A răzbi în lumea de astăzi în situaţia de părinte fără partener

„Femeia care este într-adevăr văduvă şi a rămas fără mijloace de întreţinere şi-a pus speranţa în Dumnezeu şi insistă în implorări şi rugăciuni zi şi noapte.“ — 1 Tim. 5:5.

 1–3. (a) Ce a scris o văduvă? (b) Există o creştere a numărului familiilor cu un singur părinte şi care sînt cîteva din problemele cu care sînt confruntaţi aceşti părînţi?

„SÎNT o văduvă cu doi copii şi am 28 de ani. Mă aflu într-o stare depresivă gravă, deoarece nu vreau să–mi cresc copiii fără tată. Se pare că nimănui nu-i pasă de mine. Copiii mă văd adesea plîngînd, fapt care îi întristează. Ştiu că nu pot să continui viaţa în starea aceasta, dar ce ar trebui să fac“? Această scrisoare dă glas unui apel din partea celor care sînt confruntaţi cu numeroase probleme — părinţii fără partener.

² Ştiri din toată lumea arată o creştere rapidă a numărului familiilor cu cîte un singur părinte. În 10 ani acest număr aproape s-a dublat în Statele Unite şi chiar mai mult în Canada. Aceşti părinţi formează aproximativ o zecime din toate familiile din Australia şi Marea Britanie. Se estimează că doi din cinci copii care trăiesc azi în Statele Unite îşi petrec o parte din viaţa lor în familii cu cîte un singur părinte.

³ Sînt multe cauze care stau la baza acestei creşteri. Războaiele şi accidentele de maşină au lipsit multe familii de un tată. Deoarece viaţa de familie se degradează, părăsirea căminului, divorţul şi separarea au devenit un fapt obişnuit. Unele mame necăsătorite, în loc să avorteze sau să–şi dea copilul pentru a fi înfiat, au preferat să–şi crească copilul. Părintele fără partener trebuie să facă faţă multor probleme. Singurătatea, creşterea copiilor, cîştigarea existenţei, dorinţele sexuale şi conducerea gospodărie sînt doar unele din ele.

CREŞTINISMUL ADUCE UŞURARE

 4. Care au fost condiţiile din primul secol care au adus în existenţă familii cu un singur părinte?

⁴ În primul secol, cînd creştinismul era în faşă, ravagiile cauzate de războaie, boală şi decădere morală, au lăsat de asemenea femeile văduve, iar pe copii fără tată. Divorţul sau părăsirea erau la ordinea zilei. De obicei copiii de vîrstă fragedă erau părăsiţi împreună cu mama lor care acum trebuia să–i crească singură. Societatea din Imperiul Roman era o societate insensibilă, care-i dispreţuia pe cei slabi. Ca atare, văduvele erau pradă insultelor. Unele dintre ele deveneau prostituate pentru a se putea întreţine.

 5. Care sînt cele două feluri în care a ajutat creştinismul?

⁵ Creştinismul a produs o schimbare simţitoare. El a arătat compasiune pentru cei mai puţin favorizaţi. Dar nu numai atît, ci, prin învăţăturile sale, părinţilor rămaşi singuri li s-a insuflat tărie morală pentru a se putea elibera de viciile acelei vremi. În loc de a produce femei neruşinate, creştinismul a produs femei care exercitau stăpînire de sine, erau caste şi îşi iubeau familia. Chiar şi necreştinii au recunoscut diferenţa, după cum a exclamat unul dintre aceştia: „Ce femei au, într-adevăr, creştinii!“

 6. Care sînt principiile creştine care îi pot ajuta pe părinţii fără partener, precum şi pe toţi creştinii, să facă faţă strîmtorărilor de astăzi?

⁶ Care sînt principiile creştine care au constituit un ajutor în această direcţie? Apostolul Pavel, dînd sfaturi cu privire la văduve, a spus că văduva exemplară „şi-a pus speranţa în Dumnezeu şi insistă în implorări şi rugăciuni zi şi noapte.“ El a arătat că o văduvă de cel puţin 60 de ani putea fi trecută pe listă pentru a primi ajutor dacă, printre altele, „făcea sîrguincioasă orice lucrare bună“ (1 Tim. 5:5, 9, 10). Aici se remarcă cel puţin trei principii: (1) Increde-te în Dumnezeu acum şi anticipează speranţa vieţii eterne pe care a promis-o el; (2) păstrează o relaţie personală strînsă cu Dumnezeu; (3) fii activ în lucrarea de binefacere. Vom vedea cum aceste trei principii, dacă sînt aplicate, vor vajuta în mod real nu numai pe părinţii rămaşi fără partener ci pe toţi creştinii să facă faţa strîmtorărilor de astăzi.

