Ea şi-a deschis inima înaintea lui Dumnezeu

 1, 2. a) De ce era Ana nefericită chiar şi când se pregătea pentru călătoria la Şilo? b) Ce putem învăţa din relatarea despre Ana?

ANA se pregătea de zor pentru călătorie, încercând să uite de supărarea ei. Ar fi trebuit să fie un moment de bucurie: Elcana, soţul ei, obişnuia să-şi ducă în fiecare an întreaga familie la tabernacolul din Şilo pentru a i se închina lui Iehova. Dumnezeu dorea ca aceste ocazii să-i umple de bucurie pe slujitorii săi. (Citeşte Deuteronomul 16:15.) Şi, fără îndoială, Anei îi plăceau aceste sărbători încă din copilărie. În ultimii ani însă viaţa ei se schimbase.

² Ana era binecuvântată cu un soţ care o iubea. Dar el mai avea o soţie, pe nume Penina. Se pare că aceasta era hotărâtă să-i facă Anei viaţa un chin. Penina găsise o modalitate de a-i cauza multă suferinţă Anei chiar şi în aceste ocazii. Cum anume? Dar, şi mai important, cum a ajutat-o pe Ana credinţa în Iehova să depăşească această situaţie ce părea adesea imposibil de suportat? Dacă şi tu te confrunţi cu încercări ce îţi răpesc bucuria, vei găsi multă încurajare în relatarea despre Ana.

 3, 4. Cu ce probleme serioase se confrunta Ana şi de ce fiecare dintre ele era o încercare pentru ea?

³ Biblia arată că Ana se confrunta cu două probleme serioase. Asupra celei dintâi avea prea puţin control, iar asupra celei de-a doua, absolut niciunul. Prima problemă o constituia căsătoria poligamă a soţului ei, deoarece Ana trebuia să suporte ura soţiei rivale. A doua problemă era că Ana nu putea avea copii. Aceasta poate fi o încercare pentru orice soţie care îşi doreşte copii, dar pe timpul Anei şi în cultura în care trăia era o sursă de amărăciune profundă. Fiecare familie îşi dorea urmaşi care să-i păstreze numele. Sterilitatea era considerată o mare dezonoare şi ruşine.

⁴ Probabil, Ana şi-ar fi purtat cu tărie povara dacă nu ar fi fost necăjită mereu de Penina. Poligamia nu a fost niciodată o situaţie ideală. Certurile, rivalitatea şi suferinţa sufletească erau la ordinea zilei într-o căsătorie poligamă. O asemenea căsătorie era departe de modelul instituit de Dumnezeu în grădina Edenului, şi anume căsătoria monogamă (Gen. 2:24). Aşadar, Biblia zugrăveşte tabloul poligamiei în culori sumbre, iar descrierea sugestivă a atmosferei din familia lui Elcana nu face decât să accentueze trăsătura definitorie a acestui tablou: tristeţea.

 5. De ce o făcea Penina pe Ana să sufere şi cum reuşea ea s-o rănească?

⁵ Elcana o iubea mai mult pe Ana. Potrivit tradiţiei iudaice, el se căsătorise mai întâi cu Ana, iar câţiva ani mai târziu, cu Penina. Oricum ar fi stat lucrurile, Penina, fiind foarte geloasă pe rivala ei, găsea diverse modalităţi de-a o răni. Marele avantaj al Peninei era tocmai faptul că putea rămâne însărcinată. Ea născuse mai mulţi copii, şi cu fiecare copil, se considera tot mai importantă. În loc să manifeste empatie faţă de Ana şi s-o consoleze în necazul ei, Penina profita de această situaţie delicată. Biblia spune că Penina „o necăjea mult, ca s-o mâhnească“ (1 Sam. 1:6). Acţiunile Peninei erau deci intenţionate. Ea voia s-o rănească pe Ana şi chiar reuşea să facă asta.

 6, 7. a) Deşi Elcana a încercat s-o consoleze pe Ana, de ce este posibil ca ea să se fi reţinut să-i spună cum se comporta Penina? b) Era sterilitatea Anei o dovadă că Iehova o dezaproba? Explicaţi. (Vezi nota de subsol.)

⁶ Se pare că una dintre ocaziile preferate de Penina pentru a o necăji pe Ana erau călătoriile anuale la Şilo. Numeroşilor copii ai Peninei, „tuturor fiilor şi fiicelor ei“, Elcana le dădea câte o porţie din jertfele aduse lui Iehova. Însă Anei, pentru că o iubea, îi dădea o porţie specială. Apoi, Penina, cuprinsă de gelozie, se purta cu atâta înfumurare faţă de Ana şi îi reamintea că era stearpă, încât biata femeie începea să plângă şi nici nu mai voia să mănânce. Elcana nu putea să nu observe că iubita lui soţie era necăjită şi nu mânca. De aceea, vrând s-o consoleze, el i-a spus: „Ana, de ce plângi şi de ce nu mănânci? De ce ţi-e inima întristată? Nu sunt eu pentru tine mai bun decât zece fii?“ (1 Sam. 1:4–8).

