Iehova ne cunoaşte bine

IEHOVA ne cunoaşte într–adevăr bine, îndeosebi dacă sîntem slujitorii săi loiali. Prietenii apropiaţi, rudele şi chiar părinţii nu ne cunosc atît de bine ca el. Ba mai mult, Dumnezeu ne cunoaşte mai bine decît ne cunoaştem noi înşine.

Faptul că Iehova îi cunoaşte perfect pe slujitorii săi este bine descris în Psalmul 139. Ce spune David în acest Psalm? Şi ce efect trebuie să aibă asupra cuvintelor şi acţiunilor noastre faptul că Iehova ne cunoaşte?

Cît de multe lucruri cunoaşte Iehova!

Întrucît Dumnezeu este Creatorul nostru, trebuie să ne aşteptăm ca el să ne cunoască pe deplin (Fapte 17:24–28). Iată de ce David a putut spune: „O, Iehova, tu m–ai cercetat şi mă cunoşti“ (Psalm 139:1). Dumnezeu îl cunoştea bine pe David ca şi cum l–ar fi examinat temeinic. Bucuros că este cercetat în amănunţime de Iehova psalmistul s–a supus complet controlului şi îndrumării lui Dumnezeu. În mod asemănător, Martorii lui Iehova ’îşi rotesc calea pe Iehova, bazîndu–se pe el‘ plini de devoţiune, fiind siguri că el va face întotdeauna ce este drept (Psalm 37:5). Avem în inimă sentimentul siguranţei spirituale, deoarece căutăm să ne ghidăm după înţelepciunea divină şi ne supunem de bună voie îndrumării divine (Proverbe 3:19–26). Asemenea lui David putem găsi mîngîiere ştiind că Dumnezeu ne observă, ne înţelege problemele şi este întotdeauna gata să ne ajute.

„Tu însuţi ai ajuns să mă cunoşti, cînd mă aşez şi cînd mă scol“, a recunoscut psalmistul (Psalm 139:2a). Dumnezeu ştia totul despre activităţile lui David, de exemplu faptul că el se aşeza la sfîrşitul unei zile de muncă şi că se scula după o noapte de somn. Dacă sîntem Martori ai lui Iehova să fim siguri că Dumnezeu ne cunoaşte tot atît de bine şi pe noi.

David a declarat: „Tu mi–ai examinat de departe gîndul“ (Psalm 139:2b). Deşi Dumnezeu locuieşte în ceruri, atît de departe de domeniul pămîntesc, el ştia ce gîndea David (1 Regi 8:43). O asemenea perspicacitate nu ar trebui să ne surprindă, deoarece Iehova „vede ceea ce este inima“ (1 Samuel 16:7; Proverbe 21:2). Faptul că Dumnezeu ne analizează gîndurile trebuie să ne îndemne să ne gîndim la lucruri caste, virtuoase, demne de laudă. Şi cît este de potrivit să ne exprimăm cu regularitate gîndurile în rugăciuni sincere ca să ne bucurăm de îndrumarea divină şi de „pacea lui Dumnezeu“! — Filipeni 4:6–9.

Psalmistul a adăugat: „Călătoritul şi statul meu culcat, tu mi le–ai măsurat, şi ţi–au devenit familiare chiar toate căile mele“ (Psalm 139:3). Iehova măsura călătoriile lui David dintr–un loc într–altul şi momentele sale de odihnă cînd stătea culcat, în sensul că, scruta tot ce făcea psalmistul. Cel Preaînalt măsura toate faptele lui David pentru a determina natura exactă a comportamentului său. Dumnezeu cunoştea complet căile lui David, modul său de viaţă. Cînd Tatăl nostru ceresc ne examinează în mod asemănător, fie ca el să constate că–i slujim cu fidelitate menţinîndu–ne pe „făgaşul dreptăţii“ care duce la viaţă eternă. — Proverbe 12:28.

