Isus îi condamnă pe împotrivitorii săi

Împotrivitorii lui Isus nu au reuşit să-l discrediteze sau să-l prindă în capcană şi să-l predea romanilor (Luca 20:20). În timp ce se află încă la templu în ziua de 11 nisan, Isus răstoarnă situaţia în defavoarea lor şi îşi dezvăluie adevărata identitate. Acum el pune întrebările. „Ce credeţi despre Cristos? Al cui fiu este?”, îi întreabă Isus (Matei 22:42). Este bine cunoscut că Cristosul, sau Mesia, trebuie să vină pe linia genealogică a lui David. Acesta este răspunsul pe care îl dau ei (Matei 9:27; 12:23; Ioan 7:42).

Isus întreabă: „Atunci cum se face că David, prin inspiraţie, îl numeşte «Domn», când spune: «Iehova i-a zis Domnului meu: „Stai la dreapta mea până îi voi pune pe duşmanii tăi sub picioarele tale”»? Dacă David îl numeşte «Domn», cum este el fiul lui?” (Matei 22:43-45).

Fariseii nu răspund nimic, întrucât aşteaptă un descendent uman al lui David care să-i elibereze de sub stăpânirea romană. Dar, bazându-se pe cuvintele lui David din Psalmul 110:1, 2, Isus arată că Mesia este mai mult decât un conducător uman. El este Domnul lui David şi, după ce se va aşeza la dreapta lui Dumnezeu, îşi va exercita autoritatea. Răspunsul lui Isus îi lasă fără replică pe împotrivitorii săi.

Discipolii, precum şi alţii au auzit această conversaţie. Acum, Isus li se adresează lor, avertizându-i cu privire la scribi şi la farisei. Aceştia „s-au aşezat pe scaunul lui Moise” pentru a-i învăţa pe oameni Legea lui Dumnezeu. Isus îşi îndeamnă ascultătorii: „Tot ce vă spun ei faceţi şi respectaţi, dar nu faceţi după faptele lor, căci ei zic, dar nu fac” (Matei 23:2, 3).

Apoi Isus dă exemple care scot în evidenţă ipocrizia lor. El spune: „[Ei] îşi măresc filacteriile”. Unii evrei purtau pe frunte sau pe braţ filacterii, sau casete relativ mici, care conţineau pasaje scurte din Lege. Fariseii îşi măresc casetele pentru a lăsa impresia că respectă cu mult zel Legea. De asemenea, ei „îşi lungesc franjurii veşmintelor”. Israeliţii trebuie să-şi facă franjuri la veşminte, dar fariseii ţin ca franjurii lor să fie vizibil mai lungi decât ai celorlalţi israeliţi (Numerele 15:38-40). Ei fac toate acestea „ca să fie văzuţi de oameni” (Matei 23:5).

Chiar şi discipolii lui Isus şi-ar putea dori să fie persoane importante în societate. De aceea, el îi sfătuieşte: „Să nu vă numiţi Rabi, fiindcă unul singur este învăţătorul vostru, în timp ce voi toţi sunteţi fraţi. Mai mult decât atât, să nu numiţi tată al vostru pe nimeni pe pământ, căci unul singur este Tatăl vostru, Cel ceresc. Şi să nu vă numiţi «conducători», pentru că unul singur este Conducătorul vostru, Cristosul”. Atunci cum ar trebui discipolii să se considere şi cum ar trebui să se comporte? Isus le spune: „Cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru. Cine se înalţă va fi umilit şi cine se umileşte va fi înălţat” (Matei 23:8-12).

În continuare, Isus arată că este vai de scribii şi de fariseii ipocriţi din mai multe motive: „Vai de voi, scribi şi farisei, ipocriţilor! Pentru că voi închideţi regatul cerurilor înaintea oamenilor. Nici voi nu intraţi şi nici pe cei ce se îndreaptă într-acolo nu-i lăsaţi să intre” (Matei 23:13).

Isus îi condamnă pe farisei pentru că nu respectă ceea ce contează mai mult pentru Iehova, aşa cum arată diferenţele arbitrare pe care le fac. De exemplu, ei spun: „Dacă cineva jură pe templu, nu este nimic, dar, dacă cineva jură pe aurul templului, este obligat să-şi ţină jurământul”. Ei se dovedesc astfel orbi din punct de vedere moral, deoarece consideră mai important aurul de la templu decât valoarea spirituală a locului în care i se aduce închinare lui Iehova. În plus, ei neglijează „lucrurile mai importante ale Legii: dreptatea, îndurarea şi fidelitatea” (Matei 23:16, 23; Luca 11:42).

Isus îi numeşte pe farisei ‘călăuze oarbe, care strecoară ţânţarul, dar înghit cămila’ (Matei 23:24). Ei strecoară ţânţarul din vin deoarece, potrivit Legii, acesta este o insectă necurată. Însă faptul de a neglija lucrurile mai importante ale Legii poate fi comparat cu a înghiţi o cămilă, tot un animal necurat, doar că mult mai mare (Leviticul 11:4, 21-24).