Naşterea naţiunii regale într-o ţară nou-născută

„Va fi adusă oare o ţară pe lume prin dureri ale naşterii, într-o singură zi? Sau se va naşte, oare, o naţiune dintr-odată? Căci Sionul [abia] a simţit durerile naşterii şi şi-a născut fiii.“ — Isaia 66:8.

 1. Ce hotărîre a fost luată de Studenţii Internaţionali ai Bibliei la congresul ţinut la Columbus, Ohio, la 26 iulie 1931? Ce acţiune corespunzătoare a urmat în întreaga lume?

CU MAI bine de o jumătate de veac în urmă, într-o duminică după amiază, mai exact la 26 iulie 1931, a păşit pe scena lumii un popor care intervenea în favoarea unui nume. În acea zi de neuitat, miile de Studenţi Internaţionali ai Bibliei, întruniţi la congresul general din Columbus, Ohio, S.U.A., au adoptat în unanimitate o rezoluţie prin care au decis să poarte de la acea dată numele biblic: „Martorii lui Iehova“ (Isaia 43:10–12). În scurtă vreme toate adunările Studenţilor Internaţionali ai Bibliei de pe întregul glob le-au urmat exemplul şi au adoptat în mod oficial acest nume unic. Noul nume s-a impus!

 2. a) Ce au avut de suportat de atunci purtătorii acestui nume biblic? b) Ce cuvinte mîngîietoare găsesc ei la Isaia 66:5?

² Din cauza acelui nume vrednic de cinste, martorii Dumnezeului Prea Înalt şi-au atras ura lumii, chiar şi a creştinătăţii, ai cărei membri pretind că sînt fraţi religioşi cu toţi cei care se declară discipoli ai lui Isus Cristos. Această ură reliogioasă a mers atît de departe încît a ajuns să se concretizeze în persecuţii violente, provocînd moartea multor persoane. Pentru încurajarea celor care poartă acest nume şi care trăiesc la înălţimea demnităţii lui, răsună de mai bine de 2 500 de ani cuvintele mîngîietoare, păstrate pentru noi prin intermediul unuia dintre cei mai reprezentativi profeţi ai Bibliei: „Ascultaţi cuvîntul lui Iehova, voi care tremuraţi la cuvîntul său: ‘Fraţi voştri care vă urăsc, care vă exclud din cauza numelui meu, au zis: „Iehova să fie glorificat!“ [Dar] şi el va trebui să apară cu bucurie de partea voastră, iar ei vor fi cei făcuţi de ruşine.’“ — Isaia 66:5.

 3. Cum demonstrează Martorii lui Iehova că tremură la Cuvîntul său şi, în afară de faptul că sînt ascultători ai Cuvîntului, ce mai sînt ei?

³ Martorii lui Iehova de astăzi sînt cei care „tremură la cuvîntul său.“ Lor le este teamă să acţioneze împotriva Cuvîntului său scris. Iată de ce studiază ei în permanenţă Scripturile inspirate. Ei îl recunosc ca autor al Bibliei pe Dumnezeul şi Tatăl Domnului şi Salvatorului lor, Isus Cristos. Ei accepta drept cuvînt al lui Iehova toate cele trezeci şi nouă de cărţi ale Scripturilor ebraice şi toate cele douăzeci şi şapte de cărţi ale Scripturilor greceşti creştine, ai căror ascultători şi împlinitori trebuie să fie.

 4. a) Care a fost motivul fundamental care a îndemnat creştinătatea să-şi urască şi să-şi excludă fraţii? b) Cum şi-au motivat ei aceste acţiuni?

⁴ La drept vorbind, de ce sînt urîţi Martorii lui Iehova de către creştinătate, de către oameni care pretind că se află în relaţii frăţeşti cu Isus Cristos? De ce îi exclude creştinătatea din rîndurile celor recunoscuţi drept creştini şi de ce nu vrea să aibă nici o legătură cu ei, argumentînd că nu au nimic comun unii cu alţii? Iehova însuşi arată cauza acestui lucru, spunînd: „Din cauza numelui meu.“ Şi totuşi, cei care manifestă ură şi fac excluderi, dau acestor acţiuni o motivaţie supremă, exclamînd: „Iehova să fie glorificat!“ Sau, utilizînd traducerile biblice care evită folosirea numelui divin, ei exclamă: „Domnul să fie glorificat!“ Cu toate acestea, Domnul Dumnezeu nu consideră ura şi separarea acestora de martorii săi drept fapte care îl glorifică.

