Minunile creaţiei îl preamăresc pe Iehova

MĂREŢIA lui Iehova Dumnezeu depăşeşte imaginaţia omului imperfect. Lucrările sale de creaţie din cer şi de pe pământ îi aduc laude şi ne umplu de veneraţie. — Psalmul 19:1–4.

Fiind Creatorul şi Suveranul Universului, Iehova merită cu siguranţă să fie ascultat când vorbeşte. Dar cât de uimiţi am fi dacă Dumnezeu ne-ar vorbi nouă, nişte simpli oameni de pe pământ! Să ne imaginăm aşadar, că ni s-ar adresa printr-un înger. În mod sigur l-am asculta cu toată atenţia. Aşa trebuie să fi ascultat dreptul Iov acum circa 3 500 de ani, când i-a vorbit Dumnezeu. Ce putem învăţa din ceea ce i-a spus Dumnezeu lui Iov despre cer şi despre pământ?

Cine a întemeiat pământul şi cine stăpâneşte marea?

Din mijlocul unei furtuni, Dumnezeu îi pune lui Iov câteva întrebări despre pământ şi despre mare (Iov 38:1–11). Nici un arhitect uman nu a stabilit dimensiunile pământului şi nici nu a ajutat la crearea lui. Comparând pământul cu o clădire, Dumnezeu îl întreabă pe Iov: „Cine i-a pus piatra din capul unghiului?“ În nici un caz omul! Fiii îngereşti ai lui Dumnezeu au privit şi s-au bucurat când Iehova a creat această planetă.

Pentru Dumnezeu, marea este ca un copilaş pe care, figurativ vorbind, îl îmbracă. Ea a început să iasă ca şi cum ‘s-ar fi aruncat din pântecele mamei ei’. Dar Dumnezeu îi pune stavilă ca şi cum ar închide-o cu zăvoare şi porţi ferecate, retragerea şi înaintarea ei fiind controlate de forţele de atracţie exercitate de lună şi de soare.

În The World Book Encyclopedia se spune: „Vântul produce majoritatea valurilor oceanice, de la uşoare unduiri ale apei până la valurile uriaşe de peste 30 de metri înălţime stârnite de uragane. . . . După încetarea vântului, valurile continuă să se deplaseze pe suprafaţa oceanului, putând parcurge distanţe foarte mari de la locul formării lor. Ele devin mai lungi şi mai line, iar în cele din urmă ajung la ţărm unde se sparg şi formează o bordură înspumată“. Marea se supune poruncii lui Dumnezeu: „Până aici să vii, să nu treci mai departe; aici să ţi se oprească mândria valurilor tale“!

Cine face să se ivească zorii?

În continuare, Dumnezeu îi pune lui Iov întrebări despre efectele luminii şi despre alte lucruri (Iov 38:12–18). Nici un om nu poate controla succesiunea zilelor şi nopţilor. Lumina dimineţii apucă, figurativ vorbind, capetele pământului şi îi scutură pe cei răi de pe el. Poate că păcătoşii fac multe rele la „lăsarea amurgului“, dar la revărsatul zorilor mulţi dintre ei se împrăştie (Iov 24:15, 16).

Lumina dimineţii este în mâna lui Dumnezeu asemenea unei peceţi ce lasă asupra pământului o frumoasă amprentă. Soarele descoperă vederii o multitudine de culori, ca şi cum întregul glob s-ar îmbrăca într-un veşmânt splendid. În toate acestea Iov nu are nici un merit. El nu s-a plimbat prin ascunzişurile adâncului ca să-i afle comorile. De fapt, şi astăzi cercetătorii au cunoştinţe limitate despre viaţa din oceane!

Cine are cămările zăpezii şi ale grindinei?

Nici un om nu a ajuns până la locaşul luminii sau al întunericului şi nu a pătruns în cămările zăpezii sau ale grindinei pe care Dumnezeu le păstrează pentru „zilele de război şi de bătălie“ (Iov 38:19–23). Când Iehova a folosit grindina împotriva duşmanilor săi la Gabaon, „cei care au murit de pietrele grindinei au fost mai mulţi decât cei ucişi cu sabia de fiii lui Israel“ (Iosua 10:11). E posibil ca Dumnezeu să folosească pietre de grindină, a căror mărime nu se specifică, pentru a-i distruge pe oamenii răi conduşi de Gog, sau Satan. — Ezechiel 38:18, 22.

