HORMA

[Ceea ce este destinat distrugerii]

Oraș aflat în partea de sud a teritoriului lui Iuda (1 Cr 4:30). Este posibil însă ca numele să desemneze și un alt loc sau o regiune.

După întoarcerea la Cades a celor 12 spioni israeliți (Nu 13:26), poporul a refuzat la început să urce împotriva Canaanului. Însă, după ce Iehova a condamnat spiritul lor de răzvrătire și lipsa lor de credință, israeliții au decis să pornească la luptă, contrar instrucțiunilor primite. Astfel, ei „s-au sculat dis-de-dimineață“ ca să urce în locul despre care vorbise Iehova. Relatarea spune că israeliții „au încercat să urce pe vârful muntelui“ (Nu 14:40). Totuși, din câte se pare, cuvintele „locul despre care a vorbit Iehova“ nu desemnează un anumit munte, ci mai degrabă „regiunea muntoasă a amoriților“, la care s-a referit Moise când a relatat a doua oară evenimentele (De 1:19–21, 41–43). Relatarea nu arată ce distanță au parcurs israeliții, nici nu precizează dacă acțiunile descrise au avut loc într-o singură zi, dar lasă să se înțeleagă că totul s-a petrecut într-un timp relativ scurt.

Indiferent cum au stat lucrurile, ceea ce știm din relatare este că israeliților le-au ieșit înainte „amaleciții și canaaniții“ (în De 1:44, „amoriții“, termen folosit cu referire la locuitorii Canaanului în general; compară cu Ge 48:22; Ios 24:15). Aceștia i-au înfrânt pe israeliți, împrăștiindu-i „până la Horma“ (Nu 14:45). În Deuteronomul 1:44 se spune că au fost împrăștiați „în Seir, până la Horma“. Seirul era sub stăpânirea edomiților, al căror teritoriu se pare că se întindea pe atunci de la vest de Wadi Arabah până în regiunea Neghevului. (Compară cu Nu 20:14, 16; Ios 11:17.) După această înfrângere, israeliții s-au întors la Cades (De 1:45, 46).

La sfârșitul perioadei de peregrinare prin pustiu, israeliții s-au îndreptat din nou spre Canaan, însă au fost atacați de regele canaanit al Aradului. (Vezi ARAD 2.) Nici în acest caz nu știm cât de mult a coborât spre sud regele Aradului înainte de a lupta cu israeliții. Însă știm că israeliții, după ce i-au făcut o făgăduință lui Iehova, l-au învins pe acest rege și au destinat distrugerii orașele lui, punând apoi acelui loc numele „Horma“ (Nu 21:1–3, vezi LUCRU DEDICAT UNUI SCOP SACRU). Așa cum am văzut, Moise folosise deja în relatare acest nume când vorbise despre victoria canaaniților asupra israeliților. Probabil că atunci îl folosise cu anticipație, urmând să-l menționeze ulterior și să-i explice originea (Nu 14:45). După victoria asupra regelui Aradului, israeliții nu s-au stabilit în acea regiune, ci au ocolit Edomul, s-au îndreptat spre nord și, în cele din urmă, au intrat în Canaan traversând Iordanul pe la nord de Marea Moartă (Nu 21:4; 22:1).

În Iosua 12:14, „regele Hormei“ este menționat alături de regele Aradului printre cei 31 de regi înfrânți de Iosua. Este puțin probabil ca această mențiune să se refere la victoria câștigată în timpul când Moise era încă în viață și Iosua era comandant militar, întrucât despre aceste victorii se arată că au fost câștigate după ce Israelul a trecut Iordanul și a intrat în Canaan (Ios 12:7, 8). Chiar dacă nu se dau detalii cu privire la această victorie a lui Iosua, ea ar putea fi inclusă printre victoriile înregistrate în campania descrisă în Iosua 10:40–42. Din aceste informații reiese că, după ce Israelul a plecat din regiunea Hormei pentru a ocoli Edomul, canaaniții s-au stabilit din nou acolo. Deși relatarea menționează că Iosua l-a înfrânt pe regele Hormei, nu spune că israeliții au ocupat atunci orașul Horma. (Compară cu situația Ghezerului; vezi Ios 12:12; Ju 1:29.)

Horma a fost menționat printre „orașele de la marginea tribului fiilor lui Iuda, spre granița Edomului, la sud“ (Ios 15:21, 30). Însă el a fost dat tribului lui Simeon ca oraș-enclavă pe teritoriul lui Iuda (Ios 19:1, 2, 4; compară cu 16:9). Relatarea arată că Iosua l-a înfrânt pe regele Hormei, dar nu și că a cucerit orașul. Având în vedere acest detaliu, înțelegem de ce mai târziu se spune că tribul lui Iuda și tribul lui Simeon și-au unit forțele „și i-au bătut pe canaaniții care locuiau în Țefat și au distrus cu desăvârșire orașul. De aceea, orașului i s-a pus numele Horma“ (Ju 1:17). Este posibil ca ei să fi pus orașului acest nume pur și simplu pentru a confirma numele ce-i fusese dat anterior. Unii cercetători consideră că, pe timpul lui Moise, numele Horma era folosit cu referire la întregul ținut, nu doar la orașul Țefat. Aceasta ar însemna că întregul ținut fusese pus sub interdicție, sau destinat distrugerii, indiferent când avea să fie executată această distrugere. (Compară cu Commentary on the Old Testament, de C. Keil și F. Delitzsch, 1973, vol. II, Joshua, Judges, Ruth, p. 256; vezi ȚEFAT.)

Localizarea orașului Horma nu este sigură. S-au emis mai multe ipoteze, dar toate locurile sugerate sunt la peste 60 km N de Cades-Barnea. Potrivit relatării biblice, israeliții au pornit „dis-de-dimineață“ de la Cades-Barnea (Nu 14:40), iar, după înfrângerea lor, au fost împrăștiați până la Horma, evident în timp ce fugeau înapoi spre Cades. Având în vedere că locurile sugerate se află atât de departe în nord, se pare că ele nu corespund relatării biblice.

În timpul lui David, Horma era încă un oraș simeonit. Acesta a fost unul dintre locurile prin care a trecut David când era fugar și unul dintre orașele cărora el le-a trimis mai târziu daruri (1Sa 30:26–31; 1Cr 4:24, 28–31).