 5. a) Cînd Iehova îşi face apariţia prin anumite manifestări, cine sînt aceia care se bucură? b) Ce semnifică acest fapt pentru cei făcuţi de ruşine?

⁵ Cînd el îşi face simţită apariţia sub forma unor anumite manifestări prin care îşi exprimă aprobarea faţă de unii şi dezaprobarea faţă de alţii, cine sînt aceia care se bucură de această apariţie? Şi cine sînt cei care se simt ruşinaţi? Celor care sînt urîţi şi excluşi datorită respectului lor sincer faţă de numele său, Iehova le spune: „De asemenea, el va trebui să apară cu bucurie de partea voastră, iar ei vor fi cei făcuţi de ruşine.“ Aceasta a însemnat un necaz îngrozitor pentru cei care au arătat ură şi exclusivism. Necazul din antichitate, abătut asupra lor, a prefigurat cel mai mare dintre toate necazurile — un necaz care va veni în curînd asupra celor care îi urăsc şi îi exclud pe Martorii lui Iehova în acest „timp al sfîrşitului“ (Daniel 12:4). În cuvintele sale următoare, referindu-se la acest necaz, profetul Isaia continuă să spună: „Se aude un vuiet răsunător din oraş, un vuiet din templu! Este vuietul lui Iehova, care plăteşte duşmanilor săi ceea ce li se cuvine“ — Isaia 66:6.

 6. Care a fost oraşul din care venea „vuietul răsunător“? Care a fost motivul acestui vuiet?

⁶ Oraşul nenumit din care urma să iasă „vuietul răsunător“ este, desigur, Ierusalimul, deoarece templul de închinare al lui Iehova se afla acolo. Ideea reliefată aici este că Iehova vine la templul său de închinare pentru a face o inspecţie şi modul în care constată că se efectuează închinarea nu-l satisface. Închinarea este pur şi simplu superficială, falsă şi ipocrită, aducînd ruşine asupra numelui său sfînt. Ceea ce avea să arate dezaprobarea lui Iehova faţă de aceasta avea să fie un vuiet generat de invazia babilonienilor — cuceritorii lumii — pe care Iehova avea să-i utilizeze ca instrumente, „pentru a plăti duşmanilor săi ceea ce li se cuvine“, celor ce practicaseră închinarea ipocrită care i-a dezonorat templul. Aceştia s-au dovedit duşmanii lui Iehova, deoarece ei au urît cu duşmănie pe cei care într-adevăr „tremurau la cuvîntul său“ şi i-au exclus, după cum spunea el, „din cauza numelui meu.“ — Isaia 66:2, 5.

 7. Ce s-a îmtîmplat cu Ieremia cînd profeţia lui Isaia s-a împlinit? Cine a înţeles cît este de adevărat Cuvîntul lui Iehova?

⁷ Apoi, în secolul următor, în zilele profeţilor Ieremia, Ezechiel şi Daniel, Iehova a folosit armatele babiloniene drept agenţii săi, pentru a „plăti ceea ce se cuvenea“ israeliţilor care au rupt convenţia. Ce „vuiet“ a creat aceasta în Ierusalim în 607 î.e.n., cînd întregul oraş a fost distrus şi din care nu a scăpat nici macar fastuosul templu construit de înţeleptul rege Solomon! Evreii supravieţuitori au fost deportaţi în Babilon. Puţinii evrei lăsaţi în ţară au fugit în cele din urmă în Egipt, tîrîndu-l cu ei pe profetul Ieremia. În acest mod profeţia lui s-a împlinit prin faptul că ţara a fost pustiită în întregime. Astfel teritoriul locuit odinioară de către o naţiune a încetat să mai fie patria unui naţiuni vii, care îl avea pe Iehova Dumnezeu ca Rege ceresc. Evreii fideli, care „au tremurat la cuvîntul“ lui Dumnezeu, au înţeles cît este de adevărat Cuvîntul său.

