-
Poți fi prieten cu IehovaBucură-te pentru totdeauna de viață! – Curs interactiv de studiere a Bibliei
-
-
3. Ce așteaptă Iehova de la prietenii săi?
Deși Iehova îi iubește pe toți oamenii, „cel drept se bucură de o prietenie strânsă cu El”. (Proverbele 3:32) Iehova așteaptă din partea prietenilor lui să se străduiască să facă lucruri pe care el le consideră bune și să evite lucrurile pe care el le consideră rele. Unii cred că nu vor putea trăi niciodată la înălțimea normelor lui Iehova. Totuși, Iehova este îndurător și înțelegător. El îi acceptă pe toți cei care îl iubesc cu adevărat și fac tot ce pot pentru a-i fi plăcuți. (Psalmul 147:11; Faptele 10:34, 35)
-
-
Fii cinstit în toateBucură-te pentru totdeauna de viață! – Curs interactiv de studiere a Bibliei
-
-
Fii cinstit în toate
Cu toții am vrea să avem prieteni cinstiți. Și Iehova își dorește astfel de prieteni. Totuși, nu e ușor să fii cinstit într-o lume necinstită. Ce foloase aduce cinstea?
1. De ce este atât de important să fim cinstiți?
Când suntem cinstiți, îi arătăm lui Iehova că îl iubim și îl respectăm. Gândește-te: Iehova ne cunoaște toate gândurile și acțiunile. (Evrei 4:13) El observă când alegem să fim cinstiți și apreciază acest lucru. Cuvântul său spune: „Iehova îl detestă pe cel viclean, dar cel drept se bucură de o prietenie strânsă cu El”. (Proverbele 3:32)
2. În ce aspecte ale vieții trebuie să fim cinstiți?
Iehova vrea ‘să ne spunem adevărul unul altuia’. (Zaharia 8:16, 17) Ce presupune aceasta? Indiferent că vorbim cu membrii familiei, cu colegii, cu colaboratorii creștini sau cu autoritățile, noi nu mințim și nici nu transmitem informații eronate. O persoană cinstită nu-i fură și nu-i înșală pe alții. (Citiți Proverbele 24:28 și Efeseni 4:28.) În plus, ea își plătește toate taxele și impozitele. (Romani 13:5-7) Astfel, „ne purtăm cinstit în toate” aspectele vieții. (Evrei 13:18)
3. Ce foloase aduce cinstea?
Când avem reputația de oameni cinstiți, ceilalți au încredere în noi. Contribuim la sentimentul de siguranță și la atmosfera de familie din congregație. Ne bucurăm de o conștiință curată. De asemenea, dacă suntem cinstiți, ‘împodobim învățătura Salvatorului nostru, Dumnezeu,’ și îi atragem pe alții la închinarea adevărată. (Tit 2:10)
APROFUNDEAZĂ
Vei vedea că cinstea îl bucură pe Iehova și îți aduce foloase. De asemenea, vei înțelege cum poți fi cinstit în diferite situații din viață.
4. Cinstea îl bucură pe Iehova
Citiți Psalmul 44:21 și Maleahi 3:16 și apoi discutați:
De ce nu ar fi înțelept să credem că putem ascunde adevărul?
Ce crezi că simte Iehova când alegem să spunem adevărul chiar și atunci când nu ne e ușor?
5. Fii mereu cinstit
Mulți oameni cred că nu putem fi întotdeauna cinstiți. Observă însă de ce trebuie să fim mereu cinstiți. Vizionați MATERIALUL VIDEO.
Citiți Evrei 13:18 și apoi discutați cum putem fi cinstiți . . .
în familie.
la muncă sau la școală.
în alte situații.
6. Cinstea ne aduce foloase
Uneori, cinstea ar putea părea în dezavantajul nostru. Însă, pe termen lung, ea aduce întotdeauna foloase. Citiți Psalmul 34:12-16 și apoi discutați:
Cum te ajută cinstea să ai o viață mai bună?
Când sunt cinstiți unul cu celălalt, partenerii conjugali își întăresc căsnicia
Când sunt cinstiți, muncitorii câștigă încrederea angajatorilor lor
Când sunt cinstiți, cetățenii câștigă o bună reputație în fața autorităților
UNII OAMENI SPUN: „O minciună mică nu face rău nimănui”.
De ce crezi că Iehova urăște toate minciunile?
REZUMAT
Iehova vrea ca prietenii săi să fie cinstiți în tot ce spun și fac.
Recapitulare
În ce aspecte ale vieții trebuie să fim cinstiți?
De ce nu ar fi înțelept să credem că putem ascunde adevărul?
De ce vrei să fii mereu cinstit?
CERCETEAZĂ
Cum îi pot învăța părinții pe copiii lor să fie cinstiți?
Ce foloase ne aduce respectarea promisiunilor?
Vei înțelege de ce trebuie să ne plătim taxele și impozitele, chiar dacă acei bani ar putea fi folosiți în scopuri greșite.
„Trebuie să plătim taxele și impozitele?” (Turnul de veghe, 1 septembrie 2011)
Ce l-a determinat pe un bărbat necinstit să-și schimbe modul de viață?
„Am învățat că Iehova este îndurător și iertător” (Turnul de veghe, 1 mai 2015)
-
-
Alege-ți cu înțelepciune prieteniiBucură-te pentru totdeauna de viață! – Curs interactiv de studiere a Bibliei
-
-
2. Ce simte Iehova când vede ce prieteni ne alegem?
Iehova își alege cu atenție prietenii. „Cel drept se bucură de o prietenie strânsă cu El.” (Proverbele 3:32) Ce ar simți Iehova dacă ne-am împrieteni cu oameni care nu-l iubesc? El ar fi foarte dezamăgit. (Citiți Iacov 4:4.) În schimb, va fi bucuros și ne va considera prietenii săi dacă respingem prieteniile rele și ne apropiem de el și de cei ce-l iubesc. (Psalmul 15:1-4)
-