Care este scopul lui Dumnezeu cu privire la omenire?

 1–4. a) Care a fost scopul iniţial al lui Dumnezeu cu privire la omenire? b) De ce s-a dovedit omul a fi neascultător? (Vezi chenarul „Cine este Satan?”.)

PROMISIUNEA cu privire la o lume fără război, revelată la Isaia 2:2–4 şi Mica 4:1–4, nu numai că ne furnizează o speranţă bine întemeiată pentru viitorul apropiat, dar totodată ne spune ceva foarte important despre Creatorul nostru. El este un Dumnezeu care are un scop. De fapt, profeţia din Isaia capitolul 2 face parte dintr-o lungă serie de profeţii care se desfăşoară de la primele pagini ale Bibliei exact pînă la ultima, făcîndu-ne clar modul în care Dumnezeu îşi va aduce la îndeplinire scopul său iniţial.

² Cînd Dumnezeu a creat prima pereche umană, el le-a spus în mod clar care era scopul său cu privire la ei. În Geneza, capitolul 1, versetul 28, citim: „Dumnezeu i-a binecuvîntat şi Dumnezeu le-a zis: «Fiţi roditori, înmulţiţi-vă, umpleţi pămîntul şi supuneţi-l; şi stăpîniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pămînt»“. Cînd facem o legătură între această poruncă şi ceea ce este menţionat în următorul capitol al Genezei — „DOMNUL Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului, ca s-o lucreze şi s-o păzească“ — devine evident faptul că Dumnezeu a intenţionat ca prima pereche, împreună cu urmaşii lor, să extindă Paradisul dincolo de hotarele grădinii Eden, pentru a cuprinde în cele din urmă întregul glob pămîntesc.a — Geneza 2:15.

³ Cît timp urmau să se bucure de căminul lor paradiziac? Scripturile lasă să se înţeleagă că omul a fost creat pentru a trăi etern pe pămînt. Pentru omenire, moartea urma să apară numai dacă ei nu ar mai fi ascultat de Creatorul lor, aşa cum este menţionat la Geneza, capitolul 2, versetele 16 şi 17: „DOMNUL Dumnezeu a poruncit omului, spunînd: «Poţi să mănînci după plăcere din orice pom din grădină; dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănînci, căci în ziua în care vei mînca din el, vei muri negreşit»“. Aşadar, în mod raţional, ascultarea neîntreruptă ar fi însemnat viaţă neîntreruptă, viaţă veşnică, în aceste condiţii paradiziace. — Psalmul 37:29; Proverbele 2:21, 22.

⁴ Însă, un înger, numit mai tîrziu Satan (care înseamnă „Adversar“), a influenţat această primă pereche umană ca să-şi folosească în mod greşit voinţa liberă, astfel încît să aleagă să nu asculte de Dumnezeu (Iov 1:6–12; compară cu Deuteronomul 30:19, 20). Creînd iluzia că un şarpe vorbea, acest înger rebel i-a spus Evei, şi prin ea lui Adam, că ei vor deveni mai înţelepţi şi că viaţa lor va deveni mai completă dacă nu se vor supune lui Dumnezeu în calitate de Autoritate Supremă (Geneza 3:1–19).b Datorită răzvrătirii lor făţişe, ei au fost condamnaţi la moarte. Însemna oare aceasta că scopul lui Dumnezeu cu privire la omenire era zădărnicit sau că a eşuat? Nu, ci mai degrabă că era necesar un alt mijloc pentru a realiza scopul iniţial al lui Dumnezeu referitor la un pămînt paradiziac plin cu oameni ascultători care să se bucure de viaţă veşnică. Cum avea să se realizeze acest lucru?

 5, 6. a) Ce soluţie a promis Dumnezeu pentru problemele de pe pămînt cauzate de răzvrătirea lui Satan? b) Ce i-a promis Dumnezeu lui Avraam?

⁵ Cînd a pronunţat judecata asupra celor care au luat parte la răzvrătirea împotriva autorităţii sale, Iehova Dumnezeu a declarat că va ridica o ‘sămînţă’, sau un ‘urmaş’, care va înlătura pagubele cauzate de instigatorul acestei răzvrătiri. În termeni simbolici, Dumnezeu a spus că şarpelui, reprezentîndu-l pe Satan, îi va fi strivit sau zdrobit capul de către această Sămînţă, fapt care va pune capăt existenţei şi răzvrătirii lui Satan. Pe parcursul anilor, acest verset din Geneza a fost interpretat în diferite moduri contradictorii. Dar, întrucît cuvîntul ‘sămînţă’ este utilizat în multe profeţii, semnificaţia sa este dezvăluită de alte promisiuni care se referă la el. — Geneza 3:15.

