Iehova, Dumnezeul nostru — un Dumnezeu al dreptăţii şi al justeţei

„Un Dumnezeu al credincioşiei, . . . el este just şi drept“ (Deut. 32:4).

 1, 2 (a) Cum descrie Biblia pe Iehova ca judecător? (b) Cum reacţionăm noi la acest fapt şi de ce?

Cu multă vreme în urmă un poet de psalmi, evreu l-a cîntat pe Iehova Dumnezeu cu cuvintele: „El iubeşte dreptatea şi justeţea“. Intr-un alt psalm citim: „Ştiu bine, o Iehova, că deciziile tale judecătoreşti sînt dreptate“. Iţi plac aceste cuvinte care au fost exprimate înainte cu multe veacuri? Nu este liniştitor şi stăruitor de încredere a şti că Creatorul, cea mai înaltă autoritate din Univers, ‘iubeşte dreptatea şi justeţea’? (Ps. 33:5; 119:75).

² Un motiv pentru care reacţionăm aşa, stă neîndoielnic în faptul că fiecare din noi a avut de suferit pînă acum într-un oarecare fel urmările nedreptăţii. Probabil, tu ai fost tratat pînă acum nedrept din pricina naţionalităţii, culorii pielii sau din pricina apartanenţei la o anumită categorie socială. Sau eventual, eşti prejudiciat la şcoală, la locul de muncă sau în vecini. Si cît de des se aude că persoanele care au o anumită autoritate tratează nedrept pe alţii!

 3, 4 Cum sînt dimpotrivă mulţi judecători omeneşti şi ce întrebări se ridică de aceea?

³ Isus ştia cum simt oamenii care sînt trataţi aşa. Aceasta reiese clar din una din pildele sale. El a vorbit de un judecător care evident fusese pus de romani. Ce fel de om era acest judecător? De la el nu se putea aştepta o judecată corectă; el era nedrept. Intr-adevăr, Isus a spus despre el că i-ar fi făcut dreptate unei văduve evreice numai fiindcă ea l-a presat încontinuu (Luca 18:1–6).

⁴ Cum consideri un asemenea judecător? In loc ca să pronunţe o sentinţă dreaptă, după cum ar fi fost de aşteptat, el a ezitat să facă aceasta. In ce mare contrast stau lucrurile cu judecătorul despre care se spune pe drept: „El iubeşte dreptatea şi justeţea“! Psalmistul a spus aceste cuvinte despre Iehova. Dar eşti tu convins de faptul că Iehova este un asemenea judecător? Tu ştii poate că există persoane care afirmă că Dumnezeu ar fi nedrept. Ai auzit deja asemenea afirmaţii? A influenţat ea părerea ta despre Dumnezeu? Ai putea dovedi convingător pentru ce eşti de acord cu psalmistul?

 5 Cu ce întrebări în legătură cu Iehova ca Dumnezeu al dreptăţii şi justeţei se ocupă mulţi oameni?

⁵ Apoi, există şi persoane care sînt interesaţi, ce-i drept, de Cuvîntul lui Dumnezeu şi de planurile sale, dar care se ocupă cu o serie de întrebări care-i tulbură şi care au zdruncinat cu ceva pînă acum încrederea lor în Iehova ca Dumnezeu al dreptăţii şi al justeţei. Ei se întreabă, spre exemplu, cum vor mai avea încă toţi oamenii ocazia să audă vestea Impărăţiei şi s-o accepte sau s-o refuze, în timpul scurt dinaintea „necazului cel mare“ care va pune capăt sistemului rău de lucruri din prezent (Mat. 24:21). O altă întrebare care se ridică este dacă anumite rude sau oameni cruzi care au trăit în vremea de azi şi alţii, vor fi sau nu înviaţi în noua ordine. Ar putea fi ridicate şi presupuneri despre privilegiile pe care le va acorda Dumnezeu oamenilor cu privire la căsătorie sau familie în noua ordine. Te laşi tu neliniştit din pricina unor asemenea întrebări sau te bizui încrezător pe faptul că Iehova ceea ce este drept şi just?

