Cartea biblică numărul 28 — Osea
Scriitorul: Osea
Locul scrierii: Samaria (ţinutul)
Data încheierii scrierii: după 745 î.e.n.
Perioada la care se referă: înainte de 804–după 745 î.e.n.
1, 2. a) Cum mai sunt numite ultimele 12 cărţi ale Scripturilor ebraice? b) Ce se cunoaşte despre Osea, şi la cine se referă profeţia lui?
ULTIMELE 12 cărţi ale Scripturilor ebraice sunt cunoscute, în general, sub numele de „profeţii minori“, sau „profeţii mici“. Denumirea „profeţii mici“ este mai potrivită, întrucât aceste cărţi nu sunt minore ca importanţă, deşi toate la un loc ocupă mai puţin spaţiu decât cărţi ca Isaia sau Ieremia. În Biblia ebraică, ele erau considerate un singur volum, fiind numite „Cele douăsprezece“. Probabil că au fost grupate în felul acesta pentru a se păstra mai bine, întrucât un singur sul mic s-ar fi putut pierde cu uşurinţă. Fiecare dintre cele 12 cărţi poartă numele scriitorului ei. Denumirea primei cărţi este Osea, o formă prescurtată a lui Hoshaiah, care înseamnă „Salvat de Iah; Iah a salvat“.
2 În afară de faptul că era fiul lui Beeri, aflăm puţine lucruri despre Osea din cartea care îi poartă numele. Aproape toate profeţiile lui se referă la Israel, Iuda fiind menţionată doar în treacăt. În timp ce Ierusalimul nu este amintit deloc, Efraim, principalul trib al lui Israel, este menţionat de 37 de ori, iar Samaria, capitala lui Israel, de şase ori.
3. Cât timp a profeţit Osea, şi ce alţi profeţi au slujit în acea perioadă?
3 Din primul verset al cărţii aflăm că Osea a slujit ca profet al lui Iehova o perioadă neobişnuit de lungă, de la sfârşitul domniei lui Ieroboam al II-lea, regele lui Israel, până în timpul domniei lui Ezechia, regele lui Iuda, adică nu mai puţin de 59 de ani, aproximativ din 804 î.e.n. până după 745 î.e.n. Aşadar, perioada în care Osea şi-a desfăşurat activitatea de profet a cuprins câţiva ani din domnia lui Ieroboam al II-lea şi câţiva ani din domnia lui Ezechia. Alţi profeţi fideli ai lui Iehova care au slujit în timpul acela au fost Amos, Isaia, Mica şi Oded (Am. 1:1; Is. 1:1; Mica 1:1; 2 Cron. 28:9).
4. Ce citate şi ce împliniri profetice confirmă autenticitatea cărţii Osea?
4 Autenticitatea acestei profeţii este confirmată de multele citate care se dau din ea în Scripturile greceşti creştine. Chiar Isus a citat din Osea 10:8 când a rostit judecata împotriva Ierusalimului: „Atunci vor începe să le spună munţilor: «Cădeţi peste noi!» şi dealurilor: «Acoperiţi-ne!»“ (Luca 23:30). Acelaşi pasaj este citat parţial şi în Revelaţia 6:16. Matei a citat din Osea 11:1, arătând că această profeţie s-a împlinit: „Din Egipt l-am chemat pe fiul meu“ (Mat. 2:15). Profeţia lui Osea conform căreia tot Israelul avea să fie restabilit s-a împlinit când mulţi israeliţi din regatul celor zece triburi s-au reunit cu Iuda înainte ca aceasta să fie dusă în captivitate, iar descendenţii lor s-au aflat printre cei ce s-au întors din exil (Os. 1:11; 2 Cron. 11:13–17; 30:6–12, 18, 25; Ezra 2:70). Începând din timpul lui Ezra, această carte a ocupat locul care i se cuvenea în canonul ebraic, fiind considerată cuvântul lui Iehova, care „a început să vorbească prin Osea“ (Os. 1:2).
