Capitolul 3

Spiritul dindărătul ordinii vechi prezente

 1. Ce întrebare se ridică referitor la spiritul care străbate ordinea de lucruri prezentă şi la ce concluzie ar trebui să ajungem?

Ordinea prezentă de lucruri este învechită — veche de mii de ani. Pe parcursul tuturor acestor milenii, ordinea de lucruri omenească a fost pătrunsă de un anume spirit. A fost acesta spiritul sfînt? Nimeni nu va contrazice realităţile istorice în aşa măsură, încît să afirme că forţa motrice invizibilă dindărătul străduinţelor sau al modului de viaţă al întregii societăţi omeneşti ar fi spiritul sfînt. Dacă acest sistem vechi de lucruri ar fi fost sprijinit în decursul întregii sale existenţe de spiritul sfînt, lumea ar arăta astăzi cu totul altfel.

 2. a)Prin ce fel de legi trebuie să fie îngrădiţi oamenii ataşaţi acestei ordini vechi? b) Care sînt „lucrările cărnii“ şi în ce constă rodul spiritului?

² Cînd spiritul sfînt al lui Iehova este activ în viaţa oamenilor, el produce roade, care îi sînt caracteristice. Judecat după roadele pe care le–a produs această ordine veche de–a lungul unei întregi istorii, ea nu este condusă de spiritul sfînt al lui Dumnezeu. Masa omenirii care este de acord cu această ordine veche trebuie să fieîngrădită prin legi. Aceste legi au fost emise pentru persoanele înclinate spre proceduri criminale, interzicînd cele mai variate infracţiuni. Acum nouăsprezece secole, a trăit un om care stătuse cîndva sub o asemenea colecţie de legi. El a scris o scrisoare pentru a ne arăta că noi avem nevoie de o forţă motrice mai bună, că în viaţa noastră trebuie să activeze o forţă superioară, dacă vrem într–adevăr să fim deosebiţi de ordinea veche prezentă. Necesităm spiritul sau forţa activă invizibilă provenind de la o persoană, care, în privinţa morală, se situează mult deasupra vechii ordini mondiale din prezent şi mult deasupra legislatorilor societăţii omeneşti. Spre forţa sfîntă, capabilă să ne îndrepte să facem ceea ce este drept, indică scriitorul acestei scrisori, cu următoarele cuvinte:

„Umblaţi mereu prin spirit şi nu veţi îndeplini nicidecum poftele cărnii. Căci carnea, în pofta ei, este împotriva spiritului şi spiritul împotriva cărnii. Intrucît acestea sînt opuse una alteia, nu faceţi chiar lucrurile pe care doriţi să le faceţi. In plus, dacă sînteţi conduşi de spirit, nu sînteţi sub lege.

Acum lucrările cărnii sînt cunoscute şi ele sînt: curvia, necurăţia, comportarea desfrînată, idolatria, practicarea spiritismului, duşmăniile, certurile, gelozia, izbucnirile de mînie, neînţelegerile, dezbinările, sectarismul, invidiile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare. De aceste lucruri vă previn eu, aşa cum v–am avertizat dinainte, că cei care practică asemenea lucruri nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.

Pe de altă parte, rodul spiritului este dragostea bucuria, pacea, îndelunga răbdare, amabilitatea, bunătatea, credinţa, blîndeţea şi stăpînirea de sine. Impotriva acestor lucruri nu există lege.“ (Galateni 5:16–22; observă şi 1 Timotei 1:8–11).

 3. Ce lucrări nu practică cei ce doresc să moştenească împărăţia lui Dumnezeu?

³ Aici sînt citate principii demne de a fi luate în considerare. Este cert că cei care produc rodul spiritului lui Dumnezeu nu practică lucrurile desemnate ca „lucrările cărnii“. Ei aşteaptă împărăţia lui Dumnezeu şi au dorinţa sinceră să moştenească binecuvîntările acestei împărăţii.

 4. Pentru ce nu este nevoie să ne uităm la defectele din ordinea veche şi de ce ea nu va ajuta oamenilor să moştenească împărăţia lui Dumnezeu?

⁴ Dar cum se prezintă chestiunea cu ordinea veche actuală? Nu este nevoie să intrăm în amănunte pentru a–i găsi defecte. Un răspuns satisfăcător şi suficient ni–l oferă articolele din ziare şi reviste, rapoartele poliţiei, nesiguranţa generală creată pe baza ratei crescînde a criminalităţii, spitalele costisitoare pentru tratarea bolilor mintale şi a temutelor boli venerice, dezbinările politice şi pericolul mereu crescînd al unui război atomic global. Am putea cita nenumărate alte lucruri pentru a arăta ca ordinea veche se remarcă prin „lucrările cărnii“. Ea nu va ajuta niciodată oamenilor ‘să moştenească împărăţia lui Dumnezeu’. Mai mult, ea nu are nici o tangenţă cu împărăţia lui Dumnezeu. Ea nu este pătrunsă de spiritul sfînt al lui Dumnezeu şi nu este dirijată sau sprijinită de el. Aşa se face că ea nu este nicidecum sfîntă, nici măcar în domeniul cunoscut ca creştinătate.

 5, 6. De ce pofta naturală a cărnii de a face lucruri care stau în opoziţie cu spiritul Creatorului, nu poate fi atribuită lui Dumnezeu?

