Loialitate faţă de „regatul Domnului nostru şi al Cristosului său“

„Voi avea afecţiune faţă de tine, o, Iehova, puterea mea. Cu acela care este loial, tu te vei comporta cu loialitate“ — Psalm 18:1, 25.

 1. a) Cum a reacţionat David faţă de loialitatea lui Iehova? b) Ce a recunoscut el pînă la sfîrşitul vieţii sale?

IEHOVA a fost acela care, loial promisiunii sale, l-a instalat pe David ca rege peste tot Israelul. Aceasta s-a petrecut în anul 1070 î.e.n. Plin de recunoştinţă faţă de această bunătate plină de iubire din partea lui Dumnezeu, regele David l-a recunoscut întotdeauna pe Dumnezeu ca Rege al său şi, în consecinţă, ca Suveranul suprem al lui Israel. Dumnezeu a spus următoarele, referindu-se îndeosebi la Mesia, descendentul de mai tîrziu al lui David: „Da, chiar eu l-am instalat pe regele meu pe Sion, muntele meu sfînt“ (Psalm 2:6). Recunoscîndu-l pe adevăratul conducător ceresc, David a scris: „Dă atenţie strigătului meu de ajutor, o, Rege şi Dumnezeu al meu, căci ţie mă rog. O, Iehova, dimineaţa vei auzi glasul meu“ (Psalm 5:1–3). Cînd, la bătrîneţe, David a cedat tronul fiului său Solomon, el s-a rugat lui Dumnezeu înaintea întregului Israel adunat şi a spus: „Al tău este regatul, o, Iehova, tu, care, de asemenea, te ridici ca guvernator deasupra tuturor. Bogăţiile şi gloria vin de la tine şi tu domini peste toate lucrurile. — 1 Cronici 29:11, 12.

 2. a) De existenţa cărei controverse milenare trebuie să luăm cunoştinţă astăzi? b) La ce întrebare hotărîtoare trebuie să răspundă astăzi fiecare dintre noi?

² Acest fapt extrem de important, pe care David l-a recunoscut în public cu atît timp în urmă, noi, care nu sîntem regi, trebuie să-l recunoaştem şi noi, fără nici un sentiment de ruşine. Tocmai această dominaţie universală sau suveranitate a lui Iehova Dumnezeu formează obiectul controversei milenare despre care vorbeşte Sfînta Biblie. Astăzi Dumnezeu prezintă acest litigiu în faţa tuturor naţiunilor pentru ca să fie rezolvat definitiv. Noi trăim perioada ultimelor zile pe parcursul cărora această controversă trebuie reglementată înaintea cerurilor şi a pămîntului. Victoria şi justificarea îi revin lui Iehova, care va dovedi într-un mod convingător că el este Suveranul sau Regele legitim al universului. Aşadar, întrebarea hotărîtoare care ne stă înainte este: Cine va rămîne loial regatului lui Iehova? De poziţia noastră faţă de această problemă depinde viaţa noastră veşnică sau distrugerea noastră veşnică.

 3. Ce catastrofă a survenit în 607 î.e.n.? De ce faptul acesta nu a fost un act de infidelitate din partea lui Iehova?

³ Dar oare n-a renunţat Iehova la regatul său în 607 î.e.n.? Ne punem această întrebare deoarece în anul acela el a permis Imperiului babilonian condus de Nabucodonosor să distrugă atît Ierusalimul cît şi templul de acolo şi să răstoarne regatul evreilor, care n-a mai fost ridicat. Acest eveniment a avut într-adevăr loc, dar aceasta nu înseamnă că Dumnezeu a renunţat la regalitatea sau dominaţia sa. De fapt, el însuşi a decretat distrugerea oraşului regal Ierusalim. Dar acest lucru n-a fost oare un act de infidelitate faţă de regalitatea tipică auxiliară pe care el a instaurat-o asupra poporului său ales? Nu, deoarece el a acţionat în conformitate cu prevederile convenţiei pe care o încheiase cu Israel şi care fuseseră adăugate la vechea convenţie avraamică. În tragicul an 607 î.e.n. Iuda şi rămăşiţa Israelului încălcaseră legămîntul în mod flagrant. De aceea Dumnezeu s-a purtat faţă de ei în conformitate cu prevederile convenţiei Legii care a fost transmisă prin Moise pe muntele Sinai.

