Cum vom scăpa?

„Menţineţi-vă treji, făcînd tot timpul implorări, ca să reuşiţi să scăpaţi de toate aceste lucruri care sînt destinate să se întîmple şi să staţi în picioare în faţa Fiului omului.” — Luca 21:36.

 1. De ce exclamaţia: fugiţi! provoacă accelerarea bătăilor inimii? Prin ce exemplu am putea ilustra această idee?

FUGIŢI! Iată un cuvînt care provoacă accelerarea bătăilor inimii şi care nu se întrebuinţează decît în caz de pericol grav sau de urgenţă. De exemplu, se poate întîmpla să trebuiască să ne grăbim a părăsi Sala Regatului pentru a ne întoarce acasă după o întrunire creştină; dar nu vom spune că am fost obligaţi să fugim afară de cazul în care am fi observat deodată un nor de fum. Să luăm o altă ilustrare: Văzînd o clădire în flăcări noi ne grăbim într-acolo. Acolo zărim la o fereastră a unui etaj o femeie inspăimîntată cu copilul în braţe. Înălţimea este prea mare ca să poată sări, iar să dea drumul copilului ar fi prea periculos. Ce speranţă există? Fie aceea ca pompierii să ajungă la victime cu ajutorul unei scări obişnuite, fie să facă uz de scara specială de incendii.

 2. Care sînt factorii determinanţi într-o situaţie de urgenţă?

² De fapt, nu unul ci mai mulţi factori intervin în caz de pericol. Să-i enumerăm: 1) un loc sau o situaţie din care trebuie să fugim urgent; 2) necesitatea găsirii unui loc de refugiu pentru protecţie şi asigurare; 3) necesitatea de a urma instrucţiunile celui care vede situaţia noastră, dispune de un adăpost şi doreşte să ne ajute să-l găsim. O astfel de persoană este de cea mai mare importanţă pentru noi.

„CEL CARE SE ÎNGRIJEŞTE DE SCĂPARE”

 3. a) Ce ne aminteşte titlul Psalmului 18? b) Ce factori scoate în evidenţă Psalmul 18:1–6?

³ Iehova Dumnezeu este Cel care se îngrijeşte de scăpare într-un mod inegalabil. În legătură cu aceasta deschideţi Biblia la Psalmul 18 şi priviţi titlul. Aflăm că acest Psalm a fost compus de David „în ziua cînd Iehova l-a eliberat din ghearele tuturor duşmanilor săi şi din mîna lui Saul.” Doar aluzia la Saul, primul rege al lui Israel, ar trebui să ne amintească faptul că David şi-a văzut de multe ori moartea. De trei ori regele a încercat să-l ţintuiască de perete cu o suliţă (1 Sam. 18:11; 19:10). După aceea l-a urmărit încontinuu cu înverşunare şi l-a obligat să fie fugar timp de ani de zile (1 Sam. 26:20). Întorcîndu-ne cu gîndul la aceste fapte, noi vom putea înţelege mai bine sentimentele profunde care-l animau pe David cînd a pronunţat primele cuvinte ale Psalmului 18 unde citim: „Voi avea afecţiune faţă de tine, o, Iehova, tăria mea! Iehova este colţul meu de stîncă, fortăreaţa mea şi Cel care se îngrijeşte de scăpare pentru mine. Dumnezeul meu este stînca mea. Mă voi refugia la el, scutul meu şi cornul meu de salvare, înălţimea mea sigură. Pe Cel ce este demn de laudă, pe Iehova îl voi chema şi voi fi salvat de duşmanii mei. M-au cuprins frînghiile morţii; puhoaiele neaşteptate ale oamenilor de nimic m-au îngrozit şi ele. (. . .) În strîmtorarea mea l-am invocat pe Iehova şi am strigat după ajutor către Dumnezeul meu. Din templul său el mi-a auzit glasul şi strigătul meu de ajutor în faţa lui a pătruns pînă la urechile sale.” — Vers. 1–6.

 4. Ce titlu admirabil i-a atribuit lui Iehova psalmistul? Cum arată Psalmul 18 că Dumnezeu este demn de această adresare?

