Cît de real este Dumnezeu pentru tine?

CÎND un rabin american l-a întrebat odată pe Einstein „Crezi în Dumnezeu?” el a răspuns: „Cred în Dumnezeul lui Spinoza, care se descoperă în armonia ordonată a ceea ce există.”

Dar ce concepţie despre Dumnezeu avea acel filozof olandez din secolul al XVII-lea? Pe scurt, ea era următoarea: „orice există este o parte din Dumnezeu şi Dumnezeu este în orice există.” Spinoza gîndea că „în Dumnezeu, noi — practic — trăim, ne mişcăm şi avem viaţa.” Dar cît de adevărat era un astfel de Dumnezeu pentru Spinoza şi Einstein?

În cel mai bun caz, pentru Spinoza şi Einstein el nu era decît un dumnezeu panteist. Un dumnezeu panteist? Da, deoarece termenul „panteism” provine din două rădăcini care înseamnă „toate” şi „dumnezeu,” fiind astfel definit ca „o doctrină care îl echivalează pe Dumnezeu cu forţele şi legile universului.”

Nu încape îndoială în privinţa aceasta: Universul, „cartea naturii,” ne descoperă într-adevăr mult despre Dumnezeu. Dar pentru ca Dumnezeu să fie într-adevăr real pentru noi, avem nevoie de mult mai multe cunoştinţe despre el decît ceea ce se poate vedea în univers. Avem nevoie într-adevăr de revelaţia sa divină. După cum citim: „Cum poate avea cineva credinţă în Dumnezeu fără să fi auzit întîi de el?” (Rom. 10:14). Plin de iubire, înţelepciune şi cu dreptate, Dumnezeu ne-a dat o astfel de revelaţie, — Cuvîntul său, Sfînta Biblie. Din ea aflăm nu numai că el este grandioasa Primă Cauză, ci şi că el are calităţi: că el are putere şi înţelepciune nelimitate, că este pe deplin drept din punct de vedere moral şi că el este personificarea iubirii. De asemenea din Cuvîntul său aflăm despre scopurile sale. — Gen. 18:14; Deut. 32:4; Is. 45:23, 24; Rom. 11:33–35; 1 Ioan 4:8.

Are el un corp?

De fapt, învăţînd pe alţii că Dumnezeu este omniprezent, creştinătatea a încurcat lucrurile şi l-a făcut pe Dumnezeu şi mai dificil de înţeles ca realitate pentru închinătorii lui. Cum ar putea fi Dumnezeu prezent peste tot în acelaşi timp? Dumnezeu este o Persoană spirituală ceea ce înseamnă că el nu are un corp material ci unul spiritual. Un spirit are corp? Are, deoarece citim: „Dacă există un corp fizic există şi unul spiritual” (1 Cor. 15:44; Ioan 4:24). Deoarece Dumnezeu este un individ, o Persoană cu un corp spiritual, el are un loc unde locuieşte, astfel că el nu poate fi în nici un alt loc în acelaşi timp. În acest sens citim la 1 Regi 8:43 că cerurile sînt „locul stabilit ca locuinţă” a lui Dumnezeu. De asemenea la Evrei 9:24 ni se spune că „Cristos a intrat [. . .] chiar în cer, pentru a apărea acum înaintea persoanei lui Dumnezeu, pentru noi.”

Pe lîngă aceasta, discipolul Ştefan şi apostolul Ioan au avut viziuni ale cerului în care i-au văzut atît pe Dumnezeu cît şi pe Isus Cristos. Deci Iehova Dumnezeu, cu siguranţă, ste o persoană, un individ, în aceeaşi măsură în care este şi Isus Cristos (Fapte 7:56; Apoc. 5:1, 9). Acei creştini care au speranţa de a trăi în final cer sînt asiguraţi că îl vor vedea pe Dumnezeu şi, de asemenea, vor fi ca el, arătîndu-se astfel că Iehova Dumnezeu este într-adevăr o persoană care are corp, precum şi o anumită localizare. — 1 Ioan 3:2.