De pildă, în iulie 2002, în provincia Henan, din China, din cauza unor pietre de grindină de mărimea unui ou au murit 25 de oameni, iar alţi 200 au fost răniţi. În plus, iată ce a scris sculptorul italian Benvenuto Cellini despre o furtună cu grindină din 1545: „Ne aflam la o zi depărtare de Lyon . . . când cerul a fost dintr-o dată zguduit de tunete asurzitoare. . . . După aceste tunete, cerul a făcut un zgomot atât de puternic şi de înfricoşător, încât am crezut că a venit sfârşitul lumii; mi-am oprit calul pentru o clipă, când s-a pornit un ropot de grindină, fără măcar un strop de ploaie. . . . Pietrele de grindină ajunseseră de mărimea unor lămâi. . . . Furtuna a mugit o vreme, dar în cele din urmă a încetat . . . Ne-am arătat unii altora juliturile şi zgârieturile, însă după cale de o milă, în faţa noastră s-a deschis priveliştea unui prăpăd de nedescris, pe lângă care ceea ce păţiserăm noi nu era nimic. Toţi copacii erau despuiaţi de frunze şi cu ramurile rupte; animalele zăceau moarte pe câmp; muriseră şi mulţi păzitori de vite; am văzut grămezi mari de pietre de grindină, pietre pe care nu le puteai ţine cu două mâini“. — Autobiography (cartea II, 50), Harvard Classics, volumul 31, paginile 352–353.

Ce se va întâmpla când Iehova va deschide cămările zăpezii şi ale grindinei împotriva duşmanilor săi? Nici unul dintre ei nu va putea scăpa când Iehova se va folosi de zăpadă sau de grindină pentru a-şi îndeplini voinţa.

A cui lucrare sunt ploaia, roua, promoroaca şi gheaţa?

Iehova îl întreabă apoi pe Iov despre ploaie, rouă, promoroacă şi gheaţă (Iov 38:24–30). Dumnezeu este Cel ce face să plouă şi chiar şi ‘pustiul unde nu sunt oameni’ se bucură de binecuvântarea sa. Ploaia, gheaţa şi promoroaca nu au un părinte uman.

În Nature Bulletin se arată: „Cea mai ciudată şi probabil cea mai importantă proprietate a apei este că îşi măreşte volumul când îngheaţă . . . Datorită stratului de gheaţă ce se formează şi pluteşte pe suprafaţa unui iaz, plantele şi animalele acvatice (peştii etc.) pot să supravieţuiască iarna în apele de dedesubt. Dacă . . . atunci când ar trece în stare solidă, apa şi-ar micşora volumul, iar densitatea ei ar creşte, gheaţa rezultată ar fi mai grea decât apa şi s-ar duce la fund. La suprafaţă s-ar forma noi straturi de gheaţă până când iazul ar îngheţa complet . . . În regiunile mai reci ale globului, râurile, iazurile, lacurile şi chiar oceanele ar fi în permanenţă îngheţate“.

Cât de recunoscători putem fi că apele nu îngheaţă complet! Şi cât de recunoscători suntem că ploaia şi roua, lucrarea mâinilor lui Iehova, înviorează vegetaţia pământului!

Cine a stabilit legile cerului?

Următoarele întrebări pe care Dumnezeu i le pune lui Iov sunt despre cer (Iov 38:31–33). Pleiadele reprezintă un grup stelar alcătuit din şapte stele mari şi un număr de stele mai mici, aflat la o distanţă de aproximativ 380 de ani-lumină faţă de soare. Omul nu poate ‘să înnoade legăturile Pleiadei’, adică să ţină grupate acele stele, şi nici ‘să dezlege frânghiile Orionului’. Indiferent care sunt denumirile folosite în prezent pentru celelalte constelaţii ce i-au fost menţionate lui Iov, omul nu poate să le controleze şi să le „cârmuiască“.a Oamenii nu pot să schimbe „legile cerului“, adică legile universului.