5. Din cauza cărei infidelităţi i-a pedepsit Iehova pe israeliţi?
5 De ce l-a trimis Iehova pe Osea să profeţească în Israel? Deoarece Israel devenise infidel şi se pângărise cu închinarea la Baal, încălcând astfel legământul lui Iehova. În Ţara Promisă, israeliţii deveniseră un popor de agricultori. Prin aceasta, ei au adoptat nu numai modul de viaţă al canaaniţilor, ci şi religia lor, din care făcea parte închinarea la Baal, un dumnezeu ce simboliza forţele de reproducere ale naturii. În zilele lui Osea, Israel se îndepărtase complet de închinarea la Iehova, dedându-se la orgii şi practicând ritualuri depravate, care includeau relaţii imorale cu prostituaţi sacri. Israeliţii îi atribuiau lui Baal meritul pentru prosperitatea lor. Întrucât nu i-au rămas loiali lui Iehova şi n-au fost demni de el, trebuiau disciplinaţi. Iehova urma să le arate că bogăţiile lor nu proveneau de la Baal. De aceea, el l-a trimis pe Osea să-i avertizeze cu privire la consecinţele pe care aveau să le suporte dacă nu se căiau. După moartea lui Ieroboam al II-lea, Israel a trecut prin cea mai grea perioadă din istoria sa. A început un regim de teroare, în timpul căruia mulţi regi au fost asasinaţi. Această situaţie a durat până în 740 î.e.n., când poporul a fost dus în captivitate de asirieni. În această perioadă, două facţiuni s-au luptat între ele: una dorea să se alieze cu Egiptul, cealaltă cu Asiria. Niciuna nu şi-a pus încrederea în Iehova.
6. De ce este expresiv stilul lui Osea?
6 Stilul lui Osea este foarte expresiv. Scriitorul foloseşte de multe ori exprimări tandre, pline de sensibilitate, şi scoate în evidenţă de repetate ori bunătatea iubitoare şi îndurarea lui Iehova. El se opreşte chiar şi asupra celui mai mic semn de căinţă pe care îl observă. Alteori însă, limbajul său este aspru şi vehement. Ceea ce îi lipseşte în privinţa ritmului este compensat de forţa şi vigoarea limbajului. El exprimă sentimente deosebit de puternice şi trece repede de la o idee la alta.
7. Ce au ilustrat infidelitatea lui Gomer şi faptul că, mai târziu, ea a fost luată înapoi?
7 La începutul serviciului său de profet, Osea a primit poruncă să-şi ia „o soţie care va comite fornicaţie“ (1:2). Desigur, Iehova avea în vedere un anumit scop. Israelul fusese pentru Iehova ca o soţie care devenise infidelă, comiţând fornicaţie. Totuşi, el avea să-i arate iubire şi să caute s-o recâştige. Gomer, soţia lui Osea, a ilustrat cât se poate de bine lucrul acesta. Observăm că ea a devenit infidelă după ce a născut primul copil şi se pare că ceilalţi copii au fost rodul unor relaţii adultere (2:5–7). Aceasta reiese atât din menţiunea care se face în relatare, şi anume că Gomer „i-a născut [lui Osea] un fiu“, cât şi din omiterea oricărei referiri la profet în ce priveşte naşterea celorlalţi doi copii (1:3, 6, 8). După cum reiese din capitolul 3, versetele 1–3, se pare că Osea a luat-o înapoi pe Gomer, răscumpărând-o ca pe o sclavă. Lucrul acesta a ilustrat faptul că Iehova şi-a luat înapoi poporul după ce acesta s-a căit de conduita lui adulteră.
