Capitolul 15

Un guvern care va birui moartea, duşmanul omului

După scopul originar al lui Dumnezeu, omul trebuie să trăiască pe un pămînt paradisiac şi să se bucure de viaţă. Noi putem fi convinşi că acest scop se va realiza. Promisiunea de încredere a lui Dumnezeu garantează că moartea, duşmanul omului va fi biruită, adică va fi nimicită. (1 Corint. 15:26).

Cu o viaţă de şaptezeci pînă la optzeci de ani nu se sfîrşeşte totul. Dacă aceasta ar fi tot ce ar putea să aştepte oamenii, care iubesc pe Dumnezeu, atunci nu le-ar merge mai bine decît acelora care nu dau nici o atenţie lui Dumnezeu şi Cuvîntului său. Nu aceasta este, însă cazul. Biblia spune: „Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala voastră şi dragostea, pe care aţi arătat-o pentru numele lui.“ (Evrei 6:10; 11:6).

Cu ce vor fi răsplătiţi, aşadar, aceia care servesc lui Iehova Dumnezeu, deoarece ei iubesc din inimă pe Dumnezeu şi calea sa dreaptă? Există o răsplată prezentă şi viitoare. Apostolul Pavel a scris: „Evlavia este folositoare în orice privinţă întrucît ea are făgăduinţa vieţii de acum şi a celei viitoare.“ (1 Timot. 4:8) Deja acum ascultarea faţă de legile lui Dumnezeu face ca să putem duce o viaţă mulţumită, fericită. In ceea ce priveşte viaţa viitoare, aşa se spune în Romani 6:23: „Darul . . . pe care-l dă Dumnezeu, este viaţa veşnică“.

In condiţiile prezente fireşte, ar fi de nedorit să trăieşti veşnic. Dar Dumnezeu a făgăduit viaţă veşnică sub un guvern sau o administraţie dreaptă. Pentru ca această promisiune să poată deveni realitate oamenii vor trebui să fie eliberaţi în primul rînd de cauza morţii. In ce constă această cauză? Inspiratul Apostol Pavel răspunde: „Boldul, care a cauzat moartea, este păcatul“. (1 Corint. 15:56)

Deja atunci cînd Iehova Dumnezeu a făcut de cunoscut sentinţa sa asupra perechii umane, Adam şi Eva şi asupra instigatorului la răscoală, el a indicat mijlocul prin care vor putea fi eliberaţi oamenii din păcat şi moarte. Nu şarpelui fără raţiune, pe care Satan l-a folosit pentru inducerea în eroare, ci lui Satan însuşi „şarpele cel vechi“ i-a adresat Dumnezeu cuvintele: „Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămînţa ta şi sămînţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcîiul!“ Această sentinţă, care este însemnată în Genesa 3:15, a constituit baza pentru speranţă a urmaşilor lui Adam şi a Evei. Aceasta a arătat că duşmanul omului va fi învins. (Apoc. 12:9).

Insă numai prin nimicirea lui Satan Diavolul, „şarpele cel vechi“, paguba, pe care el a pricinuit-o prin faptul că a instigat pe primii oameni la răscoală, încă nu ar fi complet înlăturată. După cum avea să se întîmple, acest lucru a rămas un secret, pînă cînd Dumnezeu a văzut de bine să-l dezvăluie. (I Ioan 3:8)

Cu ajutorul întregii Biblii noi putem descoperii astăzi acest secret sfînt. „Femeia“ amintită în Genesa 3:15 n-a putut să fie Eva. Prin răscoala ei, ea s-a ataşat „şarpelui celui vechi“ şi astfel a fost făcută o parte a „săminţei“ sale. Nici chiar din urmaşii trupeşti ai lui Adam şi ai Evei n-a putut să fie nici una această femeie. De ce nu? Pentru că „sămînta femeii“ trebuia să aibă mult mai multă putere decît un om obişnuit, pentru a zdrobi „şarpele cel vechi“, persoana spirituală nevăzută, Satan Diavolul. O astfel de „sămînţă“ puternică nu putea să fie născută de o „femeie“ umnaă, ci de una spirituală.

.In Galateni 4:26, această „femeie“ este denumită „Ierusalimul de sus“. Acest fapt este foarte important. Cum aşa?

