Puncte importante din Biblie: Psalmii 107 la 150
Un Dumnezeu fericit, un popor fericit!
Fericirea este un obiectiv pe care majoritatea oamenilor nu-l ating niciodată. Totuşi, un mic grup de oameni se bucură de fericire. Care este secretul? Închinarea adevărată. Psalmii ne conving că Iehova este un Dumnezeu fericit şi, prin urmare, putem fi şi noi fericiţi dacă ne închinăm lui. Ca dovadă a acestui lucru, să parcurgem cartea a cincea a Psalmilor, respectiv Psalmii 107 la 150.
Iehova Eliberatorul
Citiţi Psalmii 107 la 119. Iudeii primesc răspuns la rugăciunea lor pentru eliberare din captivitatea babiloniană, iar „cei pretinşi de Iehova“ sărbătoresc reîntoarcerea prin cîntări (Psalm 107). Şi David cînd a fost eliberat pe timpul său ‘a executat melodii’ pentru Dumnezeu şi a anunţat bunătatea şi iubirea Sa (Psalmi 108, 109). Cu forţa căpătată de la Iehova, Domnul lui David, care este Isus Cristos, urma să-i subjuge pe duşmanii lui Dumnezeu (Psalm 110). Pe lîngă faptul că şi-a salvat poporul, Iehova îl binecuvîntează pe omul drept care se teme de El (Psalmi 111, 112). În urma eliberării lor din Babilon, iudeii cîntă Psalmii hallel sau cîntările de laudă la marile sărbători anuale (Psalmi 113—118). Psalmul 119 este cel mai lung şi 174 de versete din cele 176 pe care le conţine se referă la cuvîntul sau la legea lui Dumnezeu.
◆ 107:27 — Cum ‘s-a dovedit confuză înţelepciunea lor’?
Ca nişte marinari surprinşi de furia unei furtuni, iudeii nu au avut nici un folos de înţelepciunea lor în timpul captivităţii în Babilon; nici un mijloc omenesc de eliberare nu ar fi avut succes. Dar, întorcîndu-se la Iehova în mijlocul acestei situaţii furtunoase, ei au fost eliberaţi. El a făcut ca furtuna simbolică să se potolească şi i-a eliberat, ducîndu-i într-un „port“ care oferea siguranţă — în ţara lui Iuda. — Psalm 107:30.
◆ 110:3 — Ce înseamnă a avea „tineri ca picăturile de rouă“?
Roua este asociată cu ideea de binecuvîntare, productivitate şi abundenţă (Geneza 27:28). Picăturile de rouă sînt, de asemenea, delicate, înviorătoare, vitalizante şi abundente. În ziua forţei militare a Regelui mesianic supuşii săi se oferă repede şi cu bucurie în număr atît de mare încît pot fi asemănaţi cu picăturile de rouă. Asemenea picăturilor de rouă reconfortante, în întreaga organizaţie actuală a lui Iehova numeroşi tineri şi tinere îl slujesc pe Dumnezeu şi pe tovarăşii lor de închinare.
◆ 116:3 — Ce sînt „frînghiile morţii“?
Se părea că moartea l-a legat atît de strîns pe psalmist cu frînghii pe care nimic nu le poate rupe, încît scăparea era imposibilă. Frînghiile legate în jurul corpului produc mari dureri, sau chinuri, iar Septuaginta — în limba greacă — redă cuvîntul ebraic pentru „frînghii“ prin „chinuri“. Deci cînd Isus Cristos a murit, el se găsea în legăturile paralizante sau în chinurile morţii. De aceea, cînd Iehova l-a înviat pe Isus el ‘a dezlegat chinurile morţii’. — Fapte 2:24.
◆ 119:83 — În ce sens era psalmistul ca „un burduf“?
Aşteptînd ca Iehova să-i dea mîngîiere, psalmistul devenise ca un burduf care stă agăţat în cui atunci cînd nu este folosit. Datorită fumului care se răspîndeşte într-un cort sau într-o casă în care nu există coş, acest fel de burduf se înegrea treptat, se usca şi se zbîrcea. De fapt, acest lucru i s-a întîmplat psalmistului aflat în mîna persecutorilor (Versetul 84). Starea de strîmtorare în care se afla el se citea probabil pe expresia tristă a feţei sale brăzdate de riduri; de asemenea, poate că întregul său corp a suferit atît de mult încît, într-o măsură, s-a uscat. (Compară Psalmul 32:4.) Astfel, este posibil ca el să se fi simţit la fel de nefolositor ca un burduf zbîrcit pe care alţii îl lasă deoparte fiindcă nu mai poate păstra lichidele. Totuşi, el nu ‘uitase regulamentele lui Dumnezeu’.
