De ce comit oamenii fapte rele?
MAJORITATEA oamenilor sunt de acord cu următorul lucru: Toţi suntem imperfecţi şi facem greşeli pe care mai târziu le regretăm. Acesta să fie totuşi motivul pentru care sunt comise numeroasele fapte rele, grave sau mai puţin grave, pe care le vedem sau despre care aflăm aproape zilnic, fie personal, fie din mass-media?
În ciuda imperfecţiunii, oamenii sunt de acord în general că există bariere morale peste care n-ar trebui să trecem niciodată şi că ne putem înfrâna tendinţa de a face rău. Majoritatea recunosc că există o diferenţă între un neadevăr spus fără intenţie şi o calomnie evidentă, între o vătămare făcută din greşeală şi o crimă comisă cu premeditare. Totuşi, faptele şocante sunt săvârşite, deseori, de oameni aparent normali din comunitate. De ce? De ce comit oamenii fapte rele?
Biblia ne ajută să găsim răspunsul. Ea ne arată în mod clar principalele motive pentru care oamenii comit deliberat fapte rele. Iată câteva:
▪ „Asuprirea îl poate face pe cel înţelept să se poarte nebuneşte.“ (ECLESIASTUL 7:7)
Biblia admite că oamenii ajung prin forţa împrejurărilor să comită fapte pe care în mod obişnuit nu le-ar face. Unii comit chiar acte criminale considerând că astfel vor pune capăt unor necazuri şi nedreptăţi. Cartea Urban Terrorism afirmă: „De multe ori, principalul mobil al teroristului este un profund sentiment de dezamăgire faţă de climatul economic, social şi politic apăsător“.
▪ „Iubirea de argint este rădăcina tuturor răutăţilor.“ (1 TIMOTEI 6:10, GALACTION ŞI RADU, 1939)
Potrivit vechii zicale „Orice om poate fi cumpărat“, chiar şi oamenii buni sunt gata să încalce principiile morale când este vorba de mulţi bani. Unii oameni amabili şi prietenoşi în situaţii normale par să-şi schimbe complet personalitatea când sunt în joc bani, devenind persoane respingătoare şi agresive. Şi cât de multe infracţiuni se săvârşesc din cauza lăcomiei: şantaj, extorcare, fraude, răpiri şi chiar omoruri!
▪ „Pentru că nu se execută imediat sentinţa pentru o faptă rea, inima fiilor oamenilor este şi mai hotărâtă să facă răul.“ (ECLESIASTUL 8:11)
Acest verset subliniază tendinţa omului de a crede că poate face orice când nu este văzut de autorităţi. Aşa gândesc cei care depăşesc limita de viteză pe autostradă, care copiază la examene, care delapidează fonduri publice etc. Când legea nu este aplicată riguros sau când oamenilor nu le este teamă că vor fi prinşi, chiar şi cei care respectă de obicei legile se simt îmboldiţi să facă lucruri pe care altfel nu le-ar face. „Văzând cu câtă uşurinţă scapă nepedepsiţi infractorii, cetăţenii obişnuiţi se simt încurajaţi să comită cele mai odioase fapte“, remarcă revista Arguments and Facts.
▪ „Fiecare este încercat, fiind atras şi ademenit de propria lui dorinţă. Apoi dorinţa, când devine roditoare, dă naştere păcatului.“(IACOV 1:14, 15)
Toţi oamenii pot avea la un moment dat gânduri greşite. Zilnic suntem bombardaţi cu nenumărate tentaţii de a face rău. În timpurile biblice, creştinilor li s-a spus: „Nu v-a ajuns nicio ispită, decât ceea ce este comun oamenilor“ (1 Corinteni 10:13). Şi totuşi, consecinţele faptelor noastre depind de alegerile noastre, de dispoziţia noastră de a alunga imediat din minte un gând greşit sau, dimpotrivă, de a-l alimenta, permiţându-i să se dezvolte. Cuvintele inspirate ale lui Iacov ne ajută să înţelegem că o dorinţă greşită căreia îi permitem ‘să devină roditoare’ aduce cu sine fapte reprobabile.
▪ „Cine umblă cu înţelepţii devine înţelept, dar cine se întovărăşeşte cu cei fără minte o duce rău.“ (PROVERBELE 13:20)
Nu trebuie să subapreciem influenţa bună sau rea a celor cu care ne întovărăşim. Din cauza presiunilor anturajului sau a prieteniilor rele, oamenii fac deseori lucruri la care nici nu s-au gândit, ajungând în situaţii dezastruoase. În sens biblic, „cei fără minte“ nu sunt oameni cărora le lipseşte inteligenţa, ci oameni care ignoră acest sfat înţelept din Cuvântul lui Dumnezeu. Fie că suntem tineri, fie că suntem bătrâni, dacă nu ne alegem prietenii în mod înţelept, adică în conformitate cu înaltele standarde ale Bibliei, vom ajunge ‘să o ducem rău’.
Aceste versete biblice, precum şi multe altele, explică succint motivul pentru care oamenii obişnuiţi ajung să comită fapte rele, chiar şocante. Deşi înţelegem cauza acestor fapte oribile, nu putem să nu ne întrebăm dacă situaţia se va schimba vreodată în bine. Putem aştepta o astfel de schimbare întrucât Biblia nu ne spune doar motivul pentru care oamenii comit fapte rele, ci ne şi promite că ele vor lua sfârşit. În ce constă această promisiune? Vor înceta realmente toate lucrurile rele din lume? Articolul următor ne oferă răspunsul.