Făcut cu un scop măreţ
AŞA cum s-a arătat mai înainte, oamenii au privit îndelung cerul şi s-au întrebat: „De ce există toate acestea?“ Cu mult timp în urmă, un muzician talentat a cântat plin de apreciere: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui“. — Psalmul 19:1.
Minunatul nostru Pământ dă un răspuns asemănător. De exemplu, după ce a efectuat un zbor în spaţiu, astronautul Charles Duke jr a exclamat: „Pământul constituie cea mai frumoasă privelişte văzută din spaţiu, plină de culoare, datorită uscatului, mărilor şi norilor“. Apoi a adăugat: „Privindu-l pe fundalul negru al spaţiului simţeam aproape o trăire religioasă“.
Ce simţiţi când priviţi cerul înstelat într-o noapte senină? Sau când vedeţi un peisaj de o frumuseţe naturală extraordinară? V-aţi întrebat vreodată cum au venit toate acestea în existenţă sau de ce există?
Şi-a făcut cunoscut scopul
Iehova i-a adresat lui Iov o întrebare: „Unde erai tu când am întemeiat pământul?“ (Iov 38:4). Această întrebare a fost pusă pentru a-l umili pe Iov, întrucât, se înţelege, el nu exista când a fost creat Pământul. Însă, cu mult timp înainte de a fi Iov, Dumnezeu a creat fii după asemănarea sa — persoane spirituale, adică îngeri (Psalmul 104:4, 5). Astfel, Dumnezeu l-a întrebat în continuare pe Iov referitor la Pământ: „Cine i-a pus piatra din capul unghiului, atunci când [îngerii] izbucneau împreună în cântări de bucurie şi când toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie?“ — Iov 38:6, 7.
De ce la întemeierea Pământului îngerii s-au bucurat atât de mult? Deoarece se pare că ei ştiau că Pământul era ceva special printre creaţiile materiale ale lui Dumnezeu. Probabil că Dumnezeu le-a furnizat îngerilor un fel de avanpremieră a scopului său glorios privitor la pământ. Mai târziu, Iehova le-a dezvăluit oamenilor că el „a creat [Pământul] nu ca să fie pustiu, ci l-a întocmit ca să fie locuit“, într-adevăr, ca oamenii să poată trăi pe el şi să se poată bucura de el, chiar pentru totdeauna. — Isaia 45:18.
După ce a creat bărbatul şi femeia, Iehova a făcut cunoscut scopul său referitor la pământ atunci când i-a dat primului cuplu de oameni următoarea poruncă: „Fiţi roditori, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ“ (Geneza 1:28). Dumnezeu a creat prima pereche de oameni cu capacitatea miraculoasă de a da naştere la copii, iar scopul său a fost acela ca întregul pământ să fie plin de oameni perfecţi care să reflecte calităţile Creatorului lor.
Este adevărat, în prezent oamenii trăiesc pe tot pământul, însă ei nu l-au populat într-un mod care îi aduce onoare Creatorului lor. Omenirea se află într-o stare bolnăvicioasă, muribundă, şi nu se îngrijeşte în mod corespunzător de pământ sau de animalele de pe el. Iehova i-a creat pe oameni perfecţi, iar scopul său era ca, în decursul timpului, întregul pământ să fie adus sub stăpânirea unei familii umane drepte, care să trăiască pentru totdeauna într-un paradis pământesc.
Putem fi siguri că acest scop se va împlini. De ce? Deoarece Iehova a promis că ceea ce îşi propune ‘va înfăptui’ (Isaia 46:11; 55:11). În Cuvântul său primim următoarea asigurare: „Cei drepţi vor stăpâni pământul şi îl vor locui pe vecie“ (Psalmul 37:29; Apocalipsa 21:3, 4). Probabil că mulţi îşi amintesc că Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, i-a promis răufăcătorului penitent care a murit alături de el următoarele: „Vei fi cu mine în Paradis“ (Luca 23:43, NW). Cum se va împlini acest lucru?
Cum va fi realizat scopul lui Dumnezeu
Când Cristos va arăta că îşi exercită în mod deplin guvernarea asupra pământului, acel răufăcător va fi înviat la viaţă pe pământ sub acea guvernare pentru care oamenii s-au rugat de mult timp (Psalmul 72:1, 5–8; Matei 6:9, 10; Ioan 18:36, 37; Faptele 24:15). Însă, înainte să înceapă învierea, pământul va fi curăţat de toţi cei care refuză să i se închine lui Dumnezeu. În Biblie găsim următoarea promisiune: „Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăţie care nu va fi distrusă“. În continuare se spune: „Ea va sfărâma şi va nimici toate acele împărăţii, dar ea însăşi va dăinui pentru totdeauna“. — Daniel 2:44.
Cu siguranţă că atotînţeleptul Creator al măreţului Univers poate să-şi realizeze scopul de a umple pământul cu oameni care să reflecte calităţile sale (Geneza 1:27)! Pentru ca oamenii să aibă posibilitatea de a afla cum va face el acest lucru, Dumnezeu a pus la dispoziţie o carte pe care oamenii din orice colţ al pământului o pot citi.a Remarcaţi ce a spus despre ea un bărbat din Dayton, Ohio (SUA):
„Niciodată nu voi termina de citit această carte. La început ni se spune cum o răzvrătire duce la distrugerea unei frumoase locuinţe. Urmează tragedie, dezastru, durere, crimă şi moarte. Familia creşte la număr şi se adânceşte tot mai repede în disperare şi întuneric. Secolele se scurg, naţiuni se nasc şi dispar, mii de personaje din trecut prind viaţă sub ochii noştri, se întâlnesc toate sentimentele umane, de la ura cea mai oarbă şi mai implacabilă la iubirea celui care e gata să moară pentru alţii. O rază de speranţă, slabă la început, creşte până când devine o siguranţă absolută. Un guvern perfect urmează să restabilească frumoasa locuinţă. Cel care îl conduce este un rege, este Cristos Isus. Guvernul este Regatul lui Dumnezeu. Familia este rasa umană. Cartea este Biblia!“.
Vă încurajăm să examinaţi Biblia, cea mai importantă carte. În plus, vă invităm să examinaţi mai în amănunţime dovezile care atestă că Universul şi multele lui caracteristici nu au apărut, pur şi simplu, din întâmplare. Referitor la această chestiune veţi găsi o examinare la nivel academic în cartea Există un Creator care se interesează de voi? La pagina 32 a acestei reviste veţi afla cum puteţi primi un exemplar al acestei cărţi.
[Notă de subsol]
a Vezi broşura O carte pentru toţi oamenii, publicată de Watchtower Bible and Tract Society of New York, Inc.
[Legenda fotografiei de la pagina 10]
„Cea mai frumoasă privelişte văzută din spaţiu“
[Provenienţa fotografiei]
Fotografie NASA