“Spuneţi ce aveţi de spus în inimile voastre“
Uneori ne supărăm de ceea ce face sau spune un altul. Ce-ar trebui să facem într-o asemenea agitaţie? Biblia dă sfatul: „Agitaţi-vă, dar nu păcătuiţi. Spuneţi ce aveţi de spus în inimile voastre, deasupra patului vostru şi tăceţi“ (Ps. 4:4).
Acesta este într-adevăr un sfat înţelept. Cineva se poate mînia pe drept. Dar tocmai atunci el ar trebui să exercite stăpînire de sine. El se află în pericolul de a-i răspunde mînios celui ce l-a enervat, aşa-zicînd să-i plătească cu aceaşi monedă şi astfel să păcătuiască împotriva lui. Aceasta ar putea duce la o ceartă violentă. Se poate întîmpla ca cineva să facă în momente de mare enervare, ceva ce mai tîrziu să regrete amarnic. Nu rareori se aude în ziua de azi că cineva şi-a vătămat într-o izbucnire de mînie pe vreuna dintre rude sau vreunul dintre prieteni sau chiar i-a omorît. Da, sfatul că cineva ar trebui să-şi recîştige calmul prin liniştea orelor de noapte, este într-adevăr raţional.
Pentru a nu proceda nechibzuit ar trebui să ne gîndim la urmările ce le-ar putea avea ceea ce spunem sau ceea ce facem. Cînd David, un serv al lui Dumnezeu, a neglijat odată acest lucru şi s-a mîniat pe Nabal, a fost cît pe aici să se facă vinovat de o ucidere. Lucrurile au stat astfel:
David şi bărbaţii lui s-au dovedit pentru turmele lui Nabal şi pentru păstorii lui oarecum ca un zid de ocrotire. Deoarece David arătase bunătate faţă de Nabal, a trimis mai tîrziu nişte soli la el, i-a urat de bine şi l-a rugat pentru sprijin material după bunul plac al lui. Nabal a desconsiderat folosul pe care l-a avut datorită lui David şi a bărbaţilor acestuia şi a ocărît pe soli. Cînd a aflat despre aceasta, David s-a hotărît să-l omoare pe Nabal şi pe toţi ceilalţi bărbaţi din casa lui. Dar Abigail, soţia lui Nabal a pregătit la repezeală o provizie de alimente, a plecat în întîmpinarea lui David şi l-a rugat să nu se răzbune singur (1 Sam. 25:5–31).
Cuvintele ei au mers la inima lui David, şi el a zis: „Binecuvîntat să fie Iehova, Dumnezeul lui Israel, care mi te-a trimis în întîmpinare! Si binecuvîntată să fie înţelepciunea ta, şi binecuvîntată să fii tu, care ma-i reţinut astăzi de la omor şi de la a-mi face dreptate cu propria mea mînă“ (1 Sam. 25:32, 33).
După cum arată cazul lui David, nu este întotdeauna uşor să te stăpîneşti în mînie. Totuşi un mare ajutor la aceasta este să nu ne credem prea importanţi şi să nu purtăm o grijă exagerată pentru renumele nostru. Saul este un exemplu bun în această direcţie. Cînd a fost ales rege peste Israel, era un bărbat modest şi smerit. Inaintea ungerii lui ca rege, el a zis către profetul Samuel: „Nu sînt eu un beneaminit din cea mai mică seminţie a lui Israel şi nu este familia mea cea mai neînsemnată dintre toate familiile seminţiei lui Beniamin?“ (1 Sam. 9:21). Această atitudine smerită l-a ajutat mai tîrziu să nu procedeze nechibzuit, atunci cînd anumiţi bărbaţi au vorbit despre el fără respect. Scriptura raportează: „Nişte oameni de nimic, însă, au zis: ‘Ce ne poate ajuta acesta?’ Ei l-au dispreţuit şi nu i-au oferit daruri. Dar el s-a făcut că nu-i aude“ (1 Sam. 10:27, Bruns).
Pentru a ne linişti din nou, este important să ne gîndim la relaţia noastră cu Creatorul. Iehova Dumnezeu nu priveşte cu plăcere pe cel ce se bucură cînd un duşman este lovit de un necaz, deoarece o asemenea bucurie trădează o atitudine răzbunătoare. In Proverbe 24:17, 18 sîntem îndemnaţi la precauţie cu cuvintele: „Cînd duşmanul tău cade, nu te bucura; şi cînd ajunge să se împiedice, să nu se veselească inima ta, pentru ca nu cumva să vadă Iehova şi faptul să fie rău în ochii lui“.