 6 Ce se înţelege prin „drept“ şi „just“?

⁶ Ce se înţelege prin „drept“ şi „just“? Fără a intra în explicaţii amănunţite despre noţiunea de „drept“, s-ar putea spune următoarele: Ca „drept“ poate fi desemnat cel ce procedează corect, corespunzător dreptăţii. El este cinstit, nevinovat. Termenul „just“ desemnează ceva asemănător: corespunzător justeţei, bine corect. De aceea, este cu siguranţă foarte semnificativ cînd se spune despre Iehova; „Un Dumnezeu al credincioşiei, în care nu există nedreptate; el este drept şi corect“ (Deutr. 32:4).

MARTURIA

 7 Verificarea cărei mărturii este un lucru potrivit?

⁷ Un cunoscut avocat a spus odată: „Nu există dreptate nici în sala de judecată şi nici afară“. Experienţa sa în justiţie şi mărturia altora l-au făcut să ajungă la această concluzie. In general, aceasta se poate întîlni într-adevăr în lumea de azi, dar ce arată „experienţa“ în ce-l priveşte pe Iehova? Să examinăm cîteva dovezi — mărturia unor persoane care au fost personal în legătură cu el.

 8, 9. (a) Cum s-a întîmplat că Avraam a fost amestecat într-un caz în care Dumnezeu a intervenit ca judecător? (b) Cum a reacţionat el?

⁸ Deja înainte de începerea scrierii Bibliei, anumiţi oameni ai credinţei s-au exprimat despre sentimentul de dreptate al lui Dumnezeu şi asupra simţului său de justeţe. Avraam este, în acest caz, un exemplu. La ordinul lui Dumnezeu el a părăsit oraşul Ur din Mesopotamia şi a devenit un nomad în ţara Canaan (Gen. 12:1–5; Evrei 11:8). Nepotul său Lot s-a aşezat în apropierea oraşului Sodoma. Mai tîrziu, la Avraam a venit un înger însărcinat de Iehova. El a spus că se duce în vederea unei inspecţii în Sodoma şi Gomora, ca să constate dacă strigătul referitor la păcatele locuitorilor acestor oraşe este îndreaptăţit (Gen. 18:20–21). Ingerul n-a spus că sentinţa ar fi deja împlinită ci că el se pogoară „ca să vadă dacă ei procedează întrutotul după strigătul care s-a ridicat în legătură cu aceasta“. Cum a acceptat Avraam această comunicare?

⁹ Deoarece dorea să ştie dacă exista posibilitatea de a-i salva pe locuitorii Sodomei — printre care se număra şi Lot — el a cerut însistent lămuriri mai amănunţite. In Geneza 18:23–25, citim cuvintele lui Avraam: „Vei nimici într-adevăr pe cel drept împreună cu cel rău? Să presupunem că în mijlocul oraşului sînt cincizeci de drepţi. Iî vei secera tu oare şi nu vei ierta locul din pricina celor cincizeci de drepţi care sînt acolo? Este de neînchipuit ca tu să procedezi în acest fel şi să omori pe cel drept împreună cu cel rău, aşa încît celui drept să–i meargă la fel cu cel rău! Este de negîndit deptre tine. Nu va face judecătorul întregului pămînt ce este drept?“ Pentru a afla ce număr minim de oameni drepţi trebuia să fie în oraş pentru ca acesta să fie salvat, Avraam a întrebat ce s-ar întîmpla dacă în el s-ar găsi patruzeci şi cinci, treizeci, douăzeci sau chiar numai zece oameni drepţi (Gen. 18:26–33).

10, 11. A crezut Avraam că Iehova ar putea proceda greşit?

¹⁰ Avraam nu ştia ca noi astăzi, că acolo nu erau nici măcar atîţia locuitori care să fie „drepţi“ în sensul că încearcă să procedeze corespunzător dreptăţii, cinstit şi corect. Dar au însemnat cuvintele sale: „Nu va face judecătorul întregului Pămînt ce este drept?“, că el se îndoia serios de dreptatea lui Dumnezeu şi că se temea că Dumnezeu ar putea proceda nedrept?