8, 9. a) Ce este Ierusalimul modern, prefigurat prin cel din antichitate? b) Potrivit profeţiei lui Isus, ce i se va întîmpla acestuia? De ce oare?

⁸ Evenimente zguduitoare, care le depăşesc cu mult pe cele din 607 î.e.n., sînt prevăzute pentru cei ce îi urăsc şi îi ocolesc pe Martorii lui Iehova, singurii care „tremură“ astăzi la Cuvîntul lui Iehova. Toate acele întîmplări tragice, care s-au petrecut cu mult timp în urmă, în zilele lui Ieremia, Ezechiel şi Daniel li s-au întîmplat ca exemple şi au fost scrise ca un avertisment pentru noi, peste care au venit sfîrşiturile sistemelor de lucruri“ (I Corinteni 10:11). Apoi, într-adevăr, va ieşi „un vuiet răsunător din oraş,“ din Ierusalimul prefigurat prin cel din vechime, aflat sub condamnarea divină, respectiv creştinătatea. Asemenea Israelului din vechime, şi ea pretinde că se află în convenţie cu Dumnezeu, în „noua convenţie“ cu Isus Cristos, Mediatorul ei (Evrei 8:7–9). Dar ea nu s-a comportat conform pretinsei sale relaţii cu Dumnezeu pe baza convenţiei. Aşadar creştinătatea se află în faţa unui „mare necaz,“ prefigurat prin cel ce s-a abătut asupra Ierusalimului din antichitate, în conformitate cu profeţia lui Isus:

⁹ „Atunci va fi un mare necaz, cum nu a mai survenit altul de la începutul lumii pînă acum şi nici nu va mai surveni. De fapt, dacă zilele acelea nu ar fi scurtate, nici [un fel de] carne nu ar fi salvată; însă din pricina celor aleşi, acele zile vor fi scurtate.“ Matei 24:21, 22; Marcu 13:19, 20.

10. În afară de creştinătate, pe cine va înghiţi acest necaz? Cine vor fi cei care vor constitui „carnea“ supravieţuitoare?

¹⁰ Acest mare necaz, fără egal, este iminent. El vine din mîna lui Iehova, Dumnezeul „celor aleşi.“ El va înghiţi nu numai creştinătatea, Ierusalimul prefigurat prin cel din vechime, ci şi pe cei cu care creştinătatea a fost o bună prietenă — întregul sistem de lucruri (Iacob 4:4). Creştinii de astăzi, dedicaţi şi botezaţi, care tremură la Cuvîntul lui Iehova, vor fi „carnea“ supravieţuitoare.

O NAŞTERE GRĂBITĂ, NEPREVĂZUTĂ

11. a) De ce fel de perioadă este precedată naşterea umană? Urma oare să-se întîmple ceva asemănător şi în cazul Ierusalimului reconstruit? b) Din ordinul cui urma să fie reconstruit în acelaşi loc un alt Ierusalim? c) A prezis Isaia cît timp avea să rămînă locul vechiului Ierusalim un deşert nelocuit?

¹¹ Şi acum să ne întoarcem la emoţionanta profeţie a lui Isaia! Ca mîngîiere în faţa perspectivei sumbre pe care tocmai a prezentat-o sub inspiraţie, el prezice acum un eveniment care aduce bucurie. Naşterea descendentului legitim este un eveniment pe care părinţii căsătoriţi oficial îl aşteaptă cu mare nerăbdare şi cu mari speranţe. În cazul creaturilor umane, naşterea trebuie să fie precedată de timpul fixat de divinitate pentru dezvoltarea deplină a descendentului dorit. Dar în contextul de aici, Marele Autor al procesului naşterii a profeţit ceva neobişnuit, în armonie cu propriul său mod de ordonare a lucrurilor. Profetul său Isaia profeţise distrugerea oraşului profanat Ierusalim şi astfel oraşul iniţial construit pe Muntele Sion avea să înceteze a mai exista. Dar pe acelaşi Munte Sion urma să vină în existenţă un alt oraş, prin ordinul cuceritorului persan Cirus cel Mare, servul lui Iehova, care urma să răstoarne Imperiul babilonean (Isaia 44:28; 45:1). Dar Isaia nu a profeţit cît timp anume nu va mai exista vechiul Ierusalim, fiind astfel lipsit de „copii“ sau cetăţeni. Isaia nu a prezis nici cît timp Muntele Sion şi întreaga ţară asociată cu ce avea să fie un deşert nelocuit şi ocolit.

