Manuscrisele de la Marea Moartă — O comoară inegalabilă

LA POALELE lui Wadi Qumran, pe ţărmul nord–vestic al Mării Moarte, se află cîteva ruine antice. Întrucît se credea de mult timp că acestea erau ruinele unui castru roman, arheologii nu i–au acordat prea mare importanţă. Însă descoperirea sulului lui Isaia de la Marea Moartă în 1947, a dus la reconsiderarea locului unde se află ruinele amintite.

În scurt timp cercetătorii au identificat clădirile cu locuinţele care aparţineau unei comunităţi religioase evreieşti. S–a presupus imediat că aceşti oameni au fost cei care au ascuns sulurile în peşterile din stîncile apropiate. Dar descoperirile ulterioare au pus, se pare, sub semnul întrebării această părere.

O descoperire fără precedent

Beduinii au înţeles imediat valoarea manuscriselor pe care le descoperiseră deja. Astfel, în 1952, cînd un bătrîn şi–a amintit că, în copilărie, fugărise o potîrniche rănită pînă cînd ea a dispărut într–o gaură din stîncă, unde el a găsit apoi nişte obiecte de ceramică şi o antică lampă de ulei, s–au făcut noi investigaţii.

Bătrînul respectiv a mai putut identifica printre faliile adînci ale stîncii abrupte intrarea în peşteră. S–a constatat că peştera era făcută de mîna omului şi este cunoscută actualmente ca peştera 4. Acolo beduinii au găsit fragmente de manuscrise la aproximativ un metru sub nivelul la care se afla la vremea aceea baza peşterii. Nici unul dintre aceste fragmente nu fusese păstrat în ulcioare, astfel că majoritatea lor erau grav deteriorate, înegrite şi foarte fragile. Cu timpul au fost recuperate circa 40 000 de fragmente care reprezintă aproape 400 de manuscrise. Între cele o sută de manuscrise biblice sînt reprezentate toate cărţile Scripturilor ebraice, cu excepţia cărţii Estera. O mare parte din materialul recuperat din peştera 4 nu a fost încă publicat.

Unul dintre cele mai importante manuscrise a fost cel cu cărţile lui Samuel, copiate pe un singur sul. Textul ebraic al acestuia, păstrat în 47 de coloane dintr–un total de, probabil, 57, este foarte asemănător cu cel folosit de traducătorii versiunii greceşti Septuaginta. S–au descoperit şi fragmente din Levitic şi Numeri aparţinînd Septuagintei în greacă, fragmente care datează din secolul I î.e.n. Manuscrisul cărţii Levitic foloseşte expresia IAO pentru tetragrama ebraică יהוה — numele lui Dumnezeu —, în loc de termenul grecesc Ký·ri·os, „Domnul“.a

Într–un fragment din Deuteronom, textul ebraic include acea parte din capitolul 32, versetul 43, pe care o găsim în Septuaginta şi care este citată în Evrei 1:6: „Şi toţi îngerii lui Dumnezeu să–l omagieze.“ Este pentru prima dată cînd acest rînd apare într–un manuscris ebraic, dezvăluind un text care sprijină, evident, traducerea grecească. Savanţii au dobîndit astfel o mai bună înţelegere a textului din Septuaginta, care este atît de des citat în Scripturile greceşti creştine.

S–a constatat că un sul cu Exodul datează din al treilea sfert al secolului al III–lea î.e.n., unul cu Samuel de la sfîrşitul aceluiaşi secol iar un sul cu Ieremia, dintr–o perioadă cuprinsă între 225 şi 175 î.e.n. S–a găsit suficient material din secolele III–I î.e.n. pentru a depista schimbările survenite în stilul de scriere şi în ortografierea literelor propriu–zise ale alfabetelor ebraic şi arameic, lucru deosebit de valoros la datarea manuscriselor.