¹¹ In nici un caz nu s-a întîmplat aşa. Dimpotrivă, Avraam nu şi-a putut închipui, pe baza a ceea ce ştia despre persoana lui Iehova, că Creatorul i-ar nimici pe cei răi împreună cu cei drepţi. Aceasta era de „negîndit“ pentru el, de neînchipuit. Avraam îl cunoştea pe Dumnezeu atît de bine incît pur şi simplu nu se putea gîndi la acest lucru. După cum reiese din cuvintele apostolului Pavel din capitolul 11 al epistolii către evrei, Avraam ştia că Iehova „devine o răsplată pentru cei care-l caută în mod serios“. El a fost ferm convins că Dumnezeu nu-i va trata la fel cu cei răi pe cei ce se străduiesc să facă ce este drept. Dar cum putea şti el acest lucru?

12 Pentru ce a putut avea Avraam încredere faţă de modul de procedare al lui Iehova?

¹² Avraam a ştiut în primul rînd tot ce făcuse Iehova pentru el. El ieşise ascultător din Ur pe baza credinţei lui Trecuse Dumnezeu cu vederea acest lucru? Nu, el îl binecuvîntase pe Avraam şi-i dăduse izbîndă (Gen. 12:16; 13:2). In Egipt Iehova păzise pe femeia lui Avraam să nu fie necinstită de Faraon (Gen. 12:17–20). Mai tîrziu, Avraam a reuşit să înfrîngă patru regi cu ajutorul lui Dumnezeu, care-l „deportaseră“ pe nepotul său, Lot (Gen. 14:14). Intr-adevăr, el l-a cunoscut pe Dumnezeu din experienţă.

13 Ce au de-a face aici procedurile de mai înainte ale lui Dumnezeu?

¹³ Dar Avraam avea şi un alt motiv ca să creadă că Iehova este un Dumnezeu al dreptăţii şi justeţei. El ştia cum procedase Dumnezeu cu oamenii care trăiseră înaintea lui. Predecesorul lui, Noe, de exemplu, trăise înainte de potop împreună cu familia sa într-o lume ‘în care orice înclinaţie a inimii oamenilor era tot timpul numai spre rău’ (Gen. 6:5–7, 11, 12). Ce s-a întîmplat cu Noe, un bărbat care, ‘s-a dovedit neprihănit printre tovarăşii lui din vremea sa’ cînd Dumnezeu a pus capăt acestei lumi violente? (Gen. 6:9, 13). L-a nimicit Dumnezeu pe neprihănitul Noe împreună cu familia sa, împreună cu cei răi? Nu, el n-a făcut aceasta şi Avraam a ştiut acest lucru (2 Pet. 2:5).

14 Care concluzie a permis această mărturie?

¹⁴ De aceea, atunci cînd Avraam a stat în faţa întrebării aparent decisive, dacă Dumnezeu îi va trata la fel pe cei răi şi pe cei drepţi din Sodoma, a fost concluzia lui că ar fi de neîchipuit ca judecătorul cel drept să trateze la fel ambele clase de oameni? Absolut. Sodoma şi oraşele din jur au fost nimicite. Dar Iehova a avut de grijă ca „Lot cel drept“ să primească ocazia să scape prin fugă împreună cu familia sa (2 Pet. 2:7, 8; Gen. 19:21–29).

15 Pentru ce ar trebui să ne intereseze aceasta?

¹⁵ Ce ai face acum dacă ai sta în faţa unei întrebări la care ar fi vorba despre felul în care va proceda Dumnezeu într-o situaţie viitoare, în care ar fi în joc viaţa celor drepţi şi a celor nedrepţi? Tu ştii cum a procedat Dumnezeu cu Noe şi de asemenea, cu Avraam. Tu ai recunoscut că Dumnezeu a făcut ceea ce era drept şi just. Ar influenţa aceasta, judecata ta despre ceea ce este de aşteptat de la Dumnezeu în această situaţie încă de viitor? Ai desconsidera mărturia Bibliei sau ai ajunge, bazat pe ea, la o concluzie corectă?

MODESTIA SI RETINEREA SINT NECESARE

16, 17. Pentru ce sînt necesare, în acest sens, modestia şi reţinerea?

