Puncte principale din Biblie: Neemia 1:1—13:31
Triumful adevăratei închinări!
Adevărata închinare triumfă prin acţiuni decise şi prin încredere fără şovăire în Iehova. Aceasta este esenţa cărţii lui Neemia. Ea este o relatare vie despre reconstruirea zidurilor Ierusalimului sub conducerea curajoasă a lui Neemia.
Cartea cuprinde o perioadă crucială, în decursul ei urmînd să înceapă cele 70 de săptămîni de ani care avea să ducă la apariţia lui Mesia (Daniel 9:24–27). Versetul de deschidere precum şi faptul că relatarea se face la persoana întîi îl identifică în mod clar pe Neemia ca scriitor al cărţii. Această carte este continuarea cărţii lui Ezra, reluînd cursul naraţiunii după circa 12 ani de la evenimentele relatate de către Ezra.
Pe măsură ce citim această relatare, remarcăm cît de minunat manevrează Iehova evenimentele, aşa încît să se îndeplinească voinţa sa. Vom reţine, de asemenea, cît de mult îi întăreşte şi îi mîngîie această carte pe slujitorii săi loiali.
Starea critică a Ierusalimului
Vă rugăm să citiţi Neemia 1:1—2:20. Neemia, paharnicul regelui Persiei, află că zidurile Ierusalimului erau încă în ruine şi că poporul se afla ‘într-o situaţie foarte proastă’. Profund intristat Neemia îşi revarsă tot ce avea în inimă înaintea lui Iehova, într-o rugăciune fierbinte. Mîhnirea sa este remarcată de către rege, care îi deschide astfel posibilitatea lui Neemia să facă o călătorie la Ierusalim pentru a vedea ce poate face în legătură cu reconstruirea zidurilor oraşului.
◆ 1:1 — Care a fost acest an?
Este vorba despre al 20-lea an al domniei regelui Artaxerxe (Longimanus) (2:1). Întrucît în această relatare luna Chisleu (noiembrie/decembrie) este plasată înainte de luna Nisan (martie/aprilie), apare evident faptul că regii Persiei îşi numărau anii de domnie din toamnă în toamnă, sau din momentul cînd veneau propriu-zis la tron. Unele dovezi istorice de încredere precum şi împlinirea profeţiilor biblice indică spre anul 455 î.e.n. ca fiind anul în care a căzut luna Nisan a acelui de al 20-lea an de domnie a lui Artaxerxe. Aşadar, relatarea lui Neemia începe în toamna anului 456 î.e.n. iar decretul pentru rezidirea zidurilor Ierusalimului a fost emis în primăvara anului 455 î.e.n.
◆ 2:4 — Oare aceasta era o rugăciune de disperare adresată în ultima clipă?
Nu, deoarece acea stare devastată a Ierusalimului constituia obiectul rugăciunilor lui Neemia de mult timp şi el se rugase în acest sens „zi şi noapte“ (1:4, 6). Cînd i s-a deschis posibilitatea să-i vorbească regelui Artaxerxe despre dorinţa sa de a reconstrui zidurile Ierusalimului, Neemia s-a rugat din nou, prin aceasta el făcînd ceea ce mai făcuse deja şi încă de repetate ori. Răspunsul favorabil al lui Iehova s-a concretizat în faptul că lui Neemia i s-a încredinţat misiunea să reclădească zidurile oraşului.
Învăţătură pentru noi: Neemia a privit spre Iehova pentru conducere. Atunci cînd ne aflăm în faţa unei decizii importante şi noi trebuie „să perseverăm în rugăciune“ şi să acţionăm în armonie cu călăuzirea lui Iehova. — Romani 12:12.
Construirea zidurilor oraşului‚ în ciuda uneltirilor vrăşmaşe
Să se citească 3:1—6:19. Cînd încep să zidească zidurile Ierusalimului duşmanii îi iau în rîs şi îi batjocoresc. Mai tîrziu, ei îi ameninţă cu atac armat. Neînfricat, Neemia îşi îndeamnă însă lucrătorii: „Gîndiţi-vă la Iehova, la Cel care este mare şi inspirator de teamă.“ Jumătate dintre ei stau de pază, înarmaţi cu lănci şi cu arcuri, iar ceilalţi lucrează la ziduri, fiind însă şi ei înarmaţi. Astfel, în ciuda ameninţării şi a altor uneltiri, iudeii termină construirea zidurilor în 52 de zile!
◆ 3:5 — Cine erau acei „maiestuoşi“?
Aceştia erau nişte iudei cu poziţie proeminentă printre locuitori sau nişte foşti locuitori ai oraşului Tecoa, aflat la circa 16 km. depărtare la sud de Ierusalim. Aceşti „maiestuoşi“ erau după cum se vede prea mîndri ca să se umilească şi să lucreze sub conducerea unor supraveghetori numiţi de Neemia. — Vezi Ieremia 27:11.
◆ 4:17 — Cum au putut ei să lucreze cu o singură mînă?