◆ 119:119 — Cum îi face Dumnezeu pe cei răi să dispară ‘ca o zgură spumoasă’?
Zgura care se formează pe metalul topit sau în cuptoarele de topit este un deşeu, un lucru impur care trebuie aruncat. Astfel, meşterul rafinor separă metale asemenea aurului şi argintului de ‘zgura spumoasă’. În mod asemănător, Iehova consideră că cei răi sînt potriviţi numai pentru a fi aruncaţi la grămada de deşeuri şi a-i face să dispară, separîndu-i de cei valoroşi, adică de cei care se bucură de favoare din partea sa. — Compară Ezechiel 22:17–22.
Ce învăţăm de aici: Asemenea iudeilor din vechime, Martorii actuali ai lui Iehova aşteaptă eliberarea, de această dată prin furtuna Armaghedonului (Apocalips 16:14, 16). La timpul fixat de Dumnezeu actualul sistem de lucruri va fi distrus în acest mare război. Cei care nu se îndreaptă spre Iehova pentru a obţine salvarea vor fi total neputincioşi cînd vor fi luaţi de valurile acestei mari distrugeri. Dar supravieţuitorii îi vor ‘aduce mulţumiri lui Iehova pentru bunătatea sa iubitoare’. Aşadar, în aceste zile din urmă atît continuatorii unşi ai lui Isus cît şi membrii „marii mulţimi“ se pot încrede pe deplin în Iehova. — Psalm 107:31; Apocalips 7:9.
‘Cîntările suirilor’
Citiţi Psalmii 120 la 134. Aceşti 15 psalmi sînt numiţi cîntările ‘suirilor’. Bibliştii nu sînt de acord cu privire la sensul exact al cuvîntului „suiri“, dar este posibil ca aceşti psalmi să fi fost cîntaţi de israeliţi cînd se suiau la Ierusalim, oraşul situat pe un loc înalt, pentru a ţine acolo cele trei sărbători anuale. — Psalm 122:1.
◆ 120:4 — Ce erau aceste „săgeţi ascuţite“ şi „cărbuni aprinşi“?
O limbă care proferează calomnii poate fi la fel de distrugătoare ca o armă sau ca un foc (Proverbe 12:18; Iacob 3:6). Iehova veghează ca limba calomniatoare să fie redusă la tăcere ca de săgeţile unui războinic. Este interesant de remarcat că acel cărbune de lemn obţinut din tufe spinoase arde foarte tare, fapt care indică severitatea judecăţii divine asupra „limbii viclene“. — Psalm 120:2, 3.
◆ 131:2 — Cum devine sufletul ca un „copil abia înţărcat“?
Înainte de a fi înţărcat, copilaşul doreşte cu ardoare ca mama lui să-i potolească foamea. Şi, în braţele mamei lui, copilul înţărcat găseşte mulţumire, siguranţă şi mîngîiere. Dispus să trăiască în umilinţă, (versetul 1), psalmistul se simţea „alinat şi liniştit“ ca un copil înţărcat care se afla în braţele mamei lui. Cel care se încrede cu umilinţă în Iehova şi care face voia sa se află în siguranţă şi primeşte binecuvîntări bogate.
Ce învăţăm de aici: Deşi Iehova poate să-şi salveze slujitorii din nenorocire, el nu îi apără de orice vitregie. Pentru că, tocmai vitregia a fost aceea care i-a îndemnat pe psalmişti să intoneze aceste cîntări. Totuşi, Dumnezeu „nu va permite să fiţi tentaţi peste ceea ce puteţi suporta“, dar el „va pregăti calea de a ieşi din ea” (1 Corinteni 10:13). Într-adevăr, Iehova ne fereşte de ruinare spirituală. El poate dirija în aşa fel evenimentele încît să înlăture nenorocirea sau să ne fortifice ca să putem îndura încercarea. În acest scop, unitatea de care ne bucurăm în timpul întrunirilor creştine este binefăcătoare şi ne aduce multă alinare. — Psalm 133:1–3.
Dumnezeul demn de laudă
Citiţi Psalmii 135 la 145. În contrast cu idolii, ai căror făuritori devin asemenea lor, Iehova este Dumnezeul demn de laudă şi Cel care eliberează (Psalmi 135, 136). Slujitorii săi nu au uitat „cîntările Sionului“, nici chiar atunci cînd se găseau în Babilon (Psalm 137). ‘Regii îl vor lăuda pe Iehova’, spune David, plin de admiraţie cu privire la modul minunat în care el însuşi a fost creat (Psalmi 138, 139). El invocă ocrotirea lui Dumnezeu, preamărindu-i bunătatea, ştiind că numai printr-o bună relaţie cu Iehova se poate ajunge la fericire. — Psalmi 140 la 145.