A FACE FAŢĂ SINGURĂTĂŢII

 7. (a) De ce este singurătatea deosebit de grea pentru unii părînţi care nu au partener? (b) Cum ajută principiul anunţat la l. Timotei 5:10?

⁷ Un părinte fără partener a spus suspinînd: „Cînd vin acasă şi văd cei patru pereţi, în special după ce copiii s-au culcat, atunci cu adevărat mă copleşeşte singurătatea.“ Da, singurătatea este adeseori cea mai grea problemă cu care este confruntat părintele fără partener. Deşi un ajutor este faptul că devine mai apropiat de copii, mulţi tînjesc după compania unui adult. A fi activ în „orice lucrare bună“ constituie un remediu verificat de multă vreme. Văduvele creştine din primul secol „îi primeau pe străini, spălau picioarele sfinţilor (prin fapte personale de serviciu) şi îi mîngîiau pe cei ce se aflau în necazuri“ (1 Tim. 5:10). Ţinînd seama de acest lucru, o văduvă creştină de astăzi în vîrstă de 68 de ani a început să viziteze alte văduve din vecinătatea precum şi casele de odihnă; ori de cîte ori se simţea singură făcea aceste vizite. Ea spunea: „Făcînd aceste vizite, continuînd să lucrez în gospodărie şi îngrijindu-mă de starea mea spirituală, nu am timp să fiu singură.“

 8. (a) De ce anunţarea Regatului ne ajută să luptăm împotriva singurătăţii şi a stării depresive? (b) Are ea într-adevăr efect?

⁸ Anunţarea Regatului este o „lucrare bună“ poruncită de Isus, o lucrare care poate uşura singurătatea şi starea depresivă (Mat. 24:14; 28:19, 20). O mamă rămasă fără soţ, care devenise foarte retrasă şi se simţea singură şi deprimată, a fost îndemnată de prietenii ei să înceapă punerea mărturiei din casă–n casă. La prima uşă a fost invitată înăuntru de o femeie cu o infirmitate foarte gravă, dar neobişnuit de veselă. Cum putea fi ea atît de bucuroasă? „Deoarece eu am viaţa mea, dragă. Trăiesc,“ a fost răspunsul ei, dat cu bună dispoziţie. Aceasta a constituit o piatră de hotar pentru martora respectivă, care a judecat astfel: „Eu sînt sănătoasă, iubesc adunarea, am doi copii buni şi, mai presus de orice, îl am pe Iehova. De ce aş fi nefericită? „Ajutorul spiritual pe care-l dăm altora ne poate împiedeca să devenim egoişti şi să cedăm în faţa autocompătimirii. Învăţîndu-i pe alţii ne menţinem trează şi proaspătă speranţa; astfel continuăm să [ne] punem speranţa în Dumnezeu.“ — 1 Tim. 5:5.

 9. Scăpăm oare întotdeauna de singurătate cînd muncim cu asiduitate? Ce altceva constituie un ajutor?

⁹ Totuşi, un văduv a afirmat cu spirit realist: „De singurătate nu scapi numai prin muncă asiduă. Deseori trebuie să trăieşti în singurătate. Ea poate fi suportată doar cu ajutorul şi puterea primită de la Iehova.“ Asemenea putere vine atunci cînd cineva „insistă în implorări şi rugăciuni zi şi noapte“ (1 Tim. 5:5). Faptul de a arăta în rugăciune activităţile noastre pe parcursul zilei şi de a şti că Iehova este mereu prezent şi că ascultă, precum şi că el se îngrijeşte de amănuntele vieţii noastre, constituie într-adevăr o uşurare. Vărsîndu-ne tot ce avem în inimă înaintea lui „zi şi noapte“ este de mare ajutor — îndeosebi noaptea cînd, aşa cum relatează mulţi, problema singurătăţii poate deveni foarte acută.

A FACE FAŢĂ DORINŢELOR SEXUALE

10. (a) Cînd pot deveni dorinţele sexuale o problemă acută? (b) Cum poate cineva să se „dedice satisfacerii senzuale“ şi la ce poate duce aceasta?