⁶ Termenul „sămînţă“ este deseori legat de realizarea scopului lui Dumnezeu cu privire la omenire ca întreg. Aşa cum este consemnat în Geneza 22:18, fidelul evreu Avraam a primit o promisiune de la Dumnezeu: „Prin intermediul seminţei tale toate naţiunile pămîntului se vor binecuvînta, în mod cert, datorită faptului că ai ascultat de glasul meu“ (NW, sublinierea noastră). Dumnezeu a arătat un interes deosebit faţă de Avraam în calitate de om care L-a căutat în adevăr. Însă, deşi Dumnezeu l-a răsplătit în mod direct pe Avraam, acest text arată în mod clar că Dumnezeu nu era interesat numai de Avraam sau în exclusivitate de descendenţii lui carnali. Dumnezeu a păstrat viu în minte scopul său iniţial cu privire la un pămînt paradiziac pentru întreaga omenire, pentru „toate naţiunile“. El îi dezvăluia acum lui Avraam că, drept rezultat al fidelităţii lui, el urma să aibă privilegiul de a produce ‘sămînţa’ prin care se vor binecuvînta toate naţiunile.

 7, 8. Cum a ajuns să fie legată această Sămînţă promisă de conceptul de regalitate şi de Mesia?

⁷ Avraam a fost tatăl multor naţiuni numeroase (Geneza 17:4, 5). Dar Iehova Dumnezeu a dezvăluit în mod clar prin care dintre aceste linii de descendenţă urma să vină Sămînţa promisă, pentru a aduce binecuvîntări întregii omeniri (Geneza 17:17, 21). Atît fiul lui Avraam, Isaac, cît şi nepotul, Iacov, au fost menţionaţi ca aparţinînd liniei care urma să producă „sămînţa“. Una dintre naţiunile care a ieşit din Avraam a fost naţiunea Israel, formată din cele douăsprezece triburi care descindeau din fiii lui Iacov, nepotul lui Avraam. În această naţiune urma să apară în final „sămînţa“ promisă. — Geneza 26:1, 4; 28:10, 13–15.

⁸ Profeţia a dezvăluit mai tîrziu că o sămînţă deosebită, sau un domnitor, urma să vină în mod concret prin tribul lui Iuda. Geneza 49:10 declară: „Sceptrul nu se va depărta din Iuda, nici toiagul de cîrmuire dintre picioarele lui, pînă va veni Şilo; şi de El vor asculta popoarele“.³ Comentatorul biblic Rashi afirmă că fraza „pînă va veni Şilo“ înseamnă „pînă va veni regele Mesia, căruia îi va aparţine regatul“.⁴ Mulţi comentatori biblici au înţeles, asemenea lui Rashi, că această profeţie are semnificaţie Mesianică.

 9. a) Ce i-a promis Dumnezeu regelui David cu privire la Sămînţă? b) Cum se leagă promisiunea de la Geneza 49:10 de cea de la Psalmul 72:7, 8?

⁹ Primului domnitor din linia lui Iuda, regele David, Dumnezeu i-a promis: „Casa ta şi . . . scaunul tău de domnie va fi întărit pe vecie“ (2 Samuel 7:16). Dumnezeu a mai promis: „Voi ridica sămînţa ta după tine . . . şi-i voi întări domnia. El Îmi va construi o casă şi voi stabili pe vecie scaunul său de domnie“ (1 Cronici 17:11, 12). Fiul şi succesorul lui David, regele Solomon, a construit într-adevăr casa lui Iehova, sau templul, dar evident el nu a domnit pentru totdeauna. Însă, una dintre seminţele lui David urma să fie acelaşi „Şilo“, sau Mesia, despre care s-a profeţit în Geneza 49:10. Vorbind în mod profetic despre acesta, regele David a scris: „În zilele lui, cel drept va înflori şi va fi belşug de pace, pînă ce luna nu va mai fi. El va stăpîni de la o mare la alta şi de la Fluviu pînă la marginile pămîntului“. — Psalmul 72:7, 8.

10. Ce urma să se realizeze prin Sămînţa promisă în Geneza 3:15, şi cum concordă aceasta cu promisiunea făcută lui Avraam?

