Gabaoniţii căutau pacea
ÎN această imagine, oraşul de pe culmea dealului este identificat ca fiind locul pe care se afla anticul Gabaon, la circa 10 kilometri nord de Ierusalim.
Probabil ştiţi că Gabaonul a ieşit în evidenţă la scurt timp după ce Iosua a condus Israelul în Ţara Promisă şi a înfrînt Ierihonul. Canaaniţii din Gabaon şi-au dat seama că nu puteau rezista Israelului, care se bucura, categoric, de sprijin divin. Ce aveau să facă atunci? Recurgînd la un şiretlic, gabaoniţii au trimis reprezentanţi care s-au dat drept călători dintr-o ţară îndepărtată. Acest efort de pace a avut succes, deoarece Israelul a încheiat un legămînt cu ei. Cînd vicleşugul lor a fost dat în vileag, gabaoniţii au devenit adunători de lemne şi scoţători de apă.
Cu siguranţă că lui Dumnezeu i-a plăcut acest popor care căuta pacea. El l-a sprijinit pe Iosua în apărarea gabaoniţilor cînd aceştia au fost atacaţi de cinci regi. Iehova a făcut chiar un miracol, prelungind pentru această bătălie durata luminii zilei. — Iosua 9:3–27; 10:1–14.
Excavatoarele au găsit pe această movilă un puţ adînc, sau bazin, tăiat în rocă dură. Gabaoniţii puteau coborî pe trepte în acest loc ca să scoată apă dintr-o cameră subterană. Să fi fost oare acesta „bazinul din Gabaon“ menţionat în 2 Samuel 2:13, NW? Arheologii au descoperit şi pivniţe tăiate în stîncă şi un mare număr de ustensile pentru facerea vinului. Se pare că Gabaonul era un centru de vinificaţie.
În timpul regelui David aici se afla cortul, sau tabernacolul, adevăratului Dumnezeu. Regele Solomon venea aici ca să aducă jertfe. Iehova i-a apărut în vis lui Solomon şi i-a promis „o inimă înţeleaptă şi pricepută“, precum şi bogăţii (1 Împăraţi 3:4–14; 2 Cronici 1:3). Articolul de la paginile 12–17 din acest număr arată că descendenţii poporului care a locuit în Gabaon au fost deosebit de privilegiaţi mai tîrziu, în mijlocul poporului lui Dumnezeu. Ştiţi de ce?
[Provenienţa fotografiei de la pagina 32]
Pictorial Archive (Near Eastern History) Est.