Capitolul 4
Cînd o fată devine adultă
1–3. Ce ar putea s-o neliniştească pe o fată cu privire la creşterea corpului, în decursul perioadei de maturizare? Cu timpul, totuşi ce se întîmplă?
PRIMĂVARA se schimbă în vară, în cele din urmă. Pomii înfloriţi se încarcă încet cu fructe. Aşa se dezvoltă şi o fată, treptat, pînă la stadiul de femeie. După cum frumuseţea unei flori se arată abia la deschiderea bobocului, tot aşa trebuie să se aştepte şi sfîrşitul perioadei de maturizare, înainte de a şti ce fel de femeie devine fata. Tu poţi contribui mult ca această dezvoltare să decurgă favorabil.
2 În timpul anilor de maturizare, corpul unei fete creşte cu aproximativ 12 pînă la 15 centimetri şi sporeşte în greutate. De obicei, în decursul cîtorva ani, se ajunge la o mărire a vitezei de creştere. În acest timp, corpul creşte şi sporeşte atît de mult în greutate, încît îi surprinde pe toţi. Probabil vei constata că alte fete de vîrsta ta cresc mai repede decît tine, sau că tu creşti mai repede ca ele. Dar acest lucru nu e un motiv să te nelinişteşti. Creşterea accelerată în decursul acestei perioade nu are loc, la toţi oamenii, în acelaşi timp. La fete, acest moment critic de creştere începe, de obicei, cu unu pînă la doi ani mai devreme decît la băieţi. Un anumit timp, s-ar putea ca fetele să crească chiar mai repede decît băieţii de aceeaşi vîrstă. Totuşi, băieţii le ajung din nou şi, deoarece la ei timpul de creştere durează mai mult decît la fete, ei devin, de obicei mai mari şi, de asemenea, mai puternici.
3 De multe ori, această accelerare a vitezei de creştere are loc la părţile individuale ale corpului cu viteze diferite. Picioarele şi mîinile, în comparaţie cu celelalte părţi ale corpului, ar putea să crească enorm. Totuşi, cu timpul, şi celelalte părţi ale corpului ajung din urmă creşterea lor, aşa că se ajunge la un echilibru. În cele mai multe cazuri, trunchiul şi pieptul sînt cele din urmă, care ajung la mărimea lor deplină. Trăsăturile feţei se schimbă. În acelaşi timp, în alte părţi ale corpului încep să se dezvolte depuneri de grăsime, prin care se formează rotunjimile caracteristice corpului feminin.
ALTE MODIFICĂRI CORPORALE
4–6. (a) Ce „lucruri obişnuite la femei“ încep în timpul adolescenţei? Care este scopul îndeplinit de acest proces corporal? (b) Ce alte schimbări corporale mai apar în acest timp şi de ce?
4 În acest timp, la fetele în creştere, are loc şi o altă dezvoltare. E începutul a ceea ce Rachela, soţia lui Iacov a numit „rînduiala femeilor“: menstruaţia, sîngerarea lunară (Geneza 31:34, 35). Într-un anumit sens, această clipă este ceva înălţător — fata a început să devină femeie. Secreţiile hormonale au început acum să activeze în corp. Ele fac ca din ovare — la început neregulat, dar apoi cam la patru săptămîni o dată — să fie eliminat cîte un ovul. Acest ovul ajunge în uter sau mitră, care a fost stimulată să dezvolte o membrană mucoasă specială, în vederea primirii ovulului, în cazul că el urmează să fie fecundat. Dacă el rămîne nefecundat, cu timpul, această membrană este expulzată. Aceasta este cauza menstruaţiei, a eliminării periodice de sînge, lichid şi de resturi de ţesuturi. Cu toate că de aceasta ar putea fi legate dureri sau anumite indispoziţii, ea este un proces cu totul normal, cu privire la care nimeni nu trebuie să-şi facă griji deosebite.
5 Cînd apare prima oară acest proces care se repetă lunar? Aceasta diferă de la fată la fată. În multe ţări, media e de aproximativ treisprezece ani, dar există fete la care prima sîngerare survine încă de la vîrsta de zece ani, (la unele şi mai devreme) la altele, dimpotrivă, de-abia la şaisprezece ani sau mai tîrziu. De asemenea, durata de scurgere a sîngelui este diferită; în mod normal durează trei pînă la cinci zile.
