Întrebări de la cititori

Când soldaţii lui Saul au mâncat carne cu sânge, de ce nu au fost ei executaţi conform pedepsei specificate în Legea lui Dumnezeu?

Aceşti bărbaţi au violat legea lui Dumnezeu privitoare la sânge, însă probabil că li s-a arătat îndurare datorită respectului lor faţă de sânge, chiar dacă ei ar fi trebuit să manifeste acest respect cu mai multă râvnă.

Să analizăm cazul. Israeliţii sub conducerea regelui Saul şi a fiului său Ionatan purtau război împotriva filistenilor. La un moment dat, când „bărbaţii lui Israel au fost puternic presaţi“ în luptă, Saul a făcut în mod pripit un jurământ potrivit căruia oamenii săi trebuiau să nu mănânce până la înfrângerea duşmanului (1 Samuel 14:24, New World Translation). În scurt timp, jurământul lui a creat o problemă.

Luptătorii săi câştigaseră o luptă grea, dar efortul lor tenace şi-a spus cuvântul: erau flămânzi şi epuizaţi. Ce au făcut ei în această situaţie critică? „Poporul . . . s-a aruncat asupra prăzii, a luat oi, boi şi viţei, i-a înjunghiat pe pămînt; şi poporul a mîncat cu sînge.“ — 1 Samuel 14:32.

Aceasta era o violare a legii lui Dumnezeu cu privire la sânge, după cum au spus unii dintre oamenii lui Saul: „Iată, poporul păcătuieşte împotriva DOMNULUI, mîncînd cu sînge“ (1 Samuel 14:33). Da, Legea spunea că atunci când animalele erau înjunghiate, sângele trebuia scurs înainte de a se consuma carnea. Dumnezeu nu a pretins să se ia măsuri fanatice pentru scurgerea sângelui. Prin luarea unor măsuri rezonabile pentru scurgerea sângelui, slujitorii săi puteau manifesta respect faţă de importanţa acestuia (Deuteronomul 12:15, 16, 21–25). Sângele de animal putea fi folosit ca jertfă pe altar, dar era interzisă consumarea lui. Violarea deliberată a poruncii era pedepsită cu moartea, deoarece poporului lui Dumnezeu i se spusese: „Să nu mîncaţi sîngele nici unui trup; căci viaţa oricărui trup este în sîngele lui: oricine va mînca din el va fi nimicit“. — Leviticul 17:10–14.

Au călcat în mod deliberat Legea soldaţii regelui Saul? Au manifestat ei o totală lipsă de respect faţă de legea divină cu privire la sânge? — Compară cu Numeri 15:30.

Nu ar trebui să tragem o asemenea concluzie. Relatarea spune că ei ‘au înjunghiat animalele pe pămînt şi le-au mîncat cu sînge’. Deci se pare că au încercat într-un fel să scurgă sângele (Deuteronomul 15:23). Totuşi, fiind flămânzi şi epuizaţi, ei nu au atârnat cadavrele înjunghiate şi nu le-au lăsat suficient timp pentru scurgerea normală a sângelui. Au înjunghiat oile şi boii „pe pămînt“, fapt care putea întârzia scurgerea, şi au tăiat repede carnea cadavrelor, care se pare că zăceau în sânge. Aşadar, chiar dacă avuseseră în vedere să asculte de legea lui Dumnezeu, ei nu au respectat-o aşa cum se cuvine şi într-o măsură suficientă.

În consecinţă, „poporul a mîncat cu sînge“, deci a păcătuit. Saul a recunoscut acest lucru şi a poruncit să fie rostogolită spre el o piatră mare. Apoi a comandat soldaţilor: „Fiecare să-şi aducă boul sau oaia şi să-l înjunghie aici. Apoi să mîncaţi; şi nu păcătuiţi împotriva DOMNULUI, mîncînd cu sînge“ (1 Samuel 14:33, 34). Soldaţii vinovaţi au ascultat, şi „Saul a zidit un altar DOMNULUI“. — 1 Samuel 14:35.

Înjunghierea animalelor pe piatră probabil că asigura o scurgere adecvată a sângelui. Carnea animalelor trebuia mâncată departe de locul în care se făcea înjunghierea. Poate că Saul a folosit o parte din sângele scurs pe altar ca să ceară îndurare de la Dumnezeu pentru cei care păcătuiseră. Iehova s-a îndurat de ei, deoarece se pare că el cunoştea încercările pe care le făcuseră soldaţii, cu toate că erau foarte obosiţi şi flămânzi. Se pare, de asemenea, că Dumnezeu a luat în considerare faptul că jurământul pripit al lui Saul îi adusese pe oamenii săi în această situaţie disperată.

Această relatare arată că o situaţie critică nu reprezintă o scuză pentru nerespectarea legii divine. Ea trebuie, de asemenea, să ne ajute să înţelegem necesitatea de a medita cu atenţie înainte de a face un jurământ, deoarece un jurământ pripit ne poate cauza probleme atât nouă înşine, cât şi altora. — Eclesiastul 5:4–6.