REGELE CARE ARE „DREPTUL LEGAL“

 4. Cum reiese loialitatea lui Iehova din textul inspirat al lui Ezechiel 21:25–27?

⁴ Cu privire la ultimul rege din Ierusalim, Dumnezeu l-a inspirat pe profetul său Ezechiel (care fusese deja deportat în Babilon) să declare: „Cît despre tine, o, rănitule de moarte, căpetenie rea a lui Israel, a cărui zi a venit în timpul greşelii de la sfîrşit, iată ce a spus Domnul Suveran Iehova: Îndepărtează turbanul şi ridică coroana. Nu va fi acelaşi lucru. Pune sus ceea ce este jos şi coboară-l pe cel înălţat. Îl voi face o ruină, o ruină, o ruină. Cît despre aceasta, la fel, ea, cu siguranţă, nu va fi a nimănui, pînă cînd nu vine acela care are dreptul legal şi lui va trebui să i-o dau“ — Ezechiel 21:25–27.

 5. a) De ce ruinarea regatului n-avea să fie decît temporară? b) Cum a fost confirmat acest lucru cu peste 600 de ani mai tîrziu?

⁵ Aşa cum arată aceste cuvinte, Domnul Dumnezeu Iehova exercită întotdeauna un control ferm asupra lucrurilor din Regatul său. Ruinarea regatului său auxiliar de pe pămînt urma să fie numai temporară. La timpul dinainte stabilit urmă să vină cineva care avea dreptul legal la regatul mesianic pe care Domnul Dumnezeu Iehova i-l va da. Pînă atunci, exercitarea dreptului legal la regalitate era suspendată. Deoarece dreptul pe baza convenţiei aparţinea casei regale a lui David, personajul care urma să vină şi să primească regalitatea trebuia să fie un descendent al regelui loial David. Faptul că Iehova a încheiat o convenţie cu David, pentru instaurarea unui regat veşnic prin descendenţii săi, s-a datorat loialităţii acestui om faţă de regalitatea eternă a lui Iehova (2 Samuel 7:8–16). Cu peste 600 de ani mai tîrziu, respectiv în anul 2 î.e.n., un înger al lui Dumnezeu i s-a arătat unei descendente a regelui David şi a anunţat-o că ea urma să devină mama moştenitorului promis al lui David. Îngerul a adăugat: „Iehova Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său, iar el va domni veşnic peste casa lui Iacob, iar regatul său nu va avea sfîrşit.“ Numele său urma să fie Isus. — Luca 1:32, 33; Matei 1:18–23.

 6. a) Cum a devenit Isus moştenitorul legitim al regatului lui David? b) De ce se poate spune că acest regat a devenit mai mult decît un guvern pămîntesc?

⁶ Prin naşterea sa în Betleem, oraşul natal al lui David, Isus, Fiul coborît din cer al lui Dumnezeu, devine moştenitorul natural al convenţiei pentru regat, pe care Dumnezeu a încheiat-o cu David. Atît din punct de vedere legal cît şi natural dreptul la regat îi aparţinea lui. Dar atunci cînd Isus a fost botezat şi uns cu spiritul sfînt al lui Dumnezeu, al Tatălui său ceresc, acest regat a devenit mai mult decît un guvern pămîntesc peste casa lui Iacob sau Israel. Cu acea ocazie el a fost născut de spiritul Tatălui său ceresc, devenind astfel un Fiu spiritual al lui Dumnezeu şi fiindu-i rezervată viaţa cerească. În această calitate, el a fost uns de spiritul lui Dumnezeu şi a devenit Mesia, titlu care înseamnă Cel Uns. — Faptele Apostolilor 4:27; 10:38; Isaia 61:1–3.

 7. a) De ce nu a primit Isus Regatul mesianic imediat? b) În timp ce se aflau în aşteptare, ce regalitate trebuiau să recunoască discipolii săi unşi?

⁷ Deoarece acum regatul era ceresc, Isus nu l-a primit în timp ce se afla pe pămînt şi nici imediat ce s-a suit la cer. Deşi el era recunoscut ca Rege peste adunarea spirituală a discipolilor săi unşi de pe pămînt, el a trebuit să aştepte primirea Regatului mesianic pînă la sfîrşitul perioadei pe care el însuşi a numit-o „timpurile păgînilor“ sau „timpurile fixate ale naţiunilor“ — Coloseni 1:13; Luca 21:24; vezi Authorized Version.