6 În timpul acestei treceri de la starea de fată la cea de femeie, încep să se rotunjească şoldurile şi să se dezvolte sînii. Aceste procese variate din care unele sînt vizibile iar altele nu, pregătesc pentru rolul dublu, pe care Creatorul omului l-a rezervat femeii, anume să fie soţie şi mamă. Şoldurile mai late, care se dezvoltă la fată, uşurează nu numai naşterea unui copil, ci şi dă posibilitatea mamei, de asemenea, să poarte fătul mai bine. Depunerile de grăsime în corpul femeii, servesc ca rezervă de hrană din care se hrăneşte copilul în timpul sarcinii şi după aceea, iar sînii, după naştere, dau lapte.
ATRACŢIE CRESCÎNDĂ ASUPRA BĂRBAŢILOR
7–10. (a) În ce măsură dezvoltarea corporală impune fetei o răspundere deosebită, în ceea ce priveşte comportarea ei? (b) Cum este ilustrată această răspundere în cartea biblică Cîntarea cîntărilor, prin compararea unei fete cu un „zid“ sau cu o „uşă“?
7 Privilegiile pe care Creatorul omului, Iehova Dumnezeu, le acordă femeilor, aduc cu sine răspunderea de a respecta şi a proceda corespunzător scopului pe care l-a prevăzut Creatorul pentru femeie. Atracţia reciprocă a sexelor a prevăzut-o Dumnezeu, înainte de toate, pentru motive de reproducere. Cînd corpul unei fete s-a dezvoltat atît de mult, încît poate da naştere la copii, el începe să exercite atracţie asupra tinerilor care au atins vîrsta la care sînt apţi pentru procreaţie. Această atracţie, însă, poate fi folosită abuziv. Ce ar trebui să ţii minte, aşadar, dacă doreşti să mergi pe calea dreaptă, cale pe care vei fi întotdeauna fericită şi vei obţine binecuvîntarea lui Dumnezeu?
8 În cartea biblică „Cîntarea cîntărilor“, găsim cuvinte interesante care provin, evident, de la fraţii mai în vîrstă ai unei fete tinere din Sulem. Unul din ei a zis: „Avem o soră mică, care nu are încă ţîţe. Ce vom face pentru sora noastră în ziua cînd îi vor veni peţitorii?“ Cu alte cuvinte ce ar face ei pentru sora lor, dacă ea n-ar mai fi cu pieptul plat, ci ar fi dezvoltată la maturitate, şi acum cineva ar intenţiona să se căsătorească cu ea? Un alt frate a răspuns: „Dacă va fi un zid, vom zidi un crenel de argint peste ea; dar dacă va fi o uşă, o vom închide cu o scîndură groasă de cedru“ (Cîntarea cîntărilor 8:8, 9). Ce înseamnă aceasta?
9 Cuvintele lor simbolice înseamnă, evident, că ei ar răsplăti-o mărinimos pe sora lor şi ar cinsti-o dacă ar rămîne tare ca un zid. Cum ar putea fi ea tare ca un zid? Dovedind că este ferm hotărîtă să rămînă castă şi astfel să reziste oricărei încercări de a fi atrasă într-o faptă imorală. La vîrsta cînd este aptă de căsătorie, ea ar fi perseverentă şi ar ţine tare la principiile bune. Dacă însă ar fi ca o „uşă“ care se deschide oricui, doar la o mică apăsare — chiar şi cuiva care are intenţii rele — atunci ei ar trebui să ia măsuri pentru a îngrădi libertatea surorii lor, da, ar trebui să-i „pună un zăvor“, deoarece ea nu prezintă încredere cînd ar avea în anturajul ei celălalt sex. Ea ar putea semăna unei uşi care se deschide şi se închide, în sensul că se lasă purtată încoace şi încolo de sentimentele ei, aşa încît de-abia să se fi aprins bine de dragoste pentru un om, şi apoi să-l şi respingă.
10 Sulamita, care acum se maturizase şi avea sîni, a rezistat acestei încercări şi, de aceea, putea spune fraţilor săi: „Eu sînt un zid şi ţîţele mele sînt ca nişte turnuri. În acest caz, am ajuns în ochii lui [în ochii viitorului ei bărbat] ca cea care găseşte pace.“ — Cîntarea cîntărilor 8:10.
11–14. (a) Pentru ce se pot naşte, fără voie, greutăţi pentru o fată în dezvoltare, dacă poartă fuste strîmte şi pantaloni strîmţi sau pulovere strîns lipite de corp? (b) Îndeosebi, din ce motive ar trebui un tînăr să te găsească atrăgătoare ca fată?
11 Ca fată matură, tu stai în faţa unei încercări asemănătoare. Dacă te bucuri de o pace adevărată a inimii şi dacă ai o conştiinţă bună, precum şi dacă doreşti să te fereşti de problemele care îţi răpesc pacea lăuntrică, trebuie să exerciţi stăpînire de sine şi să stărui neclintit în ce este drept. Ar fi corect să atragi atenţia dinadins asupra farmecului tău femeiesc prin fuste şi pantaloni strîmţi, prin bluze pronunţat decoltate sau prin pulovere strîns lipite de corp? Prin aceasta ai putea trezi sentimentele senzuale la bărbaţi. Şi atunci?
