‘A purta de grijă propriei case’ — Cum se face faţă acestei sarcini în ţările în curs de dezvoltare

„DAR dacă cineva nu poartă de grijă de ai săi şi mai ales de cei din casa lui, a tăgăduit credinţa şi este mai rău decât un necredincios.“ Aşa a spus apostolul Pavel (1 Timotei 5:8). Deşi întreţinerea unei familii devine o sarcină din ce în ce mai dificilă în ţările bogate, în ţările în curs de dezvoltare ea este deseori o sarcină colosală.

De exemplu, în Africa, greutăţile economice sunt deseori regula, nu excepţia. Există puţine locuri de muncă şi, când acestea există, poate că atât soţul, cât şi soţia trebuie să lucreze pentru a asigura numai strictul necesar. Poate că soţul este nevoit să se deplaseze la mari distanţe pentru a găsi de lucru, lăsându-şi singuri partenerul şi copiii luni sau chiar ani de zile. Totodată, poate fi dificil să găseşti o locuinţă corespunzătoare. Multe familii africane sunt numeroase; locuinţele sunt, de multe ori, neîncăpătoare, fiind lipsite de confortul elementar. Deseori, condiţiile neigienice predomină.

În plus, obiceiurile locale, vechile tradiţii şi concepţii populare vin uneori în contradicţie cu spiritul Cuvântului lui Dumnezeu, Biblia. Să analizăm câteva păreri des întâlnite cu privire la căsătorie şi copii. Unii capi de familie cred că responsabilitatea lor este doar să plătească chiria şi taxele şcolare obligatorii. Soţiilor lor, iar uneori chiar copiilor mai mari, le revine sarcina de a se îngriji de lucruri elementare ca hrana şi îmbrăcămintea.

Apoi, unii soţi sunt de părere că „banii mei sunt ai mei, iar ai tăi sunt tot ai mei“. Această părere creează de multe ori resentimente în rândul soţiilor care au un venit. O femeie din Tanzania se plângea: „Banii sunt cheltuiţi pe băutură, nu pe noi sau pe copii. Noi împărţim munca sau facem cea mai mare parte din ea, dar el ia toţi banii, spunând că sunt ai lui — că el i-a câştigat“.

Cu toate acestea, creştinii pun Cuvântul lui Dumnezeu mai presus de tradiţia locală sau de concepţiile populare. Biblia oferă o îndrumare utilă cu privire la îngrijirea familiei. De exemplu, ea spune că „nu copiii sunt datori să agonisească pentru părinţii lor, ci părinţii pentru copiii lor“ (2 Corinteni 12:14). Prin urmare, bărbaţii temători de Dumnezeu care sunt în stare să muncească nu lasă, din lenevie, în grija soţiilor sau a copiilor lor mai mari sarcina de a furniza hrană şi îmbrăcăminte pentru familie; această responsabilitate îi revine în mod direct capului de familie. — 1 Corinteni 11:3.

Este adevărat, venitul unui soţ poate fi insuficient pentru a satisface toate necesităţile familiei lui. Dar dacă soţia are un serviciu şi câştigă bani, soţul creştin nu trebuie să aibă resentimente. Dimpotrivă, el o va trata ca pe o ‘însoţitoare’ respectată (Maleahi 2:14). Astfel, el nu va lua cu cruzime banii câştigaţi cu multă trudă de ea ca să-i risipească, fără pic de consideraţie faţă de sentimentele ei. Din contră, el şi soţia lui se vor ‘sfătui’ unul cu altul şi vor stabili cum să-şi folosească fondurile în cel mai bun mod spre binele întregii familii (Proverbele 13:10). Când este posibil, un soţ chiar îi lasă soţiei lui o anumită libertate de a administra banii, libertate de care se bucura şi ‘soţia capabilă’ din timpurile biblice (Proverbele 31:10, 11, 16, NW). Respectarea sfaturilor biblice în astfel de chestiuni promovează fericirea şi satisfacţia în familie.

Cum se face faţă problemelor şomajului

Să ne gândim la problema şomajului. Când există puţine locuri de muncă şi salariul este mic, mulţi capi de familie africani au căutat de lucru la mari distanţe de casă: în mine, în fabrici, la ferme şi pe plantaţii. Dacă un bărbat creştin ar fi în această situaţie, el ar putea ajunge uşor să se izoleze de colaboratorii în închinare şi să se expună unei asocieri foarte rele (Proverbele 18:1; 1 Corinteni 15:33). Deşi familia lui s-ar putea strădui să se descurce cât mai bine, probabil că ei ar suferi din cauza absenţei de acasă a unui tată care să ia iniţiativa pe plan spiritual sau care să acorde sprijin afectiv. Ironia soartei este că absenţa îndelungată poate duce chiar la ceea ce se presupunea că se evită: dificultăţile financiare.

O mamă spune: „Soţul meu s-a dus să sape în mine de aur. El îşi propusese să se întoarcă după o lună sau cel mult două. S-a întors doar după un an! Eu am rămas cu şase copii de care a trebuit să am grijă. Apoi am avut de plătit chiria. Întrucât sănătatea mea era cam şubredă, a trebuit să plătesc taxe de spitalizare. Aveam nevoie de haine şi trebuia să mâncăm în fiecare zi. Eu nu aveam un loc de muncă. A fost greu. Cea mai dificilă sarcină a fost îngrijirea de necesităţile spirituale ale copiilor: studiul familial, întrunirile şi lucrarea de predicare. Cu sprijinul lui Iehova am supravieţuit cumva“.

