Neascultarea faţă de părinţi — o caracteristică a zilelor din urmă?

„EXISTĂ o generaţie care invocă răul chiar şi asupra tatălui ei şi care nu o binecuvîntează nici chiar pe mama sa“ (Proverbe 30:11). Aceste cuvinte se aplică cît se poate de bine asupra generaţiei care trăieşte de la 1914 încoace. Dar se deosebesc oare într-adevăr tinerii din secolul nostru de alţii în această privinţă? Dacă da, de ce?

O lume instabilă

Odinioară familia era un adăpost unde puteai găsi iubire şi sprijin. Rolul şi responsabilităţile ce le reveneau diferiţilor membri ai familiei erau bine definite. Bărbaţii se îngrijeau de necesităţile familiei lor. În ce le priveşte pe femei, ele, de cele mai multe ori, rămîneau acasă pentru a se ocupa de copii şi de problemele gospodăriei. Părinţii îi învăţau împreună pe copiii lor despre valorile şi principiile morale. Copiii erau în general prea ocupaţi cu treburile gospodăriei pentru a face prostii.

Evenimentele care s-au succedat după începerea primului război mondial în 1914 au şters de pe faţa pămîntului acest tablou încîntător. Exact aşa cum a prezis Isus, secolul nostru a fost marcat de războaie sîngeroase, de dispreţul faţă de lege şi de lipsuri alimentare (Matei 24:4–14). Care au fost consecinţele acestor lucruri? Modul de viaţă al oamenilor a suferit mult. Din cauza numeroaselor deplasări, membrii aceleiaşi familii se găseau adeseori la distanţe considerabile. Multe femei, datorită progresului tehnologic, au fost eliberate de grelele munci ale gospodăriei. Drept urmare, acestea şi-au schimbat poziţia de stăpîne ale casei pentru un serviciu în afara căminului. Învăţătorii, profesorii şi specialiştii în creşterea copiilor iau locul părinţilor. Cît despre copii, ei au de luptat cu plictiseala de cînd aparatele electrice efectuează muncile casnice.

Această evoluţie recentă a pus relaţiile familiale la o grea încercare. Numărul divorţurilor a crescut rapid, fiind urmat de creşterea numărului taţilor sau mamelor care trebuie să-şi întreţină copiii fără ajutorul unui partener. O femeie care este în această situaţie a făcut următorul comentariu, care arată cît este de dificilă această sarcină: „Cînd vin de la birou, copiii mei sînt deja ieşiţi de la şcoală de trei ore. Îmi este absolut imposibil să aflu ce fac ei. Sînt convinsă că fiica mea de şaisprezece ani face dragoste cu un băiat de la ei din clasă şi că fiul meu de treisprezece ani se duce în fiecare zi după ce iese de la şcoală într-un loc rău famat din cartier“.

Victimele generaţiei „eului“

Se pare că nici o generaţie n-a fost atît de obsedată ca şi a noastră de „drepturile“ individuale. După părerea unui psiholog reputat, lucrul acesta s-ar întîmpla pentru că părinţii „le-au permis copiilor lor puţin cîte puţin să le răspundă, să-şi impună sentimentele şi ideile, ba chiar să nu asculte într-o anumită măsură.“ Oricum a fi, s-a dovedit oare salutară această atitudine?

Scriitorul Robert Coles, laureat al premiului Pulitzer, a declarat: „Multor părinţi le este frică să-şi educe copiii ei înşişi, sprijinindu-se pe convingerile şi pe opiniile lor morale. Ei sînt intimidaţi de toţi aceşti specialişti care publică lucrări despre educaţia copiilor, indicînd ce anume trebuie făcut.“ Victime ale teoriilor pedagogice laxiste, mulţi părinţi au ajuns să se obişnuiască cu toate capriciile copiilor lor, pentru a constata mai tîrziu, spre paguba lor, adevărul acestei sentinţe biblice: „Dacă servitorul este răsfăţat din tinereţe, în viaţa sa de mai tîrziu el va deveni nerecunoscător.“ — Proverbe 29:21.

Influenţa televizorului

Institutul american al sănătăţii psihice a publicat recent rezultatele unui studiu detaliat cu tema „Televizorul şi conduita“. După cum arată acest raport, pe lîngă faptul că umple minţile de violenţă şi desfrîu, televizorul exercită o influenţă tulburătoare asupra vieţii de familie. Astfel, „într-un număr extraordinar de mare de familii“, copiii decid în legătură cu alegerea emisiunilor. Prin urmare „ei apar adeseori ca nişte arbitri care hotărăsc la ce să se uite familia; acum ei sînt cei care iau decizii.“

După cum arată cartea Generation of Narcissus (Generaţia lui Narcis), televizorul ar mai avea un efect ascuns. Micul ecran îi determină pe „copii să vadă lumea aşa-zis reală, în exclusivitate din punct de vedere al profitului. Această lume li se pare că este doar o continuare a propriei lor persoane“. Da, un copil care este sclav al televizorului poate să-şi dezvolte o concepţie complet egocentrică despre viaţă.

Acestea sînt elemente care au distrus echilibrul natural al vieţi de familie. Dar se răzvrătesc oare, într-adevăr, copiii împotriva autorităţii părinţilor lor?