⁵ Cum se face că nici-o parte a acestui sistem vechi nu este sprijinită de spiritul lui Dumnezeu? Şi cum a ajuns „carnea“ oamenilor într–o asemenea situaţie, încît să aibă din fire plăcerea de a face fapte care stau în opoziţie cu spiritul lui Dumnezeu? La început lucrurile n–au stat aşa. Pe atunci, forţa motrice era spiritul Creatorului. Dumnezeu n–ar fi creat niciodată „carne“ în care să fi pus ceva rău, ceva ce să stea în opoziţie cu el. El nu este autorul răului. Profetul Moise a fost un bărbat care a intervenit pentru dreptate şi el l–a declarat pe Iehova Dumnezeu liber de orice răspundere pentru înclinaţiile rele ale „cărnii“ oamenilor. Moise a scris: „Lucrarea lui este desăvîrşită, căci toate căile lui sînt dreptate. Un Dumnezeu al credincioşiei la care nu există nedreptate; el este drept şi corect. Ei au procedat la rîndul lor corupt; ei nu sînt copiii lui, defectuozitatea este a lor înşişi-“ (Deuteronom 32:4, 5).

⁶ Defectuozitatea omului nu poate fi pusă pe seama lui Dumnezeu. El i–a creat perfecţi pe primii oameni, făcînd cinste propriei sale capacităţi creatoare. La Dumnezeu nu există nimic greşit. In colaborare cu Unicul său Fiu născut, el i–a făcut pe primii oameni, „după chipul nostru, după asemănarea noastră“. Primul om, Adam, a fost o copie fidelă a desăvârşirii divine şi, pentru a fi o copie autentică, el trebuia să fie perfect (Geneza 1:26–28; 2:7, 8).

 7. Ce stare care îl făcea fericit pe Dumnezeu, domnea între cer şi pămînt atunci cînd Adam se afla în Eden?

⁷ In paradis, în grădină Eden, primul om trăia în armonie cu spiritul sfînt al lui Dumnezeu. Din cînd în cînd, avea chiar discuţii cu Dumnezeu. Invizibil pentru ochii omeneşti, dar perceptibil pentru omul Adam, Dumnezeu umbla în frumoasa grădină Eden. Pe vremea aceea a existat unitate între om şi Dumnezeu, între domeniul ceresc şi domeniul pămîntesc. Pentru ce? Pentru că spiritul sfînt al lui Dumnezeu umplea totul. Toate aceste lucruri îl făceau pe Iehova Dumnezeu fericit. De altfel, el este „fericitul Dumnezeu“ (1 Timotei 1:11).

 8. Din cauza cărui fel de păcat nu avem astăzi pe pămînt o ordine de lucruri perfectă, şi cine a comis acest păcat?

⁸ Astfel, au fost puse bazele pentru înfiinţarea unei ordini de lucruri perfecte, care nu trebuia să se învechească sau să treacă vreodată. Dar astăzi nu sîntem în posesia unei ordini de lucruri perfecte, drepte şi curate. De ce nu? Pentru că a fost comis un păcat împotriva spiritului sfînt. De către cine? Răspunsul la această întrebare l–a dat Isus Christos, atunci cînd a vorbit oamenilor care intenţionau să–l omoare, tocmai fiindcă le vorbise adevărul lui Dumnezeu. Către aceşti ucigaşi potenţiali a zis Isus: „Voi sînteţi din tatăl vostru, Diavolul, şi doriţi să faceţi poftele lui. Acela a fost un ucigaş de la început şi el nu rămîne în adevăr fiindcă adevărul nu este în el. Cînd vorbeşte minciuni, vorbeştea conform priei sale înclinaţii deoarece el este un mincinos şi tată al minciunii.“ (Ioan 8:44).

 9. Cine este tatăl spiritual al persoanelor care păcătuiesc şi de ce?

⁹ La fel aflăm şi de la un ucenic al lui Isus, numit Ioan, cine a fost primul care a păcătuit împotriva spiritului sfînt. El a scris: „Cine continuă să păcătuiască, provine de la Diavolul, căci Diavolul a păcătuit de la început.“ (1 Ioan 3:8). Cine practică păcatul nu are alt tată spiritual decît pe acela care l–a determinat să păcătuiască.

10. Cum s–a făcut primul mincinos pe sine însuşi un Diavol?

¹⁰ Realitatea că primul mincinos din întreaga creaţiune a fost desemnat ca Diavol lasă să se recunoască că el minţise cu privire la Dumnezeu, deoarece numele de Diavol înseamnă defăimător. El a abandonat adevărul şi şi–a dezvoltat în el înclinaţia de a minţi. In mod defăimător şi în contradicţie cu ceea ce a zis Dumnezeu, lui Adam, Diavolul a zis către Eva, soţia lui Adam, că pedeapsa pentru mîncarea din pomul interzis n–ar fi moartea: „Cu siguranţă nu veţi muri, căci Dumnezeu ştie că în aceeaşi zi în care veţi mînca din acesta, fără îndoială vi se vor deschide ochii şi veţi fi cu siguranţă ca Dumnezeu, cunoscînd binele şi răul“ (Geneza 3:1–5). Acest mincinos s–a făcut el însuşi Diavol, îndeosebia cu privire la Dumnezeu.

11. Ce s–a gîndit, probabil, Diavolul să facă pentru a–l împiedeca pe Dumnezeu să–şi menţină justeţea cuvîntului, atunci cînd Adam şi Eva au păcătuit?

¹¹ Defăimătorul lui Dumnezeu nu putea garanta faptul că Adam şi Eva nu vor muri, în caz că vor mînca din fructul interzis al pomului cunoştinţei binelui şi răului. Cuvîntul lui n–a fost mai puternic decît cuvîntul lui Dumnezeu (Evrei 4:12; Geneza 2:16,17). Probabil însă, Diavolul s–a gîndit că l–ar putea manevra pe Iehova Dumnezeu într–o situaţie penibilă, în care să fie un lucru neconsecvent pentru el să–i omoare pe Adam şi Eva. Aceasta s–ar fi întîmplat, îndeosebi, dacă Diavolul ar fi reuşit să determine perechea păcătoasă să manînce din „pomul vieţii“, înainte ca sentinţa divină să fi fost pronunţată asupra lor (Geneza 2:9; 3:22, 23).

