Avem motive întemeiate să fim optimişti

ISTORICUL şi sociologul George Wells, născut în 1866, a exercitat o mare influenţă asupra mentalităţii secolului al XX-lea. În scrierile lui, el şi-a exprimat convingerea că progresul ştiinţific va coincide cu cea mai fericită perioadă din istoria omenirii. Astfel, Collier’s Encyclopedia vorbeşte despre „optimismul fără limite“ manifestat de Wells în timp ce se străduia din răsputeri să-şi promoveze cauza. Însă aceeaşi enciclopedie afirmă că optimismul lui s-a spulberat odată cu izbucnirea celui de-al doilea război mondial.

Pe măsură ce Wells şi-a dat seama că „ştiinţa poate servi atât unui scop bun, cât şi unui scop rău, încrederea lui s-a spulberat şi a devenit pesimist“, afirmă Chambers’s Biographical Dictionary. De ce s-a întâmplat acest lucru?

Încrederea şi optimismul lui Wells se întemeiau numai pe realizările umane. Când şi-a dat seama că omenirea era incapabilă să realizeze utopia lui, el n-a mai avut încotro să se îndrepte. Disperarea s-a transformat repede în pesimism.

Astăzi, din acelaşi motiv, mulţi oameni trec prin aceeaşi experienţă. Optimismul lor este debordant cât sunt tineri, dar ei se cufundă într-un pesimism deprimant când îmbătrânesc. Până şi unii tineri abandonează aşa-numitul mod de viaţă normal şi se complac în droguri, promiscuitate şi alte stiluri de viaţă dăunătoare. Care este soluţia? Să analizăm următoarele exemple din timpurile biblice şi să vedem ce motive au existat, există şi vor exista pentru a fi optimişti.

Optimismul lui Avraam a fost răsplătit

În anul 1943 î.e.n., Avraam s-a mutat din Haran, a traversat fluviul Eufrat şi a intrat în ţara Canaan. Avraam a fost numit „tatăl tuturor celor care cred“, şi ce exemplu minunat a dat el! — Romani 4:11.

Avraam era însoţit de Lot — fiul orfan al fratelui său — şi de familia acestuia. Mai târziu, când foametea s-a abătut asupra ţării, cele două familii s-au mutat în Egipt, iar după un timp s-au întors împreună. Până la data aceea, atât Avraam, cât şi Lot acumulaseră mari bogăţii, precum şi turme şi cirezi. Când a izbucnit o ceartă între păstorii turmelor lor, Avraam a luat iniţiativa şi a spus: „Te rog, să nu fie ceartă între mine şi tine, şi între păzitorii mei şi păzitorii tăi, căci suntem fraţi. Nu-i oare toată ţara înaintea ta? Te rog desparte-te de mine: dacă tu te duci la stânga, eu mă voi duce la dreapta; dacă tu te duci la dreapta, eu mă voi duce la stânga“. — Geneza 13:8, 9.

Avraam, fiind mai în vârstă, ar fi putut să dirijeze lucrurile în favoarea sa, iar Lot, din respect pentru unchiul său, ar fi putut să-i dea prioritate de alegere. Însă „Lot şi-a ridicat ochii şi a văzut că toată Câmpia Iordanului era bine udată în întregime. Înainte ca DOMNUL să fi distrus Sodoma şi Gomora, până la Ţoar, era ca o grădină a DOMNULUI, ca ţara Egiptului. Lot şi-a ales pentru sine toată Câmpia Iordanului“. Cu o astfel de alegere, Lot avea toate motivele să fie optimist. Dar Avraam? — Geneza 13:10, 11.

Fusese oare Avraam nesăbuit, punând în pericol bunăstarea familiei lui? Nu. Atitudinea lui pozitivă şi spiritul lui generos au fost răsplătite din plin. Iehova i-a spus: „Ridică-ţi ochii şi, din locul în care eşti, priveşte spre miazănoapte şi spre miazăzi, spre răsărit şi spre apus; căci toată ţara pe care o vezi ţi-o voi da ţie şi seminţei tale pentru totdeauna“. — Geneza 13:14, 15.