¹⁰ Dacă urmărim revelarea gradată realizată prin profeţie, ajungem să înţelegem că binecuvîntările promise lui Avraam — „toate popoarele pămîntului vor fi binecuvîntate în sămînţa ta“ — se vor împlini în mod sigur prin acelaşi Domnitor din linia lui David (Geneza 22:18). În felul acesta, profeţiile despre Sămînţă se asociază speranţei naţiunii iudaice cu privire la Mesia, pe parcursul domniei căruia pămîntul se va bucura de o pace totală. De fapt, el este „sămînţa“ menţionată în Geneza 3:15 care va pune capăt răzvrătirii iniţiale împotriva suveranităţii lui Dumnezeu şi va înlătura pagubele care au rezultat din ea (Psalmul 2:5, 8, 9). Alte întrebări şi informaţii referitoare la promisul Mesia sînt tratate la articolul „Cine va conduce naţiunile la pace?”. Dar să analizăm acum modul în care a acţionat în continuare Dumnezeu cu descendenţii lui Avraam.

11–13. Cum a beneficiat naţiunea de legămîntul Legii, şi era acesta destinat să dureze veşnic?

¹¹ Israeliţii au devenit naţiune la cîteva sute de ani după timpul în care a trăit Avraam. Dumnezeu i-a eliberat pe aceşti descendenţi din captivitatea egipteană şi, sub conducerea lui Moise, un alt bărbat al credinţei ales de El, Dumnezeu a încheiat cu ei un legămînt special, sau o înţelegere (Exodul 19:5, 6; Deuteronomul 5:2, 3). Acest legămînt al Legii îi dădea naţiunii îndrumări clare cu privire la modul în care dorea Dumnezeu să i se aducă închinare, şi i-a organizat ca naţiune în vederea unei astfel de închinări.

¹² Am putea observa că acest legămînt a fost, încă de la început, condiţionat. Înainte de a aduce la cunoştinţa naţiunii Israel cele Zece Porunci şi întregul legămînt din care făceau parte acestea, Dumnezeu i-a anunţat: „Acum deci, dacă Mă veţi asculta cu fidelitate şi veţi respecta legămîntul Meu, veţi fi posesiunea Mea preţioasă dintre toate popoarele. De fapt, tot pămîntul este al Meu, dar voi Îmi veţi fi un regat de preoţi şi o naţiune sfîntă“ (Exodul 19:5, 6, Ta). Pentru a continua să fie utilizaţi de Dumnezeu ca posesiune preţioasă, ei trebuiau să asculte de el cu fidelitate. Acestea erau cerinţele legămîntului.

¹³ Răsplata promisă pentru fidelitatea lor — că vor sluji în calitate de regat de preoţi — dezvăluie că legămîntul Legii nu era un scop în sine, ci mai degrabă o treaptă de trecere spre calificarea unei preoţii care urma să ajute alte naţiuni să ajungă să-l cunoască pe adevăratul Dumnezeu. De la început scopul lui Dumnezeu a fost ca toată omenirea, şi nu doar oamenii dintr-o singură naţiune, să se binecuvînteze. — Geneza 22:18.

14. Ce alte foloase au rezultat din legămîntul Legii?

¹⁴ Deoarece legămîntul Legii nu a constituit el însuşi o finalitate, care a fost scopul său? El a demascat şi a denunţat fără echivoc toate concepţiile religioase false pe care omul începuse să le formeze în mod independent de la răzvrătirea din grădina Eden (Deuteronomul 18:9–13). El a protejat totodată naţiunea Israel de practicile şi închinarea dezgustătoare a naţiunilor din jur prin faptul că a redus la minimum orice contact cu acele naţiuni (Deuteronomul 7:1–6). Atîta timp cît naţiunea Israel respecta această Lege, ea urma să fie păstrată într-o stare religioasă pură în care ar fi putut în cele din urmă atît să identifice, cît şi să întîmpine cu bucurie Sămînţa promisă, adică pe Mesia.

15, 16. Ce învăţăminte spirituale importante conţinute în legămîntul Legii indică, de asemenea, spre natura sa temporară?