12. Cum a ajuns Diavolul un ucigaş şi ce–l aşteaptă acum?

¹² Dar în ciuda tuturor acestor intrigi, Diavolul s–a dovedit a fi un mincinos, deoarece victimele lui au murit ca suflete umane. Iehova Dumnezeu, Judecătorul, i–a condamnat la moarte şi i–a împiedicat să ajungă la „pomul vieţii“, izgonindu–i din paradis, din grădina Eden (Geneza 3:17–24). Deoarece Diavolul a provocat moartea primului bărbat şi a soţiei acestuia, în lipsa lui de dragoste, el a devenit un „ucigaş“. Din acest motiv el merită moartea, deoarece Intemeietorul creştinismului a menţionat regula: „Cine face să păcătuiască pe unul din aceşti copii tineri, care sînt credincioşi, pentru el ar fi mult mai bine să i se atîrne de gît o piatră de moară şi să fie aruncat în mare“ (Marcu 9:42, Albrecht). Exact aceasta este perspectiva ucigaşului, a Diavolului: nimicire veşnică.

13. Cu ce l–a comparat Iehova pe Diavolul şi ce avea el voie să producă înainte de a fi adus la moarte?

¹³ Că Diavolului îi este hotărît un asemenea sfîrşit, a fost arătat atunci cînd Iehova, Judecătorul tuturor, l–a comparat cu sarpele întrebuinţat pentru a ademeni pe Eva să mănînce din fructul oprit, împotriva legii lui Dumnezeu. In realitate, Iehova şi–a îndreptat cuvintele sale către şarpele simbolic, atunci cînd a zis: „Fiindcă ai făcut acest lucru, blestemat eşti tu între toate animalele domestice şi sălbatice ale cîmpului. Pe pîntecele tău vei merge, şi vei mînca ţărînă în toate zilele vieţii tale. Si voi pune duşmănie între tine şi femeie, între sămînţa ta şi sămînţa ei. Ea îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcîiul“ (Geneza 3:14, 15). Prin aceasta Diavolul a fost blestemat de Dumnezeu. Moartea acestui bletemat era acum la latitudinea lui Dumnezeu. Totuşi, acest lucru trebuia să se întîmple numai după ce şarpele blestemat ar fi avut ocazia să aducă în existenţă o „sămînţă“, în sens figurat sau spiritual. Fiind spirit, Diavolul nu are, aşa ca omul, capacitate de reproducere.

14. Ce însemna pentru Diavol ca mare şarpe, să se tîrască simbolic pe pîntece şi cine au fost înjosiţi mai tîrziu împreună cu el?

¹⁴ Iehova l–a comparat pe Diavolul cu un şarpe care se tîreşte pe pîntece şi mănîncă hrană asemănătoare ţărînei. In acest mod el a arătat cît de mult fusese înjosit acum Diavolul blestemat. Deoarece la înjosirea sa era vorba de cea mai inferioară treaptă de existenţă, ea a fost comparată cu locul numit mai tîrziu Tartar. In trecerea timpului Diavolul şi–a cîştigat în acest loc societate, deoarece cu el s–au unit şi alte spirite, alţi îngeri care l–au renegat pe Dumnezeu, tatăl lor, şi şi–au ales de tată pe Diavolul. Aceste spirite au devenit „sămînţa“ lui.

15. Ce au scris Petru şi Iuda despre îngerii care s–au alăturat marelui şarpe în păcat?

¹⁵ Despre această sămînţă spirituală a şarpelui originar, apostolul creştin Pavel a scris, că „Dumnezeu nu a ezitat să pedepsească pe îngerii care păcătuiseră, ci prin faptul că i–a aruncat în Tartar, i–a predat gropii întunericului beznă, ca să–i păstreze pentru judecată“ (2 Petru 2:4). Ucenicul creştin Iuda se referă, de asemenea, la această „sămînţă“ a şarpelui, cînd zice: „El a păstrat în lanţuri veşnice, în întuneric beznă, pentru judecată, pe îngerii care nu şi–au păstrat locurile lor iniţiale, ci şi–au părăsit propriile lor locuinţe“ (Iuda 6).

16. Pentru ce a procedat Diavolul de unul singur, atunci cînd a atras–o pe Eva prin înşelăciune în păcat şi de ce unii sînt de părerea că el ar fi fost un heruvim?

¹⁶ Pe vremea cînd Diavolul a ademenit–o prin înşelăciune pe Eva, soţia lui Adam, să păcătuiască împotriva lui Dumnezeu, tatăl ei ceresc, n–a existat încă „sămînţa“ marelui şarpe Diavolul a procedat de unul singur. El n–a avut de gînd să se alieze în această acţiune cu vreun înger, care mai tîrziu să fi avut dreptul să–i conteste domnia asupra urmaşilor lui Adam şi ai Evei. El a rîvnit la autocraţie asupra întregii omeniri. Nu ştim exact ce poziţie a ocupat el în organizaţia originară a lui Dumnezeu. Mulţi cercetători ai Bibliei sînt de părerea, că profeţia din Ezechiel 28:11–19, despre regele Tirului antic, se referă şi la Satan Diavolul, conchizînd astfel că persoana care s–a făcut pe sine Diavol, ar fi fost iniţial un „heruvim“ printre „fiii lui Dumnezeu“ din cer. Dacă lucrurile se prezintă într–adevăr aşa, atunci înjosirea de care a avut parte marele şarpe a fost cu atît mai mare.