¹⁰ Mulţi părînţi fără partener tînjesc după căldura tovărăşiei din cadrul căsătoriei şi după relaţiile intime ale patului conjugal. Desigur că luate ca atare aceste simţăminte nu sînt greşite. Dorinţa de a te recăsători este ceva natural. Dar dificultatea apare atunci cînd cineva decide să–şi satisfacă aceste „impulsuri sexuale“ cu orice preţ. Aceasta s-a întîmplat şi pe vremea apostolului Pavel. Unele văduve mai tinere permiteau „impulsurilor lor sexuale [să] se interpună între ele şi Cristos! (1 Tim. 5:11, 12). Faptul era grav deoarece, de fapt, o astfel de persoană spunea: „Necesităţile mele sexuale sînt foarte mari. Trebuie să fac ceva pentru a-mi uşura corpul!“ Acest dorinţe trupeşti sau senzuale ar deveni treptat cel mai important lucru în viaţă, mai important chiar decît preocupările spirituale. Aceste dorinţe s-ar putea acumula astfel încît la un moment dat persoana respectivă să „se dedice satisfacerii senzuale“ şi astfel să „moară deşi ea trăieşte încă“ (1 Tim. 5:6). Interesul acelei persoane faţă de problemele spirituale ar muri. Acelaşi lucru se poate întîmpla oricărui creştin (bărbat sau femeie) astăzi. Cineva poate să comită „sinucidere spirituală“ dacă ignoră standardele biblice în ce priveşte moralitatea, din cauza faptului că este atît de absorbit de satisfacerea „impulsurilor sexuale.“

11. Cum poate cineva să–şi „omoare dorinţa sexuală“?

¹¹ De aceea, Biblia ne îndeamnă: „Omorîţi membrele trupului vostru în ce priveşte dorinţa sexuală (Col. 3:5). Dar cum anume? Păzindu-vă mintea şi inima. Dacă aţi dori să ţineţi un regim şi să vă stăpîniţi pofta de mîncare, aţi citi oare reviste care prezintă fotografii cu produse alimentare delicioase sau aţi urmări oare reclamele TV despre mîncarea gătită? Sau aţi căuta oare compania celor care discută în permanenţă despre mîncare? Nu prea ar fi de crezut! Ei bine, tot aşa stau lucrurile şi cu „dorinţa sexuală.“ O văduvă a afirmat cu sinceritate: „Trăim într-o lume care nu se mai satură vorbind despre sex. Aşa că sînt foarte atentă în privinţa alegerii felului de distracţie şi a persoanelor cu care mă întovărăşesc. Categoric că un diabetic n-ar vrea să stea lipit cu nasul de fereastra unui magazin de dulciuri.“

12, 13. (a) De ce anume este nevoie pentru a cultiva o relaţia personală cu Iehova? (b) De ce sînt implorările atît de importante şi cum poate cineva să acţioneze în conformitate cu ele?

¹² Totuşi, pentru a–şi înfrînge aceste dorinţe, zi de zi, un individ trebuie să–şi facă o relaţie personală cu Dumnezeu. Pe lîngă studiul personal şi meditaţie, aceasta necesită insistenţă în „implorări“ (1 Tim. 5:5). Pavel nu menţionează numai rugăciuni în general, ci spune: „implorări.“ Acestea sînt cereri către Dumnezeu care transmit o necesitate acută. Ele reprezintă apeluri sincere, da, implorînd chiar ajutorul, poate împreună cu „strigăte puternice şi lacrimi.“ — Evr. 5:7.

¹³ Sînt oare rugăciunile tale, prin care implori stăpînire de sine şi putere, la fel de intense? Insişti în ele? Te rogi de îndată ce aceste dorinţe devin puternice? Îţi expui problema în mod lămurit, descoperind, poate, Tatălui nostru, lucruri pe care n-ai vrut să le încredinţezi nici unei fiinţe umane? De asemenea, acţionezi în conformitate cu rugăciunile tale? O creştină spunea: „Nu-i cere lui Iehova să te ajute să–ţi învinge dorinţele sexuale şi apoi să te gîndeşti în permanenţă numai la sex. Este adevărat că într-o anumită perioadă a lunii poftele tale sexuale pot fi foarte mari. Preocupă–ţi mintea cu altceva. Du-te şi vizitează pe cineva. Fă o plimbare, sau, mă rog, fă orice lucru care să schimbe subiectul. Fii cît se poate de activă în această perioadă a lunii.“ Altcineva care de asemenea a înţeles valoarea de a te menţine activ în „orice lucrare bună“ a fost de acord cu aceste lucru şi a zis: „Spală bine ferestrele. Freacă duşumelele. Sapă în noroi. Aşa am făcut eu. Are efect!“ Cînd îl vezi pe Iehova ajutîndu-te în aceasta problemă — nu, nu făcînd minuni, dar, cel puţin dîndu–ţi putere pentru a-i putea face faţă zi de zi, — te vei apropia şi mai mult de el.