Chiar şi unele mame s-au simţit obligate să-şi părăsească familiile luni la rând ca să muncească. Unele îşi câştigă existenţa lucrând ca vânzătoare ambulante şi rareori sunt văzute pe acasă. Copiii mai mari sunt, astfel, obligaţi să-şi asume rolul de părinte şi să aibă grijă de mesele zilnice, de treburile gospodăreşti şi chiar de disciplinarea fraţilor lor mai mici. Participarea la activităţile spirituale are de suferit. Da, solicitarea la care este supusă familia poate fi enormă!

Bineînţeles, când condiţiile economice sunt foarte precare, poate că un părinte nu are altă posibilitate de a se îngriji de familie decât aceea de a căuta un loc de muncă la distanţă. În timpurile biblice, fiii lui Iacov au trebuit, evident, să-şi părăsească un timp familiile pentru a procura hrană din Egipt (Geneza 42:1–5). Aşadar, când astăzi se ivesc situaţii similare, capii de familie trebuie să pună în balanţă avantajele materiale pe care le-ar putea aduce efectuarea unei munci departe de casă şi prejudiciile spirituale şi afective ale unei separări de durată. Multe familii preferă să suporte greutăţi economice decât să se separe pentru o perioadă lungă de timp. Ele păstrează în minte cuvintele lui Pavel consemnate în 1 Timotei 6:8: „Dacă avem cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne acoperim, ne va fi de ajuns“. — Compară cu Proverbele 15:17.

Deseori există alternative la plecarea de acasă. Dând dovadă de iniţiativă şi ingeniozitate, unii au reuşit să inventeze ceva de lucru, prestând servicii utilea. (Compară cu Proverbele 31:24.) Sau poate că trebuie să accepte munci umile pe care alţii le consideră înjositoare (Efeseni 4:28). Apostolul Pavel însuşi ‘a lucrat din greu şi s-a obosit, a muncit noapte şi zi’, ca să nu fie o povară financiară pentru alţii (2 Tesaloniceni 3:8). Bărbaţii creştini de astăzi pot urma acest exemplu.

Problemele şcolarizării

O altă problemă se referă la şcolarizare. În unele zone izolate este ceva obişnuit ca părinţii să-şi trimită copiii departe de casă, să locuiască la rude perioade lungi de timp pentru a obţine o instruire şcolară corespunzătoare. Separaţi de părinţii lor, astfel de copii întâmpină deseori probleme în privinţa asistării la întruniri sau a participării la ministerul de teren. Privaţi de disciplinarea necesară, ei cad uşor pradă asocierilor rele. Ca urmare, mai mulţi au părăsit calea creştină de viaţă.

Instruirea laică are, fără îndoială, avantaje. Însă Biblia acordă mai multă importanţă instruirii spirituale, iar Dumnezeu le-a dat părinţilor responsabilitatea de a oferi această instruire (Deuteronomul 11:18, 19; Proverbele 3:13, 14). Dar faptul de a trimite un copil de acasă pentru lungi perioade de timp va submina, probabil, eforturile unui părinte de a-l creşte „în disciplina şi în învăţătura Domnului“b. — Efeseni 6:4.

Când posibilităţile de instruire pe plan local nu par a fi corespunzătoare, s-ar putea ca părinţii să nu aibă de ales decât să facă tot ce pot ca să-şi înveţe ei înşişi copiii îndeletnicirile elementare. Şi ‘Marele nostru Instructor’, Iehova, le dă ajutor (Isaia 30:20, NW). Congregaţiile locale ale Martorilor lui Iehova oferă mai multe posibilităţi de instruire. În multe congregaţii se ţin cursuri de alfabetizare. Totodată, Şcoala de Minister Teocratic este o măsură utilă pentru îmbunătăţirea capacităţii unui copil de a citi şi a vorbi coerent.

O concepţie echilibrată despre naşterea de copii

Întreţinerea copiilor poate fi deosebit de dificilă când aceştia sunt mulţi la număr. Părinţii africani spun deseori că ei iubesc copiii; prin urmare, fac cât pot de mulţi! Deşi copiii sunt consideraţi o resursă economică, mulţi părinţi nu se pot îngriji în mod corespunzător de ei când aceştia sunt mulţi.

Bineînţeles, Biblia spune că „copiii sunt o moştenire de la DOMNUL“ (Psalmul 127:3). Să remarcăm totuşi că aceste cuvinte au fost consemnate într-o perioadă în care în Israel erau condiţii prielnice. Mai târziu, perioadele de foamete cruntă şi de război au făcut ca apariţia copiilor să fie o năpastă (Plângerile 2:11, 20; 4:10). Având în vedere situaţia dificilă care predomină în multe ţări în curs de dezvoltare, creştinii cu simţul răspunderii trebuie să se gândească bine la numărul de copii pe care efectiv pot să-i hrănească, să-i îmbrace, să-i cazeze şi să-i instruiască. Calculând preţul, multe cupluri se hotărăsc să nu urmeze tradiţia, limitând astfel numărul copiilor lorc. — Compară cu Luca 14:28.

Evident, acestea sunt „timpuri critice, cărora cu greu li se . . . face faţă“ (2 Timotei 3:1–5, NW). Pe măsură ce acest sistem de lucruri se apropie cu repeziciune de sfârşitul lui inevitabil, presiunile exercitate asupra familiilor din ţările în curs de dezvoltare vor creşte în mod sigur. Însă, urmând îndeaproape principiile din Cuvântul lui Dumnezeu, capii de familie pot reuşi să se îngrijească atât de necesităţile fizice, cât şi de cele spirituale ale familiilor lor, întrucât Iehova le promite celor care îi slujesc cu loialitate: „Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi“ (Evrei 13:5). Da, chiar şi în ţările sărace, creştinii pot face faţă cu succes dificilei sarcini de a le purta de grijă familiilor lor!

[Note de subsol]