12. Cum urma să fie reprezentată noua ţară pe harta lumii antice? A cui patrie urma ea să devină?

¹² Dar în timpul lui Cirus cel Mare, un alt Ierusalim urma să fie înălţat şi să devină mama multor „fii,“ adică a multor cetăţeni şi supuşi care trăiau pe teritoriul repartizat lui. Vrea oare acest lucru să însemne că pe harta lumii antice urma să apară „o ţară“ care avea să servească drept patrie unor oameni care odinioară nu erau „o naţiune“? Răspunsul profetic dat de Iehova Dumnezeu la această întrebare a fost: Da!

13, 14. a) Cînd a venit următorul an jubiliar, după deportarea lor, urma oare ca iudeii captivi să fie reaşezaţi în ţara lor? b) Urma oare Ierusalimul să devină din nou mama multor „fii,“ prin eforturi extraordinare din partea iudeilor aflaţi în captivitate? Ce a profeţit Isaia 66:7, 8 cu privire la aceasta?

¹³ Deci s-au ivit întrebările: Cînd şi cum? Prin profetul său Ieremia Iehova a profeţit că ţara „naţiunii“ de odinioară va rămîne nelocuită timp de şaptezeci de ani, epocă ce era cu douăzeci de ani mai lungă decît perioada jubiliară de cincizeci de ani. Prin urmare, cînd în 573 î.e.n. a sosit anul jubiliar obişnuit, nu se mai putea celebra nici un jubileu în patria de odinioară şi nici n-avea să vină în existenţă Ierusalimul sau Sionul care să dea naştere unui grup de cetăţeni în calitate de „fii“ sau „copii“ ai săi. Abia în anul 537 î.e.n. cîţiva supravieţuitori dintre iudeii exilaţi s-au întors în patria lor de odinioară. Lucrul acesta urma să aibă loc fără eforturi neobişnuite sau istovitoare din partea iudeilor captivi în Babilon. Acesta urma să fie un act al lui Dumnezeu, conform promisiunii sale profetice. Oricît de improbabil ar fi putut să pară lucrul acesta, totuşi urma să vină în existenţă o naţiune postexilicăa, într-o ţară pe care i-o rezervase acestei „naţiuni“ însuşi Iehova Dumnezeu. Privind înainte, dincolo de dezastrul naţional din anul 607 î.e.n., Iehova făcea aluzie tocmai la un asemenea eveniment, atunci cînd l-a îndemnat pe Isaia să consemneze în continuare:

¹⁴ „Înainte de-a fi început să simtă durerile facerii, ea [adică celălalt Ierusalim] a născut. Înainte de-a o apuca suferinţele naşterii, ea a dat naştere unui copil de sex bărbătesc. Cine a mai auzit de un lucru ca acesta? Cine a mai văzut lucruri ca acestea? Va fi adusă oare o ţară pe lume prin dureri ale naşterii, într-o singură zi? Sau se va naşte oare o naţiune dintr-o dată? Căci Sionul [abia] a simţit durerile naşterii şi şi-a născut fiii.“ — Isaia 66:7, 8.

