Dumnezeu. David a manifestat atitudinea pe care trebuie s–o cultivăm şi noi. El s–a rugat: „Eliberează–mă de vinovaţia de sînge, o Dumnezeule, Dumnezeul salvării mele“. — Ps. 51:14.

20. Care sînt cîteva dintre felurile în care cineva îşi poate atrage asuprăşi vinovăţia de sînge?

²⁰ Cînd este vorba de vinovăţia de sînge, mulţi oameni subînţeleg prin ea crima deliberată. Desigur că Dumnezeu se face cunoscut şi prin faptul că urăşte o asemenea vărsare de sînge (Ps. 5:6; Prov. 6:16, 17). Dar Scripturile arată că, deoarece viaţa este sacră, o măsură de vinovăţie de sînge poate rezulta chiar şi din pricinuirea neintenţionată a ciuva (Deut. 22:8; Num. 35:15–33; Exod 21:29). Evidenţiem noi personal o înaltă consideraţie faţă de viaţă şi sînge în afacerile noastre zilnice? O asemenea consideraţie ne–ar putea determina, de pildă, să fim moderaţi şi plini de grijă atunci cînd conducem vehicule, să respectăm regulile de siguranţă a circulaţiei şi să ne păstrăm vehiculul în condiţii tehnice corespunzătoare. In mod asemănător se cuvine să se exercite o grijă rezonabilă pentru a elimina riscurile din căminul nostru sau de la locul nostru de muncă, pentru a reduce la minimum probabilitatea unui accident fatal ce ni s–ar putea întîmpla fie nouă înşine fie altora. Este acesta punctul tău de vedere?

21. Cum ar putea ajunge astăzi cineva, indirect, să fie vinovat de sînge şi ce autoexaminare pretinde aceasta?

²¹ O altă trăsătură a evitării vinovăţiei de sînge este legată de organizaţiile sau instituţiile care în ochii lui Dumnezeu sînt vinovate de vărsare de sînge. De pildă, Dumnezeu acuză în termeni precişi Babilonul cel Mare, imperiul mondial al religiei false, de vărsarea sîngelui închinătorilor adevăraţi (Apoc. 17:6; 18:24; 19:2). Babilonul a sprijinit, de asemenea, instituţii politice şi militare care au vărsat mări de sînge în decursul secolelor. O dorinţă sinceră de a fi liber de vinăvăţia de sînge pretinde să ne despărţim de organizaţiile din ziua de azi pe care Dumnezeu le judecă defavorabil şi să evităm cu grijă să le sprijinim. Reflectăm noi această atitudine în toate aspectele vieţii noastre?

22, 23. (a) Ce alt aspect al vinovăţiei de sînge ar trebui să ne mai intereseze? (Fapte 18:6) (b) Care ar trebui să fie, atunci, hotărîrea noastră privitoare la viaţă şi sînge?

²² Tot astfel, noi ne putem manifesta hotărîrea de a fi liberi de vinovăţia de sînge printr–o predicare activă şi entuziastă a mesajului despre Regat (Mat. 13:10). In acest context, examinează sfatul lui Dumnezeu dat profetului Ezechiel înainte de căderea Ierusalimului în anul 607 î.e.n. Dumnezeu i–a spus lui Ezechiel că dacă el ca om pus de veghe nu va face să răsune mesajul de avertizare, va fi socotit răspunzător de sîngele israeliţilor care urmau să piară (Ezec. 3:17–21; 33:2–16). Dar ce satisfacţie putem afla, descărcîndu–ne de responsabilitatea noastră creştină, în a răspîndi adevărul despre sfîrşitul iminent al acestui sistem rău şi despre paradisul care va urma! Faptul de a proceda astfel ne îngăduie să simţim ceea ce a simţit apostolul Pavel care le–a spus bătrînilor creştini: „Eu sînt curat de sîngele tuturor, căci nu m–am reţinut să vă spun tot sfatul lui Dumnezeu“ (Fapte 20:26, 27). Ce privilegiu! In timp ce noi, personal, evităm vinovăţia de sînge, îi putem ajuta şi pe alţii să cîştige viaţă veşnică prin exercitarea credinţei lor în sîngele lui Cristos.

²³ Prin urmare, deşi cele mai multe persoane pot fi neprevenite cu privire la ceea ce spune Dumnezeu şi pot privi sîngele doar ca pe ceva ce susţine temporar viaţa umană, nu tot aşa este cu creştinii adevăraţi. Bazaţi pe Cuvîntul lui Dumnezeu, noi apreciem punctul de vedere al lui Iehova cu privire la viaţă şi sînge. Să fim hotărîţi să susţinem acest punct de vedere şi să trăim în conformitate cu el.

[Notă de subsol]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 12]

Evitaţi vinovăţia de sînge prin: 1). Neconsumarea sîngelui ca hrană; 2). neparticiparea la organizaţii vinovate de sînge; 3). prin avertizarea oamenilor cu privire la ziua judecăţii.