El a perseverat în pofida nedreptăţii

DUPĂ ce a mers pe jos câteva săptămâni de-a lungul Văii Iordanului, Ilie s-a întors în nord, lăsând în urmă muntele Horeb. În Israel, ţara lui natală, situaţia se schimbase. Ploile blânde de toamnă începuseră să şteargă urmele lăsate de anii de secetă. Agricultorii erau pe câmp şi îşi arau ogoarele. Probabil că această revigorare a pământului i-a adus linişte profetului, dar starea spirituală a poporului îl neliniştea. Mulţi israeliţi continuau să se închine la Baal. Prin urmare, pe Ilie îl aştepta o perioadă de activitate intensă.a

Pe un câmp din apropierea oraşului Abel-Mehola, Ilie a zărit mai mulţi oameni care îşi arau pământul cu douăsprezece perechi de tauri. Ultima pereche de tauri era condusă de Elisei, bărbatul pe care îl căuta Ilie. Iehova îl alesese pe Elisei succesor al lui Ilie. Întrucât crezuse că numai el îi rămăsese loial lui Iehova, Ilie era nerăbdător să-l întâlnească pe acest om (1 Regi 18:22; 19:14-19).

A şovăit oare Ilie la gândul că va trebui să-i încredinţeze altcuiva o parte dintre responsabilităţi, să împartă privilegiile de care se bucurase până atunci sau chiar să fie înlocuit într-o bună zi? Nu ştim ce a simţit Ilie, dar nici nu putem exclude posibilitatea de a se fi gândit la aceste lucruri. La urma urmei, Ilie a fost „un om cu sentimente ca ale noastre” (Iacov 5:17). Relatarea biblică spune ce a făcut apoi profetul: „Ilie s-a dus la el [Elisei] şi şi-a aruncat veşmântul de profet peste el” (1 Regi 19:19). Veşmântul de profet, probabil o mantie din piele de oaie sau de capră, simboliza numirea specială pe care Ilie o primise de la Iehova. Prin urmare, aruncarea acestui veşmânt pe umerii lui Elisei avea o semnificaţie specială. Astfel, Ilie arăta că se supunea de bunăvoie poruncii lui Iehova de a-l numi pe Elisei succesor al său. Ilie a avut încredere în Dumnezeul său şi a ascultat de el.

Elisei, care era mai tânăr decât Ilie, a fost gata să-l ajute pe profet. El nu a devenit imediat succesorul lui Ilie, ci, plin de umilinţă, l-a însoţit pe profet şi i-a slujit aproximativ şase ani. Din acest motiv, Elisei a devenit cunoscut mai târziu drept cel „care turna apă pe mâinile lui Ilie” (2 Regi 3:11). Ce mângâiere a fost pentru Ilie să-l aibă ca ajutor pe Elisei, un bărbat capabil! După cât se pare, cei doi au devenit buni prieteni. Încurajându-se reciproc, ei au putut să persevereze în pofida nedreptăţilor crase, comise în toată ţara. În mod special, răutatea regelui Ahab era revoltătoare.

Ţi s-a făcut vreodată o nedreptate? În această lume coruptă, cu toţii am fost la un moment dat victime ale nedreptăţii. Totuşi, un prieten care îl iubeşte pe Dumnezeu te poate ajuta să faci faţă unei asemenea situaţii. În plus, exemplul de credinţă al lui Ilie îţi poate fi de un real folos.

Ilie şi Elisei s-au străduit să-i întărească pe israeliţi din punct de vedere spiritual. Ei i-au instruit pe alţi profeţi, care, după toate probabilităţile, erau organizaţi în diverse şcoli. Totuşi, după un timp, Ilie a primit o nouă însărcinare de la Iehova: „Ridică-te şi coboară ca să-l întâlneşti pe Ahab” (1 Regi 21:18). Dar ce se întâmplase?

Ahab, cel mai rău rege de până atunci al Israelului, devenise apostat. Căsătorindu-se cu Izabela, el a promovat închinarea la Baal, care s-a răspândit în toată ţara. Ahab însuşi se închina la Baal (1 Regi 16:31-33). Închinarea la Baal includea ritualuri ale fertilităţii, prostituţie şi chiar sacrificarea copiilor. În plus, în schimbul unor bani, Ahab încălcase porunca lui Iehova de a-l executa pe răul rege sirian Ben-Hadad (1 Regi, capitolul 20). De data aceasta însă, lăcomia, materialismul şi violenţa de care dădeau dovadă Ahab şi Izabela întrecuseră orice măsură.

