Capitolul 2

Ce efect are moartea asupra vieţii zilnice a oamenilor?

Celor mai mulţi oameni nu le este cîtuşi de puţin indiferent ce anume influenţează viaţa lor şi viaţa membrilor lor de familie. Dar numai puţini sînt gata să vorbească amănunţit despre moarte sau să mediteze mai îndelung asupra ei.

Natural, cunoştinţa despre moarte nu este de natură să ne facă fericiţi, dar e o realitate faptul că ea are cu siguranţă o influenţă asupra vieţii noastre zilnice. Cine dintre noi nu cunoaşte durerea şi sentimentul golului lăuntric, pe care le resimte cineva după moartea unui prieten iubit sau a unui membru de familie? Un caz de moarte într-o familie, poate să schimbe întreaga viaţă a acestei familii, el poate să-i jefuiască veniturile ei regulate, iar la cei rămaşi în urmă să le provoace singurătate şi deprimare.

Oricît de neprietenoasă ar putea să fie moartea, ea este un eveniment de fiecare zi, de care trebuie să se ţină seamă. De aceea, anumite lucruri nu ar trebui mereu amînate, deoarece mîine ar putea fi prea tîrziu pentru ele.

Cum acţionează aceasta asupra ta? Ai tu cîteodată sentimentul că ar trebui să încerci cu disperare să te bucuri, pe cît posibil de tot ce viaţa are de oferit, deoarece ea este atît de scurtă? Or te situezi pe o poziţie fatalistă spunînd: „Să vie, ceea ce trebuie să vină“?

ATITUDINEA FATALISTA

Există mulţi oameni, astăzi, care cred că soarte este aceea care decide asupra vieţii şi morţii. Aceasta este atitudinea de bază a peste 477 milioane de hinduşi. Concepţii fataliste există, ca să zicem aşa, peste tot. Nu ai auzit deja pe cineva zicînd: „Aşa trebuia să se întîmple“; „I s-au terminat zilele“ sau: „a scăpat cu viaţă deoarece nu-i sosise încă rîndul.“? Astfel de expresii se aud adeseori în legătură cu accidentele. Sînt ele corespunzătoare? Să se ţină seama de următorul exemplu:

În decursul expoziţiei aviatice de la salonul aviatic din 1973, de la Paris, a explodat avionul supersonic sovietic Tu–144. În acest accident şi-a pierdut viaţa şi echipajul. Mari sfărîmături ale avionului au căzut asupra suburbiei pariziene Goussainville. O doamnă tocmai închisese uşa după sine, cînd o sfărîmătură de avion a spart peretele casei şi a distrus întregul mobilier din dormitor. Doamna a scăpat nevătămată.

Au existat şi vectime, spre exemplu, cei trei strănepoţi ai unei doamne mai în vîrstă, însă ea, bunica, a scăpat cu viaţă.

Oare aceşti trei copii şi restul victimelor au pierit deoarece „le-a venit rîndul“ sau deoarece „li s-au terminat zilele“? Oare alţii au fost cruţaţi pentru că nu sosise încă ceasul sorţii?

Cine răspunde la această întrebare cu un „da“, crede că nu se poate face nimic, pentru a împiedica moartea unui om, dacă i s-au terminat zilele. Ei sînt de părere că, în ciuda tuturor măsurilor de prevedere, omul nu poate scăpa de ceea ce-i este hotărît de soartă. În mod asemănător au gîndit şi grecii din vechime, care credeau că viaţa oemenească ar fi dirijată de trei ursitoare: Clotho, Lachesis şi Atropos. Clotho ar întinde firul vieţii, Lachesis ar hotărî lungimea, iar Atropos ar avea misiunea de a-l tăia atunci cînd zilele s-au terminat.

Este raţional un punct de vedere fatalist? Pune-ţi întrebarea odată: Pentru ce scade numărul morţilor în accidentele de circulaţie, atunci cînd se respectă legea circulaţiei şi pentru ce creşte, atunci cînd aceasta nu se respectă? Pentru ce cele mai multe accidente de circulaţie mortale sînt explicate în mod doveditor prin neglijenţa beţiei la volan sau nerespectarea regulilor de circulaţie? Pentru ce în ţările, în care se pune mare accent pe îngrijirea sănătăţii şi în cele în care se găsesc alimente suficiente, oamenii trăiesc în medie mult mai mult decît în ţările în care nu este la fel? Pentru ce mor de cancer pulmonar mai mulţi fumători decît nefumători? Se poate atribui aceasta în realitate, activităţii unui destin orb, peste care nimeni nu are nici o putere? Nu este oare tocmai contrariul? Nu există motive pentru ceea ce se întîmplă omului?

Nu se întîmplă cîte un accident mortal, pentru că un om nimereşte într-o situaţie primejdioasă întîmplător? Ceea ce urmează să servească de exemplu: Un bărbat iese din casă în zilele de lucru, întotdeauna, la o oră fixă. Intr-o dimineaţă, pe cînd se apropie de casa vecinului, aude acolo ţipete şi strigăte. El îşi grăbeşte pasul, şi exact cînd vrea să cotească după colţ îl nimereşte un glonţ rătăcit. El a murit, pentru că a cotit după colţ la un moment nepotrivit; împrejurarea nu a fost prevăzută.