¹⁶ Deoarece ştim pe baza relatărilor biblice, cît de stricaţi şi degeneraţi au fost locuitorii lui Sodoma şi Gomora, putem înţelege motivul pentru care un strigăt cu privire la păcatele lor ajunsese pînă la Dumnezeu. Sîntem de acord şi cu faptul că Dumnezeu a procedat drept şi just (Gen. 19:4–11; Rom. 1:26–28, 32). Pe atunci însă cineva care nu cunoştea toate amănuntele i-ar fi putut considera, probabil, oameni normali şi nevinovaţi. Dacă respectivul ar fi aflat apoi că oraşele ar fi fost nimicite cu foc şi sulf şi-ar fi putut forma o imagine pripită şi falsă despre Creator.

¹⁷ Aceasta ar trebui să ne sugereze necesitatea de a fi modeşti şi reţinuţi atunci cînd ne formăm o imagine despre modul de procedare a lui Dumnezeu. In Proverbe 11:2 se spune: „Inţelepciunea este cu cei modeşti“ şi aceasta se potriveşte şi în acest caz. Ar fi raţional ca un om care nu cunoaşte probabil detaliile principale despre ceea ce a făcut Dumnezeu în trecut, să se facă pe sine însuşi judecător şi apoi să–l acuze pe judecătorul întregului Pămînt? Un alt proverb sună: „Oricine dă un răspuns la un lucru înainte ca să–l fi ascultat, dă dovadă de nechibzuinţă şi înjosire“ (Prov. 18:13). N-ar fi aceasta cazul cînd cineva care nu cunoaşte decît unele amănunte, dar care nu cunoaşte realităţile şi principiile cele mai importante despre care este vorba, ar trage concluzia că „judecătorul întregului Pămînt“ ar fi procedat nejust şi nedrept?

18 Pentru ce a trebuit Iov să sufere atîtea greutăţi?

¹⁸ Raportul biblic despre Iov ar putea fi citat ca un alt exemplu. Iov şi cei trei tovarăşi ai lui care mai tîrziu i-au dat sfaturi, n-au ştiut că Satan îl provocase pe Iehova din pricina integrităţii lui Iov. Iehova era sigur de dragostea şi loialitatea lui Iov. De aceea, el i-a permis lui Satan să aducă asupra lui Iov o nenorocire după aceasta. Lui Iov i s-a răpit întreaga avere. Păstorii care păzeau turmele de animale mici şi mari au fost ucişi de jefuitori. Fii şi fiicele lui şi-au pierdut viaţa într-o furtună neobişnuită de puternică. Apoi Iov a fost lovit de grave suferinţe corporale, iar în cele din urmă chiar femeia lui a ajuns să–l dispreţuiască (Iov 1:6–19; 2:1–9). Cum au reacţionat Iov şi alţii la toate acestea? Cum ai fi reacţionat tu? La ce părere despre Dumnezeu ai fi ajuns?

19 Cum a reacţionat Iov şi cum au procedat, dimpotrivă, cei trei tovarăşi ai lui?

¹⁹ Iov a fost hotărît să rămînă credincios lui Dumnezeu, dar el n-a ştiut pentru ce trebuia să sufere. In timp ce-şi apăra propria neprihănire, a vorbit despre Dumnezeu ca şi cînd ar avea dreptul să aducă nenorocire atît pentru cei drepţi cît şi pentru cei răi (Iov 32:2; 10:7; 16:17; 23:11; 33:8–12). Fireşte ştim azi că Iov ‘a vorbit fără cunoştinţă’ în această privinţă, căci nu Iehova ci Satan adusese necazul peste el (Iov 34:35). Ce atitudine au adoptat tovarăşii lui Iov? Ei au răspuns cu nechibzuinţă, fără reţinere şi modestie, căci nici ei n-au cunoscut realităţile. Ei au vorbit despre faptul că Dumnezeu nu este interesat de integritatea omului (Iov 4:17–19; 15:15, 16). Ei i-au condamnat şi pe fii lui Iov, căci au zis că aceştia ar fi păcătuit, şi au afirmat că Iehova i-ar fi omorît (Iov 8:3, 4, 20). Da, Biblia arată corect că argumentele tovarăşilor lui Iov aveau ţelul să–l ‘declare vinovat pe Dumnezeu’ (Iov 32:3).