14. (a) Ce se poate întîmpla dacă cineva nu reuşeşte să aibă o relaţie intimă cu Iehova? (b) Ce pot face părînţii fără partener în timp ce aşteaptă un partener creştin?

¹⁴ Fără această preţioasă „intimitate cu Iehova“ cineva ar putea să înceapă să caute un partener de căsătorie cu orice preţ, poate chiar persoane lumeşti (Ps. 25:14). Cineva care a procedat aşa a recunoscut: „Adevărata problemă era că nu eram aproape de Iehova. Cînd am avut ocazia să mă mărit, mi se părea atît de promiţător. Am uitat principiile morale pe care le învăţasem. Apoi într-o zi mi-am dat seama că bărbatul era preocupat numai de persoana lui, nu de căsătorie. După aceea a trebuit să trăiesc cu conştiinţa încărcată.“ Este adevărat că a fi singur poate fi foarte dificil, dar după cum a avertizat o creştină: „Există un lucru mult mai rău decît a fi singur, şi anume: să fii căsătorit cu un partener nepotrivit!“ Există întotdeauna posibilitatea de a găsi un tovarăş printre creştinii consacraţi, un partener „în Domnul“ (1 Cor. 7:39). Unii au aşteptat ani de zile un astfel de tovarăş. Ei nu au fost între timp copleşiţi de amărăciune din pricina situaţiei în care se aflau. Ei şi-au folosit timpul cu înţelepciune pentru a cultiva calităţile care îi vor face tovarăşi de căsătorie mai buni. După cum a spus un părinte fără partener: „Mă întreb: Sînt eu femeia spirituală pe care ar alege-o cineva? Dacă mă simt nenorocită cînd sînt singură, atunci probabil că îl voi face şi pe partenerul meu să se simtă nenorocit.“

CONDUCEREA GOSPODĂRIEI ŞI CREŞTEREA COPIILOR

15. (a) Ce au făcut unii părînţi fără partener pentru a avea reuşită în conducerea gospodăriei? (b) Vrei să arăţi şi alte soluţii în acest sens?

¹⁵ Deşi este o muncă grea, care solicită foarte mult, mulţi părinţi fără partener au imitat-o pe femeia harnică descrisă la Proverbe 31. Deşi măritată, ea era cea care supraveghea mersul gospodăriei. Economisea bani făcînd cumpărături cu discernămînt, confecţionîndu–şi hainele din materiale brute şi nu risipea mîncarea, deoarece pregătea „porţiile după reţetă.“ (Versetele 13–15, 19) Ea se scula de dimineaţă şi muncea pînă tîrziu. (Versetele 15, 18) Lucra diferite obiecte şi le vindea. (V. 24) Îşi folosea chiar „mîinile ei“ pentru treburile casei. (V. 17, 19) Astăzi, pentru a învăţa cum să–şi folosească „propriile lor mîini,“ unii părînţi fără partener au citit manuale pentru diferite activităţi şi meserii şi au consultat specialişti pentru a primi sfaturi şi îndrumări. (Adesea, cei ce au explicat starea lor civilă, au primit îndrumări de specialitate gratuite.) Alţii şi-au mărturisit nevoile fraţilor martori ai lui Iehova care cunoşteau o anumită meserie şi, cînd aceştia aveau timp liber, le-au dat cu amabilitate ajutorul lor. Toate acestea reduc mult cheltuielile.

