Bătrînii adunării ar trebui să „servească într–un mod excelent în calitate de conducători“
“Presbiterii care cîrmuiesc bine, să fie învredniciţi de îndoită cinste“ (1 Tim. 5:17).
1. De ce valoare este conform cu Proverbe 11:14 că în poporul lui Dumnezeu servesc bătrînii în calitate de conducători?
Cind oamenii se asociază pentru a atinge un scop nobil sau pentru a realiza o lucrare nobilă, ei au de obicei pe cineva care–i conduce. Dacă acesta va conduce într–un mod excelent, atunci ei vor fi bine îndrumaţi, vor obţine progrese şi vor realiză ceva. In caz contrar ei s–ar osteni şi ar decădea, cum este arătat aceasta în Proverbe 11:14: „Cînd nu este chibzuinţă, poporul cade; dar biruinţa vine prin numărul mare de sfetnici“. Ca un popor care este organizat de Dumnezeu pentru un anumit scop şi o lucrare, adusă la viaţă de către el, Martorii lui Iehova apreciază îndrumarea şi sfatul pe care–l obţin de la bătrînii credincioşi, care–i conduc într–un mod excelent.
2. Ce fel de întrebări se nasc în privinţa acelora care conduc o adunare şi de fapt cum este explicată lucrul acesta în 1 Timotei 5:17?
2 Pe întregul pămînt există astăzi peste 40.000 de adunări ale martorilor lui Iehova. Fiecare adunare posedă un supraveghetor prezidenţial numit. Are însă numai el privilegiul de a servi de conducător? Ce se poate spune despre ceilalţi bătrîni care fac parte din colectivul de bătrîni? Ei ar trebui să respecte cu toţii ceea ce le cere Cuvîntul lui Dumnezeu în 1 Timotei 5:17: „Presbiterii care cîrmuiesc bine, să fie învredniciţi de îndoită cinste, mai ales cei ce se ostenesc cu propovăduirea şi cu învăţarea pe care o dau altora“. Dacă într–o adunare există mai mulţi bătrîni numiţi, are fiecare o parte în conducerea anumitor activităţi din adunare.
3. In ce privinţă se deosebeşte un bătrîn care conduce o adunare, de un tată care conduce familia sa?
3 Insă în ce sens slujesc bătrînii „într–un mod excelent de conducători“? Ei nu exercită aceeaşi autoritate ca şi un tată peste familia sa. Un cap de familie trebuie uneori să ia hotărîri decisive în diferite domenii, după care trebuie să se orienteze soţia şi copii săi şi care se răsfrîng asupra lor. Bătrînii, ca indivizi, nu posedă o astfel de autoritate. Nici ca indivizi, nici ca grupă, ei nu exercită în adunare funcţia de cap. In ce priveşte adunarea, poziţia de cap o deţine Cristos (Col. 1:18). In 1 Corinteni 11:3 el este desemnat drept „cap al oricărui bărbat“ pe cînd „bărbatul este capul femeii“. A sluji ca şi conducător în adunare, este aşadar altceva decît a exercita într–o familie funcţia de cap.
4. In ce măsură este potrivit pentru bătrîni, avînd în vedere responsabilitatea lor corespunzătoare scripturilor, să servească drept conducători în adunare?
4 Cuvîntul grecesc pentru „a conduce“ înseamnă mai mult decît, a fi un preşedinte. El înseamnă a călăuzi, a dirija, a cîrmui şi a se interesa de alţii. Cît de bine li se potriveşte aceasta bătrînilor, pe care noi îi considerăm persoane care „preiau conducerea“ printre noi, prin faptul că învaţă şi conduc activitatea noastră de predicare în întrunirile ce au loc sub conducerea lor (Evr. 13:7, 17), se interesează de necesităţile noastre spirituale (1 Pet. 5:2, 3) şi ne ocrotesc de tot ce poate prejudicia relaţia noastră cu adunarea şi îndeosebi cu Iehova Dumnezeu! (Ioan 10:11–15.) Intre timp se străduiesc să imite sfatul şi exemplul lui Isus Cristos, al „păstorului excelent“.
CUM SA CONDUCA INTRUNIRILE
5. Ce efect trebuie să aibă cuvintele lui Pavel din Rom. 12:8 asupra atitudinii unui bătrîn faţă de privilegiul de a servi ca şi conducător?