¹⁵ Legămîntul Legii a scos în evidenţă totodată necesitatea unei ispăşiri, încorporînd un sistem bine definit de jertfe, care erau o parte integrantă a închinării iudaice (Leviticul 1:1–17; 3:1–17; 16:1–34; Numeri 15:22–29). Din momentul răzvrătirii lui Adam şi Eva, omenirea a pierdut perfecţiunea care i-ar fi permis să trăiască pentru totdeauna în perfectă sănătate (Geneza 2:17). Ca urmare a păcatului iniţial, descendenţii lui Adam şi Eva (toţi născuţi după răzvrătire) au moştenit imperfecţiunea şi o tendinţă înnăscută spre păcat (Geneza 8:21; Psalmul 51:5 [51:7, Ta]; Eclesiastul 7:20). Imperfecţiunea a condus la boală, îmbătrînire şi moarte, precum şi la crearea unei bariere între om şi Dumnezeu (1 Împăraţi 8:46; compară cu Plîngerile 3:44). Era necesară o anumită bază pentru a înlătura această pagubă, precum şi pentru a depăşi şi a ispăşi starea de imperfecţiune a omenirii. Oamenii credinţei au fost întotdeauna pe deplin conştienţi de această necesitate. — Iov 1:4, 5; Psalmul 32:1–5.

¹⁶ Legămîntul Legii a accentuat faptul că Dumnezeu are norme legale care trebuie îndeplinite. El a furnizat şi baza pentru înţelegerea modului în care normele justiţiei lui Dumnezeu urmau să fie pe deplin satisfăcute.c Jertfele prevăzute în cadrul legămîntului Legii nu au putut niciodată să restabilească scopul iniţial al lui Dumnezeu cu privire la omenire, întrucît efectul lor era temporar, evidenţiind starea de păcat, fără să o îndepărteze însă sau să o prevină. Aşadar, Legea a fost o etapă de trecere pentru a ajuta această naţiune organizată de închinători să înţeleagă la timpul potrivit cum să identifice Sămînţa şi cum avea să înlăture această Sămînţă pagubele cauzate de păcatul lui Adam. Unde indica Tora acest lucru?

17, 18. Ce anume s-a avut în vedere prin promisiunea lui Dumnezeu de a ridica un profet, consemnată la Deuteronomul 18:15, 18, 19?

¹⁷ În Deuteronomul, capitolul 18, versetul 15, Moise i-a spus naţiunii Israel: „DOMNUL Dumnezeul tău îţi va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, un Proroc ca mine: să ascultaţi de El!“ În acelaşi capitol, versetele 18 şi 19, Iehova i-a vorbit lui Moise, cel pe care îl numise mediator între El însuşi şi poporul Său, spunînd: „Le voi ridica din mijlocul fraţilor lor un proroc ca tine, voi pune cuvintele Mele în gura Lui şi El le va spune tot ce-i voi porunci. Şi, dacă cineva nu va asculta de cuvintele Mele, pe care le va spune El în Numele Meu, Eu îi voi cere socoteală“. Cum ar trebui înţeleasă această profeţie?

¹⁸ Profetul menţionat aici este evident o persoană anume, deosebită. Contextul clarifică faptul că nu este vorba doar de un principiu general cu privire la intenţia lui Dumnezeu de a continua să ridice profeţi pentru naţiune, aşa cum au presupus unii. Cuvîntul ebraic pentru profet (naví’) este la singular, fiind comparat cu Moise, care a fost unic în istoria naţiunii. În plus, cuvintele de încheiere din aceeaşi carte, Deuteronomul, declară: „În Israel nu s-a mai ridicat proroc ca Moise, pe care DOMNUL să-l fi cunoscut faţă către faţă“ (Deuteronomul 34:10–12). Cel care a consemnat aceste cuvinte a fost foarte probabil Iosua, fiul lui Nun, care era el însuşi un mare conducător şi profet numit de Dumnezeu. Însă propria sa exprimare nu lasă nici o urmă de îndoială cu privire la faptul că el nu vedea împlinindu-se asupra lui cuvintele lui Moise cu privire la un profet asemenea lui Moise. Deci, ce a vrut să spună Dumnezeu cînd a promis că va ridica un profet ca Moise? Cine a fost asemenea lui Moise?

19. a) În ce sens a fost Moise unic? b) În ce altă calitate urma să slujească un profet asemenea lui Moise?

