-
Continuaţi să-l aşteptaţi pe Iehova!Profeția lui Isaia – lumină pentru întreaga omenire I
-
-
5, 6. a) De ce alianţa încheiată cu Egiptul constituie o greşeală fatală? b) Ce călătorie întreprinsă mai înainte de poporul lui Dumnezeu scoate la iveală nesăbuinţa acestei călătorii în Egipt?
5 Pentru a arăta că vizita în Egipt a delegaţilor nu este nici pe departe o vizită oarecare, aşa cum ar putea pretinde ei, Isaia oferă mai multe amănunte. „Prorocie asupra unor fiare de la miazăzi: printr-un ţinut strâmtorat şi necăjit, de unde vine leoaica şi leul, vipera şi şarpele zburător, ei îşi duc bogăţiile pe spinarea măgarilor şi vistieriile pe cocoaşa cămilelor“ (Isaia 30:6a). Cu siguranţă, călătoria este bine gândită. Mesagerii pornesc la drum cu o caravană alcătuită din cămile şi măgari încărcaţi cu obiecte scumpe şi se îndreaptă spre Egipt pe un drum ce traversează un pustiu arid, în care la tot pasul sunt lei care răcnesc şi şerpi veninoşi. În cele din urmă, mesagerii ajung la destinaţie şi le înmânează egiptenilor bogăţiile. Au cumpărat protecţia — sau cel puţin aşa cred ei! Cu toate acestea, Iehova spune: „Pentru popor ei nu vor fi de nici un folos. Şi egiptenii nu sunt decât deşertăciune, iar ajutorul lor va fi pur şi simplu pentru nimic. De aceea l-am numit pe acesta: «Rahab — ei vor să rămână liniştiţi»“ (Isaia 30:6b, 7, NW). „Rahab“, un ‘balaur’, a ajuns să simbolizeze Egiptul (Isaia 51:9, 10). Acesta promite multe, dar nu face nimic. Alianţa încheiată de Iuda cu Egiptul este o greşeală fatală.
6 În timp ce Isaia descrie călătoria mesagerilor, ascultătorii săi îşi amintesc probabil de o călătorie asemănătoare făcută în zilele lui Moise. Strămoşii lor au mers prin aceeaşi ‘pustie grozavă’ (Deuteronomul 8:14–16). Însă pe timpul lui Moise, israeliţii au ieşit din Egipt şi din sclavie. De data aceasta, mesagerii merg în Egipt şi, de fapt, în robie. Câtă nechibzuinţă! Fie ca niciodată să nu luăm o decizie atât de neînţeleaptă şi să renunţăm la libertatea noastră spirituală în schimbul sclaviei! — Compară cu Galateni 5:1.
-
-
Continuaţi să-l aşteptaţi pe Iehova!Profeția lui Isaia – lumină pentru întreaga omenire I
-
-
[Legenda ilustraţiilor de la pagina 305]
Pe timpul lui Moise, israeliţii au ieşit din Egipt. Pe timpul lui Isaia, Iuda a mers în Egipt pentru a cere ajutor
-