„Isus Hristos este Domn“ — În ce sens şi când?
„DOMNUL a zis Domnului meu: «Stai la dreapta Mea pînă voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale.»“ Aceasta este traducerea textului din Psalmul 110:1, conform versiunii Biblia Cornilescu Revizuită. Cine este aici „DOMNUL“ şi cui anume i se adresează el?
O traducere mai exactă a textului ebraic oferă imediat răspunsul la prima întrebare. „Declaraţia lui Iehova către Domnul meu este: . . .“ Astfel, „DOMNUL“ scris cu majuscule se referă la însuşi Iehova, Dumnezeul Atotputernic. Cu toate că Biblia Cornilescu Revizuită recunoaşte numele divin folosind „DOMNUL“, spre deosebire de „Domnul“, ea nu a fost prima care a confundat aceste titluri, având în vedere că şi vechea versiune greacă Septuaginta, tradusă din ebraică, întrebuinţa cuvântul „Domnul“ în loc de Iehova în copiile sale mai târzii. De ce? Deoarece titlul „Domnul“ a fost pus în locul numelui divin, adică al tetragramei (יהוה). Exegetul A. E. Garvie spune: „În ce priveşte folosirea titlului Domnul [kýrios] explicaţia cea mai uşoară şi mai probabilă constă în faptul că, atunci când erau citite Scripturile în sinagoga iudaică, acest titlu era utilizat în locul numelui de legământ Yahveh [Iehova]“.
Biblia îl identifică pe Iehova ca fiind ‘Stăpîn [Suveran, NW] DOMN’ (Geneza 15:2, 8; Faptele 4:24; Apocalipsa 6:10). El mai este numit şi ‘adevăratul Domn’ şi ‘Stăpînul întregului pămînt’ (Exodul 23:17, NW; Iosua 3:13; Apocalipsa 11:4). Cine este, aşadar, celălalt „Domn“ din Psalmul 110:1, şi cum a ajuns acesta să fie recunoscut de Iehova ca fiind „Domn“?
Isus Cristos ca „Domn“
Lui Isus i se spune „Doamne“ (sau „Domnule“) în cele patru Evanghelii, cel mai adesea în Luca şi Ioan. În secolul I e.n., acesta era un titlu de respect şi de politeţe, un echivalent al apelativului „domnule“ de azi (Ioan 12:21; 20:15). În Evanghelia lui Marcu, pentru a exprima modul de adresare faţă de Isus este întrebuinţat mai frecvent termenul „Învăţătorule“, sau Rabuni (compară Marcu 10:51 cu Luca 18:41). Chiar întrebarea pusă de Saul pe drumul spre Damasc, şi anume „Cine eşti Tu, Doamne?“, are acelaşi sens general de adresare politicoasă (Faptele 9:5). Dar, pe măsură ce discipolii lui Isus au ajuns să-l cunoască pe Stăpânul lor, este evident că prin întrebuinţarea titlului „Doamne“ au exprimat mult mai mult decât simplul respect.
După moartea şi învierea sa, dar înainte de înălţarea sa la cer, Isus le-a apărut discipolilor săi şi le-a făcut acest anunţ uluitor: „Toată autoritatea Mi-a fost dată în cer şi pe pămînt“ (Matei 28:18). Apoi, în ziua Penticostei, sub influenţa spiritului sfânt care fusese revărsat, Petru s-a referit la Psalmul 110:1, spunând: „Să ştie bine, deci, toată casa lui Israel că Dumnezeu a făcut Domn şi Hristos pe acest Isus, pe care L-aţi răstignit voi“ (Faptele 2:34–36). Datorită fidelităţii pe care a dovedit-o în aşa măsură încât a suferit o moarte înjositoare pe un stâlp de tortură, Isus a fost înviat şi i-a fost acordată cea mai înaltă recompensă. El şi-a preluat atunci autoritatea sa domnitoare în ceruri.
Apostolul Pavel a confirmat cuvintele lui Petru atunci când a scris că Dumnezeu „L-a pus [pe Cristos] să stea la dreapta Sa, în locurile cereşti, mai presus de orice domnie, de orice stăpînire, de orice putere, de orice autoritate şi de orice nume care se poate numi, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor“ (Efeseni 1:20, 21). Autoritatea domnitoare a lui Isus Cristos este superioară tuturor celorlalte autorităţi domnitoare şi ea va continua şi în lumea nouă (1 Timotei 6:15). El a fost înălţat „foarte sus [la o poziţie superioară, NW]“ şi i s-a dat „Numele care este mai presus de orice nume“, astfel încât oricine să recunoască „spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domn“ (Filipeni 2:9–11). Astfel s-a împlinit prima parte din Psalmul 110:1, iar „îngerii, stăpînirile şi puterile“ s-au supus autorităţii domnitoare a lui Isus. — 1 Petru 3:22; Evrei 8:1.