S-ar putea ca unii să fi fost derutaţi de faptul că Dumnezeu vede orice şi că puterea lui se simţi oriunde (2 Cron. 16:9). Am putea ilustra aceste situaţii dacă l-am asemăna pe Dumnezeu cu o uzină de energie electrică. Ea este localizată pe o anumită stradă dintr-un oraş. Dar electricitatea pe care o produce ea este distribuită în tot oraşul, sub formă de lumină şi energie. La fel stau lucrurile şi cu Iehova Dumnezeu. El are un loc stabilit în cele mai înalte ceruri, dar forţa sa activă, spiritul său sfînt, furnizează iluminare iar forţa lui se poate simţi oriunde în întregul univers.

Cînd Biblia avertizează de repetate ori că închinătorii lui Dumnezeu nu trebuie să se gîndească să-şi facă vreun chip al lui Dumnezeu şi nici să se închine înaintea lui sau să îl idolatrizeze, ea foloseşte elemente antropomorfice, adică îi atribuie lui Dumnezeu caracteristici umane. Astfel Biblia vorbeşte despre faţa, ochii şi urechile, nările şi gura, braţele şi picioarele lui Dumnezeu (Deut. 4:15–20; Ps. 27:8; 1 Pet. 3:12; Ps. 18:15; Is. 1:20; Deut. 33:27; Is. 41:2). De sigur că un asemenea limbaj descriptiv nu vrea să spună că trupul său spiritual are acelaşi fel de membre pe care le au corpurile umane. Dar prin aceste formulări sîntem ajutaţi într-o oarecare măsură ca Iehova Dumnezeu că devină mai real pentru noi.

Da, Cuvîntul lui Dumnezeu arată că Dumnezeu este o personalitate distinctă, că el are sentimente, că el poate fi mulţumit sau supărat, că el poate rîde, că poate fi indignat, că este îndurător şi tandru în afecţiunea sa. El se interesează de fiecare membru al speciei umane. De fapt, el a iubit lumea oamenilor atît de mult încît l-a trimis pe pămînt pe unicul său Fiu născut, pentru ca oricine exercită credinţă în el să poată cîştiga viaţa eternă. — Ps. 2:4, 12; Ioan 3:16; Evr. 10:38; Iac. 5:11; 1 Pet. 5:7

De ce să ne temem de el?

Dacă Dumnezeu este într-adevăr o realitate pentru noi, atunci chiar calităţile lui ne vor face să ne fie teamă să-i displăcem. Biblia spune că „teama de Iehova este începutul înţelepciunii” (Ps. 111:10; Prov. 8:13). Înseamnă aceasta a avea doar o teamă respectuoasă de Iehova? Oare înseamnă mai mult decît un simplu respect firesc faţă de Dumnezeu? Putem avea o teamă respectuoasă faţă de cei ce sînt numiţi în poziţii de răspundere de către divinitate, precum putem avea un respect firesc pentru toate persoanele cinstite. Dar a avea teamă de Iehova înseamnă cu mult mai mult decît atît. Apostolul Pavel scrie: „Să continuăm să avem bunătate nemeritată prin care putem să-i aducem lui Dumnezeu, cu teamă sfîntă şi cu veneraţie, un serviciu sacru care să fie primit favorabil. Căci Dumnezeul nostru este un foc mistuitor.” Acest fapt ar trebui cu siguranţă să ne facă atenţi ca nu cumva să ne atragem displăcerea lui Dumnezeu căci a acţiona în felul acesta înseamnă a ne afla în pericol de a fi mistuiţi de el! — Evr. 12:28, 29.

