Persistenţa în rugăciune îşi are răsplata ei

„De comun acord, toţi aceştia persistau în rugăciune“. Fapt. 1:14.

 1. (a) Ce inseamnă a fi stăruitor sau perseverent în ceva?

„A PERSISTA“ sau „a persevera“ în ceva înseamnă a urmării cu fermitate şi în mod constant o anumită cale, pînă cînd se ajunge la ţintă. Aceste verbe includ ideea de a învinge dificultăţi şi împotriviri înainte de a se ajunge la succes.

 2. Din ce motiv era potrivit ca discipolii lui Isus să fie „stăruitori în rugăciune“?

² Despre mica ceată de continuatori ai lui Isus, la Fapt. 1:14 se spune în mod adecvat că „de comun acord, toţi aceştia persistau în rugăciune“. Ei ştiau că Isus înviase din morţi şi fuseseră chiar martori ai înălţării sale la cer, dar existau totuşi multe lucruri pe care nu le înţelegeau. Spiritul sfînt care le fusese promis încă nu venise cu putere asupra lor (Fapt. 1:8). Ei nu îşi dădeau pe deplin seama de ce a permis Dumnezeu ca iubitul lor Conducător să fie pironit pe acel îngrozitor stîlp de tortură. Oamenii care se făcuseră vinovaţi de săvîrşirea acelui lucru mai erau încă în putere şi nu exista nici un semn de schimbare în atitudinea lor. Ei continuau să persiste în neînduplecata lor împotrivire. Astfel continuatorii lui Isus, conştienţi de necesităţile lor, persistau în rugăciune către Acela în care credeau.

 3. (a) Cînd s-a răspuns la rugăciunile lor şi ce efect a avut aceasta asupra întîietăţii lor? (b) Ce extindere a luat mărturia depusă în acele zile de la început?

³ Cu începere din Ziua a Cincizecea, s-a răspuns la rugăciunile lor fără îndoială mai presus de toate aşteptările lor. Ei au început să îşi dea seama de sensul celor din urmă cuvinte ale lui Isus, rostite înainte de înălţarea sa. În loc să mai acorde, ca mai demult atenţia intiietăţii lor, concentrîndu-se în jurul unei date, după cum dădea de înţeles întrebarea lor: „Doamne, în acest timp vei restabilii regatul lui Israel?“, ei şi-au concentrat acum atenţia asupra numirii lor de a fi „martori (ai lui Isus) în Ierusalim, în toată Iudea, în Samarea, şi pînă în cea mai îndepartată parte a pămîntului“ (Fapt. 1:6–8). Astfel Petru a depus o curajoasă şi amănunţită mărturie în acea Zi a Cincizecea, incluzînd şi declaraţia: „Dumnezeu l-a înviat pe acest Isus şi noi toţi sîntem martori ai acestui fapt“. — Fapt. 2:32; vezi şi Fapt. 2:40; 3:15; 5:32.

 4. Cum văd continuatorii de astăzi ai lui Isus necesitatea de a fi stăruitori în rugăciune?

⁴ Tot la fel şi astăzi adevăraţi continuatori ai lui Isus trebuie să fie stăruitori în rugăciunile lor „către cel care poate, potrivit puterii lui care acţionează în noi, să facă mai mult decît supraabundent mai presus de tot ce am putea noi cere sau concepe“ (Ef. 3:20). Cu toate că ei se bucură de o puternică iluminare cu privire la scopul lui Iehova şi la realizarea lui, există încă multe lucruri pe care nu le cunosc în toate detaliile, referitor la datarea exactă a evenimentelor care se află încă în viitor, precum şi la modul exact în care se vor împlinii multe texte scripturale privitoare la sfîrşitul deplin al sistemului de lucruri al lui Satan. Acestea includ referiri profetice la poporul lui Iehova cum este acea din Is. 26:20: „Du-te poporul meu . . . Ascunde-te pentru o clipă, doar, pînă va trece ameninţarea“.

 5. (a) Care sînt cele două lucruri de importanţă vitală care îi se pretind martorilor lui Iehova? (b) Ce reacţie a produs în lume mesajul regatului lui Dumnezeu şi cum a fost prezis lucrul acesta?

⁵ Servii lui Iehova înţeleg că de o şi mai mare urgenţă şi importanţă este efectuarea, între timp, unei mari lucrări, precum şi menţinerea unei poz sau atitudini care se reflectă în numele dat lor de Dumnezeu şi anume acela de martorii lui Iehova (Is. 43:10–12). Aceasta lucrare precum şi menţinerea poziţiei lor pretind stăruinţă sau perseverenţă. Mesajul regatului lui Dumnezeu aduce după sine nimicirea naţiunilor şi regatelor lumeşti (Ier. 25:15–30). Regatul lui Dumnezeu „va nimicii şi le va pune capăt tuturor acestor regate“. Acest mesaj este lipsit de popularitate, adică nu este primit cu simpatie de către stăpînitorii din prezent care manifestă un spirit naţiunalist. Opoziţia lor unită se face tot mai evidentă. Ei „s-au adunat împreună ca unul singur împotriva lui Iehova şi împotriva Unsului său (regele instalat Cristos Isus)“. — Ps. 2:2–6; Dan. 2:44.