17. In ce înţeles împărtăşesc îngerii răsculaţi întunericul Tartarului cu Diavolul?

¹⁷ Ceilalţi îngeri, care s–au răsculat împotriva lui Dumnezeu, devenind în acest fel „sămînţa“ şarpelui, împărtăşesc întunericul Tartarului cu el, ca şerpi blestemaţi. Ei nu se mai bucură de lumina pe care le–o dădea favoarea şi sfatul lui Dumnezeu. Atunci cînd s–au răsculat împotriva lui Dumnezeu, el le–a retras spiritul sfînt.

18. (a) De ce viitorul Diavolului şi al îngerilor săi este sumbru? (b) Ce întrebare s–a ridicat acum?

¹⁸ Pentru marele şarpe şi „sămînţa“ lui, alcătuită din îngeri, viitorul este sumbru. Ei îşi văd acum în faţă ziua de judecată a lui Dumnezeu, în care li se va „zdrobi capul“. Dumnezeu va face aceasta prin „sămînţa femeii“ sale. (Geneza 3:15) Lor nu le va fi pricinuită, deci, numai o rană la cap, ci capul lor va fi, realmente, zdrobit, lucru care înseamnă moartea marelui şarpe şi a „sămînţei“ lui. In această privinţă nu poate exista nici o confuzie, deoarece în Romani 16:20, ucenicilor lui Christos li se spune: „Dumnezeu, care dă pacea, va zdrobi în scurtă vreme pe Satan sub picioarele voastre“. Nu–i de mirare, că Satan şi „sămînţa“ lui trăiesc în duşmănie cu „sămînţa femeii“ lui Dumnezeu. Cînd Dumnezeu a vorbit despre „sămînţa femeii“ lui, aceasta era o taină pentru pămînt şi cer. In legătură cu această enigmă, care trezea acum curiozitate în tot Universul, se ridica întrebarea: Cine este această sămînţă a femeii?

O „SAMINTA“ PAMINTEASCA A SARPELUI

19. De ce sînt invitaţi creştinii să procedeze altfel decît Cain, primul fiu născut de oameni?

¹⁹ Fiul întîi–născut al Evei, pe care ea l–a numit Cain, nu s–a dovedit a fi sămînţa învăluită în mister a femeii lui Dumnezeu. Deşi Cain a fost primul fiu născut de oameni, aceasta nu i–a atribuit dreptul să servească ca „sămînţa“ promisă. In plus, călcîiul lui Cain n–a fost niciodată zdrobit de marele şarpe, Diavolul. In schimb însă, Cain a zdrobit cuiva capul, şi anume fratelui său temător de Deumnezeu, Abel. El l–a asasinat pe acesta, dîndu–i probabil o lovitură mortală în cap. Si astfel, în loc să fie binecuvîntat de Dumnezeu şi să primească spiritul sfînt, Cain a fost al doilea care a fost indicat ca „blestemat“, întrucît sarpele simbolic sau Diavolul a fost primul (Geneza 3:14; 4:11). Pe această cale, Cain s–a făcut o parte componentă a „sămînţei“ pămînteşti a marelui şarpe, Diavolul, deoarece el a devenit, deopotrivă, un mincinos şi un ucigaş. El nu l–a iubit nici pe fratele său, pe care îl putea vedea, şi nici pe Dumnezeu pe care nu–l putea vedea. Urmaşii lui Christos sînt îndemnaţi să fie altfel decît Cain, cu cuvintele:

„Să ne iubim unii pe alţii. . . . nu cum a fost Cain, care provenea de la cel ce este rău, şi care l–a omorît pe fratele său. Si din ce cauză l–a omorît? Fiindcă lucrările lui proprii erau rele, iar cele ale fratelui său erau drepte“ (1 Ioan 3:11, 12). „Vai de ei, căci au mers pe calea lui Cain“ (Iuda 11).

20, 21. Ce fel de păcat a comis Cain imitîndu–l pe Diavolul, şi în legătură cu care înştiinţare i–a fost aceasta posibil lui Cain?

²⁰ Cain l–a imitat pe Diavolul, tatăl său spiritual, pe cel „ce este rău“, păcătuind împotriva spiritului sfînt al lui Dumnezeu. Prin aceasta nu trebuie să înţelegem că primul fiu al lui Adam şi al Evei, Cain, poseda pe vremea aceea spiritul sfînt. Părinţii săi pămînteşti pierduseră spiritul sfînt, fiindcă ei violaseră intenţionat porunca lui Dumnezeu. Insă Cain a văzut totuşi acţiunea spiritului sfînt. Cînd şi cum?

²¹ Aceasta s–a întîmplat pe timpul cînd Cain a prezentat ca jertfă lui Dumnezeu cîteva din roadele cîmpului. Fratele său mai tînăr, Abel, jertfise, dimpotrivă, cîteva din oile şi le adusese ca jertfă lui Dumnezeu. Dar ambele jertfe au fost plăcute lui Dumnezeu? In Geneza 4:4–7 citim: „In timp ce Iehova a privit binevoitor spre Abel şi spre darul lui de jertfă, el n–a privit nicidecum binevoitor spre Cain şi spre darul lui de jertfă. Si Cain s–a aprins de o mare mînie şi faţa lui a început să se posomorască. La vederea acestor lucruri Iehova i–a zis lui Cain: ‘Pentru ce te–ai aprins de mînie şi de ce ţi s–a posomorît faţa? Nu va exista înălţare dacă începi să procedezi bine? Dar dacă nu vrei să procedezi bine, atunci păcatul stă lapîndă la intrare şi dorinţa lui profună se ţine după tine; şi vei obţine tu, da tu, stăpînire peste el?’“.