Zidarii şi-au folosit desigur ambele mîini pentru a lucra. Ei îşi ţineau însă armele legate la şold (4:18). Cei ce purtau poverile puteau cu uşurinţă să ţină arma într-o mînă şi să poarte în echilibru încărcătura de pămînt sau de moloz fie pe umăr, fie pe cap. — Geneza 24:15, 45.
◆ 5:7 — De ce era camăta un lucru rău?
Aceasta constituia o violare directă a legii lui Iehova (Levitic 25:36; Deuteronom 23:19). Dobînda de ‘o sutime’ dacă era pretinsă lunar, s-ar fi ridicat la 12 procente pe an (5:11). Poporul se afla într-o situaţie financiară foarte critică din cauza foametei şi a taxelor mari datorate perşilor (5:3, 4). Cu toate acestea, unii dintre cei bogaţi au impus într-un mod lipsit de orice milă o dobîndă foarte mare asupra fraţilor lor săraci.
◆ 6:5 — De ce a fost trimisă o „scrisoare deschisă“?
Scrisorile confidenţiale erau puse adeseori în nişte pungi de mătase, sigilate cu grijă. Astfel, faptul că Sanbalat a trimis o „scrisoare deschisă“ putea fi considerat drept o insultă. Apoi, întrucît acuzaţia dintr-o „scrisoare deschisă“ putea fi citită şi de alţii, el a sperat probabil că Neemia va deveni atît de tulburat încît va părăsi Ierusalimul ducîndu-se să se descarce de învinuiri. Sanbalat mai sperase poate că scrisoarea va crea o alarmă aşa de mare printre iudei încît aceştia se vor opri din lucru.
Învăţătură pentru noi: Noi n-ar trebui să considerăm că prestarea unei munci grele înseamnă ceva inferior pentru noi şi deci să nu ne retragem aşa cum au făcut „maiestuoşii“ dintre locuitorii din Tecoa. Ar trebui mai degrabă să ne consumăm pe noi înşine, aşa cum au făcut cetăţenii de rînd ai acelui oraş care au îndeplinit o dublă îndatorire. — Neemia 3:5, 27.
Reînsufleţirea adevăratei închinări
Să se citească 7:1—10:39. Întreaga lucrare este realizată cu un scop unic: restabilirea închinării adevărate. După ce are loc un recensămînt, poporul se adună să asculte pe Ezra şi pe leviţi citind şi dînd explicaţii din Lege. După ce au dobîndit în acest fel „pricepere“, ei celebrează cu mare bucurie sărbătoarea colibelor. Poporul posteşte şi-şi mărturiseşte păcatele, luîndu-se măsuri pentru corectarea acestor greşeli.
◆ 7:6 — De ce diferă această listă de aceea a lui Ezra?
Ambele numărători sînt de acord că, în afara sclavilor şi a cîntăreţilor, totalul celor reîntorşi din exil a fost de 42 360 de persoane (Ezra 2:64, 65; Neemia 7:66, 67). Există însă deosebiri în ceea ce priveşte numărul celor reîntorşi înregistraţi pe familii. Este foarte probabil că Ezra şi Neemia au folosit metode diferite în scrierea acestor liste. De pildă, unul s-ar putea să-i fi enumerat numai pe cei care erau înregistraţi că s-au întors din exil, în timp ce celălalt i-a enumerat pe cei care realmente se întorseseră. Unii preoţi şi poate încă şi alţii, nu aveau posibilitatea să-şi stabilească linia de descendenţă (7:64). În acest fel se poate explica de ce totalul persoanelor enumerate pe liste nu coincide cu totalul întregii numărători de 42 360.
◆ 8:8 — Ce însemna faptul că ‘dădeau semnificaţia’ Legii?
În mod evident în afara faptului că foloseau o bună pronunţare şi un accent corect în vorbire, Ezra şi colăboratorii săi au dat explicaţii şi au arătat modul cum se aplicau principiile Legii, aşa încît poporul să şi-o, poată însuşi mai bine. Publicaţiile Martorilor lui Iehova, bazate pe Scripturi, precum şi întrunirile lor au acelaşi scop de a da semnificaţie Cuvîntului lui Dumnezeu.
◆ 9:1 — De ce s-au îmbrăcat israeliţii în veşminte de sac şi s-au presărat cu ţărînă?
Îmbrăcarea veşmintelor de sac — adică a unor haine de culoare închisă, ţesute din păr de capră, — era un semn al întristării. În mod similar, presărarea de pămînt sau cenuşă pe cap sau pe corp, însemna o profundă întristare sau umilire (1 Samuel 4:12; 2 Samuel 13:19). Iudeii procedau în acest mod pentru a-şi exprima starea tristă şi umilă în care se aflau cînd şi-au dat seama de păcatele lor. După aceasta a fost încheiat un contract scris de mărturisire, „un angajament demn de încredere“ (9:38). În mod asemănător, ar trebui şi noi să ne recunoaştem şi să ne mărturisim păcatele dacă vrem să ne păzim buna noastră relaţie cu Dumnezeu. — 1 Ioan 1:6–9.