15. Ce asemănare există între experienţa momentului naşterii şi aceea relatată în Apocalipsul 12:1–17?

¹⁵ Această naştere extraordinară este exact opusul descrierii naşterii unui copil de sex bărbătesc, relatată în ultima carte a Sfintei Biblii. Acolo, în Apocalipsul 12:1–17, citim: „Şi în cer s-a văzut un mare semn: o femeie înveşmîntată în soare şi cu luna sub picioarele ei, iar pe cap avînd o coroană din douăsprezece stele; şi ea era însărcinată. Ea ţipa în durerile şi în chinurile naşterii. Şi un alt semn s-a văzut în cer şi iată, un balaur uriaş de culoarea focului, cu şapte capete şi zece coarne, iar pe capetele sale şapte diademe; iar coada sa trăgea o treime din stele cerului şi el le-a azvîrlit pe pămînt. Şi balaurul stătea fără întrerupere înaintea femeii care era gata să nască, pentru a-i devora copilul cînd va naşte. Şi ea a născut un fiu, un băiat [a adus pe lume un copil de sex bărbătesc, Authorized Version], care trebuie să păstorească toate naţiunile cu un sceptru de fier. Şi copilul ei a fost luat la Dumnezeu şi la tronul său . . . Şi balaurul s-a înfuriat pe femeie şi s-a dus să poarte război cu cei rămaşi din sămînţa ei [cu cei] care respectă poruncile lui Dumnezeu şi au lucrarea de depunere a mărturiei pentru Isus.“

16. Cu cine, respectiv cu ce, trebuie să identificăm femeia — „semn“ şi pe „fiul ei, un băiat“?

¹⁶ Deoarece nici o femeie de pe pămînt nu are sub picioare luna şi nici nu poartă o împletitură circulară de douăsprezece stele, asemenea unei coroane, femeia descrisă mai sus prin acest „semn“ trebuie să fie simbolică. Deoarece copilul a fost acceptat şi recunoscut de Dumnezeu, desigur că Dumnezeu este acela care a lăsat-o însărcinată. Aşadar ea este, ca să ne exprimăm astfel, căsătorită cu el. Ţinînd seamă de toate aceste lucruri, femeia-„semn“ din cer trebuie să reprezinte organizaţia creaturilor spirituale cereşti a lui Dumnezeu, asemănătoare unei soţii, din care unicul său Fiu născut, Isus Cristos, este cel mai important. Copilul femeii, un băiat, trebuie, în mod asemănător, să fie un simbol, şi anume al regatului lui Dumnezeu, întrucît copilul de sex bărbătesc a fost luat şi dus la tronul lui Dumnezeu. Dar pentru ca regatul să nu fie considerat doar o abstracţiune, un lucru teoretic, trebuie să existe o persoană reală care să servească drept conducător regal. Această persoană reală trebuie să fie acela cu care Iehova Dumnezeu a încheiat o convenţie pentru regat.

17. Deci, cum a devenit unicul Fiu născut al lui Dumnezeu cel în drept să ocupe tronul alături de Tatăl său?

¹⁷ Da, acesta era unicul său Fiu născut, Isus Cristos, care prin naşterea sa miraculoasă în Betleem şi din linia regelui David din Israel, a devenit moştenitorul natural al Regatului (Isaia 9:6, 7; Luca 22:29, 30; Matei 1:17–25). Pe bună dreptate, atunci, în legătură cu „femeia“ cerească a fost subliniat faptul că fiul ei a fost un „băiat,“ întrucît funcţia de rege era rezervată unui descendent de sex bărbătesc din linia regală a lui David.

18. Cum se armonizează împrejurările care însoţesc „naşterea“ acelui copil simbolic de sex bărbătesc cu evenimentele relatate în Isaia 66:7, 8, aşa cum sînt prezentate de American Standard Version?

¹⁸ Toate acele împrejurări care au însoţit naşterea unui „fiu,“ un „băiat,“ de către „femeia“ cerească, diferă de cele relatate în profeţia lui Isaia, în special în ceea ce priveşte cauza sarcinii, durerile şi chinurile naşterii. Aşadar, avem motive serioase de a trage concluzia că pruncul de sex bărbătesc din Isaia 66:7 se referă la o situaţie diferită din punct de vedere profetic faţă de situaţia la care se referă „fiul, un băiat,“ din Apocalipsul 12:5. Evident, „copilul de sex bărbătesc“ se referă la „naţiunea“ adusă în existenţă în „ţara“ din profeţia lui Isaia. Mai mult chiar, în cazul israeliţilor regalitatea sau conducerea nu reprezenta factorul predominant în reaşezarea lor la Ierusalim în 537 î.e.n. Nici un rege din linia lui David nu a mai fost întronat în Iudeea, deoarece aceasta, fiind o provincie persană, se afla sub conducerea regelui Cirus, care decretase reconstruirea templului şi restaurarea în Ierusalim a adevăratei închinări. Şi totuşi restabilirea a venit deodată, pe neaşteptate. American Standard Version redă Isaia 66:7, 8 astfel: „Înainte de a începe durerile naşterii ea a născut; înainte de a simţi chinurile, ea a dat naştere unui fiu de sex bărbătesc. Cine a auzit aşa ceva? Cine a văzut asemenea lucruri? Se va naşte o ţară într-o zi? Va fi adusă pe lume o naţiune dintr-o dată? Căci de îndată ce Sionul a simţit durerile naşterii şi-a născut fiii.“

