Organizaţi pentru a-l sluji pe Iehova
„Motivul pentru care te-am lăsat în urmă, în Creta, a fost ca să organizezi toate lucrurile de acolo.“ — TIT 1:5, The Jerusalem Bible
1. Ce a spus primul preşedinte al Statelor Unite despre deosebirea de opinii cu privire la religie?
ÎNTR-O scrisoare personală, datată 20 octombrie 1792, George Washington, primul preşedinte al Statelor Unite, spunea: „Dintre toate duşmăniile care există în mijlocul omenirii, cele cauzate de deosebire de opinii cu privire la religie par a fi cele mai inveterate şi mai dureroase şi ar trebui să fie cel mai mult dezaprobate. Nutream speranţa că politica de iluminare şi de toleranţă, care a marcat epoca actuală, va fi putut cel puţin să împace creştinii de orice cult, astfel încît să nu mai vedem niciodată că disputele lor religioase capătă o asemenea intensitate care pune în pericol pacea societăţii omeneşti.“
2. Cum au reacţionat unii la multitudinea religiilor?
2 Astăzi, mulţi oameni sînt atît de şocaţi de numărul nespus de mare al religiilor, încît refuză să se ataşeze de vreuna dintre ele. Alţii, deşi sînt membri ai unei anumite biserici, vorbesc numai despre propria lor relaţie cu Dumnezeu. Dar care este realitatea? Oare Dumnezeu tratează cu oamenii la nivel individual? Ce ne arată Biblia?
Se îngrijeşte Dumnezeu de noi?
3. Cum ai răspunde, folosindu-te de Scripturi, la întrebarea: Se îngrijeşte Dumnezeu de fiecare om în parte?
3 Scripturile ne dezvăluie că Iehova manifestă realmente grijă faţă de oameni luaţi ca indivizi. De exemplu, în domeniul relaţiilor dintre oameni Cuvîntul lui Dumnezeu face afirmaţii ca acestea: „Cine îl ia în derîdere pe cel cu puţine mijloace l-a insultat pe Făuritorul lui.“ „Cine îl înşală pe cel de condiţie umilă l-a insultat pe Făuritorul lui, dar cine arată favoare celui sărac Îl glorifică.“ Pe cine „Îl glorifică“? Pe nimeni altul decît pe Iehova Dumnezeu (Proverbe 17:5; 14:31). „Căci atît de mult a iubit Dumnezeu lumea (oamenilor) încît l-a dat pe Fiul său unic născut pentru ca oricine exercită credinţă în el să nu fie distrus, ci să aibă viaţă veşnică“ (Ioan 3:16, 36). Pe lîngă aceasta, apostolul Petru a spus: „Îmi dau seama, cu certitudine, că Dumnezeu nu este părtinitor, ci că în orice naţiune, omul care se teme de el şi lucrează dreptatea îi este plăcut“ (Fapte 10:34, 35). Deci Iehova se îngrijeşte într-adevăr de persoane individuale şi îi aprobă pe cei care se tem de el şi fac ceea ce este drept.
4. Ce întrebări ar fi potrivit să ne punem?
4 Biblia mai afirmă: „Iehova îi cunoaşte pe cei care îi aparţin“ (2 Timotei 2:19). Dar înseamna aceasta că indivizii răspîndiţi în numeroasele organizaţii religioase ale omenirii sînt acceptaţi de Dumnezeu? Sau putem să ne aşteptăm că aceste persoane se vor asocia unele cu altele, adică se vor organiza, pentru a-l sluji pe Iehova?
Iehova — Dumnezeul organizării
5. În ce relaţie se află îngerii cu Iehova?
5 Cuvîntul inspirat al lui Dumnezeu ne dă unele explicaţii care ne ajută să înţelegem modul în care procedează Iehova. De exemplu, să vedem ce se întîmplă în cerurile spirituale. Există oare haos acolo? Absolut deloc! Miriadele de creaturi spirituale nu acţionează independent de Iehova, adică la voia întîmplării. Dimpotrivă, iată ce citim în Biblie: „Binecuvîntaţi pe Iehova, o, voi, îngerii săi, tari în putere, care îndepliniţi Cuvîntul său, ascultînd de glasul cuvîntului său. Binecuvîntaţi pe Iehova, voi, toate armatele sale, voi, slujitorii săi, care faceţi voinţa sa“ (Psalm 103:20, 21). Este clar deci că sfinţii îngeri sînt bine organizaţi ca să-l slujească pe Iehova.