Optimismul lui Avraam avea un fundament solid. El se baza pe promisiunea lui Dumnezeu că va face o naţiune mare din Avraam, astfel încât ‘toate familiile pământului să fie binecuvântate prin intermediul lui Avraam’ (Geneza 12:2–4, 7). Şi noi avem motive să fim încrezători, ştiind că Dumnezeu a făcut ca „toate lucrurile [să lucreze] împreună spre binele celor care iubesc pe Dumnezeu“. — Romani 8:28.

Doi spioni optimişti

După mai bine de patru sute de ani, naţiunea Israel era pe punctul de a intra în Canaan, „o ţară unde curge[a] lapte şi miere“ (Exodul 3:8; Deuteronomul 6:3). Moise a numit 12 căpetenii care să ‘cerceteze ţara şi să aducă un cuvânt cu privire la drumul pe care aveau să se suie şi cu privire la cetăţile în care aveau să ajungă’ (Deuteronomul 1:22; Numeri 13:2). Cei 12 spioni au făcut o descriere unanimă a prosperităţii ţării, însă 10 dintre ei au prezentat un raport pesimist, care a stârnit groaza poporului. — Numeri 13:31–33.

Spre deosebire de aceştia, Iosua şi Caleb au transmis poporului un mesaj optimist şi au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a le risipi temerile. Atitudinea şi raportul lor au reflectat o încredere deplină în capacitatea lui Iehova de a-şi îndeplini cuvântul şi de a-i aduce pe israeliţi înapoi în Ţara Promisă — dar fără nici un rezultat. În schimb, „toată adunarea spunea să-i ucidă cu pietre“. — Numeri 13:30; 14:6–10.

Moise a îndemnat poporul să se încreadă în Iehova, însă poporul nu a vrut să asculte. Întrucât au persistat în atitudinea lor pesimistă, întreaga naţiune a trebuit să pribegească 40 de ani prin deşert. Dintre cei 12 spioni, numai Iosua şi Caleb au avut parte de răsplata optimismului. Care era rădăcina problemei? Lipsa de credinţă, pentru că poporul s-a bizuit pe propria înţelepciune. — Numeri 14:26–30; Evrei 3:7–12.

Şovăirea lui Iona

Iona a trăit în secolul al IX-lea î.e.n. Biblia arată că el a fost un profet fidel al lui Iehova pentru cele zece triburi ale Israelului, în timpul domniei lui Ieroboam al II-lea. Însă el a refuzat să meargă la Ninive pentru a lansa un avertisment poporului de acolo. Istoricul Josefus spune că Iona „a considerat că era mai bine să fugă“ şi să se îndrepte spre Iafo. Acolo s-a îmbarcat pe o corabie care mergea la Tarsis, probabil Spania de azi (Iona 1:1–3). Motivul pentru care Iona a fost atât de pesimist în legătură cu această misiune este explicat în Iona 4:2.

În cele din urmă, Iona a consimţit să-şi îndeplinească misiunea, însă s-a mâniat când locuitorii din Ninive s-au căit. De aceea, Iehova i-a dat o excelentă lecţie de compasiune, făcând ca curcubeta sub care se adăpostise Iona să se veştejească (Iona 4:1–8). Durerea simţită de Iona din cauză că planta se veştejise ar fi trebuit îndreptate spre cei 120 000 de oameni din Ninive, care nu ştiau „să deosebească dreapta de stânga lor“. — Iona 4:11.

Ce putem învăţa din experienţa lui Iona? Că în serviciul sacru nu este loc de pesimism. Dacă discernem îndrumarea lui Iehova şi o urmăm cu încredere deplină, vom avea parte de succes. — Proverbele 3:5, 6.

Optimism în mijlocul necazurilor

„Nu te mânia pe cei răi“, a spus regele David. „Nu te uita cu invidie la cei care fac răul“ (Psalmul 37:1). Acesta este într-adevăr un sfat înţelept, pentru că astăzi nedreptatea şi necinstea abundă. — Eclesiastul 8:11.