19. a) Cui i s-a părut ca naşterea naţiunii Israel de după exil fusese grăbită? Din ce motiv? b) De ce erau o generaţie cu totul nouă cei care au început să locuiască în ţara strămoşilor lor? În ce sens era aceasta o ţară nou-născută?

¹⁹ Conform profeţiei, naşterea naţiunii Israel după captivitatea din Babilon a fost, ca să ne exprimăm astfel, grăbită. Ea a venit cu o neaşteptată rapiditate pentru lumea antică, în anul 537 î.e.n. Lumea păgînă nu se aştepta niciodată ca Israelul — naţiune moartă de multă vreme — să fie înviat în ţara pe care Dumnezeu i-a dat-o în stăpînire. La acea dată păşea în existenţă un Sion nou care a dat naştere unei naţiuni noi. Ne reamintim că israeliţii au fost deportaţi în Babilon în momente diferite, iar relatarea biblică ne arată că în prima captivitate, în 617 î.e.n., au fost deportaţi 10 000. Mai tîrziu au fost deportate alte cîteva sute (II Regii 24:14; Ieremia 52:28–30. În ciuda acestui fapt, cei care au fost eliberaţi din ţara păgînă în 537 î.e.n. şi care au început să locuiască în ţara părinţilor lor, au fost în număr de 42 360 de bărbaţi, în afară de mulţi sclavi şi cîntăreţi profesionişti. Printre israeliţii întorşi se aflau şi bărbaţi în vîrstă, care văzuseră templul pe care regele Solomon îl construise la Ierusalim (Ezra 2:64, 65; 3:12). Astfel cei care au început să locuiască în ţară cu scopul de a construi un nou templu constituiau în majoritate o generaţie cu totul nouă. Un nou Sion s-a ridicat într-o ţară nou-născută. Sionul a devenit mama unei naţiuni noi, de după exil, şi a ocupat noua provincie persană Iudeea.

20. Cum s-a desfăşurat paralela modernă a acestor lucruri, în cazul Studenţilor Internaţionali ai Bibliei, în timpul primului an postbelic 1919?

²⁰ Există oare un echivalent modern al „naşterii“ israeliţilor restabiliţi ca „naţiune“ în 537 î.e.n.? Da, deoarece în anul următor primului război mondial din 1914–1918 s-a născut „o naţiune“ spirituală sub Mai Marele Cirus, regele întronat Isus Cristos. Cum aşa? În timpul războiului sediul central al Societăţii Watch Tower Bible and Tract Society, agenţia de presă a Studenţilor Internaţionali ai Bibliei, a fost deposedată de bunurile ei din Brooklyn, New York, fiind nevoită să se mute în unul din cartierele mai mici din Pittsburgh, Pennsylvania. Ultimele exemplare de literatură au fost interzise în Canada şi S.U.A., iar preşedintele Societăţii împreună cu secretarul-casier şi alţi şase membri din personalul de lucrători de la sediul central au fost condamnaţi la închisoare pe termen lung. Intenţia duşmanilor, în spatele acestor măsuri, era asemănătoare celei exprimate în Psalmul 83:4: „Să-i ştergem din existenţă ca naţiune, pentru ca nimeni să nu-şi mai aducă aminte de numele lui Israel.“ Dar în primăvara anului 1919, spre marea surprindere a creştinătăţii, a sosit eliberarea! În acelaşi an, persecutaţii Studenţi Internaţionali ai Bibliei şi-au ţinut primul lor congres postbelic la Cedar Point, Ohio. Participanţilor la congres li s-a adus la cunoştinţă publicarea unei noi reviste, şi anume Epoca de Aur (actualul Treziţi-vă!) cu apariţie paralelă cu a revistei Turnul de veghere.