⁴ „Cel care se îngrijeşte de scăpare.” Ce titlu admirabil şi mîngîietor i-a atribuit David lui Iehova! I se potriveşte lui Iehova Dumnezeu un asemenea titlu? Desigur, deoarece după ce a descris faptele puternice ale lui Iehova, David a adăugat: „El m-a eliberat de duşmanul meu puternic şi de cei care mă urau; căci ei erau mai tari decît mine. Ei m-au înfruntat în ziua dezastrului meu dar Iehova a ajuns să fie un sprijin pentru mine. El m-a făcut să ies într-un loc larg; el m-a eliberat, fiindcă a găsit plăcere în mine.” — Ps. 18:17–19.

 5, 6. a) Cum le ajută Psalmul 37 servilor lui Iehova să-şi pună încrederea în „Cel care se îngrijeşte de scăpare”? b) Cum scoate Psalmul 70 în evidenţă sentimentul urgenţei?

⁵ David reia de multe ori această temă în Psalmi. În patru din ei el îl numeşti pe Iehova „Cel care se îngrijeşte de scăpare” (Ps. 18:2; 40:17; 70:5; 144:2). Cînd, în calitate de martori ai lui Iehova, vorbim semenilor noştri despre calităţile şi scopurile lui Dumnezeu, ne referim adesea la Psalmul 37. Dar observaţi cu ce concluzie admirabilă se încheie: „Salvarea celor drepţi vine de la Iehova; el este fortăreaţa lor în timp de strîmtorare. Iehova îi va ajuta şi se va îngriji de scăpare pentru ei. El se va îngriji pentru ei de scăpare de cei răi şi-i va salva, pentru că s-au refugiat la el” (Versetele 39 şi 40). Cît de mult ar trebui să-i determine aceste cuvinte pe servii lui Iehova să-şi pună încrederea în el!

⁶ Psalmul 70 exprimă un sentiment de extremă urgenţă. Într-un moment disperat, cînd avea o mare nevoie de ajutor, David s-a rugat: „O, Dumnezeule, eliberează-mă, o, Iehova, grăbeşte-te în ajutorul meu. (. . .) Eu sînt mîhnit şi nenorocit. O, Dumnezeule, acţionează repede pentru mine. Tu eşti ajutorul meu şi Cel care se îngrijeşte de scăpare pentru mine. O, Iehova, nu întîrzia prea mult.” — Psalm 70:1, 5.

 7. Cu ce bună atitudine spirituală putem noi ruga pe Iehova să intervină rapid pentru noi cînd sîntem în necaz?

⁷ Vi s-a întîmplat vreodată să încercaţi un astfel de sentiment? Ce încurajare şi întărire a credinţei este să ştim că Dumnezeu „va acţiona repede” pentru noi, servii săi. Dumnezeu cunoaşte necesităţile noastre şi este în măsură să le satisfacă. Tatăl nostru ceresc este „Cel care se îngrijeşte de scăpare” în timpuri critice. Uneori, ca şi David, ajungem şi noi să ne dăm seama că propriile noastre lipsuri ne-au adus într-o situaţie dificilă. Dar, aşa cum a făcut David, noi ne putem apropia cu sinceritate de Iehova şi uneori cu un „spirit zdrobit,” convinşi că el ne va asculta rugăciunea. Ca şi David, îi putem adresa această rugăminte: „Creează în mine o inimă curată, o, Iehova şi pune în mine un spirit nou, unul statornic.” — Psalm 51:10, 17.

 8. Ce rol joacă Isus Cristos în ceea ce priveşte „ajutorul oferit la timpul oportun”?

⁸ Un alt factor pe care nu trebuie să-l uităm este că Dumnezeu s-a îngrijit pentru noi de un mare preot „compătimitor faţă de slăbiciunile noastre” şi prin intermediul căruia ne putem apropia de „tronul bunătăţii nemeritate pentru a obţine iertare şi favoare nemeritată, pentru a primi ajutor la timpul oportun.” Noi sîntem cu adevărat recunoscători că-l avem pe Isus Cristos, acest Mare Preot compătimitor care, sub conducerea Tatălui său, ne poate „elibera” şi se poate îngriji pentru noi de calea de scăpare din robia spirituală. — Evr. 2:15; 4:15, 16.