In timpurile vechi, Ierusalimul era capitala împărăţiei lui Iuda. Deoarece David, cel dintîi rege iudaic şi-a stabilit acolo scaunul său de domnie, Ierusalimul, a dat naştere, după aceea, regilor acestui popor. După aceasta era de aşteptat ca şi „Ierusalimul de sus“ să dea naştere nunui rege. Această împrejurare se referă la un guvern ceresc cu un rege ceresc, ca mijloc pentru înlăturarea păcatului şi a morţii.

“Ierusalimul de sus“ nu este o femeie literală şi de asemenea nici un oraş literal. El este un oraş simbolic spiritual. Deoarece el este un oraş ceresc el constă din persoane spirituale puternice, din îngeri. Dacă deci, una din aceste persoane spirituale ar fi fost destinată pentru a fi rege, aceasta ar fi însemnat că „Ierusalimul de sus“ ar fi dat naştere moştenitorului unei împărăţii. S-a întîmplat aceasta?

REGELE SE NASTE

Aceasta s-a întîmplat în realitate în anul 29 e.n. In acel an, omul Isus a fost uns cu spiritul sfînt a lui Dumnezeu ca rege, probabil cînd s-a prezentat la Ioan Botezătorul, pentru a fi cufundat în apă. Despre ceea ce s-a întîmplat atunci, Biblia relatează următoarele: „De îndată ce a fost botezat Isus a ieşit din apă. Si în clipa aceea cerurile s-au deschis, şi a văzut spiritul lui Dumnezeu coborîndu-se în chip de porumbel şi venind peste el. Si din ceruri s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care îmi găsesc plăcerea.“ (Matei 3:16, 17).

Cu cîteva luni mai tîrziu, Isus a început să vestească: „Căiţi-vă, căci împărăţia cerurilor s-a apropiat“ (Matei 4:17). Da, împărăţia se apropiase în măsura în care regele în perspectivă era prezent.

Isus s-a născut pe pămînt ca om, dar el a existat deja înainte. El însuşi a spus: „Nimeni nu s-a suit în cer, afară de cel ce s-a coborît, din cer, adică Fiul omului“ (Ioan 3:13). Inspiratul apostol Pavel a scris despre exemplul proeminent, pe care l-a dat Isus prin smerenia sa: „El s-a desbrăcat pe sine însuşi si a luat un chip de sclav, făcîndu-se asemenea oamenilor“ (Filipeni 2:5–7). Cum a fost transferată viată sa din cer pe pămînt, aflăm din darea de seamă despre convorbirea îngerului Gabriel cu fecioara Maria.

„Ingerul i-a zis: ‘Nu te teme, Maria; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu. Si iată că vei rămînea însărcinată, şi vei naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Isus. El va fi mare, şi va fi chemat Fiul celui Prea Inalt; şi Iehova Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui său David. Va împărăţi peste casa lui Iacob pe vecie, şi împărăţia lui nu va avea sfîrşit.“

Maria a zis îngerului: „Cum se face lucrul acesta fiindcă eu nu ştiu de bărbat? Ingerul i-a răspuns: ‘Spiritul sfînt se va coborî peste tine şi puterea Celui Prea Inalt te va umbri. De aceea Sfîntul, care se va naşte din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu“ (Luca 1:30–35).

In acest mod a fost transferată viaţa lui Isus, unul din fiii lui Dumnezeu, din care constă „Ierusalimul de sus“, din cer, în pîntecele fecioarei Maria, şi astfel s-a născut el ca un copil perfect. Unii ar putea suştine că o asemenea minune ar fi imposibilă, totuşi lucrul acesta nu modifică cu nimic faptul că aceasta s-a şi întîmplat. Hotărît că Dumnezeu, care a făcut posibil ca dintr-o celulă-ou, care este mai mică decît punctul de la sfîrşitul acestei fraze să se dezvolte un om perfect, a putut să transfere viaţa prin spiritul său sau prin forţa sa activă, din cer pe pămînt. Deoarece viaţa lui Isus a fost transplantată în acest mod, pentru ca să poată deveni moştenitorul permanent al regelui David, el îşi are în realitate originea din „Ierusalimul de sus“.