6. Cum au pornit în viaţă membrii familiei lui Noe după potop?
6 Dar cum stau lucrurile pe pămînt? Potopul din timpul lui Noe a pus capăt tuturor organizaţiilor care au existat pe pămînt înainte de izbucnirea lui, cu excepţia uneia singure. Este vorba despre Noe şi alţi şapte supravieţuitori care, ieşind din arcă, au format o organizaţie familială supravieţuitoare a cataclismului. Un lucru de primă importanţă pentru ei a fost să i se închine lui Dumnezeu în unitate. Biblia relatează: „Noe a construit un altar lui Iehova şi a luat cîteva dintre toate animalele curate şi dintre toate creaturile zburătoare curate şi a oferit holocausturi pe altar.“ Supravieţuitorii potopului nu au apucat pe diferite căi religioase imediat ce s-a sfîrşit cataclismul mondial, ci ei erau toţi împreună pentru acest eveniment important care s-a încheiat cu binecuvîntarea şi instruirea lor, precum şi cu o convenţie pe care Dumnezeu a încheiat-o cu ei (Geneza 8:18—9:17). Într-adevăr, după potop familia lui Noe a pornit în viaţă ca organizaţie care îi slujea lui Iehova.
7. Ce ne învaţă cartea Exodul cu privire la organizaţie?
7 Descendenţii lui Avraam s-au bucurat din plin de favoarea lui Iehova şi nimeni nu ar putea nega, cu argumente logice că, în cele din urmă, ei au devenit o organizaţie naţională. De fapt, cartea biblică Exodul arată cum aceşti descendenţi au fost eliberaţi din robia egipteană şi au fost organizaţi în mod teocratic. Cartea aceasta ni-l prezintă pe Iehova ca fiind Dumnezeul organizaţiei teocratice. Ori de cîte ori israeliţii s-au supus Legii lui Dumnezeu, ei au putut să-i slujească lui Iehova Dumnezeu cu bucurie, în deplină siguranţă în cadrul unei organizaţii bine structurate. Indiscutabil deci ei erau organizaţi ca să-l slujească pe Iehova.a
8. Ce dovadă a unei excelente organizări se poate vedea în legătură cu serviciul efectuat în sanctuarul pămîntesc al lui Iehova?
8 Dovada acestei excelente organizări se poate vedea şi din serviciul care era îndeplinit în sanctuarul pămîntesc al lui Iehova. De exemplu, cu privire la leviţi citim: „David i-a organizat în clase, în raport cu fiii lui Levi — Gherşom, Ghehat şi Merari.“ În mod asemănător, au fost stabilite „clase ale fiilor Aaron“. Cu ajutorul lui Ţadoc şi Ahimelec, „David i-a organizat potrivit cu sarcinile stabilite în serviciul lor (. . .) I-au organizat prin tragere la sorţi.“ Despre perioada de mai tîrziu citim: „Iehoiada a postat străjeri pentru casa Domnului, sub conducerea preoţilor leviţi şi leviţilor pe care David îi organizase ca să se ocupe de casa Domnului pentru a oferi holocausturi Domnului, după cum este scris în legea lui Moise, cu bucurie şi cu cîntări, potrivit cu ordinul lui David“ (1 Cronici 23:2–6; 24:1–6; 2 Cronici 23:18, Revised Standard Version). Într-adevăr, clasele de preoţi şi de leviţi au fost pentru a-l sluji pe Iehova.
Ce putem spune despre creştinism
9. Ce dovadă există că Isus Cristos şi-a organizat discipolii în vederea serviciului pentru Iehova?
9 Cînd Isus Cristos a fost pe pămînt, el nu le-a spus tuturor celor care credeau în el să meargă pe căi diferite şi să se preocupe doar de o „relaţie individuală cu Dumnezeu“. Dimpotrivă, discipolii s-au strîns în jurul lui Isus, iar dintre ei el a ales ca apostoli ai săi 12 bărbaţi. Această alegere a fost făcută după o noapte petrecută în rugăciune şi deci cu ajutorul şi aprobarea lui Iehova (Luca 6:12–16). Aceasta dovedeşte că organizaţia se bucura de sprijin divin. În plus, Isus îşi organizase continuatorii într-un grup bine instruit de vestitori ai Regatului. De exemplu, el le-a dat instruirea necesară celor 70 de discipoli pe care i-a trimis să predice în mod organizat. — Luca 10:1–24.