Întrucît nimic din ceea ce putea spune el n–ar fi putut rămîne ascuns de Dumnezeu, David a zis: „Căci nu există un singur cuvînt pe limba mea, şi iată, o, Iehova, tu îl cunoşti deja complet“ (Psalm 139:4). Dacă sîntem atît de abătuţi încît nu ştim ce să spunem în rugăciune, spiritul lui Iehova „intervine pentru noi, cu suspine neexprimate“ (Romani 8:26). Cînd vorbim cu alţii, Dumnezeu discerne cuvintele care ne stau pe vîrful limbii dar pe care nu le spunem, deoarece el cunoaşte adevăratele noastre sentimente. Şi dacă avem iubirea care izvorăşte dintr–o „credinţă fără ipocrizie“ nu vom încerca niciodată să–i înşelăm pe alţii prin „cuvinte dulci“. — 1 Timotei 1:5; Romani 16:17, 18.

David a adăugat: „Înapoi şi înainte tu m–ai asediat; şi îţi pui mîna peste mine“ (Psalm 139:5). De fapt, Iehova l–a împresurat pe David aşa cum este asediat un oraş în timp de război. Evident, psalmistul ştia că posibilităţile sale de acţiune într–o viaţă de om erau limitate. El ştia, de asemenea, că era imposibil să scape de sub ochiul vigilent al lui Dumnezeu şi de sub mîna, sau controlul său. Desigur, David nici nu a încercat să facă acest lucru, şi nici noi nu încercăm. Dar să ne comportăm întotdeauna fiind conştienţi că mîna lui Iehova este asupra noastră în calitate de Martori ai săi.

Faptul că Dumnezeu îl cunoştea pe David îl umplea pe acesta de teamă şi respect. Astfel, el a declarat: „O asemenea cunoaştere este prea minunată pentru mine. Ea este atît de înaltă că nu o pot atinge“ (Psalm 139:6). Cunoaşterea de care dispune Dumnezeu cu privire la fiecare dintre noi este atît de profundă încît noi nu o putem pătrunde, indiferent de experienţa sau instruirea noastră. Întrucît ea depăşeşte capacitatea noastră de înţelegere, putem fi siguri că Iehova ştie ce anume este cel mai bine pentru noi. Deci dacă ne rugăm pentru ceva şi răspunsul său este negativ, să ne supunem voinţei divine. Apostolul Ioan a scris: „Indiferent ce îi cerem în conformitate cu voinţa sa el ne ascultă.“ — 1 Ioan 5:14.

Nimic nu scapă spiritului lui Dumnezeu

Iehova nu numai că răspunde la rugăciunile slujitorilor săi loiali, dar spiritul său acţionează totodată asupra lor şi îi ajută să îndeplinească voinţa sa. De fapt, David a întrebat: „Unde mă pot duce de la spiritul tău şi unde pot fugi de faţa ta?“ (Psalm 139:7). Psalmistul ştia că nu putea fugi de spiritul lui Iehova, sau forţa sa activă, care poate pătrunde chiar şi în cele mai îndepărtate părţi ale universului. Şi nimeni nu poate fugi de faţa lui Iehova, adică nu poate scăpa observaţiei sale. Este adevărat că „Iona s–a ridicat şi a fugit la Tarsis, dinaintea lui Iehova“, dar profetul nu a putut să fugă nici de marele peşte pe care Dumnezeu l–a desemnat să–l înghită, nici de răspunderea faţă de acea însărcinare divină (Iona 1:3, 17; 2:10—3:4). Să ne bazăm deci pe spiritul lui Iehova care ne înlesneşte îndeplinirea misiunilor date de Dumnezeu. — Zaharia 4:6.