 6. (a) Ce calităţi se pretind astăzi? (b) Cum ar trebui privită orice situaţie şi cum au fost satisfăcute în privinţa aceasta necesităţile noastre?

⁶ Pentru ca servii lui Dumnezeu de astăzi să spună aşa ca apostolii din primul secol: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu ca stăpînitor decît de oameni“, se cere mult curaj (Fapt. 5:29). Un asemenea curaj şi îndrăzneală nu depind de propriile noastre resurse şi de temperamentul nostru, în legătură cu care puţini dintre noi au motive să se laude. Exercitarea sau manifestarea acestor calităţi pretinde o clară înţelegere şi discernere a scopului lui Dumnezeu şi a normelor şi principiilor drepte stabilite în Cuvintul lui Dumnezeu. Niciodată nu a existat înăuntrul omenirii o asemenea totală renunţare la egoism, la violenţă, la corupţie şi la necurăţenie de orice fel (2 Tim. 3:1–5). Există numeroase şi variate presiuni cu care avem de luptat în aceste „zile din urmă“. Aceasta presupune să învăţăm cum trebuie privită orice situaţie şi orice problemă din punctul de vedere a lui Dumnezeu. Numai dacă privim spre el putem ajunge la iluminarea dobîndită din Cuvintul său şi cu ajutorul spiritului şi al organizaţiei sale (Ps. 36:9). Iată deci de unde decurge necesitatea de a stărui în rugăciune precum şi necesitatea de a zidi în noi o credinţă adevărată şi puternică, o credinţă victorioasă. Cunoscînd necesităţile noastre, Iehova ne-a dat în Cuvîntul său, cu multă bunătate, încurajare la timp precum şi sfaturi şi avertismente cu privire la aceste probleme de importanţă vitaIă. Mai întîi se ridică întrebările: cine se poate ruga, ce ce termeni şi în ce împrejurări?

IEHOVA — „ASCULTĂTORUL RUGĂCIUNII“

 7. Cine este „Ascultătorul rugăciunii“ şi ce a simţit David adeseori ca fiind necesar în aceasta privinţă? (b) Ce excelentă linie directoare le este oferită celor care se simt nedemni? (Ps. 103:8–14)

⁷ Iehova l-a inspirat pe servul său David să scrie: „O, Ascultătorul regăciunii, la tine vor veni oameni de orice carne“ (Ps. 65:2). David însuşi a simţit adese-ori necesitatea de a persevera în rugăciune, după cum s-a exprimat în mulţi psalmi pe care i-a scris el. Uneori nevoia era urgentă din cauza neînduplecatei presiuni exercitate de către duşmanii săi, aşa cum se arată în Psalmul 70:1–5. Alte ori necesitatea se ivea din pricina propriilor sale slăbiciuni şi greşeli, din care unele erau foarte grave. Dacă tu însuţi te simţi nedemn de a te apropia de Dumnezeu în rugăciune, din aceleaşi motive şi îţi închipui că el nu te va asculta, îţi recomandăm să citeşti şi să reciteşti Psalmul 51:1–12. Acele cuvinte consemnate în versetele 9–11 pot constitui prea bine temeiul sau punctul de plecare al propriei tale rugăciuni.

„Ascunde-ţi faţa de păcatele mele, şi şterge-mi chiar şi greşelile mele. Creează chiar, în mine, o inimă curată, o, Dumnezeule, şi pune în mine un spirit nou, unul statornic. Nu mă arunca la o parte dinaintea feţei tale; şi, o, nu-mi retrage spiritul tău sfînt“.

 8. De cine depinde alegerea, în realitate, în ce priveşte posibilitatea apropierii de Dumnezeu şi care este condiţia?

⁸ Oare expresia că la „Ascultătorul rugăciunii“ vor veni „oameni de orice carne“ înseamnă ea că oricine este liber să facă lucrul acesta, în orice moment pe care şi-l alege? Nu. În realitate ea exprimă tocmai contrariul, căci în acelaşi psalm, ceva mai tîrziu se declară: „Fericit este cel pe care tu (adică Iehova) îl alegi şi-l faci să se apropie, ca să poată locui în curţile tale“(Ps. 65:4). Cu toate că invitaţia le este adresată deschis, tuturor, apropierea trebuie să se facă în deplină sinceritate. Chiar dacă credinţa nu îţi este atît de puternică, încît să poţi lua tu iniţiativa apropierii, ea trebuie în schimb, să fie autentică. „Iehova este aproape . . . de toţi aceia care îl cheamă cu sinceritate“. — Ps. 145:18.