Neascultare — făţişă sau ascunsă

„Creşterea nelegiuirii“ la tineri constituie una din dovezile cele mai evidente că unii copii se răzvrătesc într-adevăr împotriva autorităţii părinţilor lor (Matei 24:12). Astfel, se relatează că „un sfert din delictele grave comise în aglomeraţia londoneză le aparţin copiilor de vîrstă şcolară.“ În S.U.A. „numărul adolescenţilor arestaţi pentru delicte comise cu violenţă a crescut cu 293% între 1960–1975; în ansamblu, numărul minorilor arestaţi creşte cu 10% în fiecare an, adică un număr de două ori mai mare decît cel înregistrat la adulţi.“ Unele informaţii referitoare la tineretul chinez citează de asemenea „crime, escrocherii, furturi, violuri, trafic de stupefiante şi escrocherii.“

Părinţii sînt uneori primele victime ale acestei violenţe scandaloase. O anchetă efectuată în S.U.A. de către sociologul Richard J. Gelles a arătat că „peste două milioane şi jumătate de adolescenţi au ridicat deja mina asupra părinţilor lor. Aproape 900 000 de persoane care au copii adolescenţi (. . .) au primit pumni, lovituri de picioare, au fost muşcaţi, loviţi cu obiecte tari, bătuţi cu cruzime, ameninţaţi cu un cuţit sau cu o armă de foc, răniţi sau ucişi cu astfel de arme.“ Aceste acte revoltătoare amintesc în mod impresionant profeţia biblică potrivit căreia în zilele din urmă oamenii vor fi „fără afecţiune naturală“ (2 Timotei 3:3). Încheierea acestui sondaj te face să te cutremuri. Iată: „După toate aparenţele, cifrele şi previziunile referitoare la actele de violenţă comise de adolescenţi asupra persoanei părinţilor lor sînt sub nivelul real“ (Scriere cursivă ne aparţine). — The Urban & Social Change Review, volumul al XV-lea, nr. 1, 1982.

Mulţi tineri acţionează, de asemenea, împotriva voinţei părinţilor lor în domeniul sexual. Potrivit unui studiu efectuat asupra a 160 000 tineri americani, 31% dintre adolescenţii între 13 şi 15 ani au recunoscut că au avut relaţii sexuale. Între 16 şi 18 ani, 58% dintre tinerii interogaţi erau în această situaţie. În Japonia, statisticile arată că „numărul tinerelor fete sub douăzeci de ani care au avut relaţii sexuale a crescut în mod simţitor în cursul ultimilor şapte ani.“

Mulţi tineri consumă băuturi alcoolice sau se droghează în ascuns. Potrivit statisticilor, aproximativ 43% dintre tineri mărturisesc faptul că au fumat deja marijuana. Cercetătorii au tras concluzia că întrebuinţarea acestui stupefiant „este un divertisment obişnuit pentru numeroşi adolescenţi“. Jumătate dintre tinerii care s-au dedat acestei practici au declarat că şi-au minţit părinţii cînd au fost întrebaţi cu privire la aceasta.

Unii, care se simt frustraţi pentru că părinţii le cer să obţină rezultate bune la şcoală fără să-i ajute suficient, se revoltă în tăcere: ei refuză pur şi simplu să înveţe. Alţii nu ascultăa, refuzînd să urmeze principiile morale sau religioase ale părinţilor lor. Numai cincizeci şi trei la sută dintre tinerii interogaţi au declarat că aveau intenţia să practice religia tatălui sau a mamei lor. Cît despre ceilalţi, ei au declarat că nu vor face lucrul acesta, sau că cel puţin nu erau siguri. Ce dezamăgire pentru părinţii lor! Numai 17% dintre tineri s-au declarat hotărîţi să asculte sfaturile tatălui sau ale mamei lor în promblemele sexuale. Şi mai puţini sînt cei care le vor cere părerea în problema drogurilor. Această opoziţie permanentă a transformat numeroase cămine în adevărate cîmpuri de luptă.

Ce s-ar putea face?

Aşadar, putem să afirmăm fără teama de a ne înşela că noi aparţinem unei generaţii fără asemănare, care trăieşte în condiţii deosebite. Curentul nesupunerii care bîntuie în lumea întreagă, asociat cu multe alte indicii, ne îndeamnă în mod irezistibil să conchidem că într-adevăr trăim zilele din urmă.

Orişicum, Martorii lui Iehova au putut să constate că studierea nu a teoriilor pedagogice contradictorii care abundă în timpul nostru, ci a Bibliei, îi ajută să înfrunte problemele lumii moderne. După părerea lor, următoarea poruncă, consemnată la Efeseni 6:1–4 este realistă şi totodată practică. Ea spune: „Copii, ascultaţi de părinţii voştri în unitate cu Domnul, căci lucrul acesta este drept (. . .) Iar voi, taţilor, nu-i iritaţi pe copiii voştri, ci continuaţi să-i instruiţi în disciplina şi sfatul autoritar al lui Iehova.“ Martorilor le va face plăcere să vă ajute să începeţi un studiu sistematic al Bibliei.

Chiar dacă nu aveţi copii, examinarea Bibliei vă va fi de folos. Într-adevăr, un studiu aprofundat al Cuvîntului lui Dumnezeu vă va ajuta să-l cunoaşteţi pe Dumnezeu şi scopurile sale. Aceasta este calea înţelepciunii, după cum reiese din acest îndemn biblic: „Căutaţi dreptatea, căutaţi smerenia. Probabil că veţi fi ascunşi în ziua mîniei lui Iehova.“ — Ţefania 2:3.

[Notă de subsol]

[Chenarul de la pagina 5]

„Aproape 900 000 de persoane care au copii adolescenţi au primit pumni, lovituri de picioare, au fost muşcaţi, bătuţi cu cruzime, ameninţaţi cu un cuţit sau cu o armă de foc sau chiar ucişi sau răniţi cu astfel de arme.“

[Legenda ilustraţiei de la pagina 6]

Părinţii care s-au lăsat influenţaţi de teoriile pedagogice laxiste au făcut adesea din copilul lor un adevărat tiran.