Ajutaţi-vă copiii să înflorească

CÂND este vorba de creşterea copiilor, mulţi părinţi caută încoace şi încolo soluţii care, în realitate, se află la îndemâna lor chiar în propria locuinţă. Foarte multe familii au o Biblie, însă o ţin pe un raft unde se pune praful pe ea, în loc să o folosească la creşterea copiilor.

Este adevărat, în prezent, mulţi sunt sceptici cu privire la folosirea Bibliei ca ghid pentru viaţa de familie. Ei o dau la o parte, considerând-o demodată, veche sau exagerat de severă. Însă o examinare lipsită de prejudecăţi ne va dezvălui faptul că Biblia este o carte practică pentru familii. Să vedem în ce fel.

Mediul potrivit

Biblia îi spune tatălui să-şi considere copiii ca nişte „lăstari de măslin în jurul mesei [lui]“ (Psalmul 128:3, 4). Puieţii delicaţi nu vor ajunge nişte pomi care să dea roade dacă nu sunt îngrijiţi cu atenţie, dacă nu li se asigură îngrăşământul, solul şi umiditatea corespunzătoare. În mod asemănător, creşterea unui copil care să reuşească în viaţă necesită eforturi şi îngrijire. Copiii au nevoie de un mediu sănătos ca să crească spre maturitate.

Primul ingredient pentru realizarea unui astfel de mediu este dragostea — între partenerii de căsătorie şi între părinţi şi copii (Efeseni 5:33; Tit 2:4). Mulţi membri ai familiei se iubesc unul pe celălalt, însă nu consideră că este necesar să-şi exprime această dragoste. Să ne gândim însă: Aţi putea spune că aţi comunicat cu un prieten dacă i-aţi scris scrisori pe care nici măcar n-aţi scris adresa, nici n-aţi pus timbru şi nici nu le-aţi expediat? În mod asemănător, Biblia arată că adevărata dragoste este mult mai mult decât un sentiment ce încălzeşte inima; ea se exprimă prin cuvinte şi acţiuni (compară cu Ioan 14:15 şi cu 1 Ioan 5:3). Dumnezeu a dat un exemplu, exprimându-şi în cuvinte dragostea faţă de Fiul său: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Mi-am găsit desfătarea“. — Matei 3:17.

Laudele

Cum pot părinţii să le arate copiilor lor o asemenea dragoste? Pentru început, căutaţi lucrurile bune pe care le fac ei. Este uşor să găsiţi greşeli în cazul copiilor. Lipsa lor de maturitate, de experienţă şi egoismul lor se vor face simţite într-o mulţime de moduri, zi de zi (Proverbele 22:15). Însă ei vor face zilnic şi multe lucruri bune. Asupra cărora vă veţi concentra? Dumnezeu nu insistă asupra greşelilor noastre, ci îşi aminteşte de binele pe care îl facem (Psalmul 130:3; Evrei 6:10). Şi noi trebuie să procedăm la fel cu copiii noştri.

Iată ce spune un tânăr: „Cât timp am locuit în casa părintească nu-mi amintesc să fi auzit vreodată vreun fel de laudă — nici pentru notele bune de la şcoală, nici pentru lucrurile bune pe care le făceam acasă“. Părinţi, nu treceţi cu vederea peste această necesitate vitală a copiilor voştri! Toţi copiii trebuie să fie lăudaţi cu regularitate pentru lucrurile bune pe care le fac. Aceasta va reduce riscul ca ei să crească ‘descurajaţi’, convinşi că nimic din ceea ce fac nu va fi niciodată destul de bine. — Coloseni 3:21.

Comunicarea

O altă modalitate eficientă de a vă exprima dragostea faţă de copiii voştri este aceea de a urma sfatul din Iacov 1:19: ‘Să fiţi grabnici la ascultare, înceţi la vorbire, înceţi la mânie’. Reuşiţi să-i faceţi pe copiii voştri să se exprime liber şi îi ascultaţi cu adevărat când vorbesc? Dacă copiii voştri ştiu că le veţi face morală chiar mai înainte de a termina ce au de spus sau că vă veţi înfuria când veţi afla ce simt în realitate, atunci îşi vor ţine sentimentele ascunse în ei înşişi. Însă, dacă ştiu că veţi asculta cu adevărat, ei vor fi mult mai dispuşi să comunice cu voi. — Compară cu Proverbele 20:5.