◆ 10:34 — Existau porunci în Lege cu privire la ofrandele de lemne?
Nu, dar era nevoie de multe lemne pentru focul de la altar. În mod evident, printre cei reîntorşi se aflau nu numai Netinimii — care erau sclavi neisraeliţi la templu — „adunători de lemne“ (Iosua 9:23, 27). Aşadar, pentru a asigura o provizie permanentă de lemne, s-a procedat prin tragere la sorţi pentru a se decide ce grup tribal trebuia să participe la această activitate în perioadele stabilite.
Învăţătură pentru noi: „Bucuria lui Iehova“ poate fi resimţită prin dobîndirea semnificaţiilor din Cuvîntul lui Dumnezeu, prin punerea lor în aplicare în mod personal şi prin subordonarea faţă de directivele teocratice (8:10). În mod asemănător, Martorii lui Iehova apreciază importanţa studiului personal, a participării cu regularitate la întruniri şi în serviciul de teren, ca factori de menţinere a bucuriei.
O inaugurare plină de bucurie
Să se citească 11:1—12:47. Pentru ca Ierusalimul să rămînă în continuare un centru al închinării adevărate era nevoie să aibă o populaţie mai numeroasă. În afara celor care s-au oferit în mod voluntar, s-a tras la sorţi pentru ca unul din zece israeliţi care locuiau în afara oraşului să se mute în el. Apoi, construcţia zidurilor oraşului a fost inaugurată într-o procesiune plină de bucurie. Au fost oferite numeroase jertfe, iar bucuria poporului s-a auzit pînă departe.
◆ 11:2 — De ce erau ‘binecuvîntaţi’ cei ce s-au oferit în mod voluntar?
Faptul de a părăsi proprietăţile deţinute ca moştenire şi de a se muta în Ierusalim ar fi atras după sine o oarecare cheltuială şi chiar anumite dezavantaje. Cei care trăiau în acest oraş puteau să fie expuşi deopotrivă şi unor diverse pericole. În aceste împrejurări cei care s-au oferit în mod voluntar în acest sens au fost consideraţi de către ceilalţi ca fiind demni de laudă şi fără îndoială că s-au rugat lui Iehova să-i binecuvinteze.
◆ 12:27 — Cînd a avut loc inaugurarea zidurilor?
Zidul a fost terminat în ziua a 25-a a lunii a şasea, Elul, în anul 455 î.e.n. şi în luna următoare au avut loc cîteva adunări de mare amploare (6:15; 8:2; 9:1). Probabil că inaugurarea zidurilor a urmat imediat după aceste evenimente, ca un punct culminant al acestei ocazii pline de bucurie.
Învăţătură pentru noi: Spiritul voluntariatului şi exprimarea recunoştinţei faţă de Iehova în cîntări şi muzică erau impresionante. Astăzi, cu ocazia congreselor şi în alte ocazii, Mărtorii lui Iehova îşi oferă în mod voluntar serviciile spre folosul altora, şi în acelaşi timp îi cîntă laude din toată inima lui Iehova.
Înlăturarea necurăţiei
Să se citească 13:1-31. Întorcîndu-se dintr-o călătorie pe care o efectuase la curtea regală persană, Neemia esta alarmat de lucrurile care se petrecuseră în absenţa sa. El i-a imediat măsuri pentru a corecta lucrurile.
◆ 13:3 — Cine forma această societate amestecată?
Din această „societate amestecată“ făceau parte în mod evident unii străini de felul moabiţilor şi amoniţilor, sau unii, fie jumătate israeliţi, jumătate străini sau complet străini (13:1, 2). Acest lucru este sugerat de faptul că ceva mai înainte iudeii îşi alungaseră atît soţiile străine cît şi copiii lor (Ezra 10:44). Iudeii îşi luaseră din nou soţii străine şi în acest fel a necesitat excluderea acestor femei şi a copiilor născuţi cu ele atît din comunitate cît şi din ţară şi în acest mod deci şi de la privilegiile de închinare împreună cu poporul lui Iehova. — Neemia 13:23–31.
Învăţătură pentru noi: Alunecarea repetată în păcat a iudeilor constituie un exemplu avertizator pentru noi. Este nevoie să fim în permanenţă vigilenţi, pentru a ne păzi de capcana naţionalismului, a corupţiei şi a apostaziei.
În mod constant, cartea lui Neemia accentuează principiul că, „dacă Iehova însuşi nu construieşte casa, este inutil că au lucrat constructorii din greu la ea“ (Psalm 127:1). Învăţătura fundamentală pentru noi este că în tot ceea ce întreprindem, vom avea succes numai dacă vom avea binecuvîntarea lui Iehova. Iar această binecuvîntare depinde de faptul dacă vom menţine închinarea adevărată pe primul loc în viaţa noastră.