Ahab avea un palat mare în Samaria şi altul în Izreel, la o distanţă de aproximativ 37 de kilometri. În apropierea palatului din Izreel se afla un teren pe care creştea viţă-de-vie. Proprietarul terenului se numea Nabot. Râvnind la acea bucată de pământ, Ahab a trimis după Nabot şi i-a oferit în schimb o sumă de bani sau altă vie. Nabot însă a spus: „Judecând din punctul de vedere al lui Iehova, departe de mine gândul să-ţi dau moştenirea strămoşilor mei!” (1 Regi 21:3). Era Nabot un om încăpăţânat sau obraznic? Unii aşa consideră. De fapt, el era o persoană care respecta Legea lui Iehova, potrivit căreia, israeliţii nu aveau voie să vândă definitiv pământul moştenit (Leviticul 25:23-28). Pentru Nabot era de neconceput să încalce Legea lui Dumnezeu. Deşi în mod sigur ştia că era periculos să i se împotrivească lui Ahab, Nabot a dat dovadă de credinţă şi curaj.

Bineînţeles, Ahab nu s-a gândit deloc la Legea lui Iehova. Pentru că nu obţinuse ce dorea, el a mers acasă „posomorât şi abătut”. Potrivit relatării, Ahab „s-a culcat în patul lui, şi-a întors faţa şi n-a mâncat pâine” (1 Regi 21:4). Văzând că soţul ei era îmbufnat ca un copil obraznic, Izabela a pus imediat la cale un plan pentru a-i satisface dorinţa, dar şi pentru a distruge o familie dreaptă.

Oricine citeşte despre complotul ei rămâne încremenit de uimire. Regina Izabela ştia că, potrivit Legii lui Dumnezeu, orice acuzaţie gravă trebuia susţinută de mărturia a două persoane (Deuteronomul 19:15). Prin urmare, a scris o scrisoare în numele lui Ahab, prin care le-a poruncit bărbaţilor de seamă din Izreel să caute doi oameni dispuşi să-l acuze pe Nabot de blasfemie, păcat care se pedepsea cu moartea. Din nefericire, planul ei a funcţionat. Doi „oameni netrebnici” au depus mărturie mincinoasă împotriva lui Nabot, astfel că Nabot a fost omorât cu pietre. Mai mult decât atât, şi fiii lui Nabot au fost ucişi (1 Regi 21:5-14; Leviticul 24:16; 2 Regi 9:26).b Permiţându-i soţiei sale să-i omoare pe acei oameni nevinovaţi, Ahab a dovedit, de fapt, că renunţase la autoritatea sa de cap.

Imaginează-ţi ce a simţit Ilie când Iehova i-a dezvăluit fapta regelui şi a reginei! Aparentul triumf al oamenilor răi asupra celor nevinovaţi poate produce multă descurajare (Psalmul 73:3-5, 12, 13). În prezent, suntem deseori martorii unor cumplite acte de nedreptate, săvârşite uneori chiar de oameni puternici, care pretind că sunt reprezentanţi ai lui Dumnezeu. Totuşi, această relatare ne aduce multă mângâiere. Biblia ne aminteşte că nimic nu-i este ascuns lui Iehova. Dumnezeu vede totul (Evrei 4:13). Dar ce face el când vede atâtea nedreptăţi?

Iehova l-a trimis pe Ilie la Ahab, spunându-i: „Iată că este în via lui Nabot” (1 Regi 21:18). Când Izabela i-a zis lui Ahab că via era acum a lui, Ahab s-a dus să se bucure de noua lui achiziţie. Nu s-a gândit niciun moment că Iehova îl vedea. Imaginează-ţi expresia feţei lui în timp ce se plimba prin vie, făcând planuri cu privire la grădina minunată pe care intenţiona s-o construiască acolo! Dar, pe neaşteptate, a apărut Ilie. Faţa regelui, care până atunci radiase de fericire, s-a schimonosit, lăsând să i se citească mânia şi ura. Ahab i-a spus lui Ilie: „M-ai găsit, duşmanule?” (1 Regi 21:20).

Cuvintele lui Ahab au scos la iveală două defecte grave. În primul rând, spunând „m-ai găsit”, el a arătat că era orb din punct de vedere spiritual. Iehova îl ‘găsise’ deja. El văzuse cum abuzase Ahab de darul liberului-arbitru şi se bucurase de rezultatul complotului răutăcios al Izabelei. Dumnezeu văzuse că, în inima lui Ahab, iubirea pentru lucruri materiale întunecase orice simţ al compasiunii şi al dreptăţii. În al doilea rând, adresându-i-se lui Ilie cu apelativul „duşmanule”, Ahab a dat pe faţă ura pe care o simţea pentru un om care era prietenul lui Iehova Dumnezeu şi care l-ar fi putut ajuta să se întoarcă de la calea lui greşită.

Din acţiunile nesăbuite ale lui Ahab se desprind multe lecţii importante. Nu trebuie să uităm niciodată că Iehova Dumnezeu vede totul. Fiind un Tată iubitor, el ştie când ne abatem de la calea cea dreaptă şi doreşte să ne schimbăm căile. Pentru a ne ajuta, el se foloseşte deseori de prietenii săi, oameni fideli, care, asemenea lui Ilie, transmit cuvintele lui altor oameni. Cât de greşit ar fi să-i considerăm duşmani pe prietenii lui Dumnezeu! (Psalmul 141:5)

Să ni-l imaginăm pe Ilie răspunzându-i lui Ahab: „Te-am găsit”. Ilie ştia ce fel de persoană era Ahab: un hoţ, un criminal şi un răzvrătit, care nu asculta de Iehova Dumnezeu. Cât de mult curaj i-a trebuit lui Ilie să-l înfrunte pe acest om rău! Apoi, Ilie a pronunţat sentinţa lui Dumnezeu împotriva lui Ahab. Iehova ştia tot ce se întâmplase: răutatea familiei lui Ahab se răspândea ca o plagă şi contamina tot poporul. De aceea, Ilie i-a spus lui Ahab că Dumnezeu decretase ca întreaga dinastie să fie ‘măturată cu totul’. Şi Izabela avea să fie judecată (1 Regi 21:20-26).