◆ 138:2 — Cum şi-a mărit Dumnezeu cuvîntul mai presus de numele său?
Cînd Iehova face o declaraţie pe baza numelui său, ne aşteptăm ca ea să se realizeze în mod strălucit. Totuşi, el întrece speranţele noastre, făcînd ca lucrul respectiv să depăşească cu mult ceea ce aşteptăm noi. Astfel, Dumnezeu îşi măreşte „cuvîntul“, făcînd ca ceea ce se realizează să fie mai mare decît ceea ce sperăm noi.
◆ 139:9 — Ce semnifică expresia „aripile zorilor“?
Această expresie descrie lumina zorilor care se răspîndeşte cu rapiditate în cer, de la răsărit la apus, ca şi cum ar avea aripi. Dacă David ar putea „lua aripile zorilor“ şi ar ajunge în cea mai îndepărtată parte a apusului, el s-ar afla sub grija şi sub controlul lui Iehova. — Psalm 139:10; compară Amos 9:2, 3.
◆ 141:3 — De ce dorea David ‘o strajă la uşa buzelor lui’?
David ştia ce pagubă poate provoca limba şi că oamenii imperfecţi sînt tentaţi să vorbească nechibzuit, îndeosebi cînd sînt provocaţi. Moise era cel mai blînd om de pe pămînt şi totuşi a păcătuit cu limba în legătură cu apele de la Meriba (Numere 12:3; 20:9–13). Deci controlul asupra buzelor este necesar pentru a evita vorbele jignitoare şi a păstra o inimă bună. — Iacob 3:5–12.
◆ 142:7 — De ce credea David că sufletul lui era într-o „carceră“?
El se simţea singur cu problemele sale, de parcă era într-o carceră obscură şi periculoasă, neînţeles şi despărţit de toţi oamenii. Cînd trăim senzaţii similare şi credem că sîntem expuşi atacului din ‘dreapta’, putem apela plini de încredere la ajutorul lui Iehova. — Psalm 142:3–7.
Ce învăţăm de aici: În Psalmul 139, David şi-a exprimat încîntarea cu privire la capacitatea lui Dumnezeu de a-l ‘scruta’ şi a-l „cunoaşte“ pe el şi căile sale. În loc să caute scăpare, David voia să se supună într-o măsură şi mai mare îndrumării şi controlului lui Iehova. El ştia că Dumnezeu îl vedea în permanenţă. Lucrul acesta nu numai că îl reţine pe cineva să facă rău, dar îi aduce şi o linişte deplină. Faptul că Iehova vede acţiunile noastre, înţelege problemele noastre şi este întotdeauna gata să ne ajute, generează în noi un sentiment profund de siguranţă şi pace care este de importanţă capitală pentru fericirea noastră.
Lăudaţi-l pe Iah!
Citiţi Psalmii 146 la 150. Aceşti psalmi reiau tema care domină toată cartea psalmilor — „lăudaţi-l pe Iah!“ Fiecare dintre ei începe şi se termină cu aceste minunate cuvinte, totul atingînd punctul culminant în Psalmul 150 care cheamă întreaga creaţie să-l ‘laude pe Iah!’
◆ Psalm 146:3 — De ce să nu ne punem încrederea în conducătorii umani?
Conducătorii umani sînt muritori. Ei nu pot să se salveze pe ei înşişi, nici nu-i pot salva pe cei care se încred în ei. Astfel, încrederea în conducerea oamenilor este subminată de eventualitatea morţii lor. Dar „fericit este acela (. . .) a cărui speranţă este în Iehova, Dumnezeul său“ (Psalm 146:5, 6). Psalmistul a înţeles necesitatea unei îndrumări superioare celei pe care o pot da oamenii.
◆ 148:4 — Ce sînt ‘apele de deasupra cerurilor’?
Se pare că psalmistul se referea la norii purtători de apă care se află deasupra pămîntului şi care, periodic, se transformă în ploaie. Ploaia, la rîndul ei, se scurge înapoi în oceane. Acest ciclu este factorul esenţial pentru viaţă şi însăşi existenţa lui aduce laude Creatorului. Întrucît putem numi întinderea atmosferică dintre pămînt şi nori ceruri, psalmistul se referea la nori ca fiind ‘apele de deasupra cerurilor’.
Psalmii fac să iasă în evidenţă un adevăr nespus de clar: Pentru a fi cu adevărat fericiţi trebuie să fim în relaţii bune cu Iehova. Astfel, tot obiectivul poporului lui Dumnezeu şi scopul existenţei noastre poate fi rezumat în cuvintele care alcătuiesc chemarea de încheiere rostită de psalmist: „Tot ce respiră să-l laude pe Iah! Lăudaţi-l pe Iah!“ — Psalm 150:6.