 8. a) Ce perioadă de timp trebuia să acopere „timpurile fixate ale naţiunilor“? Ce evenimente semnificative au marcat sfîrşitul lor? b) Este oare izbitor acest semn? Care este unul dintre elementele sale caracteristice?

⁸ Aceste timpuri fixate au început deja în 607 î.e.n., odată cu prima distrugere a Ierusalimului de către babilonieni şi devastarea completă a Iudeei. Conform capitolului 4 din cartea profetică a lui Daniel, trebuia ca aceste „timpuri“ să fie în număr de şapte şi să totalizeze 2 520 de ani. Deoarece aceste timpuri au început cu devastarea completă a Ierusalimului şi a ţării lui Iuda şi Beniamin la începutul toamnei anului 607 î.e.n., trebuia ca ele să se încheie în toamna anului 1914 e.n. În mod semnificativ, primul război mondial a izbucnit în a doua jumătate a anului 1914. Astfel profeţia pe care Isus a făcut-o cu privire la „semnul“ care va marca „încheierea sistemului de lucruri“ a început să se împlinească (Matei, capitolele 24 şi 25; Marcu 13; Luca 21). De atunci, „semnul“ prezis a devenit din ce în ce mai clar şi mai impresionant. Cu privire la o trăsătură caracteristică a acestui „semn“ Isus a spus: „Şi această veste bună a regatului va fi predicată pe întregul pămînt locuit, ca mărturie tuturor naţiunilor; şi apoi va veni sfîrşitul“. — Matei 24:14.

9, 10. a) Cărei acţiuni i-a sosit timpul în 1914? b) Ce s-a întîmplat cu creaturile infidele care erau în cer? Ce efect a avut lucrul acesta asupra pămîntului?

⁹ Da, a venit, în sfîrşit, timpul ca regatul lui David să-i fie dat Fiului lui Dumnezeu, glorificat în ceruri, celui care, conform legii supreme a lui Dumnezeu, era singurul deţinător al „dreptului legal“ la acest regat. Dar iată că faptul acesta avea să declanşeze un război în cer. De ce?

¹⁰ Fiindcă pentru Regele mesianic care începuse acum să domnească sosise timpul să-i alunge din cer pe toţi adversarii noului guvern, respectiv pe Satan Diavolul şi legiunile sale de demoni. Ei au fost aruncaţi jos pe pămînt, unde se afla încă sistemul de lucruri guvernat de demoni. Acestor îngeri nelegiuiţi le este pentru totdeauna barată calea spre cerurile lui Dumnezeu în care locuiesc îngerii săi loiali. Îngerii alungaţi vor rămîne izolaţi în vecinătatea pămîntului, pînă cînd vor fi legaţi pentru o mie de ani într-un abis al unei captivităţi totale. Războiul din cer precum şi rezultatul său sînt înfăţişate profetic în capitolul 12 al cărţii Apocalipsa. După ce Satan şi demonii săi au fost alungaţi din cer, un cor de îngeri au cîntat victorios: „Acum a sosit salvarea şi puterea şi regatul Dumnezeului nostru şi autoritatea Cristosului său (Mesia), căci el l-a aruncat jos pe acuzatorul fraţilor noştri, pe acela care îi acuza zi şi noapte înaintea Dumnezeului nostru“ (Apocalips 12:10). Ce a însemnat aceasta pentru locuitorii de pe pămînt? Înmulţirea vaietelor!

TIMPUL DE JUDECATĂ A CELOR LOIALI

11, 12. a) Ce se pune astăzi la probă? b) Ce relaţie există între loialitate şi predicarea Regatului? c) De ce putem să comparăm epoca actuală cu un seceriş? Care este, fără îndoială, rolul îngerilor?