Dar ce veţi face în cazul în care copiii vă dezvăluie sentimente despre care ştiţi că nu sunt corecte? Este oare momentul pentru un răspuns mânios, pentru o predică sau pentru o formă de disciplinare? Este adevărat, unele izbucniri copilăreşti pot face să vă fie greu să fiţi ‘înceţi la vorbire, înceţi la mânie’. Dar să vedem din nou exemplul dat de Dumnezeu în ce priveşte relaţiile cu copiii săi. A creat el oare o atmosferă de teamă morbidă, astfel încât copiilor săi să le fie frică să-i spună ce simt în realitate? Nicidecum! Iată ce se spune în Psalmul 62:8: „Popoare, încredeţi-vă în El [în Dumnezeu] în orice timp; vărsaţi-vă inimile înaintea Lui! Dumnezeu este adăpostul nostru“.

Prin urmare, când Avraam era îngrijorat în legătură cu decizia lui Dumnezeu de a distruge oraşele Sodoma şi Gomora, el nu a stat pe gânduri şi i-a spus Tatălui său ceresc următoarele: „Departe de Tine aşa ceva! . . . Cel care judecă tot pământul nu va face ce este drept?“ Iehova nu l-a mustrat pe Avraam; El l-a ascultat şi i-a liniştit temerile (Geneza 18:20–33). Dumnezeu este extraordinar de răbdător şi de amabil, chiar şi atunci când copiii săi îi dezvăluie sentimente care sunt complet nejustificate şi neraţionale. — Iona 3:10—4:11.

În mod asemănător, părinţii trebuie să creeze un mediu în care copiii să se simtă în siguranţă, astfel încât să-şi dezvăluie cele mai intime sentimente, indiferent cât de stânjenitoare ar putea fi acestea. Prin urmare, dacă copilul vostru îşi iese din fire, ascultaţi-l. În loc să-l dojeniţi, acceptaţi sentimentele copilului şi scoateţi la iveală motivele. De exemplu, aţi putea spune: „Mi se pare că te-a supărat asta şi asta. Vrei să-mi spui ce s-a întâmplat?“

Controlarea mâniei

Bineînţeles, nici un părinte nu este la fel de răbdător ca Iehova. Iar copiii pot pune în mod sigur la încercare răbdarea părinţilor lor până la limită. Nu vă îngrijoraţi dacă vă înfuriaţi pe copiii voştri din când în când; aceasta nu înseamnă că sunteţi părinţi răi. Uneori veţi avea motive întemeiate să vă înfuriaţi. Şi Dumnezeu se înfurie în mod justificat pe copiii săi, chiar pe unii care îi sunt foarte dragi (Exodul 4:14; Deuteronomul 34:10). Cuvântul Său însă ne învaţă să ne ţinem sub control mânia. — Efeseni 4:26.

Cum? Uneori ar fi bine să întrerupeţi discuţia pentru câteva momente, astfel încât să vă puteţi calma (Proverbele 17:14). Şi nu uitaţi: Este un copil! Nu aşteptaţi de la el să se comporte ca un adult sau să gândească la fel ca un om matur (1 Corinteni 13:11). Dacă înţelegeţi de ce copilul vostru acţionează într-un anumit mod, vă puteţi calma (Proverbele 19:11). Nu uitaţi niciodată că este o mare diferenţă între a face ceva rău şi a fi rău. Dacă ţipaţi la un copil spunându-i că este rău, s-ar putea ca acesta să se întrebe: „Ce rost mai are să încerc să fiu bun?“ Însă, dacă îl veţi corecta cu iubire, îl veţi ajuta pe copil să facă mai bine data viitoare.

Păstraţi ordinea şi respectul

Una dintre cele mai dificile probleme cu care se confruntă părinţii este faptul de a-i învăţa pe copii să aibă simţul ordinii şi al respectului. În lumea tolerantă de azi, mulţi se întreabă dacă este corect să le impună copiilor lor vreo limită. Biblia dă următorul răspuns: „Nuiaua şi mustrarea dau înţelepciunea, dar copilul lăsat de capul lui face ruşine mamei sale“ (Proverbele 29:15). Unii se strâmbă când aud cuvântul „nuia“, gândindu-se că aceasta înseamnă un fel de abuz asupra copilului. Însă nu este aşa. Cuvântul ebraic folosit pentru „nuia“ se referea la un toiag, ca acela pe care îl folosea un păstor pentru a-şi îndruma — nu ataca — oile.a Prin urmare, nuiaua înseamnă disciplină.