10. Cum ne arată Scripturile că primii discipoli ai lui Isus erau bine organizaţi?
10 Scripturile greceşti creştine arată cu pregnanţă că primii discipoli ai lui Isus erau bine organizaţi. Aceştia nu se bizuiau pe citirea în mod individual a Scripturilor, ci au fost înfiinţate adunări ai căror membri se întruneau cu regularitate pentru a studia Cuvîntul lui Dumnezeu. Aceste adunări nu erau unităţi autonome, independente, ci ele lucrau în unitate, manifestînd iubire. De exemplu, adunările îşi trimiteau reciproc salutări sincere, iar grupurile organizate din Macedonia „cereau cu multă insistenţă privilegiul de a dona“ ceva pentru a-i ajuta pe cei „sfinţi“ care erau nevoiaşi şi trăiau în alte regiuni (1 Corinteni 16:19, 20; 2 Corinteni 8:1–7; Coloseni 4:14–16). Într-adevăr, primele adunări creştine au cooperat între ele sub îndrumarea unui colegiu central, alcătuit din apostolii şi bătrînii din Ierusalim. — Fapte 15:1—16:5.
11. De ce trebuie să ne aşteptăm ca şi „adunarea lui Dumnezeu“ să fie bine organizată?
11 Apostolul Pavel a contribuit la întemeierea cîtorva adunări bine organizate care au venit în existenţă datorită faptului că Dumnezeu a binecuvîntat lucrarea de predicare. De altfel, Pavel spusese că Iehova „nu este un Dumnezeu al dezordinii, ci al păcii“. Apostolul a mai subliniat că „Dumnezeu a organizat corpul“ continuatorilor unşi ai lui Isus Cristos aşa cum îi place lui. Deci trebuie să ne aşteptăm ca şi „adunarea lui Dumnezeu“ să fie bine organizată şi să funcţioneze paşnic, într-un mod armonios. — 1 Corinteni 14:33; 12:24, The Riverside New Testament; 1 Timotei 3:5.
12, 13. a) Ce s-a spus despre adunările organizate de apostolii lui Isus? b) În conformitate cu modelul creştinilor din primul secol, cine se îngrijeşte de problemele adunărilor Martorilor lui Iehova?
12 Referitor la organizaţia discipolilor lui Isus, istoricul J. L. von Mosheim a scris următoarele: „Dacă (. . .) apostolii lui Isus Cristos au acţionat conform poruncii şi îndrumării divine, fapt pe care nici un creştin nu îl poate pune la îndoială, atunci structura bisericilor primitive, copiată după aceea a bisericii din Ierusalim, care fusese edificată şi organizată chiar de către apostoli, trebuie considerată de natură divină.“ — Institutes of Ecclesiastical History, Ancient and Modern, vol. I, paginile 67, 68.
13 Martorii lui Iehova sînt convinşi că acele adunări ale discipolilor lui Isus din primul secol au fost organizate în conformitate cu voinţa divină. Aşadar, potrivit aceluiaşi model, spiritul sfînt a numit şi printre ei supraveghetori şi slujitori auxiliari, pentru a se îngriji de problemele adunării. — Fapte 20:28; Filipeni 1:1.
14. a) Cum erau supravegheate adunările creştine din primul secol? b) De ce l-a lăsat apostolul Pavel pe Tit în Creta?
14 În primul secol, apostolii şi bătrînii din Ierusalim exercitau o supraveghere generală asupra adunărilor, în timp ce anumiţi bărbaţi exercitau o supraveghere în anumite zone particulare şi puteau să delege pe alţii pentru a îndeplini diferite sarcini de răspundere (Fapte 14:21–23; 15:1, 2). În conformitate cu această procedură, apostolul Pavel l-a desemnat pe supraveghetorul creştin Tit să se îngrijească de anumite probleme care apăruseră în adunările din insula mediteraneană Creta. Cu privire la această însărcinare, Pavel i-a spus lui Tit: „Motivul pentru care te-am lăsat în urmă, în Creta, a fost ca să organizezi toate lucrurile de acolo şi să numeşti bătrîni în fiecare oraş, aşa cum ţi-am spus“ (Tit 1:5, The Jerusalem Bible). Putem fi siguri că instrucţiunile pe care le-a primit în scrisoare l-au ajutat pe Tit să-şi îndeplinească această însărcinare, astfel încît creştinii să fie bine organizaţi pentru a-l putea sluji pe Iehova.