¹¹ Acest timp de „nenorocire pentru pămînt şi mare“, deoarece Diavolul a coborît la ele cuprins de o mînie mare, „ştiind că el are o scurtă perioadă de timp“, a fost, de asemenea, o perioadă de încercare a loialităţii — loialitate faţă de sistemul de lucruri condamnat şi dirijat de Diavol sau faţă de regatul lui Dumnezeu instaurat deja în ceruri, avînd la conducerea sa pe Isus Cristos (Apocalips 12:12). Este o perioadă în care toţi aceia care se pretind discipoli ai lui Cristos trebuie să fie judecaţi, pentru a se determina în ce măsură îşi manifestă ei loialitatea faţă de regatul instaurat. Predică ei cu zel vestea bună a regatului „pe întregul pămînt locuit, ca mărturie tuturor naţiunilor“? Această perioadă de tranziţie este comparată, de asemenea, cu un timp de seceriş în care se separă creştinii adevăraţi de cei falşi, întocmai cum a profeţit Isus în parabola despre grîu şi neghină: „Secerişul este încheierea unui sistem de lucruri, iar secerătorii sînt îngerii“ (Matei 13:39). Aceşti îngeri sînt, fără îndoială, aceia pe care Domnul Suveran Iehova îi foloseşte la îndeplinirea poruncii sale consemnate în Psalmul 50:5: „Strîngeţi la mine pe cei loiali mie, pe cei care încheie convenţia mea pe bază de jertfă [în ebraică: aceia care taie convenţia mea]“.

¹² Aşa-zişilor creştini, care nu trec cu succes proba de loialitate faţă de Regat, Dumnezeu le spune: „Cu ce drept îmi enumeri regulile mele şi porţi convenţia mea în gură“? — Psalm 50:16.

13, 14. a) Despre ce convenţie este vorba în Psalmul 50:5, 16? b) Care sînt cele două convenţii faţă de care creştinii unşi trebuie să fie „loiali“?

¹³ Convenţia la care se referă versetele 5 şi 16 nu este o convenţie personală, pe care fiecare persoană loială a încheiat-o deasupra unei jertfe personale. Din contră, ea este o convenţie naţională. Convenţia Legii mozaice, pe care Dumnezeu a încheiat-o cu naţiunea lui Israel la muntele Sinai, în Arabia, a fost o imagine profetică a noii convenţii pe care el a încheiat-o cu „naţiunea sfîntă“ a Ierusalimului spiritual prin intermediul Mai Marelui Moise, Isus Cristos (Ieremia 31:31–41). În noaptea de Paşte a anului 33 e.n. Isus a instituit Cina Domnului şi a spus: „Această cupă reprezintă noua convenţie, pe baza sîngelui meu, care trebuie să fie vărsat în folosul vostru“ (Luca 22:20). Aşadar noua convenţie a fost întărită prin sîngele de jertfă care a fost vărsat la moartea lui Isus Cristos. Dar cei „loiali“, pe care Isus i-a admis în această nouă convenţie, intră, de asemenea, în „convenţia (. . .) pentru regat“ (Luca 22:28–30; Matei 26:29; Marcu 14:25; Psalm 116:15). Ce trebuie să înţelegem din toate acestea?

¹⁴ Creştinii care sînt admişi în noua convenţie, care este o „convenţie bazată pe jertfă“, nu trebuie să rămînă loiali numai acestei convenţii ci şi celei „pentru un regat“. Ei sînt israeliţi spirituali, „Israelul lui Dumnezeu“ — Galateni 6:16.

15. În ce domenii trebuie israeliţii spirituali să dovedească „loialitate“?

¹⁵ La ora actuală, în timpul „incheierii sistemului de lucruri“, există încă pe pămint o rămăşiţă din aceşti israeliţi spirituali. Lor, în special, le revine obligaţia de a acţiona în conformitate cu profeţia lui Isus: „Această veste bună a regatului va fi predicată pe întregul pămînt locuit, ca mărturie tuturor naţiunilor“ (Matei 24:14). Dacă vor să rămînă loiali „regatului Domnului nostru (Iehova) şi Cristosului său“, ei nu pot trece peste această obligaţie (Apocalips 11:15). Ei nu mai pot face parte din acest sistem de lucruri condamnat, cu politica sa, afacerismul său egoist şi religia lui falsă. Creştinii unşi adresează cu ardoare lui Dumnezeu această rugăciune pe care au învăţat-o de la Maestrul lor: „Tatăl nostru care eşti în ceruri, să fie sfinţit numele tău! Să vină regatul tău! Să se facă voia ta, cum este în cer tot aşa şi pe pămînt“ (Matei 6:9, 10). Ei nu participă la politica acestui sistem dezmembrat, ci respectă în mod neabătut sfatul Maestrului lor, Regele regilor şi Domnul domnilor: „Continuaţi, deci, să căutaţi întîi regatul şi dreptatea sa şi toate celelalte lucruri vă vor fi adăugate“ (Apocalips 19:16; Matei 6:33). Acesta este singurul mijloc prin care ei pot dovedi într-adevăr că sînt membri „loiali“ ai Israelului spiritual, care a încheiat cu Iehova Dumnezeu o convenţie pe baza unei jertfe, pe baza jertfei lui Isus, Mediatorul noii convenţii.