8. Ce nume sunt folosite alternativ în carte?
8 Regatul de nord al lui Israel, format din cele zece triburi, căruia i-au fost adresate în primul rând cuvintele profeţiei lui Osea, era cunoscut şi ca Efraim, după numele principalului trib al regatului. Aceste nume, Israel şi Efraim, sunt folosite alternativ în carte.
CONŢINUTUL CĂRŢII OSEA
9. Ce indică numele copiilor născuţi de Gomer despre ceea ce avea să facă Iehova cu poporul Israel?
9 Este ilustrată conduita adulteră a lui Israel (1:1—3:5). Soţia lui Osea, ‘care avea să comită fornicaţie’, i-a născut profetului un fiu, pe Izreel. Mai târziu, ea a mai avut doi copii: o fiică, Lo-Ruhama, care înseamnă „Aceea căreia nu i s-a arătat îndurare“, şi un fiu, Lo-Ami, care înseamnă „Nu este poporul meu“. Iehova le-a dat aceste nume pentru a indica faptul că ‘nu va mai arăta îndurare faţă de casa lui Israel’ şi pentru a sublinia că şi-a respins poporul în întregime (1:2, 6, 9). Totuşi, fiii lui Iuda şi ai lui Israel, ca ‘fii ai Dumnezeului celui viu’, urmau să fie adunaţi în unitate sub o singură căpetenie, ‘pentru că mare avea să fie ziua Izreelului’ (1:10, 11). Purificat de închinarea adulteră la Baal, poporul lui Dumnezeu avea să se întoarcă la Iehova şi să-l accepte ca soţ (2:16). Iehova avea să ofere siguranţă naţiunii Israel şi să se logodească cu ea pe timp indefinit în dreptate, în justiţie, în bunătate iubitoare, în îndurare şi în fidelitate. În armonie cu numele Izreel, care înseamnă „Dumnezeu va semăna sămânţa“, Iehova a promis: „O voi semăna în pământ ca sămânţă pentru mine . . . şi le voi spune celor ce nu erau poporul meu: «Tu eşti poporul Meu», iar ei vor spune: «Tu eşti Dumnezeul meu»“ (2:23). Asemenea unei soţii adultere care s-a căit, ‘fiii lui Israel urmau să se întoarcă şi să-l caute pe Iehova, Dumnezeul lor, şi pe David, regele lor’ (3:5).
10. La ce avea să ducă faptul că naţiunea respinsese cunoştinţa?
10 Judecăţi profetice împotriva lui Efraim (şi a lui Iuda) (4:1—14:9). Primul verset din capitolul 4 arată motivul avertismentelor profetice care urmează: „Iehova se judecă cu locuitorii ţării, fiindcă în ţară nu există nici adevăr, nici bunătate iubitoare, nici cunoştinţă de Dumnezeu“. La ce avea să ducă această situaţie? „Pentru că ai respins cunoştinţa, şi eu te voi respinge şi nu-mi vei mai sluji ca preot. Şi, pentru că uiţi legea Dumnezeului tău, îi voi uita şi eu pe fiii tăi“, a spus Iehova (4:1, 6). Din cauza spiritului de fornicaţie, Israel rătăcise. Prostituatele Israel şi Iuda urmau să fie trase la răspundere, dar, ‘când aveau să fie în mare strâmtorare’, aveau să-l caute pe Iehova (5:15).