16. De ce este vital să ne încredem în Dumnezeu şi care exemplu ilustrează această necesitate?

¹⁶ Totuşi, cu toate eforturile pe care le face o văduvă, deoarece timpurile se înăspresc, ea trebuie să se încreadă pe deplin în Dumnezeu pentru necesităţile zilnice. Un exemplu corespunzător al unei persoane care „şi-a pus speranţa în Dumnezeu“ a fost văduva care locuia în cetatea Sarepta în timpul lui Ilie, profet al lui Dumnezeu. La indicaţia lui Iehova, Ilie a rugat-o să–i dea ultima bucăţică de mîncare, promiţîndu-i că Dumnezeu va furniza cele necesare. Ce-ai fi făcut tu? Ea avea atît cît să–i ajungă pentru ultima masă. Cel puţin asta era masa pe care putea sconta. Totuşi, datorită credinţei ei, ea a renunţat la ce era sigur pentru ceva nesigur. Cuvîntul lui Dumnezeu rostit prin gura profetului s-a confirmat. Ea şi fiul ei n-au dus niciodată lipsă de mîncare. În mod asemănător, trebuie să–şi pună încrederea în Dumnezeu, căutînd în primul rînd Regatul său şi conformîndu-se cu normele sale drepte. Atunci vor vedea că el va furniza cele necesare. — 1 Regi 17:8–16; Luca 4:25, 26; Mat. 6:31–33.

17. Ce nu trebuie să uite niciodată părînţii fără partener, dacă vor să aibă succes în creşterea copiilor şi de ce?

¹⁷ Sarcina dificilă de a fi atît de „mamă“ cît şi „tată“ pentru copii şi de a-i creşte corespunzător, se poate realiza numai dacă părintele respectiv nu va uita niciodată ceea ce este de cea mai mare importanţă într-un cămin. Fiţi atenţi la răspunsul Bibliei:

„Mai bine mai puţin, cu frică de Iehova, decît o cantitate abundentă împreună cu dezordine. Mai bine o mîncare de legume unde există dragoste, decît un bou îngrăşat şi ură“ [Prov. 15:16, 17].

Adevărata valoare a unei mese nu constă în ceea ce se află pe masă, ci în ceea ce se află în inima celor care mănîncă împreună. Dragostea şi o teamă sănătoasă de Iehova sînt ceea ce contează.

18. (a) Cum au procedat unii părinţi fără partener pentru a–şi cîştiga ceva bani şi pentru a avea, totuşi timp ca să se îngrijească de copii? (b) Ce altceva crezi că s-ar putea face?

¹⁸ Pentru a avea timp să–şi ajute copiii ca să–şi formeze o teamă şi un respect faţă de Dumnezeu, şi totuşi să cîştige banii necesari pentru existenţă, unii părînţi fără partener şi-au vîndut — adesea cu ajutorul copiilor lor — obiectele sau lucrurile executate de ei înşişi s-au angajat pentru diferite servicii executate în case particulare.a Alţii s-au folosit de avantajele oferite de orice ajutor de stat la cere aveau un drept legal sau moral. Alţii şi-au redus standardul de viaţă pentru a putea obţine o slujbă cu jumătate de normă, aşa cum a fost cazul unei mame creştine cu patru copii. Ea a spus: „Am vrut să fiu în preajma copiilor cît mult timp posibil. Era destul de rău pentru ei că nu aveau un tată, ca să–i lipsesc şi de mamă.“ Bineînţeles că nu toţi au posibilitatea să găsească asemenea slujbe convenabile, dar deschizîndu–şi inima în faţa copiilor, explicîndu-le motivul pentru care este nevoie de munca într-un serviciu şi petrecînd împreună cu ei cît mai mult timp posibil, aceşti părînţi pot crea şi păstra o atmosferă prietenoasă în cadrul căminului.

19. (a) Ce înseamnă pentru părînţi ‘iubirea faţă de propriul copil’? (b) De ce nu este aceasta atitudine o sarcină uşoară pentru părinţii fără partener?

¹⁹ ‘Iubirea faţă de propriul copil’ care include şi măsuri disciplinare atunci cînd e cazul, constituie factorul de bază (Tit. 2:4; Prov. 13:24). Ea îi ajută pe copiii care şi-au pierdut deja unul din părinţi, să nu se simtă în nesiguranţă. Datorită faptului că unele femei înclină să devină sentimentale, poate că este nevoie de un efort special pentru a aplica măsuri disciplinare. Dar, să nu uitaţi, măsurile disciplinare, care includ şi pedepsirea, dezvăluie copilului că îl iubeşti destul de mult pentru a nu-l lăsa să aibă neplăceri.

