Cum putem adăuga la credinţa noastră virtutea?

„Daţi-vă şi voi toată silinţa ca să uniţi cu (adăugaţi la, NW) credinţa voastră virtutea.“ — 2 PETRU 1:5.

 1, 2. De ce trebuie să ne aşteptăm ca poporul lui Iehova să facă ce este virtuos?

IEHOVA acţionează întotdeauna într-un mod virtuos. El face ce este drept şi bine. Iată de ce apostolul Petru a putut vorbi despre Dumnezeu ca fiind cel care i-a chemat, „prin slava şi virtutea Sa“, pe creştinii unşi. Cunoaşterea exactă a virtuosului lor Tată ceresc le arătase ce trebuiau să facă pentru a urma o viaţă de adevărată devoţiune sfîntă. — 2 Petru 1:2, 3.

² Apostolul Pavel îi îndeamnă pe creştini să ‘urmeze exemplul lui Dumnezeu, ca nişte copii iubiţi’ (Efeseni 5:1). Deci, asemenea Tatălui lor ceresc, închinătorii lui Iehova trebuie să facă ceea ce este virtuos în orice situaţie. Dar ce este virtutea?

Ce este virtutea

 3. Cum a fost definit cuvîntul „virtute“?

³ Dicţionarele moderne definesc cuvîntul „virtute“ drept „desăvîrşire morală; bunătate“. Ea este „acţiune şi gîndire dreaptă; bunătate de caracter“. O persoană virtuoasă este dreaptă. Virtutea a fost definită şi drept „conformare la o normă a dreptăţii“. Pentru creştini, ‘norma dreptăţii’ este determinată, desigur, de Dumnezeu şi clarificată în Cuvîntul său Sacru, Biblia.

 4. Pentru care calităţi menţionate în 2 Petru 1:5–7 trebuie să lucreze din greu creştinii, ca să le cultive?

⁴ Adevăraţii creştini se conformează normelor drepte ale lui Iehova Dumnezeu şi răspund la preţioasele sale promisiuni exercitînd credinţă. Ei ascultă şi de sfatul lui Petru: „Depunînd din partea voastră orice efort susţinut, adăugaţi la credinţa voastră virtutea, la virtutea voastră cunoştinţa, la cunoştinţa voastră stăpînirea de sine, la stăpînirea voastră de sine perseverenţa, la perseverenţa voastră devoţiunea sfîntă, la devoţiunea voastră sfîntă afecţiunea frăţească, la afecţiunea voastră frăţească iubirea“ (2 Petru 1:5–7, NW). Un creştin trebuie să muncească din greu ca să dezvolte aceste calităţi. Aceasta nu se face în cîteva zile sau în cîţiva ani, ci necesită eforturi continue toată viaţa. Practic, faptul de a adăuga virtute la credinţa noastră este în sine o muncă uriaşă!

 5. Ce este virtutea din punct de vedere scriptural?

⁵ Lexicograful M. R. Vincent spune că termenul original din limba greacă tradus prin „virtute“ însemna „desăvîrşire de orice fel“. Petru l-a folosit la plural cînd a spus că creştinii trebuie să declare pretutindeni „virtuţile“ lui Dumnezeu (1 Petru 2:9). Din punct de vedere scriptural, virtutea nu este prezentată drept tărie pasivă, ci drept „tărie morală, energie morală, vigoare a sufletului“. Cînd a menţionat virtutea, Petru avea în vedere acea desăvîrşire morală curajoasă pe care slujitorii lui Dumnezeu trebuie să o manifeste şi să o păstreze. Totuşi, dat fiind că sîntem imperfecţi, putem realmente să facem ceea ce este virtuos în ochii lui Dumnezeu?

Imperfecţi, dar virtuoşi

 6. Deşi sîntem imperfecţi, de ce se poate spune că putem să facem ce este virtuos în ochii lui Dumnezeu?

⁶ Noi am moştenit imperfecţiunea şi păcatul, deci ne-am putea întreba cum putem să facem cu adevărat ceea ce este virtuos în ochii lui Dumnezeu (Romani 5:12). Dacă vrem să avem inimi pure din care să poată ieşi gînduri, cuvinte şi acţiuni virtuoase, avem desigur nevoie de ajutorul lui Iehova (compară cu Luca 6:45). După ce a păcătuit cu privire la Bat-Şeba, psalmistul penitent David a implorat astfel: „Creează în mine o inimă curată, Dumnezeule, şi reînnoieşte înăuntrul meu un duh statornic“ (Psalmul 51:10). David a primit iertare de la Dumnezeu şi ajutorul necesar pentru a urma o cale virtuoasă. Deci dacă am păcătuit grav, dar am acceptat plini de căinţă ajutorul lui Dumnezeu şi al bătrînilor de congregaţie, putem să ne întoarcem la o cale virtuoasă şi să rămînem pe ea. — Psalmul 103:1–3, 10–14; Iacov 5:13–15.