De ce trebuie să fim bine organizaţi în prezent?
15, 16. Din ce motive enunţate aici putem spune că cei care sînt acceptaţi de Iehova nu pot să aibă doar „relaţii personale cu Dumnezeu“ şi să fie răspîndiţi în toate organizaţiile religioase ale lumii?
15 Pînă acum s-a arătat cu dovezi scripturale că buna organizare a fost o caracteristică a slujitorilor din trecut ai lui Iehova. La fel stau lucrurile şi astăzi. De aceea există motive bine întemeiate pentru ca martorii actuali ai lui Iehova să fie bine organizaţi.
16 Cei care sînt acceptaţi de Iehova nu pot să aibă fiecare în parte doar o relaţie personală cu Dumnezeu şi să fie răspîndiţi în toate organizaţiile religioase ale lumii. Iehova pretinde o închinare conform adevărului şi este pe punctul de a pune capăt Babilonului cel Mare, imperiul mondial al religiilor false (Ioan 4:24; Iacob 1:27; Apocalips 18:1–8). În plus, adevăraţilor creştini, li se cere să fie uniţi. Îndeosebi în timpul de faţă, ei trebuie să fie împreună într-o singură organizaţie, astfel încît să se conformeze întru totul sfatului dat de apostolul Pavel: „Acum vă îndemn, fraţilor, prin numele Domnului nostru Isus Cristos, să vorbiţi cu toţii în perfect acord şi să nu existe sciziuni printre voi, ci să fiţi strîns uniţi, în acelaşi spirit şi în acelaşi mod de a gîndi.“ — 1 Corinteni 1:10.
17. Cum arată cuvintele din Evrei 10:24, 25 că slujitorii lui Iehova Dumnezeu şi ai lui Isus Cristos trebuie să facă toţi parte dintr-o singură organizaţie?
17 De altfel, adevăraţii creştini nu trebuie să uite îndatorirea de a se întruni cu regularitate. Această datorie este deosebit de importantă azi, cînd sfîrşitul sistemului de lucruri se apropie (Evrei 10:24, 25). Evident, pentru a asculta de acest sfat inspirat, toţi slujitorii veritabili ai lui Iehova Dumnezeu şi Isus Cristos trebuie să facă parte dintr-o singură organizaţie.
18. a) Cum arată 1 Ioan 1:3 că toţi creştinii unşi trebuie să fie împreună într-o singură organizaţie? b) Cine s-a alăturat continuatorilor unşi de spirit ai lui Isus? Ce arată faptele cu privire la cooperarea dintre toţi Martorii lui Iehova?
18 Scripturile cer ca în mijlocul continuatorilor unşi ai lui Isus, să existe fraternitate. Cu privire la aceasta, apostolul Ioan a scris: „Ceea ce am văzut şi am auzit vă comunicăm şi vouă, pentru ca şi voi să vă solidarizaţi, (să aveţi parte; să fraternizaţi) cu noi la aceasta. Şi solidaritatea noastră, de asemenea, este cu Tatăl şi cu Fiul său Isus Cristos“ ( 1 Ioan 1:3, Byington, New World Translation, Authorized Version). Dacă fiecare dintre continuatorii unşi ai lui Isus ar avea doar o relaţie personală cu Dumnezeu, dar ei nu ar fi uniţi laolaltă într-o singură organizaţie, cum ar putea ei să se solidarizeze, să aibă parte împreună sau să fraternizeze unii cu alţii? Această cerinţă poate fi îndeplinită numai dacă ei sînt organizaţi. Azi continuatorilor născuţi de spirit li s-a alăturat o mare mulţime „de alte oi“. Potrivit cu descrierea pe care Isus, „singurul păstor“, o face celor asemănători oilor, aceste „alte oi“ trebuie să coopereze atît de bine cu continuatorii săi unşi, încît toţi laolaltă să alcătuiască „o singură turmă“, sub conducerea lui (Apocalips 7:9; Ioan 10:16). Exact aşa stau lucrurile cu slujitorii lui Iehova în acest „timp al sfîrşitului“ (Daniel 12:4). Ca o singură fraternitate mondială, toţi Martorii lui Iehova sînt bine organizaţi, pentru a-l sluji pe Dumnezeu. — Vezi 1 Petru 2:17.