Scriitorul înţelept al cărţii Biblice „Eclesiastul“ a spus, după ce observase ceea ce se întîmplă în viaţă: „M-am întors apoi să văd sub soare că nu cei iuţi au parte de alergare, nici cei puternici de bătălie şi că nici cei înţelepţi nu au parte de hrană, şi nici cei pricepuţi de bogăţii şi nici chiar cei ce au cunoştinţă nu au parte defavoare; pentru că timpul şi împrejurarea neprevăzută îi atinge pe toţi.“ (Ecl. 9:11)

Omul care înţelege aceasta, nu desconsideră regulile regulamentului de circulaţie şi nu se expune de prisos primejdiilor ca cineva, care se gîndeşte că atît timp cît „zilele“ nu i s-au terminat, el ar fi apărat de moarte. El recunoaşte că o atitudine fatalistă poate fi periculoasă atît pentru el, cît şi pentru alţii. Dacă cineva întrebuinţează înţelept această cunoştinţă, poate să-şi prelungească viaţa cu ani de zile.

Dimpotrivă, o atitudine fatalistă poate să ademenească la acţiuni îndrăzneţe şi chiar să determine pe cineva să neglijeze să se informeze despre lucruri care ar putea să influienţaza cu evect durabil pe cel în cauză şi pe familia sa.

A TRAI NUMAI PENTRU PREZENT

In afară de atitudinea fatalistă, chiar şi evenimentele secolului al 20-lea influenţează modul de comportare al oamenilor.

Dorim să recapitulăm pe scurt ce se întîmplă. Milioane de oameni au căzut victime războaielor, crimelor, tulburărilor şi foametei. Aerul şi apa care sînt de importanţă vitală pentru noi, sînt poluate într-o măsură alarmantă. Viaţa omului este strîmtorată vădit din toate părţile. Si nimic nu oferă o garanţie reală că omenirea şi-ar putea rezolva problemele în viitorul apropiat. Viaţa apare atît de nesigură. La ce a dus aceasta? O mare parte a populaţiei pămîntului trăieşte numai pentru prezent. Din cauza aceasta, aceşti oameni sînt hotărîţi să se bucure de viaţă cît mai mult posibil. Ei se simt îndemnaţi să facă aceasta, deoarece îşi spun că trăiesc numai o dată. In Biblie atitudinea lor este ilustrată potrivit, după cum urmează: „Să mîncăm şi să bem, căci mîine vom muri“. (1 Cor. 15:32).

Unii se îndreaptă spre alcool sau la droguri pentru a fugi de realitatea aspră a vieţii. Alţii se dedică tuturor activităţilor sexuale posibile — curvie, adulter, homosexualitatea, dragoste lezbiană — ca supapă pentru disperarea lor în neliniştea care ia cuprins, deoarece viaţa este atît de scurtă. In cartea: „Moartea şi tainele ei“ se spune:

„Cu toate acestea, se presupune că teama de moartea colectivă exercită o influenţă şi mai puternică asupra subconştientului decît asupra conştientului multor contemporani ‘normali’ ai noştri. Acestei influenţe asupra inconştientului trebuie probabil să i se atribuie, cel puţin în parte, zăpăceala timpului nostru, care se evidenţiază în crime nemotivate, în furia distrugerii . . . ,în sexualizare şi în accelerarea, creşterea neîncetată a ritmului vieţii. Chiar şi în muzică şi în dansurile moderne pare să se exprime disperarea unei omenirii, care nu mai crede în viitorul ei.“

Cum îşi produce efectul faptul dacă oamenii trăiesc numai pentru prezent, aşa ca şi cînd n-ar exista nici un viitor?

Oamenii care se dedau alcoolului sau se îmbată, ar putea, în mod trecător, să-şi uite necazurile, dar ei îşi sacrifică chiar şi demnitatea şi, de multe ori ai sau alţii adaugă leziuni la beţie. Mai departe ei experimentează că în ziua următoare, sînt torturaţi nu numai de grijile pe care deja le-au avut, ci chiar şi de dureri de cap.

Persoanele dependente de droguri, de asemenea, plătesc un preţ ridicat pentru încercarea lor de a fugi de realitate. Mulţi din ei se aleg cu un durabil prejudiciu fizic şi spiritual. Inafară de aceasta, ei se mai pot preta să fure sau să-şi vîndă corpul, pentru a se putea deda acestui viciu costisitor.

Cum stă cazul cu promiscuitatea? Recurge mai fericită viaţa oamenilor, care cultivă frecvent raporturi sexuale, schimbătoare cu diferiţi parteneri? Nu, dimpotrivă! Rodul acesteia este, în multe cazuri o scîrboasă boală venerică, o sarcină nedorită, un copil neligitim, un avort, o căsnicie ruinată, gelozie aprinsă, ceartă şi chiar şi crimă.