 7, 8. a) Ce este necesar să facem dacă vrem să rămînem virtuoşi? b) Ce ajutor au creştinii pentru a fi virtuoşi?

⁷ Din cauza stării de păcat inerente trebuie să ducem o luptă interioară continuă ca să facem ceea ce calea virtuţii pretinde de la noi. Dacă vrem să rămînem virtuoşi, nu ne putem permite niciodată să devenim robi ai păcatului. În schimb, trebuie să fim „robi ai dreptăţii“, gîndind, vorbind şi acţionînd întotdeauna într-un mod virtuos (Romani 6:16–23). Bineînţeles că dorinţele noastre carnale şi înclinaţiile noastre păcătoase sînt puternice, aşa că sîntem puşi în faţa unui conflict între acestea şi lucrurile virtuoase pe care Dumnezeu le cere de la noi. Deci, ce este de făcut?

⁸ În primul rînd, trebuie să ne lăsăm îndrumaţi de spiritul sfînt al lui Iehova, sau forţa sa activă. De aceea trebuie să ascultăm de sfatul lui Pavel: „Umblaţi prin Duhul şi nu veţi împlini pofta cărnii. Căci carnea pofteşte împotriva Duhului şi Duhul împotriva cărnii; şi acestea sînt opuse unul altuia, ca să nu faceţi ceea ce aţi voi“ (Galateni 5:16, 17, vezi nota de subsol). Da, ca forţă în sprijinul dreptăţii avem spiritul lui Dumnezeu, iar ca ghid spre o conduită dreaptă avem Cuvîntul său. Avem, de asemenea, ajutorul plin de iubire al organizaţiei lui Iehova şi sfaturile ‘sclavului fidel şi prevăzător’ (Matei 24:45–47, NW). Astfel, putem să purtăm cu succes lupta împotriva tendinţelor păcătoase (Romani 7:15–25). Desigur, dacă ne vine în minte un gînd necurat, trebuie să-l alungăm cu promptitudine şi să ne rugăm pentru ajutor de la Dumnezeu ca să ne împotrivim oricărei ispite de a acţiona într-un mod lipsit de virtute. — Matei 6:13.

Virtutea şi gîndurile noastre

 9. Ce mod de gîndire pretinde conduita virtuoasă?

⁹ Virtutea începe cu modul în care gîndeşte cineva. Pentru a ne bucura de favoare divină, trebuie să ne gîndim la lucruri drepte, bune şi virtuoase. Pavel a spus: „Fraţilor, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice virtute şi orice laudă, la acestea să vă gîndiţi“ (Filipeni 4:8). Trebuie să dorim cu ardoare lucrurile caste şi drepte, şi trebuie să nu ne placă nimic ce nu este virtuos. Pavel a putut spune: „Ce aţi învăţat, ce aţi primit şi auzit de la mine şi ce aţi văzut în mine, acestea să le faceţi“. Dacă vom fi la fel ca Pavel — virtuoşi în gîndire, vorbire şi acţiune —, vom fi buni asociaţi şi exemple minunate în viaţa creştină, iar ‘Dumnezeul păcii va fi cu noi’. — Filipeni 4:9.