5 Ce fel de atitudine să posede fiecare bătrîn pentru a putea îndeplini corect răspunderea sa? Pavel spune la Romani 12:8: „Cine serveşte în calitate de cîrmuitor, să facă aceasta cu adevărată seriozitate“ în străduinţa de a–i instrui pe fraţii săi, de a învăţa, de a încuraja sau de a–i ajuta. El ar trebui să se îngrijească de felul cum îndeplineşte el astfel de sarcini şi să se-ntrebe: „Ce pot să fac pentru a servi cu adevărată seriozitate şi într–un mod excelent în calitate de conducător?“
6. (a) Ce trebuie să facă supraveghetorul şcolii teocratice pentru a arăta că el serveşte cu o „adevărată seriozitate“ ca şi conducător? (b) Ce folos personal trag din aceasta cei ce studiază?
6 A face ceva „cu adevărată seriozitate“ nu înseamnă numai a fi cinstit, ci de a da atenţie problemei. De exemplu, fratele care conduce şcoala teocratică ştie că n–are voie să–şi îndeplinească superficial misiunea. El trebuie să fie interesat de fiecare persoană care studiază şi să se îngrijească de necesităţile ei. De ce? Deoarece doreşte ca cel care studiază să progreseze. Multe persoane noi sînt înscrise în şcoală şi necesită personal ajutor. Unii sînt lenţi sau timizi, alţii nu posedă studii, nu pot citi bine sau alte probleme. Dacă supraveghetorul şcolii teocratice îşi îndeplineşte lucrarea sa cu o „adevărată seriozitate“ va observa progrese la cei care studiază în timp ce acceptă sfatul şi îndrumarea sa. Aceasta se va putea observa prin comentariile lor de la întruniri şi prin aceea că sînt mai activi în serviciul de predicare.
7. (a) Ce înseamnă să conduci studiul Turnului de veghere sau studiul de carte? (b) Ce fel de rezultate poate obţine un bătrîn la învăţare, dacă el înţelege ce se spune în Psalm 25:4, 5 şi Proverbe 16:9?
7 Bătrînii care conduc studiul Turnului de veghere şi studiul de carte, să păstreze în minte aceleaşi principii. Sarcina lor de conducători ai acestor întruniri nu constă numai în aceea, de a pune întrebări sau de a numi persoanele prezente, care cer cuvîntul pentru a da un răspuns. Dacă bătrînii vor să conducă într–un mod eficace, trebuie să dea studiului o înfăţişare interesantă şi vie, să scoată în evidenţă textele de bază, să aibă grijă ca aceste texte să fie corect aplicate şi să ajute fiecăruia să înţeleagă însemnătatea practică a ideilor importante. Persoanei ce are o participare ezitantă, îi este poate deja suficient un cuvînt de încurajare pentru a face comentarii la întruniri. Cîrmuitorii ar trebui să se silească să devină învăţători eficace, încurajîndu–i pe fraţi să umble pe căile lui Iehova şi îndrumîndu–i conform Bibliei (Psalm 25:4, 5; Prov. 16:9).
A CONDUCE IN SMERENIE
8. (a) Ce însuşiri să dezvoltăm cu toţii? (b) In ce măsură este smerenia şi „conversaţia intimă“ un ajutor pentru bătrîni?
8 Apostolul Petru a dat bărbaţilor bătrîni sfatul să păstorească turma, şi a amintit imediat în legătură cu aceasta ceva, la ce ar trebui să lucrăm toţi. „Si toţi în legăturile voastre să vă împodobiţi cu smerenie . . . Smeriţi–vă dar sub mîna tare a lui Dumnezeu, pentru ca la vremea lui, el să vă înalţe“ (1 Pet. 5:5, 6). Smerenia este un ajutor pentru bătrîni mai ales între relaţiile dintre ei. Fiecare bătrîn să constate dacă are de spus cu adevărat ceva important, atunci cînd trebuie să se acorde atenţie unei probleme. Bătrînii care se sfătuiesc împreună sînt respectaţi de colegii lor bătrîni şi de toată adunarea. Un viu schimb de idei şi o „conversaţie intimă“ în interesul adunării, duce la rezultate practice. Dacă bătrînii nu se interesează în ce măsură progresează un lucru care a fost planificat, el ar putea să eşueze. Aceasta este accentuat prin cuvintele din Proverbe 15:22: „Planurile nu izbutesc cînd lipseşte o adunare care să chibzuiască, dar izbutesc cînd sînt mulţi sfetnici“. Smerenia promovează colaborarea între bătrîni şi duce la o mai bună relaţie cu toţi membrii adunării.