Întrucît David ştia că era imposibil să fugă de Dumnezeu, el a spus: „Dacă m–aş urca la cer, tu ai fi şi acolo; Şi dacă mi–aş aşterne culcuşul în Şeol, iată, tu ai fi acolo“ (Psalm 139:8). Pe vremea psalmistului ’urcarea la cer‘ însemna ascensiunea pe munţi înalţi ale căror piscuri sînt adeseori ascunse de nori. Şi totuşi, chiar dacă ne–am afla pe cel mai înalt pisc, nu am putea scăpa din raza de acţiune a spiritului lui Dumnezeu. În afară de aceasta, n–am putea scăpa observaţiei sale nici dacă am avea culcuşul în Şeol, ceea ce reprezintă părţile cele mai adînci ale pămîntului. — Compară cu Deuteronom 30:11–14; Amos 9:2, 3.

„Dacă aş lua aripile zorilor, ca să locuiesc în cea mai îndepărtată mare, şi acolo mîna ta m–ar conduce şi dreapta ta m–ar apuca“ (Psalm 139:9, 10). Ce se înţelege prin „aripile zorilor“? Aceste cuvinte descriu în mod poetic felul în care lumina zorilor se răspîndeşte repede, de la răsărit la apus de parcă ar avea aripi. Dar ce ar fi fost dacă David ar fi putut lua aripile zorilor şi ar fi ajuns pînă la cele mai îndepărtate mări sau insule din apus? El ar fi fost şi atunci supus mîinii, sau controlului şi îndrumării lui Dumnezeu. Prin intermediul spiritului Său, Iehova ar fi fost acolo pentru a–l îndruma plin de compasiune pe psalmist. — Psalm 51:11.

Întunericul nu constituie o problemă pentru Dumnezeu

Nici distanţa, nici întunericul nu pot scoate pe cineva din raza de acţiune a lui Dumnezeu. De aceea, David adaugă: „Şi dacă aş spune: «În mod sigur, însuşi întunericul mă va prinde în grabă!» Atunci noaptea ar lumina în jurul meu. Nici chiar întunericul însuşi nu s–ar dovedi prea întunecat pentru tine, ci însăşi noaptea ar străluci ca ziua; întunericul ar putea fi la fel de bine lumină“ (Psalm 139:11, 12). Cineva ar putea fi învăluit în întuneric total de parcă ar fi prins de acesta. Dar pentru Iehova el ar fi tot atît de vizibil ca şi cum ar sta în lumina strălucitoare a zilei. Nimeni nu poate ascunde de Dumnezeu vreun păcat comis în întuneric. — Isaia 29:15, 16.

Un loc ascuns nu este un obstacol în faţa privirilor Creatorului nostru. În această privinţă David a spus: „Fiindcă tu însuţi ai produs rinichii mei, tu m–ai ţinut adăpostit în pîntecele mamei mele. Te voi lăuda, deoarece sînt minunat făcut într–un mod care inspiră teamă. Lucrările tale sînt minunate, aşa cum sufletul meu este perfect conştient de aceasta. Oasele mele nu–ţi erau ascunse, cînd am fost făcut în secret, cînd am fost ţesut în părţile cele mai de jos ale pămîntului. Ochii tăi au văzut chiar embrionul meu, şi în cartea ta erau înscrise toate părţile sale, privitor la zilele cînd [părţile corpului] s–au format şi încă nu exista nici una [parte distinctă a corpului] dintre ele.“ — Psalm 139:13–16.

Iehova Dumnezeu, care ne cunoaşte cele mai profunde sentimente, a produs rinichii lui David. Aflîndu–se în adîncul corpului, rinichii se numără printre cele mai ascunse şi mai inaccesibile organe, dar Dumnezeu îi poate vedea. El poate vedea chiar înăuntrul pîntecelui unei mame. Mai mult, Iehova poate vedea în embrionul în curs de formare! Simplul fapt de a se gîndi la modul minunat în care a fost format în pîntece l–a determinat pe David să–l laude pe Făuritorul său. Psalmistul se referea, evident, la pîntecele matern ca fiind „părţile cele mai de jos ale pămîntului“. Aici, ascunse de vederea umană, dar vizibile pentru Dumnezeu, se ţes laolaltă oasele, tendoanele, muşchii, nervii şi vasele de sînge ale unui copil.