¹⁹ Moise a fost un mare conducător; el a fost legislator, profet, înfăptuitor de miracole, învăţător şi judecător. El a fost şi mediator, singurul profet care a mediat un legămînt între Dumnezeu şi om (în acest caz, naţiunea Israel). Un profet cu adevărat asemenea lui trebuia să facă ceva similar. Însemna aceasta că Dumnezeu intenţiona să înlocuiască legămîntul Legii cu un alt legămînt? Exact. Prin intermediul profetului Ieremia, Dumnezeu a declarat în mod clar că intenţiona să încheie un nou legămînt. Un nou legămînt pretindea un nou mediator. Numai cineva asemenea lui Moise putea corespunde cerinţelor unei astfel de însărcinări. Dacă examinăm ce anume atrage după sine un nou legămînt, putem înţelege mai bine rolul mediatorului.

20, 21. a) Ce promisiune există la Ieremia 31:31–34? b) Care a fost scopul declarat al noului legămînt? c) Drept urmare, ce avea să devină legămîntul Legii?

²⁰ La aproximativ 900 de ani după Moise, Ieremia a transmis naţiunii Israel cuvintele lui Dumnezeu: „«Iată, vin zile», zice DOMNUL, «cînd voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legămînt nou: nu ca legămîntul pe care l-am încheiat cu părinţii lor, în ziua cînd i-am apucat de mînă să-i scot din ţara Egiptului, legămînt pe care l-au călcat . . . », zice DOMNUL. «Ci, iată legămîntul pe care-l voi face cu casa lui Israel, după zilele acelea . . . le voi ierta nelegiuirea şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor»“.d — Ieremia 31:31–34.

²¹ Din moment ce profetul asemenea lui Moise urma să slujească în calitate de nou mediator pentru un legămînt nou, reiese, de asemenea, cu claritate că toate detaliile concrete legate de închinare, pretinse sub Legea mozaică, urmau să fie valabile nu pentru totdeauna, ci numai pînă la instituirea noului legămînt. În mod sigur, atunci cînd Dumnezeu urma să furnizeze o bază pentru ‘a le ierta nelegiuirea şi a nu-şi mai aduce aminte de păcatul lor’, nu ar mai fi fost necesar întregul sistem de jertfe furnizat prin aranjamentul de la templu, care aducea cu sine doar o iertare temporară. Odată cu instituirea noului legămînt, nici aspectele ceremoniale ale legămîntului Legii, cum ar fi ţinerea sabatelor şi a sărbătorilor, nu ar mai fi avut aceeaşi semnificaţie. La timpul fixat de el, Dumnezeu urma să dezvăluie în mod sigur ce anume le va pretinde celor care vor intra în acel aranjament promis al noului legămînt. — Amos 3:7.

22, 23. a) Care era scopul noului legămînt cu privire la naţiuni? b) Cum arată alte profeţii care era scopul lui Dumnezeu cu privire la toate naţiunile?

²² Înţelegerea faptului că profetul asemenea lui Moise şi Sămînţa lui Avraam sînt una şi aceeaşi persoană ne ajută să vedem un alt aspect foarte important al noului legămînt: acesta avea să fie mijlocul legal prin care oameni din toate naţiunile să se poată închina adevăratului Dumnezeu. Întrucît Geneza 22:18 spune că prin intermediul acestei ‘seminţe vor fi binecuvîntate toate popoarele pămîntului’, este clar că într-un anumit moment al istoriei, Dumnezeu urma să nu mai trateze în exclusivitate cu o singură naţiune, descendenţii lui Avraam. După ce naţiunea Israel a servit în rolul vital de furnizoare a acestei Seminţe promise şi după instituirea noului legămînt, închinarea la adevăratul Dumnezeu urma să fie accesibilă pentru oameni din toate naţiunile şi de orice rasă.

²³ Cu siguranţă, nimeni nu ar putea în mod raţional să pună în discuţie dreptatea lui Dumnezeu manifestată prin faptul că a permis ca oameni sinceri din orice naţiune şi de orice rasă să i se închine. Aceasta a fost intenţia lui Dumnezeu de la început, şi există multe profeţii în Biblie care confirmă faptul că oameni din toate naţiunile se vor binecuvînta prin intermediul seminţei lui Avraam (Zaharia 8:20–23). Un exemplu poate fi găsit la Ţefania, capitolul 3, versetul 9, unde Dumnezeu declară: „Atunci voi da popoarelor buze curate, ca toţi să cheme Numele DOMNULUI, ca să-I slujească într-un gînd“. Chiar profeţia din Isaia capitolul 2, menţionată la începutul acestei broşuri, subliniază acest aspect unificator al închinării aduse lui Dumnezeu, cînd descrie oameni din cadrul multor naţiuni care se întorc să-i slujească în adevăr, învăţînd să umble pe căi paşnice; ea subliniază totodată cînd va avea loc acest lucru: „Se va întîmpla în zilele din urmă“ (Isaia 2:2). Ce se înţelege prin această expresie, „zilele din urmă“?

