Întrebări de la cititori

◼ A pierdut oare Ionatan favoarea lui Dumnezeu cînd a mîncat puţină miere, după ce regele Saul a pronunţat un blestem asupra ocirărui soldat care ar fi mîncat înainte de terminarea luptei?

Datorită jurămîntului nechibzuit făcut de Saul, Israel risca să fie blestemat. Cu toate acestea, nimic nu indică faptul că Ionatan ar fi meritat defavoarea lui Iehova pentru că nu respectase acest jurămînt.

Relatarea acestui incident este consemnată la 1 Samuel 14:24–45. Israeliţii, încurajaţi de vitejia lui Ionatan, luptau împotriva duşmanilor lor filisteni, cînd regele Saul a strigat: „Blestemat să fie bărbatul care mănîncă pîine înainte de [a veni] seara şi pînă cînd nu mă voi răzbuna pe duşmanii mei!“ (Versetul 24) Neştiind despre jurămîntul tatălui său, Ionatan a mîncat puţină miere, pentru a prinde putere. Alţi războinici israeliţi, fiind istoviţi ca şi Ionatan, au păcătuit, ucigînd vite şi mîncîndu-le cu lăcomie carnea, fără a mai scurge sîngele. Pentru acest păcat Saul a construit un altar, fără a şti însă ce făcuse fiul său.

Cînd Saul a cerut sfatul lui Iehova, pentru a şti dacă trebuia să continue lupta, Iehova nu i-a răspuns. Prin intermediul Thummimului [probabil nişte sorţi sacri], Saul a aflat că fiul său îi călcase jurămîntul nechibzuit. Dar, de fapt, în ce măsură era Ionatan vinovat?

Amintiţi-vă, în primul rînd, atitudinea de spirit pe care o avusese regele cînd a rostit acest jurămînt. El nu avusese dorinţa de a-l onora pe Dumnezeu, printr-o victorie asupra filistenilor. Dimpotrivă, el a rostit în mod nechibzuit un blestem asupra oricui va mînca „pînă cînd, zicea el, mă voi răzbuna pe duşmanii mei“. Da, ceea ce l-a determinat pe Saul să facă un asemenea jurămînt a fost fie o opinie exagerată asupra puterii regale, fie un zel simulat. Un asemenea jurămînt nu putea fi aprobat de Dumnezeu. Jurămîntul respectiv a contribuit la păcatul pe care l-au comis războinicii israeliţi, mîncînd din sîngele animalelor. Dacă acest jurămînt nu le-ar fi pus piedici probabil că aceşti bărbaţi ar fi putut găsi mîncare şi ar fi putut, astfel, să capete putere, pentru a-i urmări pe filisteni şi a-i învinge definitiv.

Cu siguranţă, Dumnezeu a permis să se folosească Thummim-ul pentru a se descoperi că Ionatan călcase jurămîntul lui Saul (din neştiinţă), dar aceasta nu înseamnă că el aproba acest jurămînt necugetat. Relatarea nu spune nicăieri că Dumnezeu l-ar fi considerat pe Ionatan vinovat. De fapt, în timp ce Ionatan era dispus să-şi primească pedeapsa pentru faptul că nu respectase jurămîntul pripit al tatălui său, lucrurile s-au petrecut în aşa fel încît viaţa să-i fie cruţată. Soldaţii israeliţi au declarat că faptele de vitejie ale lui Ionatan au fost făcute „cu Dumnezeu“, şi, într-un fel sau altul, l-au răscumpărat pe Ionatan. În anii ce au urmat, Ionatan a fost acela care şi-a păstrat aprobarea lui Dumnezeu, în timp ce Saul comitea greşeală după greşeală.

● De ce l-a expus David în mod conştient pericolului pe marele preot Ahimelec, cauzîndu-i moartea, aşa cum a mărturisit David în 1 Samuel 22:22?

La drept vorbind, 1 Samuel 22:22 nu arată că David ştia dinainte că acţiunea sa va cauza moartea lui Ahimelec. Versetul acesta spune: „La aceasta David i-a zis lui Abiatar [fiul lui Ahimelec]: «Am ştiut bine în ziua aceea, deoarece Doeg Edomitul era acolo, că el [Doeg] îi va spune negreşit lui Saul. Eu personal am făcut rău oricărui suflet din casa tatălui tău [Ahimelec].»“

Fugind din faţa furiosului rege Saul, David a venit la Nob, unde se găsea marele preot Ahimelec. Probabil că, pentru a evita ca nu cumva marele preot să se simtă obligat să raporteze regelui despre venirea sa, David nu i-a mărturisit adevăratul motiv al plecării sale din Ierusalim. Cu toate acestea, trecerea sa prin Nob a fost observată. Edomitul pe nume Doeg l-a văzut pe David şi a raportat lucrul acesta înfuriatului Saul.