În Scripturile ebraice, expresia „Domnul domnilor“ se aplică numai cu referire la Iehova (Deuteronomul 10:17; Psalmul 136:2, 3). Însă, sub inspiraţie, Petru a spus despre Cristos Isus că „este Domnul tuturor celorlalţi [sau „Domnul nostru al tuturor“, Goodspeed]” (Faptele 10:36, NW). Într-adevăr, el este „Domn atât peste cei morţi, cât şi peste cei vii“ (Romani 14:8, 9, NW). Creştinii îl recunosc fără ezitare pe Isus Cristos drept Domnul şi Proprietarul lor şi ascultă din toată inima de el, în calitate de supuşi ai săi care au fost cumpăraţi cu sângele său extrem de preţios. Iar Isus Cristos domneşte ca Rege al regilor şi Domn al domnilor peste congregaţia sa, începând de la Penticosta anului 33 e.n. Acum însă, începând din 1914, lui Isus i s-a încredinţat autoritate regală pentru a guverna în această poziţie, astfel încât duşmanii săi să fie puşi ca un ‘aşternut al picioarelor Sale’. Sosise timpul ca el să ‘domnească în mijlocul vrăjmaşilor Săi’, toate acestea ca împlinire a ceea ce este consemnat în Psalmul 110:1, 2. — Evrei 2:5–8; Apocalipsa 17:14; 19:16.
Cum trebuie înţelese atunci cuvintele lui Isus „Toate lucrurile Mi-au fost date de Tatăl Meu“, cuvinte rostite înainte de moartea şi de învierea sa (Matei 11:25–27; Luca 10:21, 22)? Această afirmaţie are un sens mai restrâns decât cele care au fost dezbătute până acum. Atât în consemnarea din Matei, cât şi în cea din Luca, contextul dezvăluie faptul că Isus vorbea despre cunoştinţa ascunsă pentru cei înţelepţi în felul lumii, dar descoperită prin intermediul său, deoarece el îl „cunoaşte deplin“ pe Tatăl. Atunci când a fost botezat în apă şi născut ca Fiu spiritual al lui Dumnezeu, Isus a putut să-şi amintească de existenţa sa preumană din cer, precum şi de toată cunoştinţa legată de aceasta, dar acest fapt constituia ceva diferit de autoritatea sa domnitoare de mai târziu. — Ioan 3:34, 35.
Făcând distincţie cu privire la Isus Cristos ca Domn
În unele versiuni ale Scripturilor greceşti creştine apare o problemă atunci când sunt traduse unele citate din Scripturile ebraice care se referă în mod clar la „DOMNUL“, Iehova Dumnezeu. Să comparăm, de exemplu, Luca 4:19 cu Isaia 61:2, fie în versiunea Biblia Cornilescu Revizuită, fie în Biblia Ortodoxă Română. Unii susţin că Isus a preluat titlul de „Domn“ de la Iehova şi că Isus, cel care a trăit în carne, era de fapt Iehova, însă această afirmaţie nu are nici un sprijin scriptural. În Scriptură se face întotdeauna o distincţie netă între Iehova Dumnezeu şi Fiul său, Isus Cristos. Isus a făcut cunoscut numele Tatălui său şi l-a reprezentat pe Tatăl. — Ioan 5:36, 37.
În cadrul exemplelor care urmează, observaţi citatele din Scripturile ebraice aşa cum sunt redate acestea în Scripturile greceşti. Iehova Dumnezeu şi Unsul său, sau Mesia, sunt menţionaţi împreună în Faptele 4:24–27, care citează din Psalmul 2:1, 2. Contextul din Romani 11:33, 34 se referă în mod clar la Dumnezeu, Izvorul întregii înţelepciuni şi cunoştinţe, incluzând un citat din Isaia 40:13, 14. Adresându-se congregaţiei din Corint, Pavel repetă citatul „Cine a cunoscut gîndul DOMNULUI [lui Iehova, NW]?“, şi apoi adaugă: „Noi însă avem gîndul lui Hristos“. Domnul Isus le-a dezvăluit continuatorilor săi modul de gândire al lui Iehova cu privire la multe chestiuni importante. — 1 Corinteni 2:16.