20. (a) Ce au făcut unii pentru a fi apropiaţi de copiii lor? (b) Ce binecuvîntare îndoită capătă părinţii care sînt apropiaţi de copiii lor şi îi cresc aşa cum se cuvine?

²⁰ Părînţii fără partener care au fost apropiaţi de copiii lor dau sugestia:

„Rezervă–ţi o anumită perioadă de timp pentru a ţi-o petrece cu copiii şi nu permite ca ea să fie tulburată de nici un alt aranjament. Treabă de făcut în casă va fi întotdeauna, copiii însă, nu. Concentrează–te asupra edificării spirituale a copiilor.“ „Măsurile mele disciplinare trebuiau îmbinate cu înţelegerea din cauza groazei de a nu fi ignorată ca mamă. Stau de vorbă cu ei ori de cîte ori se iveşte ocazia, indiferent de ceasul din zi sau din noapte. Avem momente ‘de destăinuire’ cînd pregătim masa. Într-adevăr cu acest prilej ei mărturisesc tot ce au pe suflet.“

O asemenea iubire are sorţi de izbîndă. Copiii o înţeleg şi o simt. Deşi tot acest efort de creştere a copiilor cere sacrificii, părintele are extraordinara satisfacţie de a-i vedea crescînd şi devenind lăudători ai lui Iehova cu simţ de răspundere. O asemenea muncă este totodată şi o protecţie pentru părinte. — 1 Tim. 2:15.

RĂSPUNSUL COMPLET — NOUA ORDINE

21. (a) Sînt oare uşor de rezolvat problemele cu care este confruntat părintele fără partener? (b) Care sînt rezultatele dacă se urmează o cale plină de credinţă?

²¹ „Iau parte la lucrarea de predicare aproape în fiecare zi. Studiez şi mă rog continuu,“ spunea o văduvă care mărturisea: „Totuşi, în fiecare seară, pînă adorm, plîng.“ Da, problemele cărora trebuie să le facă faţă un părinte fără partener sînt greu de rezolvat. Adesea ele constituie o luptă zilnică. Totuşi, în fiecare zi în care un creştin dă dovadă de capacitate de a îndura, este o palmă dată lui Satan, care a adus acuzaţia că oamenii vor înceta să-l servească pe Dumnezeu dacă împrejurările ar deveni neprielnice (Iov 1:9–11; Prov. 27:11). Trebuie să ne dăm seama că astăzi nimeni nu are o stare perfectă în viaţă. „Intreaga comunitate a fraţilor tăi“ se găseşte în suferinţă (1 Petr. 5:9). Poate că problemele altuia sînt deosebite de ale tale, dar ele sînt tot atît de arzătoare din punctul lui de vedere. Indiferent de problemele pe care le ai, situaţia ar putea fi şi mai rea. De aceea, încearcă să te concentrezi cît mai mult asupra aspectelor pozitive ale vieţii tale.

22. (a) Asupra cărui lucru trebuie să ne aţintim privirea şi de ce? (b) Despre ce se va discuta în articolul următor?

²² În primul rînd, trebuie să ne aţintim privirea asupra speranţei vii în sistemul care trebuie să vină şi care va aduce o satisfacţie totală. Aşa cum spune şi apostolul Pavel: „Noi stăm cu ochii aţintiţi nu asupra lucrurilor care se văd [necazurile care ne copleşesc şi care ne doboară] ci asupra celor care nu se văd [speranţa vieţii veşnice]. Deoarece lucrurile care se văd sînt trecătoare, dar lucrurile care nu se văd sînt nepieritoare.“ Într-adevăr, pînă la urmă presiunile sistemului amăgitor prezent se vor sfîrşi. Binecuvîntările noii ordini care bate la uşă vor fi fără sfîrşit. Să aveţi întotdeauna clar în minte aceste lucruri şi cu siguranţă că „nu veţi ceda“ (2 Cor. 4:8, 9, 16–18). Dar ce pot face ceilalţi pentru a-i ajuta pe părinţii rămaşi fără partener? Aceasta se va discuta în articolul următor.

[Notă de subsol]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 21]

Părinţii fără partener îşi pot educa copiii să–i ajute la treburile gospodăreşti

[Legenda ilustraţiei de la pagina 22]

„Consacră–ţi un anumit timp pentru a sta cu copiii. Vorbeşte-te ori de cîte ori ai prilejul“