9. (a) Cum se răsfrînge asupra schimbului de idei cu bătrînii şi adunarea că supraveghetorul prezidenţial conduce corespondenţa? (b) Care este rezultatul dacă supraveghetorul prezidenţial îşi îndeplineşte în această privinţă în mod corect rolul său?
9 Supraveghetorul prezidenţial care serveşte ca preşedinte la consfătuirea bătrînilor, trebuie să aibă grijă să fie mai ales echilibrat. El trebuie să aibă grijă ca hotărîrile colectivului de bătrîni să fie aduse la îndeplinire şi să stimuleze schimbul de idei nu numai la întrunirile bătrînilor. Să existe o dorinţă naturală de a–i ţine la curent pe ceilalţi bătrîni despre lucrurile importante care se referă la fraţi şi la lucrarea în întregime. Aceasta înseamnă că supraveghetorul prezidenţial conduce întreaga corespondenţă cu biroul filialei, cu comitetele congreselor, cu supraveghetorii călători sau cu bătrînii din alte adunări. Dacă el a citit astfel de scrisori, va avea grijă ca întregul colectiv de bătrîni să fie cît de repede înştiinţat despre chestiunile care le sînt adresate. Comunicările pentru adunare să fie citite în întregime în faţa acesteia. In această privinţă supraveghetorul n–are voie să fie nepăsător sau neglijent. Este cu neputinţă ca el să rezolve totul singur, şi de aceea el se lasă ajutat la rezolvarea altor lucruri importante de către alţii. Fiecare bătrîn posedă o sarcină acordată lui, însă ei colaborează împreună. Dacă sînt de hotărît probleme importante, atunci supraveghetorul prezidenţial nu procedează autoritar, ci cere sfatul altor bătrîni fie la o consfătuire sau în particular (Prov. 18:1). Aceasta contribuie la o adorată desfăşurare a lucrurilor şi face să le fie acordată atenţia cuvenită ţinutei morale a fraţilor şi lucrării împărăţiei în general.
10. (a) Cum s–ar putea jertfi unitatea adunării, după cum a avertizat Pavel în Gal. 5:15, 25, 26? (b) Ce fel de însuşiri trebuie să aibă bătrînii conform cu Romani cap. 12, Filipeni cap. 2 şi Efeseni cap. 4?
10 Citeodată se poate întîmpla, că un membru al colegiului de bătrîni doreşte să se ridice deasupra celorlalţi. Dacă exista sau se dezvoltă un spirit de concurenţă este un semn al lipsei de smerenie. S–ar putea ca un bătrîn să fie foarte convins de ideile sale proprii, însă după aprecierea colectivului de bătrîni ele să nu merite nici o consideraţie. Dacă el caută sprijin pentru astfel de idei, făcînd atmosferă în favoarea lor, ar putea suferi prin aceasta unitatea adunării (Gal. 5:15, 25, 26). Pentru a înlătura astfel de tendinţe, să se controleze fiecare încontinuu pentru ca „să nu aibă despre sine o părere mai înaltă, decît se cuvine“ (Rom. 12:3, 10). Toţi bătrînii să “lucreze din greu“, pentru ca să servească într–un mod eminent ca conducători, dar să fie atenţi să facă dintr–un motiv just: din dorinţa siceră de a ajuta turmei în toată smerenia (Fil. 2:5–8, 14–18; Efes. 4:1–3).
SMERENIA AJUTA LA APLANAREA DIVERGENTELOR
11. (a) Explică de ce părerile diferite constituie uneori un ajutor? (b) Cum să fie bătrînii dispuşi să se exprime la întrunirile lor şi ce ar trebui să evite?
11 Citeodată există la anumite întrebări diferite păreri. Oamenii sînt de diferite provenienţe şi se deosebesc în ce priveşte experienţa. De aceea ei vor ajunge, în mod natural, la concluzii diferite. Părerile diferite pot face ca punctul de vedere propriu să fie controlat pentru a constata dacă el este rezonabil. Cineva s–ar putea gîndi că prezentarea dată de el unei probleme sună plauzibil şi corect. Dar în Prov. 18:17 se spune: „Dar vine celălalt şi–l ia la cercetare“. Se poate, că el intervine în mod obiectiv şi cu alte argumente biblice. Lucrul acesta este desigur potrivit unei consfătuiri a bătrînilor, unde trebuie să se procedeze aşa pentru a rezolva chestiuni sau probleme care privesc binele spiritual al fraţilor noştri. De aceea se poate prevedea că bătrînii cu toată sinceritatea lor, susţin păreri diferite, în măsura în care nu există un principiu desluşit sau o conduită univocă. Ei să se exprime deschis la întrunirile lor, fără să se certe „fără mînie şi fără discuţii de ceartă“ (1 Tim. 2:8).