20 (a) Cum ar trebui să influenţeze acest exemplu reacţia noastră la anumite relatări biblice? (b) Cum ar trebui să reacţionăm?

²⁰ Astăzi putem citi de la capăt la capăt raportul complet despre asta şi nu ne este greu să constatăm că tovarăşii lui Iov au judecat fals. Cum se prezintă chestiunea cu alte relatări biblice care nu dau atît de multe lămuriri? Oare reacţionăm ca tovarăşii lui Iov şi-l ‘declarăm vinovat pe Dumnezeu’, atunci cînd, de exemplu, citim în Biblie că Iehova sau cineva care a acţionat din însărcinarea lui, a executat o sentinţă asupra vreunor oameni răi, oraşe sau naţiuni? (Deut. 9:1–5). Cu cît mai rezonabil ar fi — chiar dacă nu cunoaştem toate realităţile sau întreaga stare de fapt — să conchidem că procedura respectivă armonizează categoric cu faptul că Iehova ‘iubeşte dreptatea şi justeţea’? (Deut. 7:2, 23–26; Lev. 18:21–27). Elihu, un tînăr care i-a mustrat pe Iov şi pe tovarăşii lui, a fost în orice caz convins de acest lucru. El a declarat: „Departe este de adevăratul Dumnezeu să procedeze rău şi de cel Atotputernic să procedeze nedrept! Ba chiar, în realitate, Dumnezeu nu procedează rău şi cel Atotputernic nu suceşte dreptatea“ (Iov 34:10, 12).

UN DUMNEZEU AL JUSTETEI SI AL DREPTATII PENTRU TOTI

21, 22. In ce fel a procedat Iehova ca judecător altfel decît mulţi oameni?

²¹ In ce fel este Iehova un Dumnezeu al dreptăţii şi al justeşei? Putem aştepta ca el să procedeze drept şi just faţă de toţi oamenii şi în orice timp? Aceste întrebări sînt justificate dacă ne gîndim cum oamenii care au autoritate sau ocupă o poziţie înaltă tratează adesea părtinitor pe alţii. Cînd oamenii bogaţi şi văzuţi se fac vinovaţi de ceva, probabil „se închide un ochi“, ei sînt scuzaţi sau, cel mult, uşor pedepsiţi, în timp ce un om sărac sau fără vază este pedepsit aspru. N-ai observat şi tu aceasta? Cum se prezintă însă lucrurile cu Iehova?

²² Comentariul lui Elihu ne dă răspunsul. In mod interesant, el nu şi-a limitat explicaţia referitoare la Iehova la modul de procedare al acestuia cu Iov, ci a formulat-o foarte general spunînd: „Dumnezeu nu procedează rău şi cel Atotputernic nu suceşte dreptatea“. Apoi a adăugat: „Este unul [Iehova] care n-a manifestat părtinire faţă de prinţi şi n-a dat mai multă consideraţie nobililor decît delor neînsemnaţi, căci toţi sînt lucrarea mîinilor lui“ (Iov 34:19).

23 Cum reiese acest fapt din Legea mozaică?

²³ Acest lucru este confirmat de un indiciu deosebit al Legii, pe care Iehova a dat-o israeliţilor. El a poruncit judecătorilor care fuseseră numiţi să se ocupe cu probleme sau cu persoane care s-au făcut cinovate de ceva: „Să nu fiţi părtinitori în pronunţarea sentinţei. Să–i ascultaţi pe cei mici la fel ca pe cei mari „ (Deut. 1:17; 16:18–20). S-a cerut aceasta, pur şi simplu, pentru a evita tulburările? Nu, judecătorii au trebuit să procedeze aşa pentru a reoglindi corect astfel însuşirile Dumnezeului lor. Citim: „Nu pentru un om judecaţi voi, ci pentru Iehova; şi el este cu voi în exercitarea judecăţii . . . căci la Iehova, Dumnezeul nostru, nu există nici nedreptate, nici părtinire, nici luare de mită“ (2 Cron. 19:6, 7; Exod 23:6, 7).