In conformitate cu profeţia din Genesa 3:15 i s-a pricinuit lui Isus, cînd, la 14 Nisan a anului 33 e.n., a fost omorît pe stîlpul de execuţie, o rană la călcîi de către „şarpele cel vechi“. In timp ce zdrobirea capului duce la moarte, rana la călcîi era doar trecătoare. In a treia zi, Dumnezeu a înviat pe Isus din morţi şi i-a dat „puterea unei vieţi indistructibile“ (Fapte 10:40; Evrei 7:16). Ca persoană spirituală nemuritoare, regele Isus Christos este în stare să zdrobească capul „şarpelui celui vechi“ şi să înlăture complet pagubele pe care le-a produs acesta.

COREGENȚI

Isus Christos este membrul principal al acestei „seminţe“, compusă din mulţi membri. Prin el, Dumnezeul Cel Atotputernic va zdrobi pe Satan Diavolul sub picioarele acelora, care vor fi uniţi în Isus în împărăţia cerească (Apoc. 20:1–3). Apostolul creştin Pavel, le-a scris unor asemenea coregenţi, astfel: „Dumnezeu, care dă pace . . . va zdrobi în curînd pe Satan sub picioarele voastre“ (Rom. 16:20). Cine sînt aceşti coregenţi?

In ultima carte a Bibliei, în Apocalips, este dat numărul lor de 144 000. Apostolul Ioan, care a scris Apocalipsul, a descris ceea ce a văzut într-o vedenie, cu următoarele cuvinte: „Iată că Mielul (Isus Christos, care a murit ca un miel de jertfă) stătea pe muntele Sionului şi împreună cu el stăteau o sută patruzeci şi patru de mii, care aveau seria pe frunte numele său şi numele Tatălui său ... Aceştia sînt aceia, care urmează ferm pe Miel oriunde merge el. Aceştia au fost răscumpăraţi din oameni (nu numai dintr-o singură naţiune, ca israeliţii), ca cel dintîi rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel“ (Apoc. 14:1–4).

Este foarte potrivit că se spune despre cei 144 000 că stăteau, împreună cu Mielul, pe muntele Sionului. In antichitate regii lui Iuda au guvernat pe muntele Sionului în oraşul Ierusalim, căci acolo se găsea palatul regal. Pe muntele Sionului David a ridicat un cort pentru chivotul legămîntului, în care fuseseră puse cele două table de piatră cu cele zece porunci. Mai tîrziu, chivotul legămîntului a fost adus în partea cea mai dinăuntru a templului, care a fost clădit de fiul lui David, Solomon, nu departe de aici, pe muntele Moria. Cu timpul denumirea de Sion, a inclus şi muntele Moria. Sionul a cucerit o poziţie importantă în legătură cu împărăţia şi cu preoţimea (2 Sam. 6:12, 17; 1 Regi 8:1; Isaia 8:18).

Lucrul acesta este compatibil cu faptul că Isus ca şi Melhisedec din vechiul oraş Salem, este atît Rege, cît şi Preot. De aceea se spune despre el în Evrei 6:20, că „a fost făcut Mare Preot în veac, după rînduiala lui Melhisedec“. In calitatea sa de Rege Preot, Isus domneşte de pe muntele Sionului ceresc.

Coregenţii săi sînt de asemenea preoţi. Ca totalitate ei sînt numiţi „o preoţie regală“ (1 Petru 2:9). Despre misiunea lor citim în Apoc. 5:10: „Tu (Christos) ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru şi vor împărăţi pe pămînt.“

SCOPUL ACESTUI GUVERN

Unul din cele mai importante interese ale Regelui-Preot, Isus Christos, şi ale coregenţilor săi preoţeşti, constă în aceea ca să aducă întreagă omenirea în armonie cu Iehova Dumnezeu. Aceasta presupune înlăturarea oricărei urme a păcatului şi imperfecţiunii, căci numai acela, care reoglindeşte perfect chipul lui Dumnezeu, poate sta înaintea lui, pe baza propriului său merit. In ce măsură se va întîmpla aceasta prin guvernul împărăţiei, care aparţine domniei sau administaţiei lui Dumnezeu, rezultă din Efeseni 1:9–12:

“(Dumnezeu) făcîndu-ne cunoscut secretul sacru al voinţei sale. El este, conform bunei sale plăceri pe care şi-a propus-o în sine însuşi, pentru o administraţie la limita deplină a timpurilor stabilite, şi anume să adune iarăşi laolaltă în Christos, toate lucrurile, lucrurile din ceruri şi lucrurile de pe pămînt. (Da,) în el, în unitate cu care am fost desemnaţi şi noi ca moştenitori, fiind predestinaţi conform scopului său, care acţionează toate lucrurile conform modului în care-l sfătuieşte voinţa sa, ca să servim spre lauda gloriei sale, noi care am sperat cei dintîi în Christos.“

Deoarece Isus Christos este fără păcat şi în deplină armonie cu Iehova Dumnezeu, prin faptul că toate lucrurile vor fi aduse în armonie cu el, şi oamenii vor fi aduşi în armonie cu Iehova Dumnezeu. Aceasta se arată în faptul că Isus Christos, după încheierea acestei faze a lucrării împărăţiei, după cum zice Biblia, ‘va preda împărăţia Dumnezeului şi Tatălui său’ (1 Corinteni 15:24).

Pentru a o scoate la capăt cu măreaţa misiune de aducere la perfecţiune a omenirii, domnitorii cereşti au reprezentanţi pămînteşti, bărbaţi, care sînt categoric iubitori de dreptate (Psalm 45:16; Isaia 32:1, 2). Aceşti bărbaţi trebuie să corespundă condiţiilor, pe care Regele Isus Christos le pune acelora, cărora el le încredinţează răspunderea. Două condiţii importante sînt smerenia şi o iubire plină de abnegaţie. Isus a spus: „ . . . Voi ştiţi că guvernatorii naţiunilor stăpînesc tiranic peste ele (îşi dau aere de distincţie, NWT) şi cei mari exercită autoritate asupra lor. Intre voi să nu fie astfel; ci oricine vrea să devină mare printre voi să fie slijitorul vostru, şi oricine vrea să fie cel dintîi printre voi să fie sclavul vostru“ (Matei 20:25–27). El a spus în continuare: „Aceasta este porunca mea: să vă iubiţi unii pe alţii, cum v-am iubit şi eu. Nimeni nu are o iubire mai mare decît aceea ca cineva să-şi dea sufletul în favoarea prietenilor săi“ (Ioan 15:12, 13).

Nu te-ai simţi sigur sub reprezentanţii împărăţiei, care dovedesc o astfel de smerenie, şi care se îngrijesc efectiv sincer pentru tine?

Nu vor apărea nici un fel de greutăţi de comunicaţie între guvernul ceresc şi reprezentanţii Regelui Isus Christos. In trecut, Iehova Dumnezeu a transmis mesaje servilor săi de pe pămînt prin îngeri, şi prin forţa sa activă nevăzută (Daniel 10:12–14; 2 Petru 1:21). Chiar şi oamenii pot să emită mesaje navelor cosmice şi să recepţioneze mesaje de la staţiile cosmice care se rotesc la mare depărtare în jurul pămîntului. Dacă oamenii imperfecţi pot să facă aşa ceva, pentru ce ar fi greu, atunci, lucrul acesta pentru Domnitorul ceresc perfect?

Insă înainte ca domnia împărăţiei lui Isus Christos şi a coregenţilor săi să poată începe să aducă omenirea în armonie cu Dumnezeu, toate forţele ostile trebuie înlăturate. Nu există nici cel mai mic indiciu că guvernanţii de astăzi ar fi gata să cedeze suveranitatea lor lui Isus Christos şi coregenţilor săi. Ei iau în derîdere ideea că întreg pămîntul va fi guvernat din cer. De aceea ei vor trebui să fie constrînşi să recunoască autoritatea împărăţiei lui Dumnezeu sub Christos. Aceasta înseamnă că nu-şi vor pierde numai posturile lor de conducere, ci chiar şi viaţa lor. Biblia spune: „In zilele acestor împăraţi, Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăţie care nu va fi nimicită niciodată, şi care nu va trece sub stăpînirea unui alt popor. Ea va sfărîma şi va nimici toate acele împărăţii şi ea însăşi va dăinui veşnic“ (Daniel 2:44).

După ce domnia împărăţiei, în sfîrşit va fi înlăturat pe toţi duşmanii, va începe să-i elibereze pe oameni de boală şi moarte. Cum se va întîmpla aceasta?