11. Cum a implorat Osea poporul, dar de ce era vai de el?
11 Osea a implorat poporul: „Veniţi să ne întoarcem la Iehova, căci . . . el ne va . . . vindeca“. Iehova îşi găsea desfătarea mai degrabă în bunătate iubitoare şi în cunoştinţă divină decât în jertfe şi ofrande arse, dar bunătatea iubitoare a lui Efraim şi a lui Iuda era „ca roua care dispare îndată“ (6:1, 4). Efraim era „ca un porumbel neştiutor, lipsit de inimă“. Poporul se îndreptase după ajutor spre Egipt şi spre Asiria, în loc să se îndrepte spre Iehova (7:11). Era vai de el! De ce? Deoarece pierduse vremea, plănuise răul, încălcase legământul lui Iehova şi nesocotise legea lui. „Căci ei seamănă vânt şi vor secera furtună“ (8:7). Iehova avea să-şi amintească de nelegiuirea lor şi să le ceară socoteală pentru păcatele lor. „Vor ajunge fugari printre naţiuni.“ (9:17) Israel era o viţă-de-vie care degenera, inima sa ajunsese ipocrită. În loc să semene în dreptate şi să secere potrivit bunătăţii iubitoare, el ara răutate şi secera nedreptate. „Din Egipt l-am chemat pe fiul meu“, i-a amintit Iehova lui Israel (11:1). Da, el îl iubise de pe vremea când era copil, dar Israel îl înconjurase cu minciuni şi cu înşelătorie. Iehova l-a sfătuit: „Întoarce-te la Dumnezeul tău, păzind bunătatea iubitoare şi dreptatea, şi speră neîncetat în Dumnezeul tău“ (12:6).
12. a) Ce rezumat face Osea în capitolul 13? b) Ce restabilire este promisă?
12 În capitolul 13, Osea face un rezumat al tuturor evenimentelor petrecute mai înainte. El vorbeşte despre promisiunea făcută la început Israelului, despre grija tandră a lui Iehova, despre faptul că naţiunea îl uitase pe Iehova şi că, în cele din urmă, se întorsese împotriva sa. Iehova a spus: „Ţi-am dat un rege în mânia mea şi îl voi înlătura în furia mea“ (13:11). Dar, după aceea, avea să vină o restabilire: „Îi voi elibera din mâna Şeolului, îi voi scăpa din moarte. Unde îţi sunt ghimpii, Moarte? Unde îţi este puterea de distrugere, Şeolule?“ (13:14). Soarta răzvrătitei Samarii avea să fie, într-adevăr, îngrozitoare.
13. Cu ce rugăminte se încheie cartea Osea, şi cine va umbla pe căile lui Iehova?
13 Cartea se încheie cu următoarea rugăminte înduioşătoare: ‘O, Israel, întoarce-te la Iehova, Dumnezeul tău, căci te-ai poticnit în nelegiuirea ta! Caută iertarea şi oferă în schimb taurii tineri ai buzelor tale! Iehova îţi va arăta îndurare şi iubire. El va fi ca roua pentru tine, iar tu vei înflori ca un crin şi ca un măslin’. Cel înţelept şi prevăzător avea să înţeleagă aceste lucruri: „Deoarece căile lui Iehova sunt drepte şi cei drepţi vor umbla pe ele, dar cei ce încalcă legea se vor poticni pe ele“ (14:1–6, 9).
DE CE ESTE DE FOLOS
14. Ce împliniri exacte ale profeţiei lui Osea sunt demne de remarcat?
14 Cartea Osea ne întăreşte credinţa în profeţiile inspirate ale lui Iehova. Tot ce a profeţit Osea cu privire la Israel şi la Iuda s-a împlinit. Israel a fost devastat de naţiunile vecine idolatre, care fuseseră amanţii săi, şi a secerat furtuna distrugerii, adusă de Asiria în 740 î.e.n. (Os. 8:7–10; 2 Regi 15:20; 17:3–6, 18). Osea a prezis totuşi că Iehova avea să se îndure de Iuda şi s-o salveze, dar nu prin forţă militară. Această prezicere s-a împlinit când îngerul lui Iehova a ucis 185 000 de asirieni care ameninţau Ierusalimul (Os. 1:7; 2 Regi 19:34, 35). Cu toate acestea, şi regatul lui Iuda a fost inclus în judecata rostită în Osea 8:14: „Voi trimite în oraşele lui foc şi el va mistui turnurile de locuit ale fiecăruia“. Această profeţie a avut o împlinire înspăimântătoare când Nebucadneţar a pustiit Iuda şi Ierusalimul, între anii 609 şi 607 î.e.n. (Ier. 34:6, 7; 2 Cron. 36:19). Numeroasele profeţii de restabilire rostite de Osea s-au împlinit când Iehova i-a adunat pe fiii lui Iuda şi ai lui Israel, iar ei „au ieşit din captivitate“ în 537 î.e.n. (Os. 1:10, 11; 2:14–23; 3:5; 11:8–11; 13:14; 14:1–9; Ezra 2:1; 3:1–3).
