Ezra scoate în evidenţă dreptatea şi îndurarea

NUMAI Creatorul care posedă toată înţelepciunea şi cunoaşterea desăvîrşită a fiecărui aspect al creaţiei sale, împreună cu toată puterea, ar putea face ca propriile sale însuşiri ale dreptăţii şi îndurării să conlucreze într-un atît de desăvîrşit echilibru încît scopul său se se realizeze perfect. Efectele acestor însuşiri îi pune în aşa fel în mişcare pe oamenii care îi servesc lui încît să se efectueze cu precizie ceea ce a hotărît el dinainte, şi aceasta spre folosul tuturor celor interesaţi.

Cartea biblică a lui Ezra scoate în evidenţa tocmai această minunată coordonare a lucrărilor lui Iehova care sînt realizate întotdeauna în armonie cu sfînta sa personalitate, neexistînd niciodată nici cea mai mică deviere de la scopurile sale bune şi nici de la însuşirile sale veritabile Apostolul Pavel, care a înţeles căile lui Dumnezeu ne-a dat asigurarea: „Dumnezeu face să coopereze toate lucrurile împreună spre binele celor care îl iubesc pe Dumnezeu“. — Rom. 8:28

Ezra era un descendent al lui Aaron, al lui Eleazar şi Fineas şi în consecinţă, era preot, chiar dacă nu din linia marilor preoţi, serviciu de ţinut de obicei de fiul cel mai mare al oricărei generaţii. (Ezra 7:1–6) Ultimul predecesor al lui Ezra care a deţinut oficiul de mare preot a fost Seraia (probabil străbunicul său), care a fost executat de către Nebucadneţar cu ocazia capturării Ierusalimului. Ezra s-a reîntors la Ierusalim în 468 i.e.n., la 69 de ani după reîntoarcerea din Babilon, sub conducerea lui Zorobabel (numit şi Şeşbaţar), a celor circa 49.000 de evrei din tribul lui Iuda, împreună cu sclavii lor. (Neem. 7:66, 67) Relatarea lui Ezra descrie mai întîi aspectele acelei reîntoarceri timpurii de sub Zorobabel, şi numai după aceea detaliază faptele propriei sale reîntoarceri de mai tîrziu.

TEMPLUL REZIDIT ÎN VEDEREA VENIRII ULTERIOARE A LUI MESIA

Cu toate că Dumnezeu a permis ca poporul său să fie dus în exil in Babilon din pricina păcatelor şi rebeliunii, şi să-i fie nimicit templul şi pustiit oraşul Ierusalim, el şi-a propus totuşi să fie rezidit şi templul şi oraşul. De ce oare? Pentru a păstra închinarea adevărată pe pămînt. Dar un şi mai important motiv era acela că trebuia să vină Mesia. Pentru realizarea intenţiei lui Dumnezeu referitoare la sosirea lui se pretindea ca Ierusalimul să fie înălţat din dărîmăturile lui şi să ajungă un oraş populat, avînd în mijlocul său templul (chiar dacă el avea să fie înlocuit de o a treia construcţie, înălţată de către Irod). Pe lîngă toate acestea, era esenţial ca forţa guvernatoare în ţara în care urma să vină Mesia să fie Legea lui Dumnezeu. Această venire a lui Mesia la cetatea rezidită a Sionului (Ierusalim) fusese prezisă de către profeţi. — Dan. 9:25

Dumnezeu ştia dinainte că nu vor exista decît puţini oameni care, în starea lor de exilaţi în Babilon, să-l mai iubească încă pe El şi care să dorească să facă tot ce le stă în putere pentru a restabili închinarea curată. Pe aceştia însă, el îi putea folosi în scopurile sale. Pe cînd, înainte de exil, vinovăţia izbitoare a poporului a pretins ca Dumnezeul dreptăţii să-l izgonească din ţara, acum, după exil, către aceşti cîţiva se îndrepte toată îndurarea sa. Lucrul acesta fusese dezvăluit cu două sute de ani mai înainte, prin puterea de preştiinţă a lui Iehova, atunci cînd profetul Isaia a vorbit despre venirea unui rege, a unui liberator, care va fi numit Cyrus. — Is. 44:28; 45:1