24 De unde putem fi convinşi de aceasta?

²⁴ Nu este această mărturie despre nepărtinirea lui Iehova, despre dreptatea şi simţul său de justeţe, trezitoare de încredere şi nu ne arată oare cum va proceda el faţă de noi? Ar trebui să vedem în aceasta şi o dovadă a faptului că în viitor el va proceda tot după normele pe care le-a stabilit şi le-a urmat în trecut.

SIMTUL NOSTRU PENTRU JUSTETE SI DREPTATE

25 Ce mărturie despre Iehova depune „simţul“ care locuieşte în noi?

²⁵ Il putem recunoaşte pe Iehova ca Dumnezeu al dreptăţii şi justeţei şi în legătură cu un simţămînt care locuieşte în noi. Conform Bibliei, omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu (Gen. 1:27). Prin aceasta nu se înţelege forma corpului lui, căci Dumnezeu este spirit iar noi sîntem carne. Din Coloseni 3:10, reiese mai degrabă că expresia „chip“ se referă la personalitatea şi însuşirile lui Dumnezeu. Dumnezeu l-a creat pe Adam cu însuşirile pe care le are el însuşi şi din aceasta face parte dragostea şi înţelepciunea, precum şi simţul pentru justeţe şi dreptate. Deşi sîntem imperfecţi şi foarte departe de perfecţiunea lui Adam totuşi cei mai mulţi oameni reoglindesc aceste însuşiri divine într-o anumită măsură, la fel cum oamenii au pretutindeni au mai puţină sau mai multă conştiinţă întipărită sau simţ de moralitate (Rom. 2:14, 15). Simţul nostru pentru dreptate şi justeţe ar trebui să ne fie o bază în care să ne încredem că Dumnezeu are la fel aceste însuşiri şi că, de asemenea, le manifestă, numai că într-o măsură mult mai mare ca omul.

26, 27. Cum poate fi ilustrat acest lucru cu ajutorul învăţăturii despre iad?

²⁶ Cum se remarcă acest „simţ“? Se arată, de exemplu, în felul cum mulţi oameni — probabil chiar şi noi — reacţionăm la învăţătura despre iad. Mai ales în trecut, multe biserici au învăţat că sufletul celor răi ar fi chinuit în iad. Biblia nu sprijineşte această învăţătură, căci ea zice că morţii sînt fără cunoştinţă de sine şi că cei mai mulţi dintre decedaţi vor fi readuşi la viaţă printr-o înviere (Ecl. 9:5, 10; Ezech. 18:4; Ioan 5:28, 29; 11:1–14). Dar chiar fără a şti ce spune Biblia, mulţi oameni se simt şocaţi de învăţătura despre iad. Ei nu o pot accepta, deşi bisericile lor o învaţă; ea, pur şi simplu, „le acreşte sufletul“. Ei nu pot crede că un Dumnezeu al dragostei, dreptăţii şi al justeţei ar fi în stare să–l chinuiască veşnic pe un om care probabil, a fost rău timp de şaizeci de ani. Astfel, mulţi se simt uşuraţi cînd Cuvîntul lui Dumnezeu sprijineşte simţul lor pentru dreptate şi justeţe.

²⁷ Faptul că noi oamenii, care reoglindim doar incomplet chipul lui Dumnezeu avem dorinţa . . . de a vedea aplicarea dreptăţii şi justeţei, ar trebui să ne întărească în convingerea că Iehova se lasă condus de aceste însuşiri.

28 Pentru ce ar trebui să fim prevăzători la judecarea unui mod de procedare?

²⁸ Pe de altă parte, faptul că sîntem imperfecţi, ar trebui să ne facă să recunoaştem pericolul ca acest „simţ“ să ne orienteze greşit şi să ne facă să ajungem la concluzii incorecte. Dacă cineva ar avea, ca urmare a imperfecţiunii, un simţ exagarat de pronunţat pentru justeţe şi dreptate, i-ar putea merge ca unuia care priveşte printr-un disc de sticlă bombat. El ar obţine o imagine totul deformată despre ceea ce vede.