 9. a) În ce unică ocazie a folosit Isus expresia „a scăpa”? b) Care sînt cele două condiţii de care trebuie să ţinem cont dacă dorim să scăpăm?

⁹ Pe parcursul celor patru evanghelii, Isus Cristos, mai Marele David, n-a folosit decît o singură dată expresia „a scăpa.” În legătură cu „încheierea sistemului de lucruri” el i-a îndemnat pe discipolii săi cu aceste cuvinte: „Menţineţi-vă treji, făcînd tot timpul implorări, ca să reuşiţi să scăpaţi de toate aceste lucruri care sînt destinate să se întîmple şi să staţi în picioare în faţa Fiului omului” (Luca 21:36; Mat. 24:3). Înainte de a face o examinare detaliată a acestui text, noi vom întîlni în Scrierile ebraice cîteva relatări pasionante despre oameni care au fost scăpaţi din primejdii. De aici noi desprindem lecţii importante pe care trebuie să le reţinem şi să le aplicăm în viaţă. După cum vom constata din faptele istorice care vor fi prezentate, există unele lucruri aplicabile în mod invariabil şi unele pe care trebuie să le evităm dacă dorim să scăpăm.

SCĂPARE DIN POTOP

10, 11. De ce a depins supravieţuirea lui Noe şi a familiei sale? Cînd devine imposibilă scăparea?

¹⁰ Prima relatare pe care o vom examina este în mod sigur pasionantă, întrucît ea tratează despre o distrugere totală a celor răi. Era posibil oare ca cineva să scape? Amintiţi-vă că Iehova i-a spus lui Noe: „Cît despre mine, iată că voi aduce un potop pe faţa pămîntului pentru a pustii orice făptură vie. Tot ce este pe pămînt va pieri” (Gen. 6:17). Însă Iehova îi dăduse deja lui Noe instrucţiuni amănunţite în vederea construirii unei arce. După ce îl avertizase cu privire la potopul mondial, Dumnezeu i-a spus ce trebuia să facă el şi familia sa ca să poată fi păstraţi în viaţă şi să poată scăpa, împreună cu alte creaturi vii, de apele potopului.

¹¹ De ce depindea salvarea lor? Răspunsul reiese clar din aceste cuvinte: „Şi Noe începu să facă tot ce-i ordonase Dumnezeu. Întocmai aşa a făcut el” (Gen. 6:22). Cînd Dumnezeu dă îndrumări şi dispoziţii precise, atunci el pretinde o supunere totală. Dacă neglijăm un avertisment sau o îndrumare, atunci ne va fi imposibil să scăpăm. În acest caz ni se întîmplă ceea ce s-a întîmplat restului familiei umane în zilele lui Noe. Despre acei oameni, despre atitudinea lor şi consecinţele rezultate din acea atitudine Isus a declarat: „Ei n-au luat seama la nimic pînă cînd a venit potopul şi i-a măturat pe toţi” (Mat. 24:39). Cum ar fi putut scăpa, cînd ei nici n-au vrut să recunoască pericolul şi n-au acordat de loc atenţie dispoziţiilor de salvare pe care le comunicase, prin gura lui Noe, „Cel care se îngrijeşte de scăpare”?

12. Conform versetului din 1 Petru 3:20, cum au scăpat „cele opt suflete” în timpul lui Noe?

¹² Dar există în această relatare ceva care merită o deosebită atenţie. Cum au scăpat aceste „opt suflete”? Citiţi cu atenţie răspunsul apostolului Petru. El spune că „au fost purtaţi în siguranţă prin apă” (1 Pet. 3:20). Ei s-au aflat ’de-a dreptul în inima acelor lucruri’ şi nu au fost scăpaţi din primejdie părăsind pămîntul, printr-o eventuală călătorie pe lună. După cum vom vedea în continuare, se pare că tot aşa stau lucrurile şi cu cei care îl servesc astăzi pe Iehova.