22. Care înştiinţare a spiritului sfînt a observat–o Cain?

²² Natural, Dumnezeu nu s–a arătat lui Cain şi lui Abel această ocazie. In ce mod a privit el binevoitor spre Abel şi spre jertfa lui, nu ştim. Totuşi, pentru aceasta trebuia să fi existat un semn vizibil. Spiritul sfînt al lui Dumnezeu trebuia să fi fost activ într–un oarecare mod. Cain a recunoscut acest lucru fără ca Dumnezeu să fi rostit măcar un singur cuvînt. Ca urmare, el al ajuns într–o stare de mare mînie şi faţa lui a început să se posomorască. El n–a vădit nici un semn de smerenie sau regret, atunci cînd a văzut înştiinţarea vizibilă a spiritului sfînt al lui Dumnezeu, după ce îi oferise lui Dumnezeu o jertfă inacceptabilă.

23. Ce formă a luat păcatul lui Cain împotriva spiritului sfînt şi pentru ce?

²³ Evident, Cain n–a procedat corect. Din invizibilitate, glasul lui Dumnezeu i–a explicat situaţia. Insă Cain era prea mîndru ca să se smerească. El nu s–a căit şi nu s–a întors să facă binele, deşi păcatul pîndea, aşa zicînd, la uşa casei lui, dorind să–l stăpînească. Cain n–a avut dorinţa să dobîndească stăpînire asupra păcatului, indiferent spre ce l–ar călăuzi spiritul sfînt, al lui Dumnezeu. El n–a dorit nici o înveselire a feţei lui. De aceea, el a născocit planuri împotriva lui Abel, care fusese recunoscut de Dumnezeu, şi l–a omorît. In acest mod, el a păcătuit împotriva spiritului sfînt.

24. A avut la început fiinţa spirituală, care acum este Diavolul, spiritul sfînt, şi avăzut aceasta manifestarea spiritului sfînt?

²⁴ Aceasta i–a displăcut lui Dumnezeu şi a atras asupra lui Cain blestemul acestuia. Dar Diavolul, marele şarpe, s–a bucurat de acest lucru, deoarece avea acum un fiu pămîntesc, care proceda ca o copie fidelă a tatălui său spiritual. Diavolul însuşi păcătuise împotriva spiritului sfînt. Pe lînga faptul că îl văzuse chiar pe Dumnezeu, el a avut ocazia să observe şi activitatea spiritului sfînt, atît în domeniul ceresc cît şi la crearea pămîntului şi a omului perfect (Iov 38:7). Pe vremea cînd nu nutrise înca nici o dorinţă egoistă, el însuşi posedase o anumită măsură din spiritul tatălui său ceresc. El ştia la ce îl împuternicea acest spirit sfînt. El a văzut, de asemenea, că Dumnezeu îşi desvăluise faţă de Adam şi Eva „spiritul bunătăţii nemeritate“, făcîndu–le posibil să se bucure de o viaţă desăvîrşită într–un paradis pămîntesc (Evrei 10:29). Si ce a făcut totuşi, acest fiu spiritual al lui Dumnezeu?

25. Ce alte păcate a comis acest „fiu al lui Dumnezeu“ împotriva spiritului sfînt şi ca urmare, ce a devenit el?

²⁵ El a prezentat în mod fals „spiritul bunătăţii nemeritate“, încercînd să o convingă pe Eva că Dumnezeu ar întrebuinţa acest spirit din motive egoiste. El a mai afirmat că Dumnezeu ar fi emis interdicţia referitoare la pomul cunoştinţei binelui şi răului, numai fiindcă s–ar teme, că creaturile lui umane ar putea dobîndi capacitatea să ia hotărîri independent, de el, hotărîri în ce priveşte lucrurile care sînt drepte şi nedrepte, bune şi rele. De aceea, atunci cînd acest fiu spiritual al lui Dumnezeu a denaturat intenţionat şi premeditat realităţile, minţind pentru a o face pe Eva să păcătuiască, el a păcătuit împotriva spiritului sfînt, un păcat ce nu poate fi iertat. El s–a lăsat ademenit de dorinţa egoistă de a exercita suveranitate asupra pămîntului şi asupra locuitorilor lui umani şi a intreprins apoi paşi pentru a obţine această suveranitate. Astfel, el a pierdut spiritul sfînt al lui Dumnezeu. Roadele spiritului lui Dumnezeu, pe care le produsese pînă acum, s–au degenerat şi au dispărut. El însuşi se făcuse Diavol şi acum merita un singur lucru: nimicirea (Evrei 12:29; 6:7, 8).

26. Cum a devenit Diavolul „domnitorul demonilor“ şi pentru ce nu vor avea parte de împărăţia lui Dumnezeu cei care exercită spiritismul?

²⁶ Acest prim păcătos împotriva spiritului sfînt s–a făcut un demon. Fiii îngereşti ai lui Dumnezeu, care mai tîrziu s–au alăturat în rebeliunea pornită contra lui Dumnezeu, au devenit, de asemenea, demoni. Aceşti demoni au ajuns „sămînţa“ marelui şarpe şi astfel Diavolul a putut fi „domnitorul demonilor“, fiind numit, în această postură, Beelzebub (Matei 12:24–27). Aceste persoane spirituale promovează demonismul pentru a abate pe oameni de la închinarea lui Iehova, Dumnezeul viu şi adevărat. Ei sînt înfieraţi ca „spirite necurate“ (Matei 10:1, 8; 12:43–45). Exercitarea spiritismului sub influenţa acestor demoni poate duce numai la rău şi–i face pe cei în cauză necuraţi în ochii lui Dumnezeu. Ea se numără printre faptele cărnii decăzute, care–l împiedică pe cel ce se ocupă cu aşa ceva, să aibă parte de împărăţia lui Dumnezeu şi la binecuvîntările ei. Spiritele necurate se opun spiritului lui Dumnezeu, iar Dumnezeu osîndeşte persoanele care au de–a face cu spirite necurate (Deuteronom 18:9–14; Galateni 5:19, 20; Apocalips 9:20, 21; 21:8).