19. De ce îndeplinirea misiunii de predicare necesită cooperare în cadrul unei singure organizaţii, care este condusă de spiritul sfînt?
19 Îndeplinirea sarcinii de predicare şi formare a discipolilor necesită, de asemenea, cooperare în cadrul unei singure organizaţii (Matei 28:19, 20; Fapte 1:6–8). Dacă fiecare individ care se pretinde creştin ar avea doar o relaţie personală cu Dumnezeu şi ar fi afiliat la un grup religios oarecare, cum ar putea fi dusă la îndeplinire lucrarea de depunere a mărturiei? În cazul acesta, figurativ vorbind, unii ar spune „Şibolet“ iar alţii „Sibolet“! (Judecători 12:4–6). Cum ar putea şti ce să creadă ascultătorii unor mesaje atît de diferite? Creştinii unşi trebuie mai degrabă să se străduiască în mod sincer să respecte unitatea de spirit în legătura unificatoare a păcii, iar în mijlocul lor trebuie să fie „un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez, un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor“ (Efeseni 4:1–6). Dacă trebuie ca oamenii să audă ceea ce este corect, să manifeste credinţă sinceră în adevăratul Dumnezeu şi să cheme numele lui Iehova, sperînd să fie salvaţi, atunci între toţi creştinii adevăraţi trebuie să existe armonie, pentru ca ei să anunţe un mesaj unitar. De altfel, pentru trimiterea pe teren a celor care predică cu loialitate „vestea bună“, trebuie să fie folosită o singură organizaţie, care este condusă de spiritul sfînt. — Romani 10:11–15.
20. Care este singura organizaţie care împlineşte actualmente textul din Matei 24:14, şi ce dovadă există că Dumnezeu ocroteşte o asemenea activitate bine organizată?
20 Pe de altă parte, în conformitate cu profeţia lui Isus referitoare la „prezenţa“ sa şi la „încheierea sistemului de lucruri“, trebuie să existe o singură organizaţie unită care predică această veste bună pe tot pămîntul locuit, ca mărturie tuturor naţiunilor, înainte de a veni sfîrşitul (Matei 24:3, 14). Azi, numai Martorii lui Iehova sînt aceia care anunţă vestea bună că Regatul, al cărui Rege este Isus Cristos, este instaurat în ceruri din anul 1914. Există peste 2 900 000 de vestitori bine organizaţi ai acestui Regat, iar numărul lor creşte cu rapiditate datorită binecuvîntării lui Dumnezeu. — Isaia 43:10–12; 60:22.
21. Ce vom analiza în continuare cu privire la organizaţia lui Iehova?
21 Ce privilegiu minunat este, în aceste critice „zile din urmă“, să te afli în mijlocul mulţimii atît de bine organizată ca să îl slujească pe Iehova! (2 Timotei 3:1). Toţi cei care sînt devotaţi cu sinceritate lui Dumnezeu se sprijină pe sfaturi scripturale sănătoase pentru a continua să-l slujească în mod loial împreună cu poporul său organizat. Şi, după cum vom vedea, există motive întemeiate pentru a ne făuri, împreună cu organizaţia lui Iehova, un viitor sigur şi fericit.
[Notă de subsol]
a Vezi Turnul de Veghere din 15 octombrie 1983, paginile 28–31 (în limba engleză).
Cum veţi răspunde la aceste întrebări
□ În ce relaţie se află îngerii cu Iehova?
□ Ce dovadă avem că în vechiul Israel a existat o bună organizare?
□ Cum ai putea dovedi din punct de vedere scriptural că primii discipoli ai lui Isus erau bine organizaţi?
□ De ce predicarea mesajului despre Regat necesită cooperare în cadrul unei singure organizaţii?
[Legenda ilustraţiei de la pagina 9]
Colegiul asigura îndrumarea adunărilor bine organizate din secolul întîi.