Cyrus persanul a învăţat, fără îndoială, să-l cunoască pe Iehova. Profetul Daniel a ocupat o înaltă şi respectată poziţie în prima parte a domniei lui Cyrus (Dan. 6:28) Daniel i-a arătat, fără îndoială, menţionarea profetică a numelui său în profeţia lui Isaia. Un savant biblist face remarca:

„Sfînta Scriptură arată ce anume a făcut o atît de favorabilă impresie asupra lui Cyrus, relatînd ce rol a jucat Daniel în răsturnarea monarhiei babiloniene, Dan. 28, 30. Ceea ce ne uimeşte însă este de ce împlinitorul acelei preziceri s-a simţit stras faţă de profetul care a rostit-o şi de ce a fost atît de dispus să restituie vasele faţă de care, în acea noapte, Belşaţar comisese păcatul profanării?“a

DUMNEZEU ÎŞI OFERĂ ÎNDURAREA ŞI AJUTORUL

Recunoscînd existenţa altor dumnezei, pentru Cyrus nu era nici o dificultate să-l privească pe Iehova drept Dumnezeu, ba chiar drept Dumnezeul adevărat, „Dumnezeul cel mare şi Cel care, potrivit propriilor cuvinte ale lui Cyrus, i-a dat ‘toate regatele pămîntului’“. — Ezra 1:2

Marea îndurare a lui Dumnezeu, puterea sa şi realizarea sigură a scopurilor sale sînt dezvăluite în binecuvîntarea dată de el acestui mic număr de credincioşi. Cei mai mulţi dintre evreii din Babilon s-au topit în viaţa de afaceri a marelui oraş manifestînd prea puţin interes sau chiar de loc faţă de restabilirea închinării adevărate. Insă îndurarea lui Dumnezeu acţiona faţă de puţinii credincioşi care mai existau. Avînd ca mobil promovarea închinării curate, aceştia au pornit din Babilon şi au sosit la Ierusalim după ce s-au bucurat de protecţia lui Iehova într-o călătorie riscantă printr-un deşert neprietenos. (Is. 35:2–10) Inconjuraţi de vecini ostili, ei i-au zidit un altar lui Iehova şi au început să aşeze temelia templului. Samaritenii s-au oferit să li se alăture în lucrare, simulînd amabilitate. Dar pentru că ei practicau o formă de închinare coruptă, Zorobabel le-a respins propunerea. — Ezra 4:1–4; 2 Regi 17:29

Dumnezeu a aprobat atitudinea adoptată de către israeliţii restabiliţi căci dacă, ar fi colaborat cu aceşti oameni s-ar fi prins „în mod inegal la jug cu cei necredincioşi“ în ce priveşte închinarea curată şi ar fi încercat să facă o învoială între templul lui Dumnezeu şi idoli. (2 Cor. 6:14–16) Dar spriritul bun de care era animată această rămăşiţă restabilită a început să şovăie atunci cînd aceşti pretinşi prieteni s-au apucat să le facă necazuri prin influenţa de care se bucurau la guvernul persan, slăbindu-i pe iudei pînă acolo încît în cele din urmă construirea templului a încetat. — Ezra 4:8–24

Intre timp interesul egoist faţă de propriile case şi afaceri i-a determinat pe evrei să lase case lui Iehova în starea ei de părăginire. Scopul lui Dumnezeu nu putea fi însă zădărnicit. (Hag. 1:8, 9) El i-a trimis pe profeţii Hagai şi Zaharia să le întoarcă din nou minţile spre scopul pentru care se întorseseră la Ierusalim. Ei reacţionară corespunzător şi construirea templului a fost relustă chiar sub ochii împotrivitorilor. (Ezra 5:1, 2) Iehova a binecuvîntat neînfricata lor ascultare. Apelul adresat regului Darius persanul a avut drept rezultat porunca pentru guvernatorii din jur să înceteze a le mai pune piedici iudeilor, ba, dimpotrivă, să le vină în ajutor cu sprijin financiar din vistieria publică. Cu această încuviinţare din partea lui Darius, lucrarea a fost dusă la bun sfîrşit şi templul a fost inaugurat cu o mare bucurie. — Ezra 6:6–12, 16–22