Natural că există mulţi oameni, care nu duc o astfel de viaţă desfrînată. Cu toate acestea, ei suferă conştient sau inconştient, sub presiunea pe care o aduce cu sine cunoştinţa că trăiesc în întîmpinarea morţii. Deoarece ei ştiu că zilele le sînt limitate, ei ar putea să se străduiască cît mai repede posibil să progreseze în lume. Cu ce rezultat? Pofta lor după bunuri materiale ar putea să-i hotărască să devină necinstiţi. In cartea biblică „Proverbe“ găsim următoarele cuvinte adevărate: „Cel ce vrea să se îmbogăţească repede, nu rămîne inocent“ (Prov. 28:20). Dar nu aceasta e totul.

Se întrebuinţează atîta timp şi energie, pentru a progresa din punct de vedere material, încît numai puţin timp mai rămîne şi pentru familie. Din punct de vedere material, copiii primesc ce-i drept, tot ce-şi doresc. Dar sînt ei îndrumaţi, conduşi şi educaţi, fapt care constituie condiţia ca ei să crească devenind tineri bărbaţi şi tinere femei, conştienţi de răspunderea lor? Mulţi părinţi recunosc că au puţin timp pentru a se devota copiilor dar ei nu examinează motivul pentru care şi-ar face griji din aceasta — pînă nu e prea tîrziu. Da, este chinuitor cînd trebuie să afli că propriul fiu a fost arestat sau că propria fiică minoră aşteaptă un copil nelegitim.

Nu arată clar ceea ce se întîmplă astăzi, că oamenii ar avea nevoie să înveţe — deşi viaţa e scurtă — cum să ducă cineva o viaţă mai plină de sens?

Dar, cu toate că moartea e aparent de neînlăturat, totuşi nu toţi oamenii aruncă principiile morale peste bord sau devin fatalişti. Dimpotrivă, sute de mii de oameni duc astăzi o viaţă folositoare, deoarece perspectiva că trăiesc în întîmpinarea morţii, nu-i influenţează păgubitor.

O CALE MAI BUNA

Considerată corect, moartea poate să ne înveţe ceva de mare valoare. Dacă moartea seceră pe cineva, acest fapt poate să ne fie de folos în aşa fel că ne stimulează să medităm asupra faptului că oare ce fel de viaţă ducem noi. Cam cu trei mii de ani înainte un bărbat care i-a observat cu atenţie pe oameni a spus: „Un nume este mai bun decît untdelemnul de bună calitate, şi ziua morţii decît ziua naşterii. Mai bine este să mergi într-o casă de doliu, decît să mergi într-o casă de petrecere, căci acesta este sfîrşitul tuturor oamenilor; iar cel viu trebuie să-şi pună la inimă lucrul acesta . . . Inima înţelepţilor este în casa de doliu, dar inima celor neraţionali este în casa bucuriei“ (Ecles. 7:1–4).

In acest loc Biblia nu recomandă să se prefere jalea în locul petrecerii, ci se referă la timpul cînd o familie îşi jeleşte pe unul din membrii ei, pe care moartea i l-a smuls. Atunci, aceşti oameni, care au suferit o pierdere dureroasă, n-ar trebui să uite şi, pur şi simplu, să continue să-şi sărbătorească propriile lor petreceri şi să se apuce de distracţii. Căci aşa după cum moartea a pus capăt planurilor şi activităţii celui mort, tot aşa ea poate să pună capăt şi planurilor şi activităţii noastre. E bine să te întrebi: Ce fac eu cu viaţa mea? Imi fac eu un nume bun sau o bună reputaţie? Cu cît contribui eu la fericirea şi binele altora?

“Numele“ nostru nu-şi primeşte însemnătatea sa adevărată la naşterea noastră, ci în decursul vieţii noastre, căci atunci devine el identic cu felul omului, care sîntem. Persoana a cărei inimă, ca să zicem aşa, se găseşte într-o casă de doliu, este un om care meditează asupra acestui lucru şi îl nelinişteşte ce fel de viaţă duce el, indiferent cît de scurtă ar fi ea. El o tratează ca pe ceva de preţ. El nu este nici superficial, nici nechibzuit — notă caracteristică a persoanelor, care se găsesc într-un loc unde se petrece — ci se străduieste să ducă o viaţă plină de sens, folositoare şi prin aceasta să contribuie la fericirea şi binele semenilor săi.

Cum se poate stabili dacă cineva trăieşte acum aşa, după cum este cel mai bine pentru cineva şi dacă duce, într-adevăr, o viaţă folositoare? Pentru a judeca aceasta, e nevoie de o normă. Tot mai mulţi oameni corecţi de pe întreg pămîntul ajung la concluzia că Biblia este o normă demnă de încredere. Ei s-au îndeletnicit în de aproape cu Biblia şi aceasta le-a dat posibilitatea să ducă o viaţă cu adevărat plină de sens, ei au cunoscut prin aceasta o speranţă minunată pentru viitor, speranţă de a trăi pe pămînt în împrejurări drepte. Ei au ajuns la cunoştinţa că voia lui Dumnezeu este ca oamenii să trăiască şi nu să moară.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 6]

Crezi tu ca şi grecii din vechime că viaţa ta e dirijată de soartă?