Surpriza din peştera 11

În cele din urmă, întreaga suprafaţă din jurul Qumran–ului a fost investigată în amănunţime atît de beduinii locali, cît şi de arheologi. Totuşi, într–o zi a anului 1956 cîţiva beduini au observat că din crăpăturile stîncilor situate la nord de peştera 1 ieşeau lilieci. Atunci ei s–au suit pe stîncă şi au găsit încă o peşteră, a cărei intrare era astupată cu piatră prăbuşită. Pentru a o destupa a trebuit să fie degajate două tone de piatră. Dar ceea ce s–a găsit înăuntru a fost uluitor: două manuscrise complete şi cinci fragmente mari din alte manuscrise.

Cea mai importantă descoperire a fost un frumos sul cu Psalmii. Grosimea lui pare să confirme că aceasta este, probabil, mai curînd piele de viţel decît piele de capră. Un total de cinci coli, patru foi separabile şi patru fragmente dau manuscrisului o lungime de peste 4 metri. Deşi partea de sus a acestui sul este bine conservată, marginea inferioară este foarte deteriorată. El datează din prima jumătate a secolului I e.n. şi conţine părţi din 41 de psalmi. Tetragrama apare de circa 105 ori, scrisă cu caractere ebraice vechi, ceea ce o face să iasă în evidenţă în contextul scrierii ebraice cu caractere ascuţite.

Un alt manuscris, cel al cărţii Levitic, este scris în întregime cu caractere ebraice vechi, dar motivul pentru care a fost redactat astfel nu a fost încă explicat în mod corespunzător. Acesta este cel mai lung document existent în care este folosită această formă de scriere şi care era în uz cînd evreii au fost duşi în exil în Babilon, la sfîrşitul secolului al VII–lea î.e.n.

A fost descoperit, de asemenea, un exemplar al unui targum, o parafrazare arameică a cărţii Iov. Acesta este unul dintre cele mai vechi redactate targumuri. În diferite peşteri au mai fost găsite o serie de comentarii asupra altor cărţi biblice. Cum au ajuns toate aceste suluri să fie ascunse atît de bine în peşterile respective?

Aşa cum s–a menţionat mai sus, unele au fost, poate, ascunse de comunitatea din Qumran. Dar, potrivit dovezilor, pare foarte probabil că multe dintre ele au fost puse acolo de evreii care fugeau din faţa trupelor romane în înaintarea acestora împotriva Iudeii, în anul 68 e.n., respectiv cu doi ani înaintea distrugerii definitive a Ierusalimului. Deşertul Iudeii oferea un adăpost natural sigur pentru preţioasele manuscrise nu numai în peşterile din apropierea Qumran–ului, ci şi de–a lungul a mulţi kilometri spre nord, nu departe de Ierihon, şi spre sud, lîngă Masada. Cît de recunoscători sîntem pentru păstrarea lor! Ele furnizează noi dovezi ale caracterului neschimbător al Cuvîntului inspirat al lui Iehova. Într–adevăr, „cuvîntul Dumnezeului nostru rămîne pentru totdeauna“. — Isaia 40:8.

[Notă de subsol]

[Chenarul de la pagina 13]

VOR MAI APARE ALTELE ÎN CURÎND?

Deşi descoperite cu decenii în urmă, multe dintre fragmentele de suluri de la Marea Moartă au rămas nepublicate. The New York Times din 23 decembrie 1990 a deplîns această situaţie astfel: „Chiar şi reproducerea lor fotografică este interzisă de un grup exclusivist de savanţi care îşi evită colegii şi refuză să publice o mare parte din materialul care se află în posesia lor.“ Ziarul amintea, totuşi, că în această echipă editorială s–a produs recent o schimbare de personal care poate reprezenta un pas în direcţia dispersării „exclusivismului care învăluie sulurile (. . .) iar lumea va cunoaşte mai mult despre o extraordinară eră a istoriei“.

[Provenienţa fotografiei de la pagina 12]

Pictorial Archive (Near Eastern History) Est.