În Biblie, a disciplina înseamnă îndeosebi a învăţa. Din acest motiv, în cartea Proverbele se spune de patru ori ‘ascultă învăţătura [de disciplina, NW]’ (Proverbele 1:8; 4:1; 8:33; 19:27). Copiii trebuie să înveţe că a face ceea ce este bine aduce recompense, iar a face ceea ce este rău atrage după sine consecinţe rele. Pedeapsa poate ajuta să imprime lecţiile primite în urma unui comportament negativ, la fel cum recompensele — de pildă, laudele — le pot întări pe cele primite în urma unui comportament pozitiv (compară cu Deuteronomul 11:26–28). Este bine ca părinţii să imite exemplul dat de Dumnezeu când este vorba de pedeapsă, întrucât el i-a spus poporului său că îl va pedepsi „într-o măsură corespunzătoare“ (Ieremia 46:28, NW). Unii copii nu au nevoie decât de câteva cuvinte mai aspre pentru a-i face să se comporte cum trebuie. Alţii au nevoie de unele măsuri mai severe. Însă pedeapsa aplicată „într-o măsură corespunzătoare“ nu trebuie să includă niciodată ceva care ar putea să-i facă rău copilului pe plan emoţional sau fizic.

O disciplinare echilibrată trebuie să includă şi faptul de a-i învăţa pe copii că există hotare şi limite. Multe dintre acestea sunt definite în mod clar în Cuvântul lui Dumnezeu. Biblia ne învaţă să respectăm hotarele care delimitează proprietatea privată (Deuteronomul 19:14). Ea stabileşte hotare fizice, arătând că este greşit să iubim violenţa sau să le facem rău altora în mod voit (Psalmul 11:5; Matei 7:12). Ea stabileşte hotare sexuale, condamnând incestul (Leviticul 18:6–18). Biblia admite că există chiar şi hotare personale şi emoţionale, interzicându-ne să-i adresăm cuiva porecle răutăcioase sau să folosim alte forme de abuz verbal (Matei 5:22). Este esenţial să-i învăţaţi pe copii aceste limite şi hotare — atât prin cuvinte, cât şi prin exemplu —, pentru a crea un mediu familial sănătos.

Un alt factor esenţial pentru păstrarea ordinii şi a respectului în familie constă în înţelegerea rolurilor din cadrul familiei. În multe familii din prezent, aceste roluri sunt neclare sau confuze. În unele familii, un părinte îi încredinţează copilului unele probleme apăsătoare, pe care un copil nu le poate rezolva. În altele, copiilor li se permite să fie nişte mici dictatori, luând ei decizii pentru întreaga familie. Astfel de situaţii sunt greşite şi dăunătoare. Părinţii au obligaţia de a se îngriji de necesităţile copiilor lor mici — fizice, afective şi spirituale — şi nu invers (2 Corinteni 12:14; 1 Timotei 5:8). Să luăm exemplul lui Iacov, care a adaptat ritmul întregii sale familii şi al suitei sale astfel încât să nu fie prea greu pentru cei mici. El a înţeles limitele lor şi a acţionat ca atare. — Geneza 33:13, 14.

Îngrijirea de necesităţile spirituale

Nimic nu este mai important pentru un mediu familial sănătos decât spiritualitatea (Matei 5:3). Copiii au o mare capacitate intelectuală pentru lucrurile spirituale. Ei au o mulţime de întrebări de pus: De ce existăm? Cine a făcut pământul şi animalele, copacii şi oceanele? De ce mor oamenii? Ce se întâmplă după aceea? De ce oamenilor buni li se întâmplă lucruri rele? Lista pare nesfârşită. Adesea, cei care preferă să nu se gândească la astfel de lucruri sunt părinţii.b

Biblia îi încurajează pe părinţi să petreacă timp cu copiii lor pentru a le oferi instruire spirituală. Ea vorbeşte despre o astfel de instruire în termeni călduroşi, ca fiind un dialog permanent între părinţi şi copii. Părinţii îi pot învăţa pe copiii lor despre Dumnezeu şi despre Cuvântul său atunci când se plimbă împreună, când sunt acasă cu toţii, înainte de culcare — ori de câte ori este posibil. — Deuteronomul 6:6, 7; Efeseni 6:4.