21. Aşadar, ce a venit în existenţă (adică s-a născut) la cinci ani după încheierea „timpurilor naţiunilor“? În ce calitate urmau să servească membrii ei? În ce sens a fost aşezată ea într-o „ţară“ nou născută?

²¹ Astfel, la cinci ani după încheierea „timpurilor păgînilor“ în 1914 şi întemeierea regatului lui Dumnezeu în mîinile Mai Marelui Cirus, Isus Cristos, a venit în existenţă „o naţiune nouă,“ o „naţiune“ spirituală. Membrii acestei „naţiuni“ noi urmau să servească drept ambasadori ai regatului lui Dumnezeu născut în cer şi ca martori care-i poartă numele. Acum cînd timpurile naţiunilor au încetat să mai calce în picioare organizaţia să vizibilă, el a aşezat „naţiunea“ în „ţara“ ei de drept, în domeniul pămîntesc al activităţii ei, în „ţara“ sa simbolică. — Luca 21:24, A.V.

22. Deci, ce întrebări a pus Iehova cu privire la capacitatea sa de a deveni tatăl „naţiunii“? Drept răspuns, cum a acţionat el faţă de modelul antic şi faţă de echivalentul său modern?

²² Iehova, Dumnezeul cel Atotputernic, a fost răspunzător de această naştere remarcabilă şi a hotărît ca ea să nu fie împiedicată de nimic. În Isaia 66:9 el a spus: „‘În ceea ce mă priveşte, voi face oare o rupere [în amniosb sau în sacul amniotic] şi nu voi cauza naşterea?’ spune Iehova. ‘Sau provoc o naştere şi de fapt provoc apoi o închidere [a uterului]?’, a spus Dumnezeul tău.“ Prima sa replică la aceste întrebări provocatoare a fost eliberarea poporului său din Babilon în 537 î.e.n., făcînd apoi ca Ierusalimul să fie reconstruit şi umplut cu locuitori iudei în calitate de copii ai săi. Răspunsul echivalent, din epoca modernă, al lui Dumnezeu la propriile sale întrebări s-a concretizat prin aceea că el a făcut ca Ierusalimul prefigurat prin cel antic, organizaţia sa cerească, să devină fecund, dînd naştere pe pămînt unei „naţiuni“ spirituale. Aceasta a avut loc sub îndrumarea Mai Marelui Cirus, noul Rege întronat în cer. Naşterea a avut loc în anul postbelic 1919 şi a produs un popor, — „fiii“ Sionului, care au fost devotaţi în exclusivitate intereselor regatului întemeiat şi care şi-au păstrat cu stricteţe neutralitatea faţă de guvernele politice ale acestei lumi. Dumnezeul cel Atotputernic nu a permis ca vreun lucru oarecare să împiedice realizarea completă a scopului său din 1914 încoace pînă astăzi!

După acest studiu din Isaia 66:5–8, ai putea răspunde la următoarele întrebări?

Versetul 5: Cum urăsc şi exclud „fraţi“ pe adevăraţii închinători? Cum sînt demascaţi aceşti „fraţi“?

Versetul 6: În ce sens s-a auzit „un vuiet răsunător din oraş“ în timpurile antice? Dar astăzi?

Versetul 7: Cine este „copilul de sex bărbătesc,“ născut de o „femeie“ fără durerile naşterii? Este el identic cu fiul de sex bărbătesc din Apocalipsul 12:5?

Versetul 8: În ce sens a fost născută o „naţiune“ şi o „ţară“ dintr-o dată şi „pe neaşteptate“ în 537 î.e.n.?

[Note de subsol]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 17]

Regatul, asemenea unui prunc nou-născut, a fost adus în existenţă de către „femeia“ lui Dumnezeu în 1914.

În 1919 Israelul spiritual s-a născut dintr-odată în „ţara“ lui