LOT ŞI AI SĂI SCAPĂ DIN SODOMA

13. Cum a ajuns Lot să se stabilească în Sodoma?

¹³ Să vorbim acum despre Lot care a fost scăpat cînd a avut loc distrugerea Sodomei. Vă amintiţi întîmplarea? Păşunile fiind prea nici pentru toate turmele celor doi, Avraam îl lăsă pe Lot să-şi aleagă locul unde se va stabili. „Atunci Lot şi-a ales tot ţinutul Iordanului şi astfel şi-a deplasat tabăra spre est. (. . .) În sfîrşit, el şi-a întins cortul aproape de Sodoma. Oamenii din Sodoma erau foarte răi şi păcătuiau grav împotriva lui Iehova.” Proasta reputaţie a locuitorilor Sodomei ajunsese fără îndoială la urechile lui Lot, dar această regiune oferea prosperitate materială pentru că era „bine udată (. . .) ca o grădină a lui Iehova.” — Gen. 13:5–13.

14. Cum a reacţionat faţă de avertismentele urgente care le-au fost adresate: a) ginerii lui Lot; b) însuşi Lot în două ocazii şi c) soţia lui Lot?

¹⁴ La momentul hotărît, doi îngeri materializaţi în oameni au intrat în Sodoma şi l-au înştiinţat pe Lot despre hotărîrea lui Iehova de „a distruge oraşul.” Lot i-a avertizat imediat pe viitorii săi gineri. Dar au recunoscut ei oare pericolul şi necesitatea de a fugi fără întîrziere — lucruri care constituie cea dintîi condiţie pentru a scăpa dintr-o situaţie critică? Nu, „ci [Lot] părea în ochii ginerilor săi drept un om care se ţinea de glume” (Gen. 19:12–14). În zorii zilei următoare „îngerii l-au urgentat pe Lot,” îndemnîndu-l să treacă numaidecît la acţiune. Care a fost reacţia sa? „El acţiona încet [zăbovea].” Dar „datorită îndurării lui Iehova care plana asupra lui,” îngerii i-au condus în grabă pe Lot, pe soţia sa şi pe cele două fete ale lor afară din oraş. Apoi ei au fost îmboldiţi cu cuvintele: „Scăpaţi-vă sufletul! Nu priviţi înapoi! (. . .) Căutaţi-vă scăparea la munţi ca să nu fiţi nimiciţi şi voi!” Care a fost iarăşi reacţia lui Lot? „Atunci Lot le-a spus: ’O, Iehova, te rog, nu! Ci te rog, iată cetatea aceasta este atît de aproape şi aş putea să fug în ea şi este mică. N-aş putea, te rog, să scap acolo, (. . .) este aşa de mică (. . .) iar sufletul meu va continua să trăiască.’” În mila şi îndurarea sa, Iehova consimţi ca Lot să fugă în oraşul Ţoar. Cît despre soţia lui Lot, ea a ignorat în mod voluntar instrucţiunile clare ce li se dăduseră. „Soţia sa începu să privească înapoi şi a devenit un stîlp de sare.” — Gen. 19:15–26.

15. a) Oare prin puterea lui proprie a scăpat Lot de nimicire? b) Ce întrebări ar trebui să ne punem în mod personal, meditînd la fuga lui Lot?

¹⁵ Ce învăţăm din această relatare? Oare prin propria sa putere a reuşit Lot să scape din pericol? Nu, ci în supravieţuirea lui Lot au jucat un rol şi cererile sincere de îndurare ale lui Avraam (Gen. 18:20–33). „Şi s-a întîmplat că atunci cînd Dumnezeu a pustiit oraşele acelui ţinut, Dumnezeu şi-a adus aminte de Avraam, de aceea a luat măsuri pentru a-l scoate pe Lot din mijlocul necazului” (Gen. 19:29). Dumnezeu l-a eliberat astfel pe Lot pentru că acesta era un om „drept” care dezaproba complet conduita desfrînată a „oamenilor care sfidau legea” şi printre care locuia (2 Pet. 2:7). Totuşi Lot nu se grăbise să părăsească Sodoma, de care era legat prin anumite interese de natură materială. Aşa se explică faptul că a trebuit ca îngerii să insiste ca el să plece şi chiar l-au apucat de mînă (Gen. 19:16). Meditînd la fuga lui Lot, noi ne putem întreba: Îi dezaprobăm noi complet pe oamenii necredincioşi care sfidează legea? Avînd în vedere scăparea noastră, sîntem noi dispuşi să acordăm mai multă importanţă lucrurilor spirituale decît presupuselor avantaje materiale? — Mat. 6:33.