Dar chiar dacă nu-i invidiem pe cei răi, este uşor să ne simţim frustraţi când vedem că oameni nevinovaţi suferă din cauza lor sau când noi înşine suntem trataţi în mod nedrept. Astfel de experienţe ne pot determina chiar să fim deznădăjduiţi şi pesimişti. Ce ar trebui să facem când ne simţim astfel? Mai întâi de toate, să nu uităm că cei răi nu pot sta liniştiţi, presupunând că nu vor fi pedepsiţi niciodată. Psalmul 37 ne asigură în versetul 2: „[Cei răi] sunt cosiţi iute ca iarba şi se veştejesc ca verdeaţa“.

Apoi, putem să facem binele în continuare, să rămânem optimişti şi să îl aşteptăm pe Iehova. „Depărtează-te de rău, fă binele şi rămâi aşa pentru totdeauna — a continuat psalmistul. Căci DOMNUL iubeşte dreptatea şi nu părăseşte pe credincioşii Săi.“ — Psalmul 37:27, 28.

Adevăratul optimism triumfă!

Atunci, ce se poate spune despre viitorul nostru? Cartea biblică Apocalipsa ne vorbeşte despre „lucrurile care trebuie să se întâmple în curând“. Printre acestea este menţionat un călăreţ pe un cal de culoarea focului, reprezentând războiul, care o „să ia pacea de pe pământ“. — Apocalipsa 1:1; 6:4.

În timpul primului război mondial, în Marea Britanie circula o idee optimistă, cum că acesta avea să fie ultimul război de proporţii. În 1916, omul de stat englez David Lloyd George a fost mai realist. El a spus: „Acest război, la fel ca următorul, este un război pentru a pune capăt războiului“ (Sublinierea noastră). El avea dreptate. Al doilea război mondial nu a făcut decât să înmulţească metodele diabolice de distrugere în masă. Nici acum, după mai bine de 50 de ani, nu se întrezăreşte vreun sfârşit al războaielor.

Tot în cartea Apocalipsa citim despre un alt cal, care simbolizează foametea, epidemiile şi moartea (Apocalipsa 6:5–8). Acestea sunt alte aspecte ale semnului timpurilor. — Matei 24:3–8.

Sunt oare acestea motive ca să fim pesimişti? În nici un caz, pentru că viziunea descrie şi „un cal alb. Cel care stătea pe el avea un arc şi i s-a dat o cunună; şi a pornit biruitor şi ca să biruiască“ (Apocalipsa 6:2). În această viziune îl vedem pe Isus Cristos în postura de Rege ceresc care înlătură răutatea, călărind pentru a institui pacea şi armonia la nivel mondial.a

Ca Rege desemnat, Isus Cristos şi-a învăţat discipolii încă de când era pe pământ să se roage pentru acest Regat. Probabil că şi dumneavoastră aţi învăţat rugăciunea „Tatăl nostru“, sau Rugăciunea Domnului. În aceasta, noi cerem să vină împărăţia, sau Regatul lui Dumnezeu, pentru ca voinţa lui să se înfăptuiască şi pe pământ, la fel ca în cer. — Matei 6:9–13.

În loc să încerce să cârpească pe ici, pe colo actualul sistem de lucruri, Iehova, prin intermediul Regelui Mesianic Cristos Isus, îl va înlătura complet. În locul acestui sistem, spune Iehova, „Eu creez ceruri noi şi un pământ nou; aşa că nimeni nu-şi va mai aduce aminte de lucrurile trecute şi nimănui nu-i vor mai veni în minte“. Sub guvernarea Regatului ceresc, pământul va deveni un cămin paşnic şi fericit pentru omenire, un loc în care viaţa şi munca vor constitui o plăcere continuă. „Vă veţi înveseli pe vecie în cele ce voi crea“, spune Iehova. „Aleşii Mei se vor bucura de lucrul mâinilor lor“ (Isaia 65:17–22). Dacă vă întemeiaţi speranţa de viitor pe această promisiune infailibilă, veţi avea toate motivele să fiţi optimişti — acum şi pentru totdeauna!

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 4]

George Wells

[Provenienţa fotografiei]

Corbis-Bettmann