12. (a) La ce trebuie să fim atenţi, dacă luăm în considerare expunerea din Fapte, cap. 15 şi ce putem învăţa din aceasta? (b) De ce fel şi de ce extindere a fost problema descrisă în Fapte 15:1, 2?
12 Din ceea ce s–a întîmplat la o întrunire a apostolilor şi a bărbaţilor bătrîni, putem învăţa mult despre însemnătatea smereniei şi putem recunoaşte ce poate contribui la aplanarea divergenţelor. Expunerea o găsim în Faptele apostolilor, capitolul 15. Aceasta a fost în Antiohia în Siria unde Pavel şi Barnaba „fuseseră încredinţaţi în grija harului lui Dumnezeu, pentru lucrarea pe care o săvîrşiseră“ (Fap. 14:26). Cînd s–au reîntors din această primă călătorie misionară, au ajuns în faţa unei probleme: „Cîţiva oameni veniţi din Iudea, învăţau pe fraţi şi ziceau: Dacă nu sînteţi tăiaţi împrejur după obiceiul lui Moise, nu puteţi fi mîntuiţi. Pavel şi Barnaba au avut cu ei un viu schimb de vorbe şi păreri deosebite; şi fraţii au hotărît ca Pavel şi Barnaba şi cîţiva dintre ei, să se suie la Ierusalim la apostoli şi presbiteri, ca să–i întrebe asupra acestei neînţelegeri“ (Fap. 15:1, 2). Aici a fost vorba de o învăţătură importantă, care a pricinuit o nelinişte considerabilă între fraţi. Ea trebuia să fie clarificată.
13. Cum trebuie înţeles faptul că în Fapte 15:7 se spune că „au fost multe dispute“?
13 Problema a fost prezentată în mod potrivit bătrînilor responsabili din Ierusalim. Din expunerea biblică aflăm ce s–a petrecut după aceea. Deşi la început existau păreri deosebite, au ajuns în cele din urmă la o „deplină înţelegere“ (Fap. 15:25). Dar nu se spune în Fapte 15:7, că în timpul întrunirii „au fost multe dispute“? Cuvîntul grecesc pentru „dispută“ este înrudit cu un verb care înseamnă „a căuta“ (Kingdom Interlinear Translation). Aşadar, aceasta arată că pentru a descoperi adevărul sau cel mai bun mod de a rezolva ceva, trebuie să te străduieşti cu rîvnă şi să cercetezi problema. Cu aceste idei în minte putem citi cu băgare de seamă expunerea şi putem constata cum consfătuirea a fost condusă de duhul sfînt.
14, 15. (a) Cu ce au contribuit la consfătuire Petru, Pavel şi Barnaba şi în cele din urmă Iacov la acel consiliu istoric? (b) Care factori au fost decisivi în ajungerea la o „deplină înţelegere“?
14 După ce „au fost multe dispute“ Petru a relatat cum a fost folosit de Iehova, pentru a da păgînilor ocazia să audă vestea cea bună. El a ridicat întrebarea, dacă este raţional să se pună sarcini asupra unor astfel de credincioşi dintre naţiuni, deoarece bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu prin Isus Cristos este cea care înlesneşte mîntuirea. Să fim atenţi că potrivit versetului 12, a intervenit o linişte respectuoasă, cînd Pavel şi Barnaba au depus pe mai departe mărturie. Aceşti apostoli călători (“trimişii“ adunării din Antiohia) au primit prin ‘multe semne şi minuni’ mărturia că au fost binecuvîntaţi de Dumnezeu în timp ce au predicat între naţiuni. Prin aceasta Petru şi–a întărit recomandarea privitoare la ce trebuia făcut (Fap. 15:7–12).
15 Atunci Iacov a rugat pe ceilalţi să dea ascultare. El a atras atenţia asupra cuvintelor profeţilor, ca de exemplu asupra cuvintelor din Amos 9:11, 12 care au corespuns cu ceea ce a povestit Petru şi care confirmă ceea ce a făcut spiritul lui Dumnezeu prin Pavel şi Barnaba. Aşadar Iacov a fost sprijinit în decizia sa de scrierile sfinte şi de spiritul lui Dumnezeu. Plecînd de la o consolidată temelie el a făcut propunerea, să li se explice în scris credincioşilor care s–au întors dintre naţiuni la Dumnezeu ce cere Dumnezeu într–adevăr, de la ei. Apostolii şi barbaţii bătrîni au ajuns la o deplină înţelegere, o problemă discutabilă a fost rezolvată în smerenie (Fap. 15:13–29).