Din relatare însă, nu reiese nicidecum că David ar fi avut cunoştinţă dinainte despre prezenţa lui Doeg. „Acesta în ziua aceea era acolo (. . .) reţinut în faţa lui Iehova“ (1 Samuel 21:7). Probabil că David a rămas surprins, chiar şocat, cînd şi-a dat seama că omul acela lipsit de principii l-a văzut în compania lui Ahimelec. Dar ceea ce era făcut, era făcut. David nu putea schimba nimic, şi nici să împiedice groaznicele consecinţe ale mîniei lui Saul la Nob asupra marelui preot precum şi asupra unei mulţimi de alţi preoţi, precum şi asupra femeilor, copiilor şi animalelor din Nob. — 1 Samuel 22:9–19

Reţinînd toate aceste lucruri, să ne îndreptăm din nou privirea spre cuvintele pe care David le-a adresat lui Abiatar, care scăpase de masacrare: „Am ştiut bine în ziua aceea deoarece Doeg Edomitul era acolo (. . .).“ Noi putem înţelege astfel gîndurile lui David: ‘Eu am ştiut în ziua aceea, de îndată ce am remarcat că Doeg m-a văzut cu Ahimelec (. . .).’ Dar era prea tîrziu. El era acolo împotriva oricărei aşteptări şi a fost martor al întîlnirii lui David cu marele preot. David a tras imediat concluzia că Doeg îl va înştiinţa pe Saul. Iată de ce el recunoaşte mai tîrziu în faţa lui Abiatar că se simte în parte vinovat chiar dacă el nu era răspunzător decît indirect de masacrul care s-a produs. David l-a îndemnat pe Abiatar să rămînă cu el deoarece David se încredea în conducerea şi ocrotirea lui Iehova. — 1 Samuel 22:22, 23.

● Este corect ca doi sau trei fraţi să ţină cu toţii persoana care se botează, atunci cînd trebuie cufundată în apă?

În mod normal, atunci cînd cineva primeşte botezul, nu este nevoie decît de un singur slujitor de sex masculin.

Deşi Biblia nu conţine reguli privitoare la modul în care trebuie să se efectueze botezul creştin, noi putem totuşi obţine informaţii din relatările ei. Relatarea despre botezul lui Isus este cît se poate de instructivă.

Biblia relatează: „Atunci, Isus a venit din Galileea la Ioan  [Botezătorul], la Iordan, pentru a fi botezat de el“ (Matei 3:13). Să remarcăm că s-a spus „de el“, nu de ei. Evangheliile nu fac nici o precizare cu referire la faptul că Ioan  l-ar fi botezat în colaborare cu altcineva pe Isus. După cîte se pare acolo nu era nici un observator deoarece iniţial Ioan  l-a identificat numai de unul singur pe Isus ca fiind „Mielul lui Dumnezeu care îndepărtează păcatul lumii“ (Ioan 1:29, 33, 34). Astfel, botezul lui Isus ne dă modelul scufundării totale în apă, dar sugerează de asemenea şi faptul că botezul trebuie să fie efectuat de către un singur servitor de sex bărbătesc al lui Dumnezeu. Se poate ca la botezul famenului etiopian efectuat de către Filip „la o anumită oglindă de apă“ să fi fost unul sau mai mulţi martori, dar botezul l-a efectuat Filip de unul singur (Fapte 8:36–39). De altfel, nici celelalte relatări biblice despre botezuri nu arată nicăieri că doi sau trei slujitori ai lui Dumnezeu ar fi scufundat, toţi împreună vreo persoană în apă scoţînd-o apoi la suprafaţă. Nu există însă nici o îndoială că în numeroase situaţii erau prezenţi observatori sau martori.

Desigur că, pe parcursul anilor au existat situaţii speciale de care a trebuit să se ţină seama pentru a putea boteza anumite persoane. De exemplu, cînd unicul loc cu apă este un torent rapid şi periculos, este bine ca, din motive de securitate, botezul să fie efectuat de către doi fraţi împreună. Sau, în alte situaţii, condiţia fizică a candidatului, cum ar fi o paralizie sau o sănătate precară ar putea pretinde ca botezul să fie efectuat de mai mult de o persoană. Acestea însă constituie cazuri excepţionale şi trebuie tratate făcînd uz de înţelepciune. Ca regulă generală însă, la Martorii lui Iehova, botezul este efectuat de către un singur bărbat.