⁷ Elcana a înţeles că Ana era supărată din cauză că nu putea avea copii. Şi, cu siguranţă, Ana preţuia dovezile lui de iubire şi de bunătate.a Însă Elcana nu a amintit nimic de răutatea Peninei, iar din relatarea biblică nu reiese că Ana i-ar fi spus despre aceasta. Probabil, Ana s-a gândit că, vorbindu-i despre faptele Peninei, nu ar fi făcut decât să-şi înrăutăţească situaţia. Ar fi putut oare Elcana să schimbe cu ceva lucrurile? N-ar fi dispreţuit-o Penina şi mai mult? Copiii şi slujitorii acesteia nu i-ar fi urmat exemplul? Ana ar fi ajuns să se simtă ca o străină în propria casă.

 8. Când alţii se poartă cu noi în mod răutăcios sau nedrept, de ce este încurajator să ne amintim că Iehova este Dumnezeul dreptăţii?

⁸ Indiferent că Elcana a ştiut sau nu de toate răutăţile şi faptele meschine ale Peninei, putem fi siguri că Iehova Dumnezeu le-a văzut. Cuvântul său dezvăluie întreaga situaţie, oferind astfel un avertisment serios oricui se pretează la asemenea acţiuni răutăcioase, aparent minore, dar care, în realitate, au la bază ura şi gelozia. În schimb, oamenii nevinovaţi şi paşnici, ca Ana, pot găsi mângâiere ştiind că Dumnezeul dreptăţii va corecta lucrurile la timpul şi în modul stabilite de el. (Citeşte Deuteronomul 32:4.) Probabil că şi Ana era conştientă de acest lucru, întrucât ea lui Iehova i-a cerut ajutorul.

 9. Ce putem învăţa din exemplul Anei, care a fost dispusă să facă acea călătorie la Şilo, cu toate că ştia cum avea să se poarte rivala ei?

⁹ Încă de la primele ore ale dimineţii, în casă era mare forfotă. Toţi membrii familiei, inclusiv copiii, se pregăteau de călătorie. Şilo se afla la o distanţă de peste 30 de kilometri, iar drumul până acolo purta această familie mare prin regiunea muntoasă a lui Efraim.b Dacă mergeau pe jos, călătoria dura aproape două zile. Ana ştia cum avea să se poarte rivala ei. Cu toate acestea, nu a rămas acasă. Ce exemplu bun este Ana pentru închinătorii lui Iehova! Nu ar fi o dovadă de înţelepciune să permitem conduitei greşite a altora să ne determine să nu-i mai aducem închinare lui Iehova. De fapt, dacă am proceda astfel, ne-am priva tocmai de binecuvântările care ne dau tăria de a persevera.

10, 11. a) De ce s-a dus Ana la tabernacol imediat ce a găsit un moment potrivit? b) Cum şi-a vărsat Ana inima înaintea Tatălui ei ceresc?

¹⁰ După o zi lungă de călătorie pe drumuri de munte, şerpuite, familia se apropia în sfârşit de Şilo. Oraşul era situat pe o colină, înconjurată de dealuri mai înalte. În timp ce se îndrepta spre Şilo, probabil că Ana medita la ce avea să-i spună lui Iehova în rugăciune. Odată ajunsă acolo, familia a luat masa împreună. Când a găsit un moment potrivit, Ana s-a îndepărtat de grup şi s-a dus la tabernacolul lui Iehova. Marele preot Eli stătea lângă uşorul uşii. Dar Ana nu l-a observat; era cufundată în rugăciune. Aici, la tabernacol, ea era sigură că va fi ascultată. Nimeni nu-i putea înţelege mai bine necazul decât Tatăl ei ceresc. Ana nu şi-a mai putut stăpâni sentimentele de amărăciune şi a izbucnit în plâns.

¹¹ Suspinând, Ana vorbea în inima ei cu Iehova. În timp ce îşi exprima durerea, buzele-i tremurau. S-a rugat îndelung, vărsându-şi inima înaintea Tatălui ei ceresc. Însă Ana nu doar l-a implorat pe Dumnezeu să-i îndeplinească dorinţa fierbinte de a avea un urmaş. Ea nu voia doar să primească binecuvântări de la Dumnezeu, ci şi să-i ofere ceva. De aceea, Ana a făcut o făgăduinţă, spunând că, dacă va avea un fiu, i-l va dărui lui Iehova pentru a-i sluji tot restul vieţii lui (1 Sam. 1:9–11).