 9. De ce rugăciunile noastre către Iehova trebuie să fie întotdeauna în numele lui Isus?

⁹ Pe deasupra rugăciunilor noastre către Iehova trebuie adresate întotdeauna în numele lui Cristos Isus, Singura cale stabilită de Dumnezeu“ (Ioan 14:13, 14). Noi recunoaştem cu deplină gratitudine lucrarea de răscumpărare a lui Cristos în folosul intregii omeniri, precum şi faptul că el serveşte acum ca mare preot a lui Dumnezeu, prin care ne putem „apropia cu libertate de exprimare de tronul bunătăţii nemeritate ca ajutor la timpul potrivit“. — 1 Tim. 2:4–6; Evr. 2:9; 4:14–16.

10. Cum ne oferă Psalmul 15 o altă orientare folositoare în privinţa aceasta?

¹⁰ Pentru o nouă informaţie cu privire la felul de persoane pe care le alege Dumnezeu, vă recomandăm să citiţi, la Psalmul 15, răspunsul inspirat la întrebarea: „O, Iehova, cine va fi oaspete în cortul tău? Cine va locui pe muntele tău cel sfînt?“ Principiile conturate în acest Psalm trebuie recunoscute de către noi ca fiind drepte, şi trebuie să tindem spre ele, chiar dacă uneori nu reuşim să le îndeplinim cu adevărat.

11. (a) Pentru folosul cui au fost scrise în primul rînd sfintele Scripturi? (b) Ce încurajare conţine rugăciunea lui Solomou de la 1 Regi 8:41–43?

¹¹ Vei spune poate, şi pe bună dreptate, că Sfintele Scripturi, inclusiv textele deja menţionate, se concentrează în jurul poporului lui Dumnezeu şi se aplică asupra lui, în special asupra adunării creştine care constituie israelul spiritual, „Israelul lui Dumnezeu“ (Rom. 15:4; 1 Cor. 10:11; Gal. 6:16). În faţa acestei realităţi tu te consideri poate unul dinafară, un străin, ca să zicem aşa, şi aceasta din cauza modului tău de viaţă de odinioară şi a totalei lipse de interes faţă de religie. Mulţi sînt astăzi în aceasta situaţie. Tu însă nu te grăbi să renunţi. Reţine faptul că printre numeroasele cereri pe care Solomon i le-a adresat lui Iehova cu ocazia inaugurării templului, el i-a adresat-o şi pe acea pentru“ străinul care nu este o parte a poporului tău Israel şi care din cauza numelui tău vine de fapt dintr-o ţară îndepărtată“. El s-a rugat ca Iehova să facă „potrivit cu tot cea ce îţi cere străinul, pentru ca toate popoarele pămîntului să ajungă să cunoască numele tău, ca să se teamă de tine la fel ca şi poporul tău Israel. — 1 Regi 8:41–43.

12, 13. (a) Ce a fost inspirat Isaia să scrie despre „străini“? (b) Spre al cui folos şi în ce mod pot fi aplicate aceste exprimări?

¹² O înţelegere şi o încurajare în plus în folosul acestor „străini“ se dă şi la Isaia 56:6–8:

„Eu îi voi aduce pe muntele meu cel sfînt şi îi voi face să se bucure înăuntrul casei mele de rugăciune chiar şi pe străinii care s-au ataşat de Iehova ca să-i slujească şi să iubească numele lui Iehova, ca să devină servi ai săi, — pe toţi aceia care respectă sabatul ca să nu-l profaneze şi care ţin cu putere la legămîntul meu. Arderile lor de tot şi jertfele lor vor fi acceptate pe altarul meu. Căci propria mea casă va fi numită cu adevărat o casă de rugăciune pentru toate popoarele.“

¹³ Ce atrăgătoare descriere! Aceşti „străini“ nu sînt înregimentaţi cu forta, ci i se alătură cu bucerie lui Iehova, din iubire pentru numele său şi pentru tot ce reprezintă acesta. Intrega lor viaţă (şi nu după o zi pe săptămînă) devine o respectare „de sabat“, prin consacrarea fiecăruia ca să-i servească lui Iehova; în felul acesta ei intră în odihna sa, aşa cum explică Pavel la Evrei 4:1–10. Apostolul Pavel mai arată totodată că „arderile de tot şi jertfele“ au un mod de aplicare practică pentru creştinii consacraţi, după cum se exprimă mai jos:

„Prin el să-i aducem întotdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică rodul buzelor care fac o declaraţie publică pentru numele său. În afară de aceasta să nu uităm facerea de bine şi împărţirea lucrurilor (noastre) cu alţii căci asemenea jertfe îi sînt plăcute lui Dumnezeu.“ Evrei 13:15, 16

14. Care era „casa de rugăciune“ în zilele lui Isaia şi se simboliza?

¹⁴ În zilele lui Isaia „casa de rugăciune“ a lui Iehova era desigur, templul pe care îl construise Solomon. Acel templu era un simbol al marelui templu spiritual al lui Dumnezeu. Prezenţa personală al lui Dumnezeu este sus, în Sfînta Sfintelor cerească a acestui templu spiritual. În compartimentul corespunzător Sfintei, al acestui templu, se află discipolii născuţi de spirit ai lui Isus Cristos, care sînt încă pe pămînt. Ei mai sînt descrişi sau prezentaţi ca fiind totodată şi în curtea pămîntească, rezervată preoţilor, a acestui templu spiritual.

15. (a) Cum este identificată la Apocalips 7:9–17 o „mare mulţime“? (b) Cum se aplică aceasta asupra martorilor lui Iehova de astăzi?

¹⁵ După ce citim la Apocalips 7:1–8 despre constituirea adunării creştine într-un israel spiritual totalizînd 144 000 de membrii şi care corespunde în mod admirabil celor de mai sus, citim apoi despre „marea mulţime“ care se bucură şi ea de favoarea lui Dumnezeu; iar ca dovadă a consacrării lor pentru a-l servii pe Iehova, cei care constituie aceasta mulţime îi „aduc un serviciu sacru zi şi noapte în templul său“ (Apoc. 7:5). Aceasta frumoasă viziune prezintă „marea mulţime“ internaţională care serveşte în templul lui Iehova, adică în curţile pămînteşti rezervate celor care nu sînt israeliţi spirituali, cum ar fi „curtea naţiunilor“ sau a păgănilor. Astăzi marea majoritate a martorilor lui Iehova se identifică drept aceasta „mare mulţime“ cu speranţa vieţii veşnice în regatul lui Dumnezeu, pe un pămînt transformat în paradis. Isus a vorbit despre aceştia din urmă ca fiind „alte oi“ care nu sînt din „staulul acesta“. După cum a continuat să explice Isus, toate oile sale adevărate de astăzi „devin o turmă (sub) un păstor“. — Luca 12:32; Ioan 10:16.a

16. Ce perspective dătătoare de satisfacţii sînt puse în faţa acelora care îl caută cu seriozitate pe Iehova?

¹⁶ Sînteţi bineveniţi să vă alăturaţi comunităţii acestei cete strîns închegate de închinători adevăraţi ai lui Iehova. Veţi constata că aceasta e cea mai fericită experienţă a vieţii voastre. Ea se va dovedi de un ajutor practic pentru voi şi de o mare încurajare ca să puteţi ajunge la stăruinţa în rugăciune, cu o credinţă adevărată. Acest fapt dă roade, căci Iehova „devine răsplătitorul celor care îl caută cu seriozitate“ (Evr. 11:6). Aceasta problemă a persistenţei în rugăciune, înrudită cu credinţa, este scoasă în evidenţă într-un fel interesant în Evanghelia lui Luca.

17. Cum ne oferă întîmplarea lui Iacob cu ingerul un minunat exemplu de persistenţă?

¹⁷ În aceasta ordine de idei dorim să vă reamintim de un extraordinar exemplu de persistenţă şi despre felul în care a fost bogat răsplătită. Ne referim la vremea cînd patriarhul Iacob a ajuns să lupte o întreagă noapte corp la corp, cu un inger care se materializase. Cu toate că ingerul i-a dislocat lui Iacob articulaţia coapsei, partriarhului nu l-a lăsat pe inger să plece pînă cînd, după cum i-a cerut el, nu l-a binecuvîntat mai întîi. Ingerul i-a spus atunci ceva ce avea să aibă o semnificaţie durabilă: „Numele tău nu va mai fi Iacob, ci Israel, căci ai luptat cu Dumnezeu şi cu oameni, astfel că în cele din urmă ai izbutit“. Şi el l-a binecuvîntat în cele din urmă pe Iacob. Iacob a mers mult mai departe urmărind cu fermitate şi în mod constant o anumită ţintă. El a luptat literalmente corp la corp şi nu a cedat în ciuda unei stări de infirmitate, pînă cînd a obţinut ce urmărea. El a fost binecuvîntat într-un mod minunat, după cum a spus el însuşi: „L-am văzut pe Dumnezeu faţă în faţă şi totuşi sufletul meu a scăpat (nevătămat)“. Ce excelent exemplu de persistenţă în rugăciune! — Gen. 32:24–30.

[Notă de subsol]