16. Ce contrast se poate stabili între reacţia lui Lot şi aceea a lui Avraam?

¹⁶ Pentru a stabili un contrast cu reţinerea lui Lot de a fugi în grabă, să vedem cum s-au petrecut lucrurile cînd „Dumnezeu l-a pus pe Avraam la probă” şi cînd i-a cerut să-l ofere ca jertfă pe fiul său iubit Isaac. Desigur, aici nu era vorba de a scăpa dintr-un pericol; dar ce a făcut Avraam? A zăbovit el oare? Sau l-a implorat el oare pe Dumnezeu să-i permită să aducă o alt fel de jertfă? Nu! „Avraam s-a sculat devreme” pornind imediat, împreună cu Isaac, în călătoria sa de trei zile. El a şi luat chiar „cuţitul de înjunghiat, ca să-şi ucidă fiul,” cînd Dumnezeu a intervenit pentru a cruţa viaţa lui Isaac. — Gen. 22:1–14.

17. a) Ce învăţătură putem desprinde reflectînd asupra lucrurilor discutate mai sus? b) Ce cuvinte ale lui Isus ne ajută, în calitate de discipoli ai săi, să avem o înţelegere corectă cu privire la poziţia noastră faţă de prezentul sistem de lucruri?

¹⁷ Şi de aici putem desprinde o învăţătură pe care merită s-o luăm în serios. Ea este aceea de a nu ne mulţumi să urmăm o linie de conduită corectă doar într-un mod pasiv şi nici să ne mulţumim doar cu simplul fapt că evităm ceea ce este de-a dreptul rău. Nu, noi nu trebuie să zăbovim, adică să acţionăm încet, curioşi să vedem cît de aproape putem sta de marginea prăpastiei acestui sistem rău de lucruri sau dornici să rămînem în bune relaţii cu el, căutînd să profităm la maximum de toate avantajele materiale şi de toate „plăcerile” pe care le oferă el. Isus Cristos a arătat clar într-o rugăciune că discipolii săi nu trebuie să adopte atitudinea lumii. El i s-a adresat lui Dumnezeu astfel: „Le-am dat Cuvîntul tău, dar lumea i-a urît, pentru că ei nu fac parte din lume, după cum nici eu nu fac parte din lume.” — Ioan 17:14.

CUM VOM REUŞI SĂ SCĂPĂM?

18. Ce raport a stabilit Isus între relatarea despre Noe şi aceea despre Lot? Ne vizează şi pe noi aceste relatări?

¹⁸ Cu o anumită ocazie, Isus a adus în legătură cele două relatări care vorbesc despre Noe şi Lot şi le-a prezentat ca prefigurînd „zilele Fiului omului.” Aceste evenimente profetice au avut o împlinire în timpul generaţiei de pe vremea lui Isus, dar ele au o împlinire mult mai mare în timpul nostru, adică la „timpul sfîrşitului” (Luca 17:26–33; Daniel 12:1–4). Conform relatării biblice, „în zilele lui Lot” oamenii nu numai că mîncau şi beau ca şi în zilele lui Noe, ci ei şi cumpărau, vindeau, plantau şi construiau. Cîtă asemănare cu timpul nostru cînd preocupările zilnice aproape că ne acaparează complet! Presiunile pe care le exercită asupra noastră inflaţia, naţionalismul, tentaţia de a face „ceea ce ne place” şi de a ne amesteca în treburile lumii, sînt mai puternice ca oricînd.

