Închinaţi-vă Creatorului, nu creaţiei

„Lui Iehova, Dumnezeului tău, trebuie să i te închini şi numai lui să–i aduci un serviciu sacru.“ — LUCA 4:8.

1. Cum este definit verbul „a te închina“, şi cum trebuie efectuată adevărata închinare?

PENTRU VERBUL „a te închina“ găsim într–un dicţionar următoarea definiţie: „A manifesta într–o mare măsură, ba chiar într–un mod ieşit din comun, respect, onoare sau devoţiune.“ Cui trebuie să i se acorde o asemenea închinare? Iată ce a zis Isus Cristos: „Să–l iubeşti pe Iehova, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată mintea ta“ (Matei 22:37). De asemenea, cînd i s–au oferit toate regatele lumii, cu condiţia să efectueze doar un „act de închinare“ la Satan, Isus a refuzat, spunînd: „Lui Iehova, Dumnezeului tău, să i te închini şi numai lui să–i aduci un serviciu sacru“ (Luca 4:7, 8). Din cuvintele şi faptele lui Isus reiese clar că numai lui Iehova Dumnezeu trebuie să i se aducă închinare. Această închinare include un „serviciu sacru“, deoarece „credinţa fără lucrări este moartă“. — Iacob 2:26.

2. De ce este potrivit să ne închinăm numai Creatorului?

² Închinarea la Iehova este un lucru cuvenit, deoarece el este Suveranul Suprem al întregului univers, Creatorul uluitoarelor ceruri şi al uluitorului pămînt, cu toate formele lui de viaţă. Ca atare, numai el este demn de a primi „într–o mare măsură, ba chiar într–un mod ieşit din comun, respect, onoare sau devoţiune“ din partea oamenilor. Biblia declară: „Tu eşti demn, Iehova, da, Dumnezeul nostru, să primeşti gloria şi onoarea şi puterea, pentru că tu ai creat toate lucrurile şi datorită voinţei tale au existat şi au fost create“ (Apocalips 4:11). Bineînţeles, nici un om, nici un obiect, fie însufleţit, fie neînsufleţit, nu ar putea fi demn de un asemenea „respect, onoare sau devoţiune“. Numai Iehova merită „devoţiune exclusivă“. — Exod 20:3–6.

O nevoie imperioasă

3. De ce este imperios necesar să ne închinăm lui Dumnezeu?

³ Deoarece trăim într–o perioadă de judecată, este imperios necesar acum să ne închinăm în mod corespunzător lui Dumnezeu. Acum se hotărăsc destine eterne. Cuvîntul profetic al lui Dumnezeu ne spune că în aceste „zile din urmă“ ale actualului sistem de lucruri Isus Cristos a venit în glorie cerească „şi toţi îngerii împreună cu el“. Cu se scop? Isus însuşi a profeţit acest scop: „Toate naţiunile vor fi adunate înaintea lui şi el îi va despărţi pe oameni unii de alţii aşa cum păstorul desparte oile de capre.“ Oile vor merge „la viaţă veşnică“, iar caprele vor merge „la tăiere veşnică“. — 2 Timotei 3:1–5; Matei 25:31, 32, 46.

4. (a) Cum îi caracterizează Pavel pe cei care urmează să fie nimiciţi definitiv la sfîrşitul acestei lumi? (b) Ce atitudine manifestă cei ce urmează să dobîndească viaţa veşnică?

⁴ Apostolul Pavel a scris despre „revelarea Domnului Isus din cer cu îngerii săi puternici, într–un foc arzător, cînd va aduce răzbunarea asupra celor care nu îl cunosc pe Dumnezeu şi asupra celor care nu ascultă de vestea bună despre Domnul nostru Isus. Aceştia vor suferi pedeapsa judecătorească a distrugerii eterne“ (2 Tesaloniceni 1:7–9). Deci distrugerea eternă este destinul celor încăpăţînaţi — oameni asemănători caprelor — care nu vor să ştie de scopurile lui Dumnezeu, sau care refuză să acţioneze cînd li se oferă prilejul. Însă „viaţa veşnică“ este destinul celor ascultători — oameni asemănători oilor — care vor să cunoască lucrurile privitoare la Iehova, care ascultă de instrucţiunile sale şi apoi se supun voinţei sale. Iată ce spune Biblia: „Lumea trece şi dorinţa ei la fel dar cel care înfăptuieşte voinţa lui Dumnezeu rămîne pentru totdeauna.“ — 1 Ioan 2:17; vezi şi 2 Petru 2:12.