Am putea ilustra teama de Dumnezeu astfel: Un tînăr fiu are motive să se teamă să-l supere pe tatăl său. De ce? Deoarece tatăl său este ceva foarte real pentru el. El îl poate vedea pe tatăl său, îi poate auzi glasul şi ştie că tatăl său este mai puternic decît el. Mai mult decît atît, tatăl satisface, din iubire, toate nevoile materiale ale fiului — hrană, îmbrăcăminte şi adăpost, îngrijindu-se totodată şi de necesităţile lui de recreare ca şi de cele intelectuale şi spirituale. Deci fiul are motive practice precum şi obligaţia morală de a–şi asculta tatăl şi de a fi preocupat să nu-i displacă. Fiul înţelept va avea grijă să nu–şi atragă displăcerea tatălui, iar în măsura în care el apreciază deplin tot ceea ce face tatăl pentru el, în aceeaşi măsură va vrea cu adevărat să-i fie plăcut tatălui său.

Ei bine, tot aşa trebuie să fie şi cu toţi cei care i se adresează lui Dumnezeu prin cuvintele: „Tatăl nostru din ceruri” (Mat. 6:9). Toate lucrurile bune vin de la el (Iac. 1:17). Că Dumnezeu reprezintă într-adevăr ceva real pentru noi şi că faptul acesta va sădi în noi o temă firească de a nu-l supăra, se poate vedea dintr-un incident petrecut în viaţă lui Iosif, fiul patriarhului Iacob. În timp ce Iosif slujea în casa lui Potifar, un demnitar egiptean de la curtea faraonului, soţia lui Potifar a încercat să-l seducă pe tînărul şi chipeşul Iosif. Cum a putut el rezista acestei mari ispite? Datorită faptului că Dumnezeu era o realitate pentru el, aşa cum arată cuvintele pe care i le spune el femeii: „Cum aş putea săvîrşi această mare răutate şi pur şi simplu să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?” Nu încape nici o îndoială în această privinţă: Dumnezeu era pentru Iosif ceva foarte real. Faptul că Dumnezeu reprezintă şi pentru noi o realitate absolută ne va ajuta să rezistăm cu succes ispitelor. — Gen. 39:9.

Să revenim la ilustraţia noastră: Să presupunem că treburile tatălui l-ar răpi pentru lungi perioade de timp de lîngă familia sa şi, fără îndoială, le va trimite scrisori, inclusiv fiului său. Fiul va citi cu nesaţ aceste scrisori care îl vor asigura de interesul continuu pe care i-l poartă tatăl. Totuşi, deoarece tatăl se află la mare depărtare, s-ar putea ivi la fiu o tendinţă de a deveni nepăsător faţă de preocuparea de a nu–şi atrage displăcerea tatălui său. Dar aceste scrisori îi vor reaminti în permanenţă de obligaţia faţă de tatăl său, nu-i aşa?

În cazul creştinilor de astăzi, s-ar putea spune într-un fel că Tatăl nostru este şi el foarte departe, în cerurile cerurilor. Dar credincios promisiunii făcute, el furnizează toate lucrurile de care avem nevoie şi el ne-a trimis scrisori sub forma celor 66 de cărti ale Bibliei. Dacă îl iubim cu adevărat pe Tatăl nostru din ceruri şi apreciem tot ceea ce a făcut el, ceea ce face şi va mai face pentru noi, vom pune mare preţ pe acele scrisori inspirate. Le vom cerceta atenţi deseori şi cu zel. Ba mai mult: n-ar trebui oare ca aceste scrisori inspirate să ne servească şi ca ajutor pentru a ne feri să ne comportăm greşit şi să facem lucruri care l-ar putea indigna pe Dumnezeu? Categoric că da!

Se poate observa că există mai multe feluri în care putem arăta cît de real este Dumnezeu pentru noi, de pildă vorbindu-i deseori în rugăciune sau relatînd altora despre minunatele lui calităţi. Astfel putem face ca Dumnezeu să devină într-adevăr real pentru alţii în timp ce el va deveni tot mai real pentru noi.