19. Ce a prezis Isus despre o situaţie ameninţătoare ce trebuie să vină? Ce îndemn a dat Isus după aceea?

¹⁹ Să examinăm acum marea profeţie în care Isus a prezis totalitatea evenimentelor care se vor petrece în timpul nostru şi care vor genera o situaţie ameninţătoare şi periculoasă din care va fi greu de ieşit. El a declarat: „Va fi (. . .) nelinişte printre naţiuni, (. . .) iar oamenii vor leşina de spaimă în aşteptarea lucrurilor care se vor întîmpla pe pămîntul locuit.” Această situaţie va atinge punctul culminant în timpul „marelui necaz” cînd „cerurile şi pămîntul” lui Satan vor dispărea (Luca 21:10–33; Mat. 24:21; 2 Pet. 3:7). Apoi Isus a dat îndemnul următor: „Luaţi seama la voi înşivă, să nu vi se îngreuieze inimile în exces de mîncare sau băutură şi din cauza îngrijorărilor vieţii şi ziua aceea să vă surprindă pe neaşteptate, ca un laţ. Pentru că ea va veni peste toţi aceia care locuiesc pe faţa întregului pămînt. Menţineţi-vă treji, făcînd tot timpul implorări, ca să reuşiţi să scăpaţi de toate aceste lucruri care sînt destinate să se întîmple şi să staţi în picioare în faţa Fiului omului.” — Luca 21:34–36.

20. a) În ce sens „a umblat Noe întotdeauna cu adevăratul Dumnezeu”? b) Ce ar trebui să fim şi noi atenţi, tot la fel, să facem?

²⁰ Cum vom fi salvaţi? Nu fugind din faţa evenimentelor, ci imitînd exemplul lui Noe care a ascultat şi a construit arca pentru a intra apoi, împreună cu familia sa, în acest adăpost prevăzut de Dumnezeu. De-a lungul acelor ani plini de necazuri el a ştiut să-şi păstreze aprobarea lui Iehova. „Noe umbla cu Dumnezeu” (Gen. 6:9). Ca şi acest om credincios, noi trebuie să recunoaştem că situaţia este ameninţătoare şi că trebuie să fugim în mare grabă şi să ascultăm de „Cel ce se îngrijeşte de scăpare,” conformîndu-ne instrucţiunilor pe care ni le dă în aceste timpuri primejdioase. În primul rînd trebuie să evităm a ne complace în satisfacerea poftelor decăzute, sau a ne lăsa îngreuiaţi din cauza îngrijorărilor vieţii, fapt care ne-ar putea duce la somnolenţă şi la o atitudine de zăbovire sau încetineală în acţiune. În acest caz noi n-am reuşi să ne salvăm în „ziua mîniei” care va veni pe neaşteptate asupra noastră, ca un laţ. Pe de altă parte, trebuie să rămînem tot timpul vigilenţi şi treji spiritual, adresîndu-ne lui Dumnezeu cu rugăciuni şi implorări fierbinţi. În mintea noastră n-ar trebui să existe nici cea mai mică îndoială în ce priveşte poziţia pe care ne-am ales-o şi care este: pentru regatul lui Dumnezeu şi al lui Isus Cristos, regele său. — Mat. 6:31–34.

21. Cum putem să ne păstrăm tot timpul aprobarea Fiului omului?

²¹ Este absolut necesar ca noi să ne străduim să ne păstrăm aprobarea Fiului omului, Isus Cristos, pe tot parcursul acestor timpuri critice. Acest lucru ni se poate părea greu, dar niciodată nu va fi peste puterile noastre, dacă vom rămîne treji şi loiali. Apostolul Pavel ne asigură: „Dumnezeu este fidel şi nu va permite să fiţi ispitiţi peste puterile voastre, ci odată cu ispita el pregăteşte şi calea de scăpare din ea [nu neapărat prin înlăturarea probei ci întărindu-vă] ca s-o puteţi suporta.” Trebuie deci să cultivăm răbdarea care ne va permite să învingem ispitele şi probele şi să rămînem „în picioare,” fideli „pînă la sfîrşitul sistemului de lucruri.” — 1 Cor. 10:11–13; Mat. 24:3.

22. Unde trebuie să căutăm conducerea de care avem nevoie ca să putem scăpa? De ce?

²² În concluzie, oare am dat un răspuns complet la întrebările: „Cum vom scăpa?” şi „Unde vom putea fugi?”. Nu; ci să continuăm examinarea Cuvîntului Dumnezeului nostru Iehova, care cunoaşte necesităţile noastre şi care se va îngriji de noi, dacă vom căuta cu smerenie conducerea sa. — 1 Pet. 5:6, 7.