5, 6. (a) Ce trebuie să facă cineva ca să afle adevărul despre Iehova şi scopurile sale? (b) De ce putem fi siguri că aceia care caută adevărul vor veni în contact cu el, indiferent de situaţia în care se află ei?

⁵ Oamenii asemănători oilor sînt dispuşi să sacrifice timp, energie şi resurse materiale pentru a căuta adevărul. În Proverbe 2:1–5 se spune: „Fiul meu, dacă vei primi cuvintele mele şi dacă vei face tezaur din propriile mele porunci, astfel încît să dai atenţie înţelepciunii cu urechea ta, pentru a–ţi înclina inima spre discernămînt, dacă, în afară de aceasta, vei striga după înţelegere şi îţi vei ridica vocea pentru discernămînt, dacă vei continua să îl cauţi cum cauţi argintul şi dacă îl vei căuta, fără încetare, cum cauţi comorile ascunse, atunci vei înţelege teama de Iehova şi vei găsi însăşi cunoştinţa despre Dumnezeu.“

⁶ Ceea ce îi separă pe cei asemănători oilor de cei asemănători caprelor este dorinţa vie de a–l căuta pe Iehova. „Dacă îl vei căuta, el se va lăsa găsit de tine; dar dacă îl vei părăsi, el te va respinge pentru totdeauna“ (1 Cronici 28:9). Aşadar, indiferent de rasa sau de naţionalitatea unei persoane, indiferent de studiile ei, indiferent de bogăţia sau de sărăcia ei, dacă ea caută în mod sincer adevărul referitor la Dumnezeu, îl va găsi. Din locul lor ceresc privilegiat, Cristos şi îngerii se vor îngriji ca, indiferent de locul în care trăieşte, acela care caută să poată veni în contact cu adevărul. Care va fi răsplata lui? Iată ce a zis Isus: „Aceasta înseamnă viaţa veşnică: să asimileze în permanenţă cunoştinţă despre tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi despre acela pe care tu l–ai trimis, Isus Cristos.“ — Ioan 17:3; vezi şi Ezechiel 9:4.

Să evităm închinarea la creatură

7, 8. (a) Ce pericol îi pîndeşte pe cei care se închină la oameni? (b) Arătaţi cum acordă unii „într–un mod ieşit din comun, respect, onoare sau devoţiune“ Mariei.

⁷ Mulţi oameni de pe pămînt acordă „într–un mod ieşit din comun, respect, onoare sau devoţiune“ anumitor persoane, fie că acestea trăiesc, fie că au murit. Deşi ei consideră, poate, că aceasta face parte din închinarea lor la Dumnezeu, totuşi lucrul acesta nu face, de fapt, decît să–i abată de la închinarea adevărată şi le dă ocazia să creadă în doctrine şi să se angreneze în practici care contravin voinţei lui Dumnezeu. Un exemplu clasic îl constituie modul în care este considerată Maria, mama lui Isus, de către milioane de oameni, atît din ţările catolice occidentale, cît şi din cele ortodoxe şi catolice răsăritene.

⁸ Aceştia se apleacă cu veneraţie în faţa imaginilor şi icoanelor care o reprezintă pe Maria, iar potrivit doctrinei oficiale a bisericii, Maria este denumită „Fecioara Maria Theotokos“. Cuvîntul the·o·toʹkos înseamnă „născătoare de Dumnezeu“ sau „mama lui Dumnezeu“. În New Catholic Encyclopedia se spune: „Maria este mama lui Dumnezeu. (. . .) Dacă Maria nu este cu adevărat mama lui Dumnezeu, atunci Cristos nu este nici adevăratul Dumnezeu, nici adevăratul om.“ Astfel, ca parte a doctrinei trinităţii elaborate de ele, aceste religii îi învaţă pe oameni că Isus era Dumnezeul Atotputernic în formă omenească, ceea ce face din Maria „mama lui Dumnezeu“. În lucrarea suscitată se spune şi că devoţiunea faţă de Maria include: „(1) venerarea, sau recunoaşterea cu evlavie a demnităţii Sfintei Fecioare ca Mamă a lui Dumnezeu; (2) invocarea, sau apelarea la Stăpîna noastră, pentru ca ea să intervină în calitate de mamă şi regină; (. . .) şi rugăciuni personale [adresate Mariei].“