12. Aşa cum reiese din exemplul Anei, ce nu ar trebui să uităm privitor la rugăciune?

¹² Ana este un exemplu pentru toţi închinătorii lui Dumnezeu în ce priveşte rugăciunea. Plin de bunătate, Iehova îi invită pe slujitorii lui să-i vorbească sincer şi fără ezitare despre ceea ce îi frământă, aşa cum un copil i se destăinuie cu încredere părintelui său iubitor. (Citeşte Psalmul 62:8; 1 Tesaloniceni 5:17.) Sub inspiraţie divină, apostolul Petru ne-a îndemnat ‘să ne aruncăm toate îngrijorările asupra lui, pentru că el se interesează de noi’ (1 Pet. 5:7).

13, 14. a) Ce concluzie pripită a tras Eli cu privire la Ana şi de ce? b) Cum a dovedit Ana o credinţă remarcabilă prin răspunsul pe care i l-a dat lui Eli?

¹³ Însă oamenii nu sunt atât de înţelegători şi plini de empatie cum este Iehova. În timp ce se ruga şi plângea, Ana a tresărit la auzul unui glas. Era Eli, marele preot, care o privea. El i-a spus: „Până când vei fi beată? Trezeşte-te din beţie!“. Eli văzuse că Ana suspina, că buzele îi tremurau şi că era tulburată. În loc s-o întrebe ce păţise, s-a pripit să tragă concluzia că era beată (1 Sam. 1:12–14).

¹⁴ Această acuzaţie neîntemeiată din partea unui om cu o poziţie atât de importantă trebuie s-o fi îndurerat profund pe Ana în acele momente de zbucium sufletesc. Cu toate acestea, Ana a dovedit din nou o credinţă remarcabilă. Ea nu a permis ca imperfecţiunile unui om să-i afecteze închinarea la Iehova. Ana i-a explicat cu respect lui Eli situaţia în care se afla. El i-a răspuns, acum probabil pe un ton mai blând şi plin de regret: „Du-te în pace, şi Dumnezeul lui Israel să îndeplinească cererea pe care i-ai făcut-o“ (1 Sam. 1:15–17).

15, 16. a) Cum s-a simţit Ana după ce i-a vorbit deschis lui Iehova şi i-a adus închinare la tabernacol? b) Cum putem urma exemplul Anei când suntem descurajaţi?

¹⁵ Cum s-a simţit Ana după ce şi-a deschis inima înaintea lui Iehova şi i-a adus închinare la tabernacol? Relatarea biblică spune: „Femeia s-a dus pe drumul ei, a mâncat, iar faţa ei n-a mai fost îngrijorată“ (1 Sam. 1:18). Biblia sinodală, ediţia din 2001, redă ultima parte a versetului astfel: „Chipul nu i-a mai fost trist“. Ana s-a simţit eliberată. Era ca şi cum şi-ar fi pus imensa povară emoţională pe umerii infinit mai puternici ai Tatălui ei ceresc. (Citeşte Psalmul 55:22.) Există oare vreo problemă pe care Iehova să n-o poată rezolva? Nu, n-a fost, nu este şi nici nu va fi!

¹⁶ Când ne simţim împovăraţi, copleşiţi sau doborâţi de tristeţe, este bine să urmăm exemplul Anei, vorbindu-i deschis Celui pe care Biblia îl numeşte ‘Ascultătorul rugăciunii’ (Ps. 65:2). Dacă vom face aceasta cu credinţă, vom reuşi să alungăm tristeţea şi vom simţi „pacea lui Dumnezeu, care întrece orice gândire“ (Filip. 4:6, 7).

17, 18. a) De unde reiese că Elcana a fost de acord cu făgăduinţa Anei? b) După călătoria la Şilo, a mai avut purtarea răutăcioasă a Peninei vreun efect asupra Anei? Explicaţi.

¹⁷ În dimineaţa următoare, Ana s-a întors la tabernacol împreună cu soţul ei. Probabil că Ana i-a vorbit lui Elcana despre cererea şi făgăduinţa ei, întrucât, potrivit Legii mozaice, soţul avea dreptul să anuleze o făgăduinţă făcută de soţia sa fără consimţământul lui (Num. 30:10–15). Însă acest om fidel nu a acţionat astfel. Dimpotrivă, el şi Ana i-au adus împreună închinare lui Iehova la tabernacol înainte de a porni spre casă.