DE CE FEL ESTE „SPIRITUL“

27. Pentru ce ar trebui să fim acum în măsură să constatăm ce fel de spirit stă îndărătul ordinii vechi actuale?

²⁷ Este important pentru noi să cunoaştem acest fapt, deoarece aceasta ne ajută să înţelegem cauzele pentru starea din prezent a omenirii. Trăim astăzi în secolul XX, într–un secol, care din punct de vedere omenesc, a început atît de promiţător. Conform cronologiei Sfintei Scripturi, acum au trecut mai bine de 6 000 de ani, de cînd acest fiu egoist al lui Dumnezeu s–a răsculat împotriva suveranităţii universale a lui Iehova, ademenind pe Adam şi Eva să devină neascultători faţă de Dumnezeu pe o cale asemănătoare. După ce aceşti doi rebeli umani fuseseră izgoniţi din paradisul edenic, pe pămînt a luat naştere o nouă ordine umană — o altă ordine decît cea pe care o prevăzuse Dumnezeu pentru planeta noastră. Intre timp ar trebui să fim în măsură să stabilim ce fel de spirit stă îndărătul acestei ordini, acum învechite.

28. Ce înţelegem noi prin cuvîntul „spirit“, atunci cînd vorbim de spiritul care stă îndărătul ordinii vechi?

²⁸ Prin cuvîntul „spirit“ înţelegem o forţă activă invizibilă, o forţă care stimulează, însufleţeşte şi îndeamnă, şi care ţine în picioare societatea umană. Această forţă influenţează modul ei de viaţă. O călăuzeşte într–o direcţie stabilită. De aceea, oamenii procedează în general destul de unitar, fără să fie pe deplin conştienţi de acest lucru, sau fără să se gîndească prea mult la aceasta. Ei procedează aproape instinctiv şi sînt îndemnaţi la aceasta de un imbold lăuntric, aşa încît ei urmează un făgaş comun, dezvoltînd un anumit stil de viaţă. Cîteodată ar putea exista chiar devieri neînsemnate după personalităţi individuale, însă ei au totuşi ceva comun în viaţa şi în ţelurile lor, ceva ce este caracteristic pentru societatea umană a sistemului actual de lucruri.

29, 30. (a) Cine este domnitorul invizibil al acestei ordini vechi şi cum îşi exercită puterea? (b) Ce efect a avut această domnie invizibilă?

²⁹ Acest spirit dindărătul ordinii vechi actuale de lucruri este influenţat în mare măsură de persoane invizibile supraomeneşti, care stăpînesc această ordine de lucruri şi care şi–au asumat administrarea ei. Nu există absolut nici o îndoială despre acela care stăpîneşte întreaga ordine prin influenţa lui. In mileniul al cincilea al ordinii vechi, Isus Christos a declarat că „stăpînitorul lumii acesteia“ este Satan Diavolul cu care el nu avea nici o relaţie amicală. In ultima noapte a vieţii lui ca om aici pe pămînt, el a zis apostolilor săi: „Stăpînitorul lumii vine. El nu are nici o putere asupra mea.“ (Ioan 12:21; 14:30; 16:11) Dar Satan Diavolul nu–şi exercită stăpînirea sa invizibilă asupra omenirii de unul singur. Aliaţi cu el sînt îngerii demonici care–l recunosc ca suveranul lor. Toate aceste puteri demonice sînt amestecate în afacerile ordinii vechi prezente a societăţii omeneşti.

³⁰ Domnia supraumană a acestor puteri a avut un efect dăunător. Acest lucru este confirmat în profeţia pe care a însemnat–o apostolul Ioan, referitoare la izgonirea — pe atunci un lucru de viitor — a demonilor din cer. Această profeţie, care se află în Apocalips 12:7–12, zice:

„Si în cer a izbucnit război: Mihail şi îngerii lui s–au luptat cu balaurul, şi balaurul cu îngerii lui s–au luptat dar n–a cîştigat supremaţia şi pentru el nu s–a mai găsit nici un loc în cer, şi balaurul cel mare — şarpele originar — numit Diavolul şi Satan, care a indus în eroare întregul pămînt locuit, a fost aruncat jos; el a fost aruncat pe pămînt şi îngerii lui au fost aruncaţi cu el. Vai de tine pămînt şi mare, fiindcă Diavolul s–a coborît la voi şi are o mare mînie, deoarece ştie că are numai un termen scurt“.

31. In legătură cu care închinare a indus în eroare Satan, „balaurul“, întreg pămîntul locuit, conform spuselor din Apoc. 13:4?

³¹ Unul din domeniile în care Satan Diavolul, înşelătorul, induce în eroare întreg pămîntul locuit, este închinarea la propria sa persoană. Persoanele sincere, dar induse în eroare, s–ar putea cutremura la aflarea unui asemenea adevăr, însă în Apocalips 13:4, se zice despre cei care participă la politica lumii: „Si ei s-au închinat balaurului, fiindcă a dat puterea fiarei şi s–au închinat fiarei“.