Dumnezeu a stabilit legile ce guvernează mişcarea corpurilor cereşti, care la rândul lor influenţează vremea, mareele, atmosfera şi chiar existenţa vieţii de pe planeta noastră. Să ne gândim de pildă la soare. În The Encyclopedia Americana (ediţia din 1996) se spune: „Soarele furnizează pământului lumină şi căldură, contribuie la creşterea plantelor şi la evaporarea apei din oceane şi din alte surse de apă, joacă un rol în producerea vânturilor şi îndeplineşte multe alte funcţii esenţiale menţinerii vieţii pe pământ“. În continuare se arată: „Pentru a înţelege cât de mare este cantitatea de energie dată de lumina solară, să ne gândim că toată energia înglobată în vânt, baraje şi râuri şi toată energia conţinută în combustibilii naturali, precum lemnul, cărbunele şi petrolul, nu reprezintă decât energia solară stocată de o mică planetă [pământul] aflată la 50 de milioane de kilometri de soare“.

Cine a pus înţelepciune în nori?

Iehova îi îndreaptă lui Iov atenţia asupra norilor (Iov 38:34–38). Omul nu poate porunci nici măcar unui singur nor să apară şi să-şi verse apa, dar cât de mult depinde viaţa sa de circuitul apei pe care Creatorul l-a stabilit în natură!

Ce este circuitul apei? O lucrare de referinţă explică: „Circuitul apei e constituit din patru etape: depozitarea, evaporarea, precipitaţiile şi curgerea. Apa poate fi depozitată temporar fie în pământ, fie în oceane, lacuri sau râuri, fie în gheţari şi calote glaciare. Ea se evaporă de pe suprafaţa pământului, se condensează formând norii, cade înapoi sub formă de precipitaţii (ploi sau ninsori), iar în cele din urmă se întoarce în mări sau se reevaporă în atmosferă. Aproape toată apa care există pe pământ a trecut prin acest circuit de nenumărate ori“. — Microsoft Encarta Reference Library 2005.

Norii grei de ploaie sunt ca nişte burdufuri ale cerului. Când Iehova le varsă, poate să plouă atât de mult încât pulberea se face noroi, iar bulgării de pământ se lipesc unii de alţii. Iehova poate face ploaia să cadă sau să o oprească. — Iacov 5:17, 18.

Deseori ploaia este însoţită de fulgere, însă omul nu poate folosi fulgerele pentru a-şi împlini dorinţele. În schimb, fulgerele sunt descrise ca prezentându-se înaintea lui Iehova şi spunând: „Iată-ne!“ În Compton’s Encyclopedia se arată: „Fulgerele produc în atmosferă schimbări chimice importante. Când un fulger străbate atmosfera, el produce o cantitate imensă de căldură care duce la unirea azotului cu oxigenul, formându-se astfel azotaţi şi alţi compuşi. Aceşti compuşi cad pe Pământ o dată cu ploaia. În acest fel, atmosfera contribuie încontinuu la refacerea resurselor de substanţe nutritive de care solul are nevoie pentru creşterea plantelor“. Omul e departe de a avea o cunoştinţă deplină despre fulgere, însă nu şi Dumnezeu.

Minunile creaţiei îi aduc laude lui Dumnezeu

Minunile creaţiei îl preamăresc cu adevărat pe Creatorul tuturor lucrurilor (Revelaţia 4:11). Cât de impresionat trebuie să fi fost Iov de ceea ce i-a spus Iehova despre pământ şi despre corpurile cereşti din spaţiu!

Minunile creaţiei discutate anterior nu sunt decât o parte dintre cele care i-au fost prezentate lui Iov. Însă chiar şi numai acestea ne îndeamnă să exclamăm: „Iată ce mare e Dumnezeu! Dar noi nu-L putem pricepe“. — Iov 36:26.

[Notă de subsol]

[Provenienţa fotografiei de la pagina 14]

Fulg de zăpadă: snowcrystals.net

[Provenienţa fotografiilor de la pagina 15]

Pleiade: NASA, ESA şi AURA/Caltech; peşte: U.S. Fish & Wildlife Service, Washington, D.C./William W. Hartley