9. Ne învaţă Biblia că Maria era „mama lui Dumnezeu“?

⁹ Dar cuvîntul the·o·toʹkos nu apare în Scripturile inspirate şi nicăieri în Biblie nu se spune că Maria era „mama lui Dumnezeu“. Isus nu i–a învăţat pe oameni aşa ceva, tot aşa cum nu i–au învăţat nici creştinii din secolul întîi. În plus, Biblia arată clar că Isus nu era Dumnezeul Atotputernic în formă omenească, ci Fiul lui Dumnezeu.a Într–adevăr, cînd Maria a fost înştiinţată de înger că ea va naşte un fiu, i s–a spus astfel: „Spiritul sfînt va veni asupra ta şi puterea Celui Preaînalt te va acoperi cu umbra sa. De aceea, şi cel ce se va naşte va fi numit sfînt, Fiul al lui Dumnezeu“ (Luca 1:35). Deci Isus era Fiul lui Dumnezeu, nu Dumnezeu însuşi, în formă omenească. Prin urmare, Maria era mama lui Isus, fiul lui Dumnezeu, nu mama lui Dumnezeu în formă omenească. Iată de ce nici Isus, nici discipolii săi nu au numit–o niciodată pe Maria „mama lui Dumnezeu“.

10, 11. (a) Ce exemple arată cum îşi considera Isus mama? (b) Care era atitudinea apostolilor şi a discipolilor faţă de mama lui Isus?

¹⁰ Modul în care Isus vorbea cu mama sa indică poziţia ei relativă. Referitor la o nuntă din Cana, Biblia ne relatează următoarele: „Cînd vinul s–a terminat, mama lui Isus i–a zis acestuia: «Nu au vin.» Dar Isus i–a zis: «Ce am eu de–a face cu tine, femeie?» “ Versiunea catolică Douay redă acest verset astfel: „Femeie, ce importanţă are asta pentru mine şi pentru tine?“ (Ioan 2:3, 4). Cu o altă ocazie, cineva i–a zis lui Isus: „Fericit este uterul care te–a purtat şi sînii la care ai supt!“ Acesta a constituit un minunat prilej pentru Isus ca să–i acorde un deosebit respect mamei sale şi să arate că ceilalţi trebuie să facă la fel. Drept răspuns el a zis: „Nu, ci, mai degrabă, fericiţi sînt aceia care aud Cuvîntul lui Dumnezeu şi îl pun în practică!“ — Luca 11:27, 28.

¹¹ Aceste exprimări arată că Isus a avut grija să nu–i acorde Mariei devoţiune sau onoare exagerată sau să i se adreseze cu un titlu special. El nu a permis ca legăturile de familie dintre ei să–l influenţeze. Iar apostolii şi discipolii i–au urmat exemplul deoarece nicăieri în scrierile lor inspirate nu i se acordă Mariei onoare exagerată, titlu sau autoritate. Deşi o respectau ca mamă a lui Isus, ei nu au exagerat în privinţa aceasta. În mod sigur ei nu au numit–o niciodată „mama lui Dumnezeu“. Ei ştiau că Isus nu era Dumnezeul Atotputernic în formă omenească şi că Maria nu putea deci nicidecum să fie mama lui Dumnezeu.

Cultul Zeiţei—Mamă

12. Unde şi cînd a apărut concepţia că Maria era „mama lui Dumnezeu“?

¹² Dar de unde provine această concepţie? Ea s–a infiltrat progresiv în creştinătatea apostată în secolele al III–lea şi al IV–lea e.n. Lucrul acesta s–a petrecut îndeosebi după 325 e.n., cînd conciliul de la Niceea a adoptat doctrina nescripturală potrivit căreia Cristos era Dumnezeu. Odată ce această idee eronată a fost acceptată, era uşor să se dea învăţătura că Maria era „mama lui Dumnezeu“. Referitor la acest lucru, iată ce se spune în The New Encyclopædia Britannica: „Se pare că titlul [de ’mamă a lui Dumnezeu‘] a apărut probabil în practica religioasă din Alexandria în secolul al III–lea sau al IV–lea (. . .) Pînă la sfîrşitul secolului al IV–lea, noţiunea Theotokos a prins rădăcină în diferite grupări din biserică.“ În New Catholic Enyclopedia se menţionează că doctrina a fost acceptată în mod oficial „de la conciliul din Efes din 431 e.n.“.