Ilie n-a considerat că oamenii răi şi corupţi scapă pur şi simplu nepedepsiţi. În prezent am putea trage cu uşurinţă această concluzie. Relatarea biblică ne aminteşte nu numai că Iehova Dumnezeu vede tot ce se întâmplă, dar şi că va face dreptate la momentul potrivit. Cuvântul său ne dă asigurarea că, în curând, el va pune capăt pentru totdeauna tuturor nedreptăţilor (Psalmul 37:10, 11). Dar te-ai putea întreba: Presupun judecăţile lui Dumnezeu doar aplicarea unei pedepse sau sunt şi o manifestare a îndurării sale?

Probabil că Ilie a fost surprins de felul în care a reacţionat Ahab când i s-a adus la cunoştinţă sentinţa divină. Relatarea spune: „Când a auzit aceste cuvinte, Ahab şi-a sfâşiat veşmintele şi şi-a pus o pânză de sac pe corp. Şi postea, se culca în pânza de sac şi umbla abătut” (1 Regi 21:27). S-a căit Ahab de păcatele sale?

Cel puţin, putem spune că a făcut unele schimbări în conduită. Ahab s-a umilit, ceea ce n-a fost deloc uşor pentru un om mândru şi arogant. Dar a fost vorba despre o căinţă sinceră? Să luăm, prin comparaţie, exemplul lui Manase, un rege mult mai rău decât Ahab. Când Iehova l-a pedepsit pe Manase, acesta s-a umilit, strigând la Iehova după ajutor. În plus, el a renunţat la idolii pe care îi ridicase, făcând eforturi să-i slujească lui Iehova şi chiar îndemnând poporul să facă acelaşi lucru (2 Cronici 33:1-17). A procedat şi Ahab la fel? Din nefericire, nu.

A observat Iehova cum îşi manifestase Ahab în mod public întristarea? Iehova i-a spus lui Ilie: „Ai văzut cum s-a umilit Ahab înaintea mea? Pentru că s-a umilit înaintea mea, nu voi aduce nenorocirea în zilele lui, ci voi aduce nenorocirea peste casa lui în zilele fiului său” (1 Regi 21:29). L-a iertat Iehova pe Ahab? Nu, Ahab ar fi putut obţine îndurare divină numai dacă se căia cu sinceritate (Ezechiel 33:14-16). Dar, întrucât Ahab a regretat doar într-o oarecare măsură ceea ce făcuse, şi Iehova i-a arătat îndurare în aceeaşi măsură. Ahab putea fi scutit de experienţa îngrozitoare de a-şi vedea întreaga familie distrusă.

Totuşi, Iehova nu şi-a schimbat sentinţa cu privire la acest om. Mai târziu, el s-a consultat cu îngerii săi pentru a găsi cel mai bun mod de a-l amăgi pe Ahab să intre într-o bătălie în care urma să moară. La puţin timp după aceea, sentinţa lui Iehova asupra lui Ahab a fost executată. Rănit în luptă, Ahab a sângerat în carul lui până când a murit. Relatarea adaugă acest detaliu macabru: Când carul regelui a fost spălat, câţiva câini au lins sângele regelui. Cuvintele lui Iehova transmise lui Ahab prin Ilie s-au împlinit: „Acolo unde câinii au lins sângele lui Nabot, acolo vor linge câinii şi sângele tău!” (1 Regi 21:19; 22:19-22, 34-38).

Pentru Ilie, Elisei şi toţi ceilalţi slujitori fideli din poporul lui Dumnezeu, sfârşitul lui Ahab a constituit o aducere-aminte că Iehova n-a uitat curajul şi credinţa lui Nabot. Dumnezeul dreptăţii nu uită să pedepsească, mai devreme sau mai târziu, răutatea şi nici nu ezită să judece cu îndurare dacă există un motiv pentru a proceda astfel (Numerele 14:18). Ce impresionantă a fost această lecţie pentru Ilie, care perseverase zeci de ani sub domnia regelui rău, Ahab! Ai fost vreodată victima unei nedreptăţi? Aştepţi cu nerăbdare ca Dumnezeu să îndrepte lucrurile? Cel mai bine este să urmezi exemplul de credinţă al lui Ilie. Sprijinit de slujitorul său fidel, Elisei, el a continuat să anunţe mesajele lui Dumnezeu, perseverând în pofida nedreptăţii!