Înainte ca părţile corpului lui David să fi devenit distincte în pîntecele mamei sale, înfăţişarea sa îi era cunoscută lui Dumnezeu. De ce? Deoarece dezvoltarea embrionului urma un model specific, ca şi cum ar fi ascultat de instrucţiunile consemnate într–o carte. Cît de bine arată aceasta înţelepciunea şi capacitatea lui Iehova de a vedea chiar şi lucrurile ascunse! Lucrul acesta ar trebui să ne facă şi pe noi să apreciem faptul că Dumnezeu a creat specia umană şi este răspunzător de minunatul proces de reproducere care a avut drept rezultat existenţa noastră ca persoane individuale.

Cît de preţioase sînt gîndurile lui Dumnezeu!

Gîndindu–se la modul în care se dezvoltă un copil în pîntecele mamei, David s–a simţit îndemnat să mediteze la înţelepciunea lui Dumnezeu. Atunci psalmistul a exclamat: „Cît de preţioase sînt, aşadar, pentru mine gîndurile tale! O, Dumnezeule, cît de mare este suma lor!“ (Psalmul 139:17). David preţuia gîndurile lui Iehova Dumnezeu, şi ele sînt atît de numeroase încît el era impresionat de ’suma lor mare‘. Dacă gîndurile lui Dumnezeu sînt preţioase pentru noi, vom fi cercetători sîrguincioşi ai Scripturilor (1 Timotei 4:15, 16). Gîndurile lui consemnate în scris sînt ’utile pentru a instrui, pentru a mustra, pentru a îndrepta lucrurile, pentru a disciplina în dreptate, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie pe deplin competent, complet echipat pentru orice lucrare bună‘. — 2 Timotei 3:16, 17.

Referitor la gîndurile lui Iehova, David a spus: „Dacă aş încerca să le număr, ele sînt mai multe chiar decît firele de nisip. Eu m–am trezit, şi totuşi încă sînt cu tine“ (Psalm 139:18). Întrucît gîndurile lui Dumnezeu sînt mai numeroase chiar decît firele de nisip, dacă David ar fi început să le numere la revărsatul zorilor, el nu ar fi terminat la ora de culcare. Deşteptîndu–se dimineaţa, el ar fi fost tot cu Iehova, adică ar fi avut încă de numărat gîndurile lui Dumnezeu. De fapt, întrucît avem nevoie de îndrumările lui Iehova, ultimul gînd pe care–l avem în minte seara şi primul gînd al dimineţii poate fi o rugăciune în care medităm asupra gîndurilor şi scopurilor lui Dumnezeu. — Psalm 25:8–10.

Plata pentru cei răi

Întrucît Dumnezeu dă sfaturi înţelepte, ce simţea David faţă de cei care respingeau îndrumarea divină? Iată cum s–a rugat el: „O, dacă tu, o, Dumnezeule, l–ai ucide pe cel rău! Atunci chiar oamenii vinovaţi de sînge s–ar îndepărta în mod sigur de mine, cei care spun despre tine lucruri potrivit ideii lor; ei s–au servit de numele tău în mod nedemn — adversarii tăi“ (Psalm 139:19, 20). David nu a încercat să–i ucidă pe cei răi, ci s–a rugat ca ei să primească plata din mîna lui Iehova. Noi trebuie să avem aceeaşi atitudine. De exemplu, ne putem ruga pentru îndrăzneală ca să vorbim Cuvîntul lui Dumnezeu cînd duşmanii ne persecută (Fapte 4:18–31). Dar nu încercăm să–i suprimăm pe duşmanii noştri, fiindcă ştim că Iehova a spus: „Răzbunarea este a mea; Eu voi răsplăti.“ — Evrei 10:30; Deuteronom 32:35.