24. a) Ce se înţelege prin expresia „zilele din urmă“? b) Ce este descris în Ezechiel capitolele 38 şi 39?

²⁴ Scripturile vorbesc de nenumărate ori despre ziua cînd Dumnezeu va aduce la judecată toate naţiunile (Isaia 34:2, 8; Ieremia 25:31–35; Ioel 3:2 [4:2, Ta]; Habacuc 3:12; Ţefania 1:18; 3:8). De la respingerea suveranităţii lui Dumnezeu în grădina Eden, faptul că omenirea a eşuat în a se conduce singură cu succes a devenit tot mai evident. Guvernele umane au suferit un eşec total, provocînd suferinţe de nedescris. Dacă i s-ar permite să mai continue în această epocă a armelor nucleare şi a poluării pe scară largă a mediului înconjurător, omul s-ar putea distruge pe el însuşi, distrugînd şi locuinţa sa pămîntească. De aceea, Dumnezeu va interveni, folosindu-l pe cel numit de el să fie Mesia, sau Sămînţa (Psalmul 2:1–11; 110:1–6). Profetul Ezechiel a prezis bătălia finală a lui Dumnezeu împotriva guvernelor umane. În capitolele 38 şi 39 ale cărţii sale, el descrie războiul lui Dumnezeu împotriva lui „Gog, [din] ţara lui Magog“ (Ezechiel 38:2). Este recunoscut pe scară largă că această profeţie se aplică zilelor din urmă. Un studiu atent al Scripturilor dezvăluie că aici „Gog“ este un nume simbolic dat aceluiaşi spirit rebel, Satan, care i-a condus pe Adam şi Eva pe o cale a neascultării faţă de Dumnezeu. Înfrîngerea acestui spirit, precum şi a forţelor sale, duşmani vechi ai lui Dumnezeu, este, de fapt, prima parte a împlinirii promisiunii iniţiale că „sămînţa“ va zdrobi, simbolic vorbind, în mod fatal „şarpele“, Satan, distrugîndu-i capul. — Geneza 3:15.

25. Ce este profeţit că se va întîmpla după distrugerea forţelor lui Satan?

²⁵ După distrugerea forţelor lui Satan, condiţiile paradiziace ale Edenului iniţial vor fi restabilite. Dar de data aceasta, omenirea, aflată sub aranjamentul noului legămînt, va asculta de Dumnezeu (Isaia 11:1–9; 35:1–10). Nu numai că păcatele vor fi iertate, dar omenirea va fi complet restabilită la perfecţiune (Isaia 26:9). Drept urmare, oamenilor li se va acorda viaţă veşnică (Psalmul 37:29; Isaia 25:8). În timpul acela, chiar şi cei morţi, atît cei care au murit fideli lui Dumnezeu, cît şi miliardele de oameni cărora nu li s-au oferit niciodată suficiente ocazii de a învăţa adevărul despre el, vor fi restabiliţi la viaţă, fiind înviaţi (Daniel 12:2, 13 [12:2, 12, Ta]; Isaia 26:19)! Nu-i aşa că o astfel de speranţă minunată ne apropie mai mult de Dumnezeul care s-a îngrijit de aceste lucruri?

26. Ce pretinde din partea noastră venirea profetului asemenea lui Moise?

²⁶ Acestea sînt doar cîteva dintre binecuvîntările de care vor avea parte acei oameni din toate naţiunile care ajung să identifice şi să asculte vocea profetului asemenea lui Moise, Sămînţa care va domni pe tronul lui David „pînă ce luna nu va mai fi“, adică pentru totdeauna (Psalmul 72:7). Referindu-se la acest profet asemenea lui Moise, Deuteronomul 18:19 mai spune: „Dacă cineva nu va asculta de cuvintele Mele, pe care le va spune El în Numele Meu, Eu îi voi cere socoteală“. Vă veţi rezerva timp şi veţi depune eforturile necesare pentru a-l identifica pe acest Profet asemenea lui Moise, pe acest Mesia, şi ca urmare să aflaţi tot ce pretinde Dumnezeu? Veţi ajunge în mod personal să îl cunoaşteţi pe adevăratul Dumnezeu?