10. Cum ne va ajuta să rămînem virtuoşi aplicarea în mod individual a textului din 1 Corinteni 14:20?

¹⁰ Dacă dorim să rămînem virtuoşi în gîndire şi, astfel, să-i plăcem Tatălui nostru ceresc, este necesar să aplicăm sfatul lui Pavel: „Nu fiţi copii la minte, ci la răutate fiţi prunci, dar la minte fiţi maturi“ (1 Corinteni 14:20). Aceasta înseamnă că, în calitate de creştini, noi nu căutăm să cunoaştem răutatea sau să cîştigăm experienţă privitor la ea. În loc să-i permitem minţii să fie coruptă în felul acesta, noi alegem cu înţelepciune să rămînem lipsiţi de experienţă şi inocenţi ca nişte prunci în această privinţă. În acelaşi timp înţelegem perfect că imoralitatea şi răutatea sînt păcate în ochii lui Iehova. O dorinţă sinceră, intensă de a-i plăcea prin faptul că sîntem virtuoşi ne va aduce foloase, deoarece ea ne va îndemna să evităm formele de divertisment necurate şi alte influenţe care corup mintea şi care provin de la această lume aflată sub puterea lui Satan. — 1 Ioan 5:19.

Virtutea şi vorbirea noastră

11. Ce mod de vorbire pretinde faptul de a fi virtuoşi, iar în această privinţă, ce exemple ne dau Iehova Dumnezeu şi Isus Cristos?

¹¹ Dacă gîndurile noastre sînt virtuoase, ele trebuie să aibă un efect profund asupra vorbirii noastre. Faptul de a fi virtuos pretinde o vorbire ziditoare, plină de adevăr, sănătoasă şi curată (2 Corinteni 6:3, 4, 7). Iehova este „Dumnezeul adevărului“ (Psalmul 31:5). El este fidel în toate acţiunile sale, iar promisiunile sale sînt sigure deoarece el nu poate să mintă (Numeri 23:19; 1 Samuel 15:29; Tit 1:2). Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, este „plin de har şi de adevăr“. Cînd a fost pe pămînt, el a vorbit întotdeauna adevărul aşa cum l-a primit de la Tatăl său (Ioan 1:14; 8:40). Mai mult decît atît, Isus „n-a făcut păcat şi în gura Lui nu s-a găsit viclenie“ (1 Petru 2:22). Dacă sîntem cu adevărat slujitori ai lui Dumnezeu şi ai lui Cristos, vom vorbi adevărul şi vom fi integri în ce priveşte conduita, ca şi cum am fi ‘încinşi cu adevărul’. — Efeseni 5:9; 6:14.

12. Dacă vrem să fim virtuoşi, ce tipuri de vorbire trebuie să evităm?

¹² Dacă sîntem virtuoşi, există anumite tipuri de vorbire pe care le vom evita. Ne vom ghida după sfaturile lui Pavel: „Orice amărăciune, orice iuţime, orice mînie, orice strigare şi orice defăimare să fie înlăturate de la voi, împreună cu orice fel de răutate“. „Desfrînarea sau orice alt fel de necurăţie sau lăcomia de avere nici să nu fie numite între voi, aşa cum se cuvine unor sfinţi. Să nu se audă nici cuvinte murdare, nici vorbe nechibzuite, nici glume care nu sînt cuviincioase, ci mai degrabă mulţumiri“ (Efeseni 4:31; 5:3, 4). Ceilalţi vor constata că este reconfortant să fie în compania noastră deoarece inimile noastre drepte ne îndeamnă să evităm vorbirea necreştină.

13. De ce trebuie creştinii să-şi controleze limba?

¹³ Dorinţa de a-i plăcea lui Dumnezeu şi de a spune lucruri virtuoase ne va ajuta să ne controlăm limba. Din cauza înclinaţiilor păcătoase, cu toţii ne poticnim, uneori, în cuvînt. Totuşi, discipolul Iacov spune că dacă „punem cailor zăbala în gură“, ei merg ascultători încotro îi dirijăm. Deci trebuie să muncim din greu pentru a ne înfrîna limba şi a încerca să o folosim numai într-un mod virtuos. O limbă necontrolată „este o lume de nedreptăţi“ (Iacov 3:1–7). Orice trăsătură rea a acestei lumi lipsite de pietate este legată de o limbă neînfrînată. Ea este responsabilă de diferite lucruri dăunătoare, cum ar fi mărturia mincinoasă, batjocorirea şi calomnia (Isaia 5:20; Matei 15:18–20). Iar cînd o limbă nestăpînită debitează remarci jignitoare, tăioase sau calomniatoare, ea este plină de otravă ucigătoare. — Psalmul 140:3; Romani 3:13; Iacov 3:8.