ÎNDURAREA LUI DUMNEZEU ŞI NU BUNĂTATEA IUDEILOR REALIZEAZĂ ŞCOPUL SĂU

Dar acest succes în restabilirea închinării adevărate nu s-a datorat bunătăţii iudeilor reîntorşi ci, mai degrabă acţiunii îndurării lui Dumnezeu în realizarea scopului său. Cum aşa? Pentru că a devenit necesar să-l trimită pe Ezra. In ciuda văditei dezvăluiri a îndurării şi protecţiei lui Dumnezeu, iudeii restabiliţi au violat principiul la care ţinuseră ferm odinioară, şi anume acela al separării lor de închinătorii păgîni. Ei au ajuns atît de departe acum în această privinţă încît au intrat în cea mai intimă relaţie posibilă cu ei prin căsătorii cu femeile necredincioase, închinătoare la idoli. Chiar şi preoţii, leviţii şi fruntaşii poporului au căzut în acest păcat al neascultării faţă de porunca lui Dumnezeu. — Ezra 9:1, 2

Cititorului ocazional ar putea să nu i se pară condamnabil ceea ce au făcut aceşti iudei. Dar gîndiţi-vă care ar fi fost rezultatul dacă numărul mic de iudei reîntorşi în Iuda ar fi fost asimilat de naţiunile încorjurătoare care în realitate se împotriveau Dumnezeului evreilor şi închinării sale care îşi avea centrul la templu? Inchinarea curată ar fi dispărut de pe pămînt. Ei bine, la numai cîţiva ani mai tîrziu, pe vremea lui Neemia, copiii rezultaţi din asemenea căsătorii nu ştiau să vorbească ebraica! — Neem. 13:24

Ezra şi-a dat seama de îngrozitoarele implicaţii ale acestei neascultări. Un timp Ezra a stat jos, ca ameţit. Apoi, în faţa iudeilor repatriaţi care se adunaseră, el a făcut o rugăciune publică, scoţînd în evidenţă stărea gravă de păcat şi nerecunoştinţă a acţiunilor lor. In rugăciunea sa el a spus printre altele:

„Din zilele părtinţilor noştri am fost foarte vinovaţi pînă în ziua de azi şi din pricina fărădelegilor noastre am fost daţi noi, regele şi preoţii noştri în mîinile regilor străini, pradă săbiei, robiei, jafului şi ruşinii care ne acoperă astăzi faţa. Şi totuşi, Iehova, Dumnezeul nostru, s-a îndurat de noi, lăsîndu-ne cîţiva oameni scăpaţi şi dîndu-ne un adăpost în locul lui cel sfînt, ca să ne lumineze ochii . . . Acum, ce să mai zicem noi după aceste lucruri, o, Dumnezeul nostru? Căci am părăsit poruncile tale, . . . după tot ca ni s-a întîmplat din pricina faptelor rele şi a marii noastre vinovaţii . . . să începem iarăşi să călcăm poruncile tale?“ — Ezra 9:7–14

Prin aceste cuvinte Ezra a mărturisit în faţa lui Dumnezeu şi a întregului popor nerecunoştinţa şi răutatea celor faţă de care Dumnezeu a arătat o neobişnuită îndurare. El nu a cerut iertare, pentru că trebuia să se căiască poporul însuşi şi să-şi corecteze atitudinea, înainte de a se putea aştepta la îndepărtarea mîniei lui Iehova de la ei. Dîndu-şi seama de poziţia lor greşită, oamenii au dat dovadă de o inimă plină de căinţă. Ei le-au dat drumul femeilor străine. Dumnezeu îi putea acum ierta şi păstra în ţară. — Ezra 10:14

Astfel Dumnezeu nu şi-a arătat în mod inutil îndurarea. De asemenea grija sa manifestată în trimiterea profeţilor Hagai şi Zaharia precum şi conducerea asigurată prin Ezra, au păstrat pentru un timp închinarea curată. Astăzi ca şi în trecut, cei care caută să-l cunoască pe Dumnezeu şi să ajungă într-o strînsă relaţie cu el, pot servi scopului său şi pot primi îndurarea şi protecţia sa.

[Notă de subsol]