¹⁸ Nu ştim când şi-a dat seama Penina că tacticile ei de-a o supăra pe Ana nu mai aveau succes. Biblia spune doar că Ana „n-a mai fost îngrijorată“, ceea ce sugerează că de atunci ea a fost fericită. Indiferent cum au stat lucrurile, Penina a constatat în scurt timp că purtarea ei răutăcioasă nu avea niciun efect asupra Anei. După acest episod, Biblia nu mai menţionează numele Peninei.

19. Cum a fost binecuvântată Ana şi cum a arătat ea că a înţeles de la cine primise această binecuvântare?

¹⁹ Câteva luni mai târziu, în inima liniştită a Anei a înflorit o bucurie fără margini. Era însărcinată! Însă Ana nu a uitat nicio clipă cui îi datora această binecuvântare. Ea a născut un băieţel căruia i-a pus numele Samuel. Acest nume înseamnă „Numele lui Dumnezeu“ şi, după cât se pare, se referă la faptul de a invoca numele divin, aşa cum făcuse Ana. În acel an, ea nu a mers cu Elcana şi cu restul familiei la Şilo. Ana a rămas acasă cu copilul trei ani, până l-a înţărcat. Apoi, şi-a pregătit inima pentru ziua în care avea să se despartă de fiul ei iubit.

20. Cum şi-au respectat Ana şi Elcana promisiunea făcută lui Iehova?

²⁰ Cu siguranţă, această despărţire nu a fost uşoară. E adevărat, Ana ştia că la Şilo copilaşul avea să fie bine îngrijit, poate chiar de unele femei ce slujeau la tabernacol. Totuşi, era atât de mic! Şi care mamă nu tânjeşte să fie alături de copilul ei? Cu toate acestea, Ana şi Elcana l-au adus pe băieţel la tabernacol nu cu părere de rău, ci cu inima plină de recunoştinţă. Ei au oferit jertfe la casa lui Dumnezeu, după care i l-au prezentat pe Samuel lui Eli, amintindu-i acestuia de făgăduinţa făcută de Ana cu câţiva ani mai înainte.

21. Cum reflectă rugăciunea Anei profunzimea credinţei sale? (Vezi şi chenarul „Două rugăciuni remarcabile“.)

²¹ Ana a rostit apoi o rugăciune pe care Dumnezeu a considerat-o demnă de a fi inclusă în Cuvântul său inspirat. Citind cuvintele ei, consemnate în 1 Samuel 2:1–10, veţi vedea în fiecare vers cât de profundă i-a fost credinţa. Ea l-a lăudat pe Iehova pentru modul extraordinar în care îşi foloseşte puterea, capacitatea sa inegalabilă de a-i umili pe cei trufaşi, de a-i binecuvânta pe cei oprimaţi şi de a curma sau de a salva o viaţă. Ana l-a lăudat pe Tatăl ei ceresc pentru sfinţenia, dreptatea şi fidelitatea lui fără seamăn. Ea a spus pe bună dreptate: „Nu este stâncă asemenea Dumnezeului nostru“. Iehova merită toată încrederea noastră; el este statornic. Iehova este un refugiu pentru toţi cei oprimaţi şi năpăstuiţi care strigă la el după ajutor.

22, 23. a) De ce putem fi siguri că Samuel a crescut simţind iubirea părinţilor săi? b) Cum a mai binecuvântat-o Iehova pe Ana?

²² Cu certitudine, micuţul Samuel a fost privilegiat să aibă o mamă cu o credinţă atât de puternică în Iehova. Fireşte, îi era dor de ea, însă niciodată nu s-a simţit uitat. Ana venea la Şilo în fiecare an şi îi aducea o tunică fără mâneci făcută de ea pentru serviciul la tabernacol. Fiecare cusătură era o mărturie a iubirii şi a grijii ce i le purta fiului ei. (Citeşte 1 Samuel 2:19.) Să ne-o imaginăm pe Ana îmbrăcându-l pe micuţ cu noua lui tunică, aranjându-l şi privindu-l cu drag, vorbindu-i cu blândeţe şi încurajându-l. Samuel a fost, într-adevăr, binecuvântat cu o mamă extraordinară. La rândul lui, el a ajuns să fie o binecuvântare pentru părinţii săi şi pentru întregul Israel.

²³ Cât despre Ana, nici ea nu a fost uitată. Iehova a binecuvântat-o, astfel că ea i-a dăruit lui Elcana încă cinci copii (1 Sam. 2:21). Dar cea mai mare binecuvântare de care a avut parte Ana a fost legătura tot mai strânsă cu Tatăl ei ceresc, Iehova. Să imităm, aşadar, credinţa Anei ca să ne bucurăm şi noi de o prietenie strânsă cu Tatăl nostru!