Biblia nu numai că recomandă un astfel de program spiritual. Ea şi oferă materialul de care veţi avea nevoie în acest sens. De fapt, ce răspuns aţi da la întrebările menţionate mai sus pe care le pun copiii? Biblia conţine răspunsurile. Ele sunt clare, fascinante şi oferă, într-o mare măsură, speranţă în această lume lipsită de speranţă. Mai mult decât atât, dacă vor poseda înţelepciunea Bibliei, copiii voştri vor putea avea cea mai solidă ancoră, cea mai sigură îndrumare în vremurile tulburi de azi. Daţi-le acest lucru, şi ei vor înflori cu adevărat — acum şi în viitor.

[Note de subsol]

[Text generic pe pagina 11]

Căutaţi unele modalităţi de a-l lăuda cu regularitate pe copilul vostru pentru lucruri concrete

[Chenarul de la pagina 9]

Cum să-i ajutaţi pe copii să înflorească

• Oferiţi-le un mediu sigur în care să se simtă iubiţi şi doriţi

• Lăudaţi-i cu regularitate. Fiţi concreţi

• Fiţi buni ascultători

• Întrerupeţi discuţia pentru câteva momente atunci când izbucneşte mânia

• Stabiliţi limite şi hotare clare, în mod consecvent

• Adaptaţi disciplinarea la necesităţile fiecărui copil

• Nu aşteptaţi de la copilul vostru mai mult decât este rezonabil

• Îngrijiţi-vă de necesităţile spirituale printr-un studiu regulat din Cuvântul lui Dumnezeu

[Chenarul de la pagina 10]

Mult avansată pentru vremea ei

PRECEPTELE biblice i-au ajutat pe membrii Israelului antic să se bucure de o viaţă de familie cu mult superioară celei existente în naţiunile din jur. Istoricul Alfred Edersheim face următorul comentariu: „În afara hotarelor Israelului ar fi aproape imposibil să vorbim despre existenţa unei vieţi de familie sau chiar despre familie, aşa cum înţelegem noi aceşti termeni“. De exemplu, la romanii din antichitate, legea îi dădea tatălui putere absolută în familie. El putea să-şi vândă copiii ca sclavi, să-i pună la lucru ca pe nişte simpli lucrători şi chiar să-i execute — fără să fie pedepsit.

Unii romani îi considerau ciudaţi pe evrei pentru că îşi tratau copiii cu blândeţe. De fapt, Tacitus, istoric roman din secolul întâi, a scris un pasaj răuvoitor împotriva evreilor, spunând că obiceiurile lor erau „şi perverse, şi dezgustătoare“. Însă el a recunoscut: „Este o crimă pentru ei să ucidă un prunc nou-născut“.

Biblia furniza un standard înalt. Ea îi învăţa pe evrei că copiii sunt preţioşi — de fapt, ei trebuiau consideraţi o moştenire primită chiar de la Dumnezeu — şi că trebuie trataţi ca atare (Psalmul 127:3). Există dovezi că mulţi evrei şi-au conformat viaţa acestui sfat. Chiar şi limba lor era revelatoare în această privinţă. Edersheim observă că, în afară de cuvintele pentru fiu şi fiică, evreii din vechime aveau nouă cuvinte pentru copii, fiecare aplicându-se unor etape diferite ale vieţii. De exemplu, exista un cuvânt pentru un copil care era încă alăptat şi un altul pentru un copil care fusese înţărcat. Pentru copiii puţin mai mari exista un cuvânt care însemna că aceştia deveneau viguroşi şi puternici. Iar pentru tinerii şi mai mari exista un cuvânt care însemna literalmente „a se debarasa de ceva printr-o mişcare bruscă“. Edersheim face următorul comentariu: „Cu siguranţă, cei care urmăreau atât de atent viaţa unui copil ca să dea o denumire expresivă fiecărei etape a vieţii trebuie să fi fost ataşaţi cu mult drag de copiii lor“.