32. Ce comportare faţă de lumina veştii bune trădează clar, identitatea „dumnezeului acestui sistem de lucruri“?

³² Apostolul Pavel a accentuat, de asemenea, faptul că majoritatea oamenilor se închină conştienţi sau inconştienţi Diavolului. El a zis: „Acum dacă vestea bună pe care o vestim este, practic, acoperită, atunci este acoperită printre cei ce sînt pe calea pierzării, printre acei a căror minte necredincioasă a orbit–o dumnezeul acestui sistem de lucruri, pentru ca să nu lase să străbată lumina iluminatoare a gloriuasei vesti bune despre Christos, care este chipul lui Dumnezeu“ (2 Corinteni 4:3, 4). Acest sistem de lucruri are un „dumnezeu“. Dumnezeirea lui, precum şi stăpînirea lui asupra lumii ar fi trebuit să aibă neapărat o anumită influenţă asupra spiritului care stă îndărătul ordinii vechi prezente de lucruri.

33. Cum se face că toţi am fost atinşi din naştere de ceea ce a făcut „dumnezeul acetui sistem de lucruri“ după puţin timp de la începerea istoriei omenirii?

³³ La puţin timp după începutul istoriei omenirii, acela care acum este „dumnezeul acestui sistem de lucruri“, a provocat căderea părinţilor noştri originari. Adam şi Eva au fost îndemnaţi şă fie neascultători creatorului lor. Acest lucru s–a întîmplat înaintea naşterii noastre. Toţi trebuie să suportăm urmările rele ale căderii în păcat. In Romani 5:12, apostolul Pavel confirmă acest fapt, atunci cînd scrie că păcatul a intrat în lume „printr–un om, şi prin păcat moartea, trecînd asupra tuturor oamenilor, fiindcă toţi păcătuiseră“. Noi am ajuns sub pedeapsa divină a morţii, fiindcă toţi am moştenit imperfecţiunea, starea de păcat şi degradarea morală. Cu alte cuvinte am fost morţi. N–am trăit în ochii lui Dumnezeu.

34, 35. De ce am fost pe atunci morţi în ochii lui Dumnezeu, şi ce a fost activ în noi?

³⁴ Noi am fost din fire moştenitori ai mîniei lui Dumnezeu, „copii ai mîniei“. Am fost „străini de viaţa care aparţine lui Dumnezeu“ (Efeseni 4:18). In Coloseni 1:21 se zice, în plus: „Voi aţi fost mai înainte străini şi duşmani, fiindcă mintea voastră era îndreptată spre lucrurile care erau rele“. Din cauza acestei stări de lucruri, Iehova Dumnezeu nu era activ în noi. Cine sau ce a fost deci activ în noi?

³⁵ Răspunsul la aceasta întrebare îl găsim în scrisoarea către (Efes. cap. 2 versetele 1–5), scrisă unor persoane convertite de curînd la creştinism. Acolo se zice: „Voi aţi fost morţi în greşelile şi în păcatele voastre. In care aţi umblat înainte, după sistemul de lucruri al acestei lumi, după stăpînitorul autorităţii văzduhului, al spiritului care este activ acum în fiii neascultării. Da, între ei ne–au dus înainte pe toţi faptele noastre după poftele cărnii, făcînd lucrurile pe care voiau să le facă carnea şi gîndurile, şi fiind din fire copii ai mîniei ca şi ceilalţi. Dar Dumnezeu care este bogat în îndurare, ne–a făcut vii împreună cu Christos pentru dragostea lui mare cu care ne–a iubit, măcar că am fost morţi în greşeli“.

36. Ce se înţelege, după unii traducători ai Bibliei, prin cuvîntul „spirit“ despre care este vorba în Efeseni 2:2, şi de către cine este el stăpînit?

³⁶ Cine este acest „spirit, care este activ acum în fii neascultării“? Este primul rebel dintre toţi rebelii răsculaţi contra lui Iehova Dumnezeu, adică Diavolul, „şarpele originar“. Dar în acest loc trebuie să menţionăm, că unii traducători ai Bibliei, interpretează cuvîntul „spirit“ din Efeseni 2:2, ca fiind ceva impersonal. Ei văd în acesta o forţă activă invizibilă ce prodela stăpînitorul autorităti văzduhului“ şi care este activă în ce provine neascultători faţă de Dumnezeu. De exemplu, după traducerea de L. Albrecht, textul din Efeseni 2:2, sună: „In acestea aţi trăit voi înainte, după calea acestei lumi, influenţaţi de domnitorul asupra puterii întunericului, asupra acelui spirit care acum este activ în toţi cei care nu–l ascultă pe Dumnezeu“ (vezi de asemenea Elberfelder Bibel). Un asemenea „spirit“ impersonal ar sta sub domnia celui rău, care exercită stăpînire asupra „văzduhului“. Acesta i–ar îndemna pe cei care umblă conform sistemul de lucruri al acestei lumi şi sînt neascultători faţă de Dumnezeu.

37, 38. Ce ne spune I Ioan 2:15–17 despre modul în care se face de cunoscut spiritul dindărătul ordinii vechi prezente?

³⁷ Cum putem să ne formăm o imagine clară despre natura spiritului care stă îndărătul ordinii vechi prezente de lucruri, sau cum se remarcă el? Ei bine, să citim acum ce a scris apostolul Ioan: El i–a avertizat pe creştini, referitor la acest spirit, cu cuvintele: „Nu iubiţi lumea şi nici lucrurile din lume. Dacă cineva iubeşte lumea, atunci dragostea Tatălui nu este în el; căci tot ce este în lume — pofta trupului, pofta ochilor şi etalarea-izbitoare a mijloacelor pe care le are cineva pentru viaţă — nu provine de la Tatăl ci din lume. In plus, lumea trece şi la fel şi poftele ei“ (I Ioan 2:15–17).