Dacă Dumnezeu i–ar fi ucis pe cei răi, aceşti oameni vinovaţi de sînge ar fi fost îndepărtaţi de David. Aceştia se făcuseră vinovaţi de a fi vărsat sînge, şi de a fi spus despre Iehova lucruri potrivit ideii lor, şi nu în armonie cu gîndurile lui. De altfel, şi–ar fi meritat moartea pentru că aduseseră ocară asupra numelui lui Dumnezeu servindu–se de el într–un mod nedemn, uzîndu–l, probabil, pentru a–şi promova planurile lor rele (Exod 20:7). Să nu ne facem niciodată vinovaţi de păcate asemănătoare!

Dat fiind faptul că cei răi se făceau vinovaţi de vărsare de sînge şi de profanarea numelui lui Dumnezeu, David a declarat: „Să nu–i urăsc eu pe aceia care te urăsc profund, o, Iehova, şi să nu–mi fie scîrbă de aceia care se revoltă împotriva ta? Îi urăsc cu o ură totală. Ei au devenit pentru mine adevăraţi duşmani“ (Psalm 139:21, 22). Lui David îi era scîrbă de aceşti oameni, deoarece ei îl urau profund pe Iehova şi se revoltau împotriva lui. Ei erau duşmanii psalmistului, deoarece el detesta răutatea, necredinţa şi răzvrătirea lor împotriva Celui Preaînalt.

Lăsaţi–vă scrutaţi de Dumnezeu

David nu voia să fie asemenea celor răi, dar ştia că el nu trebuie să manifeste duşmănie faţă de ei. De aceea, el s–a rugat astfel: „Cercetează–mă o, Dumnezeule, şi cunoaşte–mi inima. Examinează–mă şi cunoaşte–mi gîndurile neliniştitoare, şi vezi dacă există în mine vreo cale a durerii, şi condu–mă pe calea timpului indefinit“ (Psalm 139:23, 24). Asemenea psalmistului, ar trebui să dorim ca Dumnezeu să ne cerceteze inima şi să discearnă dacă avem motive greşite (1 Cronici 28:9). Ar trebui să–i cerem lui Iehova să ne examineze, să ne cunoască gîndurile neliniştitoare şi să vadă dacă există în noi vreo cale a durerii. Dacă sîntem neliniştiţi din cauza greşelilor noastre sau dacă există ceva dureros înăuntrul nostru sau ceva greşit în privinţa motivelor noastre, să ne rugăm cu umilinţă şi să ne supunem total îndrumării spiritului lui Dumnezeu şi sfaturilor din Cuvîntul său (Psalm 40:11–13). Dacă procedăm astfel, cel mai bun Prieten al nostru, Iehova, ne poate conduce pe cărarea timpului indefinit, ajutîndu–ne să urmăm o cale dreaptă care duce la viaţă eternă.

Aşadar, Psalmul 139 constituie o reală încurajare pentru noi. El arată că, întrucît nimic nu scapă observaţiei Tatălui nostru ceresc, el ne poate ajuta ori de cîte ori avem nevoie (Evrei 4:16). În plus, deoarece Iehova ne cunoaşte mai bine decît ne cunoaştem noi înşine, sîntem în siguranţă sub îngrijirea sa iubitoare (Deuteronom 33:27). Dacă îl rugăm în mod umil să ne scruteze şi să ne atenţioneze cu privire la slăbiciunile noastre, ne putem corecta cu ajutorul său. Faptul că Dumnezeu ne cunoaşte ar trebui, cu siguranţă, să influenţeze în bine viaţa noastră. Ar trebui să ne determine să fim susţinători fideli ai închinării adevărate şi să umblăm umili în faţa lui Iehova, care ne cunoaşte atît de bine!