29, 30. (a) La ce concepţie despre mîntuire au ajuns unii oameni? (b) Ce învaţă dimpotrivă Biblia?

²⁹ Faptul că se poate dezvolta ceva asemănător în ce priveşte părerea noastră despre modul de procedare al Dumnezeului justeţei şi dreptăţii, se arată în concepţia la care au ajuns anumiţi oameni. Simpatia şi simţul lor pentru dreptate şi justeţe, precum şi convingerea lor că Dumnezeu gîndeşte cu siguranţă la fel ca ei, i-a determinat să intervină pentru învăţătura despre cruţarea generală. Ei conchid că Dumnezeu ar fi nedrept dacă ar lăsa ca oamenii imperfecţi să piară pentru totdeauna. Ei au ajuns astfel la concluzia că Dumnezeu va ierta, pe baza jertfei lui Cristos pe toţi oamenii care au trăit pînă acum, ba chiar pe Satan Diavolul!

³⁰ Această învăţătură poate găsi, ce-i drept, un anumit răsunet la persoanele care sînt deosebit de sentimentale, dar ea nu se poate, pur şi simplu, armoniza cu ceea ce spune Iehova Dumnezeu în Cuvîntul său. Biblia ne face posibil să vedem clar punctul său de vedere, care nu este deformat de imperfecţiunea omenească. Ea spune astfel despre omul care s-a făcut vinovat de calomnie sau de păcat împotriva spiritului sfînt: „Acela nu va fi iertat nici în acest sistem de lucruri şi nici în cel viitor“ (Mat. 12:32). Iar apostolul Pavel a scris creştinilor evrei: „Dacă practicăm intenţionat păcatul, după ce am primit cunoştinţa exactă a adevărului, nu mai rămîne nici o jertfă de sacrificiu pentru păcate, ci numai o anumită aşteptare înspăimîntătoare a judecăţii (Evr. 10:26, 27). Da, Biblia arată desluşit că anumiţi oameni nu vor dobîndi mîntuirea veşnică. Isus a exprimat aceasta după cum urmează: „Cine exercită credinţă în Fiul are viaţă veşnică; cine nu ascultă de Fiul nu va vedea viaţa, ci mînia lui Dumnezeu rămîne peste el“ (Ioan 3:36; Rom. 2:7, 8).

31 Ce este necesar pe lîngă „simţul“ nostru şi de ce?

³¹ Aceasta ne face să recunoaştem deci că gîndirea noastră pur umană bazată pe „simţul“ pentru justeţe şi dreptate trebuie orientată după Cuvîntul lui Iehova şi adus în armonie cu acesta. Cît de mulţumiţi putem fi aşadar că avem un asemenea belşug de confirmări şi dovezi pentru faptul că ‘Dumnezeu iubeşte dreptatea şi justeţea’! (Ps. 33:5). Si mai recunoscători ar trebui să fim aflînd că el exercită întotdeauna în mod desăvîrşit aceste însuşiri. In toate timpurile şi faţă de toţi oamenii, el procedează desăvîrşit şi corespunzător cunoştinţei, înţelepciunii şi iubirii lui nemăsurate, în tot ceea ce face. Mereu vom putea spune: „Stiu bine, o Iehova, că hotărîrile tale judecătoreşti sînt dreptate“ (Ps. 119:75; Rom. 11:33–36).

32 Ce domenii am dori să mai examinăm?

³² Această convingere ar trebui să influenţeze gîndirea noastră atunci cînd este vorba de modul de procedare din viitor al lui Dumnezeu, adică cum de altfel s-a amintit deja, de predicarea veştii Impărăţiei, de înviere şi de căsătorie în ordinea nouă. In articolul următor, vom examina aceste întrebări în lumina Bibliei şi în deplină certitudine că Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al justeţei şi dreptăţii.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 38]

IEHOVA — JUDECATORUL INTREGULUI PAMINT FACE CEEA CE ESTE DREPT.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 39]

Elihu i-a dojenit pe Iov şi pe tovarăşii lui cu cuvintele: „Departe este de adevăratul Dumnezeu să procedeze rău şi de cel Atotputernic să procedeze nedrept!“