14. Ce normă duplicitară trebuie să evite în vorbire creştinii?

¹⁴ Aşa cum arată Iacov, a-l ‘binecuvînta pe Domnul’, vorbindu-l de bine pe Dumnezeu, iar apoi a ne folosi în mod greşit limba pentru a-i ‘blestema pe oameni’, invocînd răul asupra lor, constituie o inconsecvenţă. Ar fi un păcat grav să-i cîntăm laude lui Dumnezeu la întruniri, iar apoi să ieşim şi să-i vorbim de rău pe colaboratorii noştri în credinţă. Din acelaşi izvor nu poate să ţîşnească şi apă dulce, şi apă amară. Dacă îi slujim lui Iehova, ceilalţi oameni sînt îndreptăţiţi să aştepte de la noi să spunem lucruri virtuoase, nu să exprimăm cuvinte dezgustătoare. Aşadar, să evităm vorbirea răutăcioasă şi să căutăm să spunem lucruri care le aduc foloase asociaţilor noştri şi îi zidesc spiritualiceşte. — Iacov 3:9–12.

Virtutea şi acţiunile noastre

15. De ce este atît de important să evităm folosirea căilor viclene?

¹⁵ Întrucît gîndurile şi vorbele creştinilor trebuie să fie virtuoase, ce se poate spune despre acţiunile noastre? Faptul de a avea o conduită virtuoasă este singura modalitate de a primi aprobarea lui Dumnezeu. Nici un slujitor al lui Iehova nu poate să abandoneze virtutea şi să recurgă la viclenie şi înşelătorie, iar apoi să creadă în mod justificat că asemenea lucruri vor fi acceptate de Dumnezeu. În Proverbele 3:32 se spune: „Căci DOMNUL urăşte pe oamenii vicleni, dar Îşi dezvăluie secretul celor drepţi“. Dacă ţinem la relaţia noastră cu Iehova Dumnezeu, aceste cuvinte care îndeamnă la meditaţie trebuie să ne împiedice să urzim ceva rău sau să acţionăm cu viclenie. De fapt, printre cele şapte lucruri detestabile pentru sufletul lui Iehova este „inima care urzeşte planuri nelegiuite“ (Proverbele 6:16–19)! Prin urmare, să evităm astfel de acţiuni şi să facem ceea ce este virtuos, spre folosul semenilor noştri şi spre gloria Tatălui nostru ceresc.

16. De ce creştinii trebuie să nu se angajeze în nici o acţiune ipocrită?

¹⁶ Ca să manifestăm virtute trebuie să fim oneşti (Evrei 13:18). O persoană ipocrită, ale cărei acţiuni nu corespund cu vorbele ei, nu este virtuoasă. Cuvîntul grecesc tradus prin ‘ipocrit’ (hypokrités) înseamnă „cineva care răspunde“, dar înseamnă şi actor de teatru. Întrucît actorii greci şi romani purtau măşti, acest cuvînt a ajuns să fie folosit ca metaforă cu privire la cineva care se preface. Ipocriţi sînt „cei necredincioşi“ (compară Luca 12:46 cu Matei 24:50, 51, NW). Ipocrizie (hypókrisis) mai poate semnifica răutate şi viclenie (Matei 22:18; Marcu 12:15; Luca 20:23). Ce trist este cînd o persoană încrezătoare este înşelată prin zîmbete, flatări şi acţiuni care sînt numai prefăcătorii! Dar este reconfortant cînd ştim că avem a face cu creştini demni de încredere. Iar Dumnezeu ne binecuvîntează pentru faptul că sîntem virtuoşi şi fără ipocrizie. De aprobarea sa au parte cei care manifestă „afecţiune frăţească fără ipocrizie“ şi care au „credinţă fără ipocrizie“. — 1 Petru 1:22, NW; 1 Timotei 1:5, NW.

Virtutea este bunătate activă

17, 18. În timp ce manifestăm bunătate, un rod al spiritului, cum îi vom trata pe alţii?

