Psalmii
O întrebare enigmatică dar cu un răspuns mîngîietor
ÎN CURSUL istoriei omenirii mulţi oameni au fost nedumeriţi văzînd prosperitatea celor nelegiuiţi. Oameni lipsiţi de principii ocupă adeseori poziţii de mare autoritate, iar apoi îi exploatează şi-i asupresc pe cei săraci şi nenorociţi. Dar ar trebui să ne temem de oamenii corupţi? Aceasta întrebare este un element de bază al unei expresii de nedumerire care îşi găseşte răspunsul în Psalmul 49 scris de către un levit dintre „fii lui Core“.
Declaraţia introductivă sună astfel: „Ascultaţi voi popoare toate“. Plecaţi-vă urechea, voi toţi lucuitorii sistemului de lucruri, voi fii ai neamului omenesc precum şi voi, fii ai omului, tu, cel bogat, cît şi tu, cel sărac“ (Ps. 49:1). Cu aceste cuvinte psalmistul îi invită pe toţi să fie atenţi — atît pe „fiii neamului omenesc“, adică pe muritorii de rînd, care au o situaţie umilă în viaţă, cît şi pe fii omului, pe cei cu o situaţie superioară. Da, atît bogaţii cît şi săracii pot trage folos din declaraţiile care urmează.
Psalmistul continuă: „Gura mea va vorbi lucruri (ce ţin) de înţelepciune, iar inima mea va reflecta asupra unor lucruri (ce ţin) de pricepere. Imi voi apleca urechea la exprimări proverbiale; imi voi începe pe harfă întrebarea mea enigmatică (Ps. 49:3, 4). Cea ce urma psalmistul să exprime provenea dintr-o meditaţie efectuată sub îndrumarea spiritului lui Dumnezeu. Nu era vorba doar de o simplă înţelepciune omenească, deoarece psalmistul a spus cu privire la sine că îşi va „pleca urechea la exprimări proverbiale“, adică la exprimări provenite dintr-o sursă divină. În momentul cînd urma să primească aceste exprimări inspirate el şi-a prezentat enigmatica sa întrebare cu acompaniament muzical.
Iată acum enigmatica întrebare: „De ce să mă tem în zilele răului, cînd păcatul celor ce vor să mă dea la o parte se află împrejurul meu“? (Ps. 49:5). Trebuie într-adevăr să se lase cuprins de teamă atunci cînd vin peste el zile de suferinţă din pricina asupritorilor care vor să-l dea la o parte, din pricina acestor oameni ce vor să-l lipsească de drepturile date lui de Dumnezeu? După cum indică versetele următoare, aceşti oameni ce voiau să-l dea la o parte erau cei bogaţi. Chiar dacă unii ca aceştia se pot folosi de poziţia lor pentru a realiza cîştiguri nedrepte pe seama altora, nu ar trebui să ne lăsăm cuprinşi de nici un fel de frică generatoare de panică şi nici să ne umplem de invidie din pricina prosperităţii de care s-ar putea bucura acei oameni egoişti. Tot ce posedă ei este bogăţia lor materială. Ei se laudă cu cea ce au, şi, în loc să privească spre Creator după protecţie şi securitate, se încred în bogăţii materiale nestatornice. Psalmistul continuă să arate limpede motivul pentru care nu ar trebui să ne temem de asemenea oameni şi nici să-l invidiem pe vreunul din ei. Ei nu vor trăi nelimitat şi nici bogăţia lor nu va fi o posesiune durabilă. El scrie:
„Cei care se încred în mijloacele lor de existenţă şi care se laudă mereu cu belşugul bogăţiilor lor, nici unul dintre aceştia nu poate să răscumpere, cu nici un chip, nici măcar pe un frate şi nici să-i dea lui Dumnezeu un pret de răscumpărare pentru el (iar preţul de răscumpărare el sufletului său este atît de mare încît a încetat pe timp nedeterminat), ca să trăiască pentru totdeauna şi să nu vadă groapa. Căci el vede că pînă şi cel înţelept moare; cel absurd şi cel neraţional pier împreună şi trebuie să le lase altora mijloacele lor de existenţă“. — Ps. 49:6–10.