³⁸ Prin urmare, spiritul ordinii vechi trezeşte în oamenii lumeşti dorinţa după lucruri, care sînt ademenitoare pentru ochii lor şi atrăgătoare pentru carne; şi în mod firesc, asemenea pofte duc la proceduri egoiste. Pofta lor mare după lucruri care plac ochilor şi cărnii degenerate îi determină să–şi agonisească o mulţime de lucruri ca mijloace de trai pentru a se bucura de viaţă. Ei sînt mîndri de averile lor şi caută să facă impresie asupra altora printr–o „etalare izbitoare a mijloacelor“, pe care le au ei pentru trai. Acest fapt trezeşte în cei ce nu posedă aceste lucruri dorinţa să le aibă şi ei.

39. Cum au arătat iudeii în secolul întîi că ei au refuzat să primească spiritul lui Dumnezeu, şi cum s–a răsfrînt acest lucru asupra lor, conform textului din Romani 1:26–32 care spune că ei au umblat pe căile lor proprii?

³⁹ In primul secol al erei noastre au existat iudei care au preferat să se lase influenţaţi de spiritul care stă îndărătul ordinii mondiale de lucruri. Tempul construit de regele Irod se mai afla în Ierusalim, capitala lor, şi ei erau bine familiarizaţi cu codul de legi pe care–l primiseră prin profetul Moise. Ei n–au voit să primească spiritul lui Dumnezeu, care s–a revelat în adevăratul creştinism, vestit pe atunci pe întregul pămînt locuit. De aceea, Iehova Dumnezeu i–a lăsat pe acesti iudei să meargă pe propriile lor căi, aşa cum a făcut aceasta renegatul Israel în timpurile antice. Dar ce efect a avut aceasta pentru ei? In Romani 1:26–32, apostolul Pavel ne dă răspunsul la această întrebare:

„De aceea, Dumnezeu i–a lăsat pradă poftelor sexuale vătămătoare, aşa că persoanele lor feminine au schimbat de la ele însele întrebuinţarea naturală cu una nenaturală; în mod asemănător şi persoanele masculine au părăsit întrebuinţarea naturală a persoanelor feminine şi s–au aprins în voluptatea lor unii pentru alţii, parte bărbătească cu parte bărbătească, săvîrşind lucruri desfrînate, şi şi–au primit în ei înşişi răsplătirea deplină pe care o meritau pentru rătăcirea lor. Si astfel, fiindcă n–au fost de acord să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţă exactă, Dumnezeu i–a lăsat pradă unei stări spirituale reprobate aşa încît ei fac lucruri necuviincioase, plini după cum au fost de orice fel de nelegiuire, de răutate, de egoism, de maliţiozitate, prin faptul că au fost plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune şi de porniri răutăcioase; sînt soptitori, bîrfitori, urîtori de Dumnezeu, obraznici aroganţi lăudărosi, inventivi în a produce neascultători de părinţi fără pricepere, violînd orce acord fără afecţiune naturală fără milă. Si măcar că cunosc foarte bine hotărîrea dreaptă a lui Dumnezeu şi ştiu că cei ce fac asemenea lucruri merită moartea, ei nu numai că continuă cu ele, ci sînt de acord şi cu cei care obişnuiesc să le facă“.

40, 41. A fost dat la o parte, prin răspîndirea creştinismului, spiritul care stă îndărătul ordinii vechi, şi ce a prezis Pavel în 2 Timotei 3:1–12?

⁴⁰ In timpurile apostolice, în primul secol, a fost vestită adevărata credinţă creştină. N–ar fi trebuit ca prin răspîndirea creştinismului, spiritul sfînt al lui Dumnezeu să înlăture spiritul dindărătul ordinii vechi de lucruri? Si n–ar fi trebuit să fi fost acesta cazul, în special după, ce împăratul roman Constantin cel Mare a fondat în secolul patru creştinătatea? N–a fost pe atunci însufleţită societatea omenească progresistă de un spirit nou, curat din punct de vedere moral, şi sfînt în privinţa religioasă? Nu. Conform cuvintelor pe care le–a scris apostolul întemniţat Pavel în jurul anului 65 e.n., lucrurile nu s–au petrecut aşa. In ultima sa scrisoare, adresată însoţitorului său de mulţi ani, Timotei, el a prezis:

⁴¹ „In zilele din urmă vor fi timpuri critice . . . cu care se va termina greu, căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nerecunoscători, neloiali, fără afectiune naturală, nedispuşi pentru nici un acord defăimători, fără stpînire de sine brutalifără dragoste de bine, trădători, încăpăţînaţi, umflaţi de mîndrie, iubitori mai mult de plăceri decît de Dumnezeu, avînd doar o formă de supunere faţă de Dumnezeu, dar dovedindu–se ca falşi în ce priveşte puterea acestuia . . . în realitat, toţi cei care voiesc să trăiască în comuniune cu Isus Christos, în supunere faţă de Dumnezeu, vor fi prigoniţi“ (2 Timotei 3:1–5, 12).

42. Pentru ce n–am dori să avem spiritul pe care îl manifestă susţinătorii ordinii vechi?

⁴² In toate aceste însuşiri iese în relief spiritul care activează marea masă a oamenilor care sprijinesc ordinea veche de lucruri. Am dori noi să ne lăsăm îndrumaţi şi călăuziţi de un asemenea spirit, de o asemenea putere? Nu; nu, dacă luăm în considerare roadele pe care le–au recoltat astăzi, în urma spiritului lor, sprijinitorii ordinii vechi. Dorim sincer să avem un alt spirit, un spirit activ în favoarea unei ordini de lucruri mai bune. Aceasta presupune ca noi să avem singurul alt spirit care există — spiritul sfînt.