„ALTE OI“ LOIALE

16. Conform textelor biblice citate în paragraf, mai există vreo altă clasă compusă din numeroase persoane loiale?

¹⁶ Aceeaşi loialitate se cere şi din partea clasei oamenilor dedicaţi şi botezaţi care a fost prefigurată de „marea mulţime amestecată“ care a părăsit Egiptul împreună cu israeliţii şi care era prezentă în timpul încheierii convenţiei Legii la muntele Sinai (Exod 12:38; Numeri 11:4). Această clasă corespunde „marii mulţimi“ pe care apostolul Ioan a descris-o în Apocalips 7:9–17. În parabola despre oi şi capre Isus a comparat aceste persoane cu „oile“ care fac bine fraţilor spirituali ai Regelui Isus Cristos, de la începutul domniei sale, în anul 1914. — Matei 24:3; 25:31–46.

17. a) Din ce clasă face parte „marea mulţime“? Cu cine formează ea „o singură turmă“? b) Cum pot membrii acestei „mari mulţimi“ să-şi asigure binecuvîntarea (Geneza 22:15–18)?

¹⁷ Aceste persoane loiale fac parte din categoria „altor oi“ care, conform spuselor lui Isus, nu sînt din „acest staul [de la nouă convenţie]“ adică din staulul în care se găseşte „turmă mică“ a celor 144 000. Dar această „mare mulţime“ de oameni loiali formează „o singură turmă“ cu cei din „staul“, datorită legăturilor strînse pe care Tatăl lor ceresc îi ajută să le întreţină cu moştenitorii Regatului (Ioan 10:16; Luca 12:32). Dacă aceşti creştini vor să continue să formeze „o singură turmă“ cu „cei loiali“, care se află în noua convenţie încheiată cu Iehova Dumnezeu pe baza jertfei lui Isus, ei trebuie să-şi demonstreze loialitatea faţă de Regatul Domnului nostru Iehova Dumnezeu şi al Cristosului său.

18. a) Ce recompensă primesc aceia care se dovedesc loiali în prezent? b) Cum putem să ne manifestăm recunoştinţa faţă de loialitatea pe care ne-o dovedeşte Iehova?

¹⁸ Toţi aceia care se dovedesc loiali primesc deja acum o mare recompensă. Plin de recunoştinţă faţă de Regele ceresc Iehova Dumnezeu, regele David din antichitate i-a adresat cuvintele: „Cu acela care este loial, tu te vei comporta cu loialitate“ (Psalm 18:25; 2 Samuel 22:26). El a spus: „Iehova iubeşte dreptatea şi nu îi va părăsi pe cei loiali lui“ (Psalm 37:28). Proverbe 2:8 ne dă această asigurare: „El va păzi calea celor loiali lui“. Da, Iehova manifestă loialitate în cel mai înalt grad, iar Cristosul său îl imită perfect. Fie ca prin recunoştinţa noastră faţă de loialitatea pe care Dumnezeu a dovedit-o prin Cristos să putem, în această zi de judecată, să manifestăm o loialitate neclintită faţă de Iehova şi faţă de Regatul său instaurat pe care el l-a dat lui Isus Cristos, Fiul său care îi este atît de loial!

SĂ SUBLINIEM ÎN REZUMAT ROLUL LOIALITĂŢII

□ ...cînd David l-a recunoscut pe Iehova ca Rege;

□ ...cînd Iehova a adus judecata asupra Ierusalimului infidel;

□ ...cînd Dumnezeu a dat regatul davidic Fiului său în 1914?

□ ...cînd regele mesianic a luptat în bătălia din cer?

□ ...în activitatea rămăşiţei unse în perioada actuală;

□ ...în sprijinul pe care „mare mulţime“ îl dă rămăşiţei unse?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 23]

A fi loial Regatului înseamnă a-l predica în mod zelos