¹⁷ Dacă vom adăuga la credinţa noastră virtutea, ne vom strădui să nu gîndim, să nu spunem şi să nu facem lucruri care nu-i plac lui Dumnezeu. Dar faptul de a manifesta virtute creştină pretinde şi să practicăm o bunătate activă. De fapt, virtutea a fost definită drept bunătate. Iar bunătatea este un rod al spiritului sfînt al lui Iehova, nu rezultatul unor simple eforturi umane (Galateni 5:22, 23). În timp ce vom manifesta bunătate, un rod al spiritului, ne vom simţi îndemnaţi să gîndim pozitiv despre alţii şi să-i lăudăm pentru calităţile lor bune în pofida imperfecţiunii lor. L-au slujit ei pe Iehova cu fidelitate de-a lungul anilor? Dacă da, atunci le vom arăta respect şi vom vorbi pozitiv despre ei şi despre serviciul lor pentru Dumnezeu. Tatăl nostru ceresc ia notă de iubirea lor pentru numele său şi de lucrările de credinţă virtuoase efectuate de ei, iar noi trebuie să facem la fel. — Neemia 13:31b; Evrei 6:10.

¹⁸ Virtutea ne face răbdători, înţelegători şi plini de compasiune. Dacă un colaborator în închinarea la Iehova suferă un necaz sau o deprimare, îi vom vorbi în mod consolator şi vom căuta să-i aducem mîngîiere, aşa cum Tatăl nostru ceresc şi iubitor ne mîngîie pe noi (2 Corinteni 1:3, 4; 1 Tesaloniceni 5:14). Le vom arăta compasiune celor care suferă, poate, din cauza pierderii unei fiinţe dragi. Dacă vom putea face ceva ca să alinăm suferinţa, vom acţiona ca atare, deoarece un suflet virtuos îndeamnă la acţiuni binevoitoare, pline de iubire.

19. Cum ne vor trata probabil alţii dacă vom fi virtuoşi în gîndire, vorbire şi acţiune?

¹⁹ Aşa cum îl binecuvîntăm pe Iehova vorbindu-l de bine, probabil că şi alţii ne vor binecuvînta dacă vom fi virtuoşi în gîndire, în vorbire şi în fapte (Psalmul 145:10). Un proverb înţelept spune: „Pe capul celui drept sînt binecuvîntări, dar gura celor răi ascunde violenţă“ (Proverbele 10:6). Unei persoane rele şi violente îi lipseşte virtutea care să-l facă drag altora. El seceră ce a semănat deoarece oamenii nu pot în mod cinstit să-l binecuvînteze vorbindu-l de bine (Galateni 6:7). Pentru cei care gîndesc, vorbesc şi acţionează într-un mod virtuos ca slujitori ai lui Iehova este mult mai bine. Ei cîştigă iubirea, încrederea şi respectul altora, care se simt îndemnaţi să-i binecuvînteze şi să-i vorbească de bine. În plus, virtutea lor pioasă le aduce o preţioasă binecuvîntare de la Iehova. — Proverbele 10:22.

20. Ce efect pot avea gîndurile, vorbirea şi acţiunile virtuoase într-o congregaţie a poporului lui Iehova?

²⁰ Gîndurile, vorbirea şi acţiunile virtuoase îi aduc negreşit foloase unei congregaţii a poporului lui Iehova. Cînd colaboratorii în credinţă au gînduri pline de respect şi afecţiune unul faţă de altul, în mijlocul lor înfloreşte iubirea frăţească (Ioan 13:34, 35). Vorbirea virtuoasă, care include laude sincere şi încurajări, creează o atmosferă călduroasă de cooperare şi unitate (Psalmul 133:1–3). Iar acţiunile virtuoase, reconfortante îi îndeamnă pe alţii să răspundă în mod asemănător. Mai presus de orice, practicarea virtuţii creştine aduce aprobarea şi binecuvîntarea Tatălui nostru ceresc şi virtuos, Iehova. Să ne facem, aşadar, un obiectiv din a răspunde la preţioasele promisiuni ale lui Dumnezeu, exercitînd credinţă. Şi să depunem neapărat eforturi serioase ca să adăugăm la credinţa noastră virtutea.

Ce veţi răspunde?

◻ Cum aţi defini cuvîntul „virtute“, şi de ce pot oamenii imperfecţi să fie virtuoşi?

◻ Ce fel de gînduri pretinde virtutea?

◻ Ce efect trebuie să aibă virtutea asupra vorbirii noastre?

◻ Ce efect trebuie să aibă virtutea asupra acţiunilor noastre?

◻ Care sînt unele foloase ale faptului de a fi virtuos?

[Legenda fotografiei de la pagina 21]

Întrucît apa dulce şi cea amară nu pot să ţîşnească din acelaşi izvor, ceilalţi oameni aşteaptă pe bună dreptate de la slujitorii lui Iehova să spună numai lucruri virtuoase