12 Eşti tu atunci, ca urmare, destul de tare să rezişti oricărei încercări de apropiere care se face pe baza unei asemenea ostentaţii a farmecului corporal? Apoi, gîndeşte-te: Tu eşti, ce-i drept, pe deplin dezvoltată corporal, dar ai tu şi maturitatea spirituală şi sufletească necesară pentru căsătorie şi, eventual, pentru maternitate? O pisică ajunge în douăsprezece luni atît de departe, încît ea poate să aibă pui şi ea ştie, instinctiv, cum trebuie să-i îngrijească. Dar omul nu este călăuzit de instinct ca animalul. El ştie puţine lucruri din naştere; cele mai multe trebuie, mai întîi, să le înveţe, iar învăţarea cere timp. A încerca să grăbeşti acest proces, ar fi similar cu a deschide cu forţa, înainte de timp, petalele unui boboc de trandafir. Prin aceasta, nu s-ar obţine decît vătămarea florilor şi s-ar împiedica faptul ca ele să înflorească în deplină splendoare. Nu uita că, a te căsători nu înseamnă a face numai nuntă, ci mai înseamnă şi a fi o gospodină, care trebuie să gătească şi să spele, ba chiar mai mult, înseamnă să fii mamă, ceea ce presupune multă răbdare şi perseverenţă în creşterea copiilor, şi toate acestea, în vremuri bune ca şi în vremuri rele, în zile de sănătate ca şi în zile de boală.
13 Făcînd abstracţie de acest fapt, fata care devine matură şi care are sentimentul că ar fi pregătită pentru căsătorie, ar trebui să-şi pună întrebarea ce fel de bărbat ar dori ea să cîştige. Este de presupus, oare, că un tînăr care se simte atras spre o fată, numai fiindcă crede că aceasta l-ar mulţumi în privinţa sexuală, devine un soţ bun? N-ar fi mai bine ca, în loc să te străduieşti de a acţiona atrăgător în acest mod, să încerci a lega o prietenie durabilă cu cineva care te preţuieşte ca om — ca ceea ce eşti în interior, în inimă şi în minte? Aceasta o poţi face prin faptul că dezvolţi o personalitate care acţionează atrăgător asupra altora. O mai poţi face şi prin discuţiile tale şi printr-o concepţie de viaţă raţională şi afirmativă, precum şi fiind cinstită, modestă, cuviincioasă, prietenoasă şi neegoistă.
14 Tu poţi dovedi că posezi cu adevărat aceste însuşiri excelente, refuzînd să le abandonezi pentru cîteva clipe de plăcere, fapt pentru care ai scădea în consideraţia altora pe care îi respecţi, îi admiri şi-i iubeşti. Mai cu seamă, cînd arăţi că te străduieşti pentru scopuri într-adevăr folositoare şi îţi dai osteneala să-ţi aduci aminte de Creatorul tău în zilele tale de fată; poţi să cîştigi ca prieteni, oameni a căror prietenie s-o apreciezi mereu şi care să te facă cu adevărat fericită. — Ecleziast 12:1.
PĂREREA CORECTĂ DESPRE ÎNFĂŢIŞAREA EXTERIOARĂ
15, 16. (a) Deşi este natural ca cineva să-şi facă gînduri despre înfăţişarea sa exterioară, ce este, totuşi, mult mai important pentru fericirea viitoare? (b) Explică Proverbe 11:22, aplicînd textul la viaţa de toate zilele; tot aşa Proverbe 31:30.
15 Este foarte firesc ca fetele să-şi facă gînduri cu privire la înfăţişarea lor exterioară. N-ar trebui, însă, ca cineva să fie peste măsură de preocupat de forma corpului său sau de faţa sa, sau să fie nemulţumit de ele, ca şi cum întreg viitorul ar depinde de aceasta. Priveşte pe adulţii din jurul tău — pe oamenii, pe care-i simpatizezi şi-i apreciezi foarte mult. Nu apar ei aproape toţi relativ neizbitor? Cheia fericirii nu stă în puterea de atracţie corporală.
16 O fată foarte drăguţă ar trebui să se gîndească că multe femei frumoase ajung, pînă la urmă, să ducă o viaţă lipsită de conţinut şi adesea imorală. Proverbul din Biblie se adevereşte de fiecare dată: „Ca un inel de aur în rîtul unui porc, aşa este o femeie frumoasă, dar care se abate de la chibzuinţă“ (Proverbe 11:22). Aceasta este în armonie cu ceea ce spune Biblia în alt pasaj: „Graţia poate fi înşelătoare şi frumuseţea zadarnică, dar femeia care se teme de Iehova îşi cîştigă laudă.“ — Proverbe 31:30.