Uneori, un text din Scripturile ebraice se referă la Iehova, dar datorită acţiunii Sale de a delega putere şi autoritate, textul se împlineşte în persoana lui Isus Cristos. Psalmul 34:8, de exemplu, ne invită ‘să gustăm şi să vedem ce bun este DOMNUL [Iehova, NW]’. Dar Petru aplică aceste cuvinte la Domnul Isus Cristos atunci când spune: „Dacă aţi gustat în adevăr că Domnul este bun“ (1 Petru 2:3). Petru prezintă un principiu, aratând cum este valabil acesta şi în cazul lui Isus Cristos. Asimilând cunoştinţă atât despre Iehova Dumnezeu, cât şi despre Isus Cristos şi acţionând în armonie cu aceasta, creştinii se pot bucura de binecuvântări abundente atât din partea Tatălui, cât şi din partea Fiului său (Ioan 17:3). Aplicarea pe care o face Petru nu vrea să spună că Suveranul Domn Iehova este una şi aceeaşi persoană cu Domnul Isus Cristos.
Poziţiile pe care le au Iehova Dumnezeu şi respectiv Fiul său, Isus Cristos, sunt foarte bine clarificate de către apostolul Pavel, atunci când spune: „Pentru noi este un singur Dumnezeu: Tatăl, de la care vin toate şi pentru care trăim şi noi, şi un singur Domn: Isus Hristos, prin care sînt toate şi prin El şi noi“ (1 Corinteni 8:6; 12:5, 6). Adresându-se congregaţiei creştine din Efes, Pavel l-a identificat pe cel pe care l-a numit „un singur Domn“, Isus Cristos, ca fiind o persoană cu totul distinctă faţă de cel care este „un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor“. — Efeseni 4:5, 6.
Iehova rămâne suprem deasupra tuturor
Începând din anul 1914, se împlinesc cuvintele din Apocalipsa 11:15: „Împărăţia lumii a ajuns a Domnului nostru [Iehova Dumnezeu] şi a Hristosului Său. Şi El va împărăţi în vecii vecilor“. În The New International Dictionary of New Testament Theology (volumul 2, pagina 514) se spune: „Când Cristos va fi învins orice putere (1 Cor. 15:25), se va supune pe el însuşi lui Dumnezeu Tatăl. Astfel, autoritatea domnitoare a lui Isus îşi va fi atins obiectivul, iar Dumnezeu va fi totul în toţi (1 Cor. 15:28)”. La sfârşitul Domniei sale Milenare, Cristos Isus îi înapoiază Tatălui său, Dumnezeul Atotputernic, puterea şi autoritatea care i-au fost delegate anterior. Drept urmare, toată gloria şi închinarea îi sunt acordate pe drept cuvânt lui Iehova, „Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos“. — Efeseni 1:17.
Cu toate că Isus este acum Domnul domnilor, el nu este numit niciodată Dumnezeul dumnezeilor. Iehova rămâne suprem deasupra tuturor. În felul acesta, Iehova va fi „totul în toţi“ (1 Corinteni 15:28). Autoritatea domnitoare a lui Isus îi conferă acestuia locul său legitim de Cap al congregaţiei creştine. Chiar dacă în această lume vedem, poate, mulţi „domni“ puternici aşezaţi în locuri înalte, noi continuăm să ne punem încrederea în cel care este Domn al domnilor. Totuşi, chiar şi din poziţia sa înaltă, Isus Cristos îi rămâne supus Tatălui său, „pentru ca Dumnezeu să poată guverna peste toţi“ (1 Corinteni 15:28, The Translator’s New Testament). Ce exemplu excelent de umilinţă le-a lăsat Isus discipolilor săi, pentru ca ei să-l urmeze chiar în timp ce îl recunosc ca Domn al lor!
[Chenarul de la pagina 30]
„Atunci când scriitorii Noului Testament vorbesc despre Dumnezeu, ei se referă la Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos. Atunci când vorbesc despre Isus Cristos, ei nici nu se referă la el, nici nu gândesc despre el ca şi cum ar fi Dumnezeu. El este Cristosul lui Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu, Înţelepciunea lui Dumnezeu, Cuvântul lui Dumnezeu. Chiar Prologul Evangheliei Sf. Ioan, care se apropie cel mai mult de Doctrina niceeană, trebuie citit în lumina evidentei idei a subordonării, prezentă de-a lungul întregii Evanghelii; iar Prologul este mai puţin explicit în greceşte, cu forma nearticulată [theós], decât pare a fi în engleză.“ — „The Divinity of Jesus Christ“, de John Martin Creed.