13. Ce anume a influenţat, după toate probabilităţile, conciliul de la Efes din 431 să o proclame oficial pe Maria „mamă a lui Dumnezeu“?

¹³ Este interesant de notat unde şi de ce s–a întrunit conciliul acela. În cartea The Cult of the Mother–Goddess (Cultul Zeiţei–​Mame), E.O. James spune: „Conciliul din Efes s–a întrunit în basilica lui Theotokos în 431. Acolo, chiar în oraşul notoriu pentru închinarea la Artemis, sau Diana — cum îi spuneau romanii —, şi unde se spunea că imaginea ei a căzut din cer, acolo deci, la umbra marelui templu dedicat lui Magna Mater [Marea Mamă] încă din 330 î.e.n., şi adăpostind, potrivit tradiţiei, o locuinţă temporară a Mariei, titlul de ’născătoare de Dumnezeu‘ nu se putea în nici un caz să nu fie promovat.“

14. Cum confirmă istoria că această doctrină este de origine păgînă?

¹⁴ Deci ca şi în cazul Sfintei Treimi, doctrina despre „mama lui Dumnezeu“ este o învăţătură păgînă sub masca unei concepţii creştine. Ea a deţinut un loc proeminent în religiile păgîne cu sute de ani înainte de Cristos. Iată ce se spune în The New Encyclopædia Britannica sub titlul „Zeiţa–Mamă“: „Oricare dintr–o multitudine de zeităţi feminine şi simboluri materne ale creativităţii, ale naşterii, ale fertilităţii, ale unirii sexuale, ale hrănirii şi ale ciclului de dezvoltare. Termenul a fost aplicat şi unor personaje foarte diverse, cum ar fi aşa–numitele Frumuseţi ale Epocii Pietrei şi Fecioara Maria. (. . .) Nu există nici o cultură care să nu fi folosit vreun simbol matern la descrierea zeităţilor ei. (. . .) Zeiţa–Mamă este protectoarea şi furnizoarea de hrană a unui copil divin şi, prin extensiune, a întregii omeniri.“ Iată de ce preotul catolic Andrew Greely afirmă următoarele în cartea sa The Making of the Popes 1978 (Alegerea papilor 1978): „Simbolistica Mariei face o legătură directă între creştinism şi religiile [păgîne] antice care venerau Zeiţa–Mamă.“

Închinarea incorectă

15. (a) Ce a apărut în cadrul creştinătăţii cu privire la Maria? (b) Cine este singurul care, potrivit Bibliei, poate să intervină la Dumnezeu pentru noi?

¹⁵ A pretinde că Maria era „mama lui Dumnezeu“ înseamnă a o ridica la o poziţie care le impune oamenilor să i se închine, ceea ce s–a şi întîmplat de–a lungul secolelor. Sute de milioane de oameni din multe ţări s–au rugat la ea sau prin intermediul ei şi au acordat devoţiune plină de veneraţie imaginilor şi icoanelor care o reprezentau. Deşi teologii încearcă uneori să scuze acest lucru, spunînd că o asemenea venerare a Mariei este doar un mod indirect de a se închina lui Dumnezeu, nu asta este şi părerea Creatorului. „Există un singur Dumnezeu şi un singur mediator între Dumnezeu şi oameni, omul Cristos Isus“ (1 Timotei 2:5; 1 Ioan 2:1, 2). Iar Isus însuşi a zis: „Eu sînt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decît prin mine.“ — Ioan 14:6.