Cineva şi-ar putea pune în pericol relaţia lui cu Iehova dacă în mînia lui ar merge atît de departe, încît să nutrească sentimente de duşmănie. Cel ce face aceasta îşi arogă un drept pe care Dumnezeu şi l-a păstrat pentru el. „A mea este răzbunarea; eu voi plăti, zice Iehova“ (Rom. 12:19). De aceea, se zice în Proverbe 24:29: „Nu spune: ‘Aşa cum mi-a făcut el, aşa voi face şi eu. Eu voi plăti fiecăruia după faptele lui’“. Cel ce caută să se răzbune singur în acest mod, ar putea pierde ocazia de a-i fi dovedită îndurare de către Iehova Dumnezeu atunci cînd este judecat.
Cine nu exercită stăpînire de sine, îşi poate pierde chiar demnitatea personală. Biblia exprimă aceasta prin cuvintele: „O persoană nechibzuită este cea care îşi arată supărarea în aceeaşi zi, dar înţeleptul acoperă o dezonorare“ (Prov. 12:16). Cine se întărîtă peste măsură de mult din pricină că a fost insultat şi apoi procedează nechibzuit, apare în ochii altora prost. Insă cine este raţional, trece cu vederea remarcile şi procedurile provocatoare. El îşi înfrînează limba şi se reţine de a face ceva în această direcţie, şi nu face o problemă dintr-o calomnie. Cu timpul va „creşte iarbă“ peste o asemenea problemă. El îşi păstrează demnitatea şi pacea inimii, şi nu se înjoseşte cu nimic, întrebuinţînd cuvinte dezonorante.
Mai mult, cel ce exercită stăpînire de sine repurtează o victorie morală. Cu siguranţă acesta a fost cazul şi la Isus Cristos. El a putut spune ucenicilor săi: „Indrăzniţi! Eu am biruit lumea“ (Ioan 16:33). In ciuda ameninţărilor şi batjocurilor, el nu a imitat niciodată modul rău de procedare al lumii. Apostolul Petru a scris despre el: „Cînd a fost calomniat, n-a replicat calomniator. Cînd a suferit nu a început să ameninţe, ci s-a predat pe mai departe celui ce judecă drept“ (1 Pet. 2:23). Lumea a trebuit să sufere o înfrîngere, deoarece ea nu l-a putut duce pe Isus pînă acolo încît să-l facă egal cu ea. El s-a evidenţiat ca învingător. O asemenea biruinţă se merită, desigur, pentru noi.
Uneori, cînd rămîi liniştit, acest fapt poate avea un efect favorabil chiar şi asupra persoanelor care au slăbiciunea de a se întărîta uşor. Efectul favorabil pe care-l poate avea amabilitatea asupra lor, reiese din Prov. 25:21, 22: „Dacă celui ce te urăşte îi este foame, dă-i pîine să mănînce; iar dacă îi este sete, dă-i apă să bea. Căci aduni cărbuni aprinşi pe capul lui şi Iehova însuşi te va răsplăti.“ Dacă-l tratăm amabil pe cel care s-a făcut vinovat de a se mînia inutil, probabil el se va ruşina şi va începe să reflecteze în mod serios asupra cuvintelor şi faptelor sale. Aceasta ar putea face ca el să se schimbe şi să dezvăluie însuşiri mai bune. Insă chiar dacă lucrurile nu stau aşa, cel care exercită stăpînire de sine şi nu se răzbună, poate conta cu încredere pe faptul ca Creatorul să-l răsplătească.
Intr-adevăr, procedăm înţelept dacă „spunem ce avem de spus în inimile noastre“ şi exercităm stăpînire de sine. In acest scop, ar trebui să cultivăm modestie şi smerenie. De asemenea, ar trebui să luăm seama ca să nu spunem sau să facem ceva în mod pripit. In acest fel, nu ne vom pune în pericol relaţia noastră cu Iehova Dumnezeu. Ne vom păstra demnitatea şi vom obţine o victorie morală, putînd determina eventual chiar şi persoanele care ne provoacă să-şi schimbe modul lor de procedare.