16. Ce fel de spirit să predomine între bătrînii dintr–o adunare, chiar dacă unul este de o altă părere în ce priveşte un anumit punct?
16 Dacă nu este posibil de–a ajunge la o „deplină înţelegere“ în cadrul colectivului de bătrîni, cineva care susţine un alt punct de vedere, să nu protesteze împotriva hotărîrii luate, dînd dovadă de o atitudine ostilă. El să lucreze pe mai departe „din greu“ cu întregul colectiv de bătrîni. Prin aceasta se poate menţine încrederea adunării în colectivul de bătrîni, cu conştiinţa că toţi colaborează în unitate. Dacă bătrînii umblă „cu toată smerenia şi blîndeţea“ vor întări legătura păcii (Efes. 4:2, 3).
17. Care sfat rezonabil să ţină în minte bărbaţii mai tineri şi cei mai înaintaţi în vîrstă într–o întrunire şi de ce?
17 La întrunirile bătrînilor, îndeosebi fraţii bărbaţi mai tineri, să dea cu băgare de seamă ascultare celor care sînt mai în vîrstă şi dispun de mai multă experienţă, ţinînd în minte Proverbe 16:31 unde se spune: „Perii albi sînt o cunună de cinste, ea se găseşte pe calea neprihănirii“. Pe de altă parte bărbaţii mai în vîrstă să recunoască că şi un bărbat mai tînăr poate avea o părere corectă, privind o anumită problemă. Este de preferat deci, să se orienteze după exprimarea rezonabilă şi înţeleaptă, şi nu neapărat după vîrsta aceluia care vorbeşte. In schimb, dacă se exprimă bărbaţii mai tineri să respecte vîrsta, cum şi Timotei a luat, fireşte, în considerare persoana şi sfatul apostolului Pavel şi cum şi Elihu, din respect faţă de cei vîrstnici, a aşteptat aşa de mult pînă i–a sosit şi lui timpul să vorbească (1 Tim. 5:1, 19; Iov 32:6–9).
18. Pe ce au pus apostolii un accent mai mare, deşi au acordat „afacerilor necesare“ o anumită atenţie, cum reiese aceasta din Fap. 6.1–6?
18 La unele întruniri bătrînii vor folosi mult timp pentru probleme în legătură cu sala împărăţiei sau alte „afaceri necesare“ dar ei să subordoneze aceste probleme lucrurilor importante care se răsfrîng asupra ţinutei spirituale a turmei (Fap. 6:1–6; Fil. 1:9, 10). Astfel vor servi într–un mod excelent de conducători.
19. (a) Ce fel de organizare care corespunde sfatului lui Isus şi a lui Pavel, există între noi în contrast cu modul în care cîrmuitorii lumeşti tratează poporul? (b) Ce fel de avantaje aduce cu sine, faptul că avem bătrîni, care conduc adunarea într–un mod excelent?
19 Cît de recunoscători ar trebui să fim pentru bătrînii care în întreaga lume conduc într–un mod excelent adunarea lui Iehova, pe cînd observăm haosul deplorabil care predomină în această lume! Oamenii bîjbîie în întuneric, cu privire la rezolvarea problemelor lor şi stăpînitorii lor ‘fac pe stăpînii peste ei’, în loc să–i conducă într–un mod iubitor, încurajator şi gata de a–i da ajutor (Mat. 20:25–27). In rîndurile noastre există bărbaţi maturi, în privinţă spirituală, care sînt exemple pentru turmă, şi noi îi respectăm ca atare, pe cei care ne cîrmuiesc (1 Tes. 5:12, 13). Nu doar un singur bărbat în adunare, oraş, ţară sau acea parte a lumii în care trăim noi, face aceasta, ci toţi bătrînii, care posedă sarcina în cadrul domeniului repartizat lor, de a servi de conducători. Cu ajutorul iubitor şi îndrumarea acestor mulţi sfătuitori se va înfăptui cu succes predicarea împărăţiei şi facerea de ucenici. Sub bătrînii care slujesc adunării într–un mod excelent ca conducători şi datorită străduinţelor lor, adunarea este strîns unită. Aceasta face ca noi să ne ţinem şi mai strîns de conducerea lui Isus Cristos ca şi cap, ceea ce contribuie la onorarea lui Iehova.