16. Cum au arătat Petru şi Ioan că numai lui Iehova trebuie să i se aducă închinare?

¹⁶ Dacă oamenii îi acordă Mariei devoţiune fie direct, fie indirect, rugîndu–se la ea, şi prosternîndu–se în faţa imaginilor şi icoanelor care o reprezintă pe ea, înseamnă că ei se închină la o creatură şi nu la Creator. Aceasta înseamnă idolatrie; or, creştinii sînt instruiţi ’să fugă de idolatrie‘ (1 Corinteni 10:14). Cînd păgînul Corneliu s–a aplecat cu respect în faţa apostolului Petru, iată ce s–a întîmplat: „Cînd Petru a intrat, Corneliu s–a dus în întîmpinarea lui, a căzut la picioarele lui şi i–a adus omagiu. Dar Petru l–a ridicat, zicîndu–i: «Ridică–te; şi eu sînt tot un om» “ (Fapte 10:25, 26). Închinarea cu veneraţie la un om era un lucru incorect, iar Petru nu voia ca cineva să i se închine. Tot aşa, după ce a primit o viziune de la un înger, apostolul Ioan relatează: „Am căzut ca să mă închin înaintea picioarelor îngerului care îmi arăta aceste lucruri. Dar el îmi spune: «Ai grijă! Să nu faci asta! Eu nu sînt decît tovarăşul tău de sclavie şi al fraţilor tăi care sînt profeţi şi al acelora care respectă cuvintele din acest sul. Închină–te lui Dumnezeu» “ (Apocalips 22:8, 9). Dacă nici măcar unui înger al lui Dumnezeu nu trebuie să i se aducă închinare, atunci cu atît mai puţin oamenilor sau imaginilor lor.

17. Ce se recunoaşte într–o enciclopedie catolică referitor la consecinţa venerării Mariei?

¹⁷ Faptul că o asemenea devoţiune acordată Mariei are drept rezultat o închinare incorectă este recunoscut în The Catholic Encyclopedia. Într–o ediţie mai veche a acestei lucrări se spunea: „Nu se poate nega faptul că această devoţiune faţă de Binecuvîntata Fecioară se bucura de popularitate şi era deseori însoţită de exagerări şi abuzuri.“

18. De unde provine această doctrină nescripturală?

¹⁸ Dar de unde provine această doctrină nescripturală? Sursa ei ascunsă trebuie să fie Satan Diavolul, Adversarul lui Dumnezeu (Ioan 8:44). De ce a promovat el această învăţătură? El a făcut aceasta pentru a–l înjosi şi denigra pe Domnul Suveran Iehova, pentru a–i preamări pe oameni şi pentru a cauza confuzie. O asemenea învăţătură îi abate pe oameni de la adevărata închinare, determinîndu–i să caute salvarea la creaturi în loc de Dumnezeu. De–a lungul secolelor ea a întărit puterea preoţilor asupra oamenilor de rînd, care erau învăţaţi că trebuie să se supună total conducătorilor lor religioşi, pe motivul că numai clericii cunoşteau această complicată teologie.

19, 20. (a) De ce putem fi siguri că, înaintea executării judecăţilor lui Dumnezeu, oamenii asemănători oilor vor afla adevărul? (b) La ce întrebări se va răspunde în ediţia următoare?

¹⁹ Totuşi, Isus a profeţit astfel: „Această veste bună a regatului va fi predicată pe tot pămîntul locuit ca mărturie tuturor naţiunilor; şi atunci va veni sfîrşitul“ (Matei 24:14). Iar Iehova promite că, prin intermediul predicării Regatului, îi va aduna pe toţi oamenii asemănători oilor, pentru ’a–i instrui cu privire la căile sale, iar ei vor umbla pe cărările sale‘ (Isaia 2:2–4). Deoarece ei sînt adunaţi la închinarea curată adusă lui Iehova, Isus a zis despre ei: „Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va elibera“ (Ioan 8:32). Aşadar, aceia care caută adevărul îl vor găsi şi vor fi eliberaţi de învăţăturile religioase eronate care îi împiedică pe oameni să facă voia Creatorului.

²⁰ Mai sînt şi alte învăţături şi practici religioase larg răspîndite care i–au îndepărtat pe oameni de la adevărata închinare la Creator şi i–au determinat să acorde devoţiune creaţiei. Care sînt cîteva dintre ele, şi ce a rezultat în urma lor? Ce înseamnă adevărata închinare? Ediţia următoare va răspunde la aceste întrebări.

[Notă de subsol]

Ce veţi răspunde?

◼ Cum a arătat Isus în mod clar că numai lui Iehova trebuie să i se aducă închinare?

◼ De ce este acum imperios necesar să se practice o închinare corespunzătoare?

◼ De ce nu trebuie să i se acorde Mariei onoare într–un mod exagerat?

◼ De unde provine concepţia că Maria este „mama lui Dumnezeu“?

◼ Cum au scos în evidenţă apostolii Petru şi Ioan faptul că numai lui Iehova trebuie să i se aducă închinare?