STRĂDUINŢA DE A FI ECHILIBRATĂ
17–19. (a) Prin ce oscilaţii sentimentale trece o fată în decursul maturizării? Ce-i poate ajuta să devină echilibrată? (b) Care obiceiuri pot contribui, deopotrivă, la întărirea ei lăuntrică?
17 Modificările corporale din perioada de maturizare se răsfrîng şi asupra trăirii sentimentale. O fată tînără poate să fie, pentru moment, plină de energie, iar scurt timp după aceea să fie complet istovită. În mod asemănător, şi sentimentele sînt supuse la fluctuaţii puternice. Veselia şi voia bună se schimbă brusc într-o anumită melancolie şi deprimare. Tu te întrebi dacă mai eşti normală sau spre ce fel de om tinzi să te dezvolţi încă. Mai cu seamă, în societatea industrializată de astăzi, cu normele ei de valoare rapid schimbătoare, fetele tinere sînt supuse tensiunilor şi unui sentiment de nesiguranţă.
18 Tu ai putea fi dezordonată şi să devii închistată sau introversivă, dar şi foarte sigură de tine şi pretenţioasă. Unele fete se comportă grosolan, se înfurie uşor sau folosesc un limbaj bădărănesc; altele voiesc să fie ceva, ceea ce nu sînt, şi devin nenaturale. Dar aceasta nu foloseşte absolut la nimic, ci doar înrăutăţeşte totul. Deoarece tu ieşi acum din vîrsta copilăriei, ar trebui să te străduieşti în mod serios să produci roadele spiritului lui Dumnezeu; dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, amabilitatea, bunătatea, credinţa, blîndeţea şi stăpînirea de sine.
19 Dezvoltă, de asemenea, obiceiuri care favorizează cercetarea unui caracter solid şi echilibrat. Ai de grijă ca şi camera ta să nu arate în dezordine, ci să fie întotdeauna curată şi delicată. Străduieşte-te să dormi totdeauna suficient şi să mănînci regulat. Corpul tău are nevoie pe parcursul maturizării de orice ajutor pe care i-l poţi oferi. Cu cît vei face mai mult în această privinţă, cu atît vei fi mai liniştită şi mai întărită, iar aceasta îţi va ajuta să devii echilibrată.
20, 21. (a) Pentru ce vei primi de la părinţii tăi răspunsuri mai de încredere la întrebările despre viaţă decît de la alţii? (b) Prin ce vei deveni o persoană cu adevărat atrăgător?
20 Nu te lăsa, în nici un caz, determinată, în decursul acestei perioade de tranziţie, să te izolezi de părinţii tăi. Ei îţi pot oferi ajutorul de încredere şi sprijinul sigur de care ai nevoie pentru a rămîne echilibrată în această perioadă. Tu poţi chiar să fi expusă, adesea, presiunii din partea colegelor tale de aceeaşi vîrstă. Nu uita, însă, că ele se schimbă. De aceea, s-ar putea ca ceva ce le place astăzi, mîine să nu le mai placă. Considerînd prea importantă părerea lor despre tine, problemele tale pot deveni şi mai mari. Dacă ai întrebări, apelează cu încredere la părinţii tăi, căci ei îţi pot da cel mai bine lămuriri. Ei îţi pot da răspuns mai cuprinzător şi mai echilibrat decît oricare din prietenele tale de şcoală.
21 După cum primăvara, după prima bură de ploaie, îmbobocesc florile, tot aşa se va arăta şi la tine dacă treci peste această perioadă furtunoasă şi dacă înveţi să stăpîneşti problemele, să arăţi stabilitate lăuntrică şi încredere în tine. Ce-i drept, este important să te îngrijeşti de bunăstarea corporală, prin hrană raţională şi curăţenie, dar ar trebui să nu te preocupe prea mult înfăţişarea ta exterioară, ci cu mult mai mult, ceea ce eşti în interiorul tău. Ceea ce te face atrăgătoare în ochii lui Dumnezeu şi ai oamenilor, este podoaba unui „spirit blînd şi liniştit“, pe care-l produce persoana ascunsă a inimii tale. — 1 Petru 3:3, 4.
[Ilustraţia de la pagina 28]
Eşti tu ca o uşă . . .
[Ilustraţia de la pagina 29]
. . . sau ca un zid?
[Ilustraţia de la pagina 32]
Pui tu o valoare exagerată pe înfăţişarea ta?