Aşa cum a arătat psalmistul, bogăţiile nu sînt de nici o valoare pentru a-l salva de la moarte pe un frate. Toate bogăţiile lumii adunate la un loc nu ar putea procura un preţ de răscumpărare suficient pentru a salva nici măcar i singură viaţă umană. Nu există nici un mijloc de a preîntîmpina moartea. În ce îi priveşte pe oameni, un asemenea preţ de răscumpărare este peste posibilităţile lor. Nimeni nu poate plăti o anumită sumă care să salveze pe cineva din groapa mortii şi să-l facă în stare să continua a trai. Cel înţelept, cel absurd şi cel neraţional trebuie să moară cu toţii. Toate bunurile pe care le-au putut dobîndi în cursul vieţii lor va trebui să rămînă în urmă pentru a se bucura alţii de ele.
Fireşte că asupritorii bogaţi ar dori să stea altfel lucrurile. Ei ar dori ca măcar amintirea să li se păstreze vie în generaţiile care vor veni. Dar reuşesc ei ceva în acest sens? Iată ce răspunde psalmistul:
„Dorinţa lor lăuntrica este să le rămînă casele pentru timp nedeterminat, iar tabernacolele lor din generaţie în generaţie. Ei şi-au numit proprietăţile funciare după numele lor. Şi totuşi omul muritor, chiar dacă se bucură de onoare, nu-şi poate păstre locuinţa; el se aseamănă cu fierele care au fost nimicite. Aceasta este calea celor care dau dovadă de absurditate şi a celor care vin după ei, care îşi găsesc plăcerea în vorbăria lor . . . Asemenea oilor, ei au fost destinaţi şeolului; moartea însăşi îi va păstori; iar cei întegri îi vor ţine în supunere dimineaţa, şi formele lor se vor trece. Şeolul e (pregătit) pentru fiecare, în locul unei înalte locuiţe.“. — Ps. 49:11–14.
Să examinăm ce spune aici psalmistul. Bogaţii care au acumulat prin mijloace viclene mari bogaţii nădăjduiesc în sinea lor că averile pe care le posedă ar putea dura la nesfîrşit; fiind transmise din generaţie în generaţie. Intru-cît ei şi-au numit moşiile cu propriul lor nume, îşi închipuie că îşi vor perpetua pomenirea. Ei nu văd însă că nu sînt decît nişte bieţi muritori, făcuţi din ţărînă. Chiar dacă se bucură de respect din pricina bogăţiilor lor, oamenii egoişti nu pot locui fără limită pe pămînt. Toate încercările de aşi păstra numele în viaţă sînt sortite eşecului. Ei nu sînt mai înzestraţi decît animalele neraţionale care pier.
În ciuda bogăţiei lor, oamenii nelegiuţi ajung să aibă un sfîrşit care nu e diferit de acela al animalelor ucise pentru hrană sau pentru a fi împiedecate să provoace stricăciuni. Nimic nu există în viaţa lor care să-i înalţe pe asemenea oameni mai presus de creaţia animală, pentru că viaţa lor este o ignorare totală a Creatorului, a Dumnezeului cel etern. Prin urmare este o absurditate din partea lor să îşi închipuie că şi-ar putea perpetua numele. Cei care adoptă filozofia sau „vorbăria“ oamenilor egoişti sînt la fel de absurzi şi vor ajunge la acelaşi sfîrşit lipsit de glorie. Ei trebuie să se ducă în şeol, fiind păstoriţi sau conduşi într-acolo de către moarte.