15. Cum aplică scriitorii Scripturilor greceşti creştine unele pasaje din cartea Osea?
15 O examinare a numeroaselor referiri la profeţia lui Osea, pe care le fac scriitorii Scripturilor greceşti creştine, ne este de mare folos astăzi. De exemplu, vorbind despre înviere, Pavel face o aplicare plină de forţă a cuvintelor din Osea 13:14: „Moarte, unde îţi este victoria? Moarte, unde îţi este ghimpele?“ (1 Cor. 15:55). Pentru a sublinia bunătatea nemeritată a lui Iehova faţă de vasele îndurării, Pavel citează din Osea 1:10 şi 2:23: „Este aşa cum zice el şi în Osea: «Voi numi „poporul meu“ pe cei ce nu erau poporul meu şi „iubită“ pe cea care nu era iubită, iar în locul unde li se spusese: „Voi nu sunteţi poporul meu“, acolo vor fi numiţi „fii ai Dumnezeului celui viu“»“ (Rom. 9:25, 26). Petru parafrazează aceleaşi pasaje din Osea, spunând: „Căci odinioară nu eraţi un popor, dar acum sunteţi poporul lui Dumnezeu. Eraţi cei cărora nu li se arătase îndurare, dar acum sunteţi cei cărora li s-a arătat îndurare“ (1 Pet. 2:10).
16. Ce cuvinte din Osea a repetat Isus pentru a arăta cerinţele lui Iehova în ce priveşte închinarea?
16 Se poate observa deci că profeţia lui Osea s-a împlinit nu numai în zilele lui Zorobabel, când o rămăşită s-a întors din captivitate, ci şi când Iehova, în îndurarea sa, a strâns o rămăşiţă spirituală ai cărei membri urmau să devină ‘fii iubiţi ai Dumnezeului celui viu’. Prin inspiraţie, Osea a înţeles care erau cerinţele pentru această rămăşiţă. Ea nu trebuia să aducă o închinare formală, ci să îndeplinească cuvintele din Osea 6:6 (pe care Isus le-a repetat în Matei 9:13 şi 12:7): „Căci îmi găsesc plăcerea în bunătatea iubitoare, nu în jertfă, şi în cunoştinţa despre Dumnezeu mai mult decât în ofrandele arse“.
17. a) Ce trebuie să facă cei ce s-au poticnit, comiţând adulter spiritual? b) Ce promisiune îmbucurătoare cu privire la Regat conţine cartea Osea?
17 Ilustrarea despre soţia adulteră, trăită de Osea în realitate, arată că Iehova îi detestă pe cei ce se îndepărtează de el şi umblă pe căile idolatriei şi ale închinării false, comiţând astfel adulter spiritual. Cei ce s-au poticnit, comiţând o nelegiuire, trebuie să se întoarcă la Iehova, căindu-se sincer, şi să-i ofere „taurii tineri ai buzelor“ lor (Os. 14:2; Evr. 13:15). Aceştia se vor putea bucura cu rămăşiţa fiilor spirituali ai lui Israel, trăind împlinirea promisiunii din Osea 3:5 privitoare la Regat: „După aceea, fiii lui Israel se vor întoarce şi îi vor căuta pe Iehova, Dumnezeul lor, şi pe David, regele lor. Vor veni tremurând la Iehova şi la bunătatea sa, la sfârşitul zilelor“.