Dar cum stau lucrurile cu cei care îşi pun încrederea în Iehova? Aceşti servi credincioşi ai lui Dumnezeu vor fi triumfători „dimineaţa“. Aceasta va fi de la începutul zilei care va urma după eliberarea lor de sub apăsare şi de nenorocire.
Atunci, pe cînd cei drepţi se vor bucura de favoarea divină, cei răi, deşi s-au bucurat de bogăţie şi putere, se vor preface în ţărînă. Astfel „formele lor se vor trece“. În loc să se bucure de spaţiu locuibil în palate, ei se vor descompune în adîncurile şeolului.
„Cei integri“, rămăşiţa moştenitorului Regatului, precum şi „marea mulţime“ vor supraveţui războiul de la Har-Maghedon şi se vor bucura de eliberarea promisă, pe cînd cei nelegiuiţi vor fi nimiciţi. În cursul domniei mileniale a lui Cristos, toţi cei morţi în şeol, vor avea parte de înviere.
Punînd soarta acelor oameni lipsiţi de principii în contrast cu a sa, psalmistul levit continuă astfel:
„Dar Dumnezeu va răscumpăra el însuşi sufletul meu din şeol, căci el mă va primi . . . Nu vă temeţi cînd vre-un om cîştigă bogăţii, şi cînd gloria casei sale creşte, întru-cît la moartea lui el nu poate lua chiar nimic cu sine. Pentru că în cursul vieţii lui el şi-a binecuvîntat mereu propriul sau suflet; (iar oamenii te vor lăuda pentru să îţi faci bine ţie însuţi) sufletul său în cele din urmă nu va ajunge mai departe decît cel al generaţiei strămoşilor lui. Nu vor mai vedea niciodată lumina. Omul muritor, chiar dacă se bucură de onoare, dar care nu are pricepere, se aseamănă într-adevăr cu fiarele care au fost nimicite“. — Ps. 49:15–20
Ca şi psalmistul şi noi ar trebui, pe buni dreptate, să facem din înfăptuirea voinţei divine centrul vieţii noastre. Cu deplină încredere în Dumnezeul său, acest Levit s-a putut baza liniştit pe convingerea că Iehova îl va răscumpăra din şeol, nepermiţînd să aibă parte de o moarte prematură. Astfel avea să fie primit nu de către şeol ci de către răscumpărătorul său, Iehova. Cînd îl avem pe Iehova ca Dumnezeu al nostru, dispare orice motiv de a ne teme de vre-un om rău sau de a-l invidia. Averea poate să-i crescă, iar casa şi alte bunuri nu au decît să devină şi mai somptuoase. În cursul vieţii sale, el poate s-a felicitat pentru poziţia şi bogăţia pe care a fost în stare să şi le procure. Astfel oamenii, în general, poate să-l fi lăudat pentru că şi-a făcut bine lui însuşi din punct de vedere material, şi poate să fi ţinut cont de părerea lui.
Dar la urma urmelor, el nu ajunge, totuşi, mai departe decît strămoşii săi, şi anume — la moarte. Astfel nu se alege decît cu o lume a întunericului şi nu a luminii. Aşadar, indiferent de cîtă onoare se poate bucura el în acest sistem de lucruri, muritorul care nu înţelege sau nu apreciează lucrurile spirituale şi nu îi face loc Creatorului în viaţa sa, este ca şi un animal care nu are capacitate de a se închina Creatorului. În acest fel, omul bogat şi egoist trăieşte ca un animal şi piere ca un animal.
Răspunsul la întrebarea enigmatică cu privire la frica de apăsare, exercitată de către cei răi ar trebui să ne ajute, în mod categoric, să vedem ce anume trebuie să rămînă în continuare pe primul plan în viaţa noastră. Nimic de natură materială nu se bucură de permanenţă. Dacă ne dorim un viitor statornic, e necesar să ne punem încrederea în Dumnezeul cel etern care ne poate restabilii chiar şi din moarte la viaţă.