A privi în viitor cu încredere în Dumnezeul dreptăţii şi justeţei
1, 2. De ce ar putea cunoscuţii să evite invitarea ta la un film murdar?
Să presupunem că unii din colegii tăi de muncă, de şcoală sau vecini, ar vrea să vizioneze un film murdar. Atunci, cineva pomeneşte numele tău şi întreabă dacă nu ţi-ar face plăcere să mergi cu ei. Ce crezi cum ar reacţiona cei ce te cunosc? Ar spune ei: „N-are nici un rost să–l invităm. Aceasta nu-l interesează; nare nici o atracţie pentru aceasta“? Aşa ar trebui să fie în realitate apreciate interesele şi înclinaţiile unui creştin (2 Tim. 2:19).
2 Dar ce-i determină pe cunoscuţii tăi să reacţioneze aşa? Ei cunosc principiile tale şi ştiu cum ai procedat pînă acum. De aceea, ei pot spune cu siguranţă cum ai reacţiona tu în acest caz.
3 Ce ne dă siguranţa că Dumnezeu procedează întotdeauna just şi drept?
3 Dacă semenii atenţi pot şti cum ar proceda un creştin într-o situaţie oarecare, cu cît mai mult putem şti noi cum va proceda Iehova într-o anumită situaţie! In Eden, a fost ridicată o chestiune morală de discuţie, la care era vorba de autoritatea de a domni sau de suveranitatea universală a lui Iehova şi de faptul dacă el a procedat corect faţă de omenire. Acest litigiu trebuie clarificat. Din relatarea istorică a Bibliei aflăm ce paşi a intreprins Iehova în scurgerea timpului pentru a decide definitiv acest litigiu. Acest raport ne oferă, de asemenea, suficiente motive pentru încrederea fermă că Dumnezeu procedează întotdeauna just şi drept. Primim prin aceasta şi siguranţa că tot ce face el nu serveşte numai spre binele omului, ci este în acelaşi timp just şi drept.
4 Poate fi Iehova desemnat ca fiind nedrept fiindcă permite ca oamenii să sufere?
4 Apostolul Pavel a scris: „Căci creaţiunea [omenirea care a provenit de la Adam şi Eva] a fost supusă deşertăciunii [deoarece s-a născut în păcat şi este muritoare], nu prin voia ei proprie [noi, oamenii, n-avem nici o putere asupra păcatului lui Adam prin care toţi am devenit supuşi păcatului şi imperfecţiunii], ci prin cel [Dumnezeu] care a supus-o [permiţînd ca Adam să aibă copii] pe baza speranţei că creaţiunea însăşi va fi eliberată de sclavia stricăciunii spre libertatea glorioasă a copiilor lui Dumnezeu“ (Rom. 8:20, 21). Intr-adevăr, Dumnezeu n-a procedat în nici un caz nedrept, atunci cînd a permis să se nască oameni, deşi viaţa a creat pentru ei suferinţe şi probleme. La timpul stabilit, el le-a pus în perspectivă şi ocazia să cobîndească perfecţiunea şi de-a trăi veşnic în paradis.
5 In ce fel sîntem astăzi deosebit de favorizaţi dacă ne gîndim că întreaga omenire este supusă „sclaviei stricăciunii“?
5 Noi astăzi sîntem deosebit de favorizaţi căci ne aflăm în pragul ordinii noi divine, în care oamenii ascultători „vor fi eliberaţi de sclavia stricăciunii“. Implinirea profeţiilor biblice dovedeşte că începînd din anul 1914 trăim în timpul „generaţiei“ care va vedea cum Dumnezeu va stîrpi răul de pe Pămînt şi-l va face pe acesta un paradis unic. Martorii lui Iehova vestesc de aceea cu zel „vestea bună“ despre „Impărăţia“ prin care oamenii cu o atitudine loială faţă de Iehova vor dobîndi ’libertatea glorioasă a copiilor lui Dumnezeu’ (Mat. 24:3–14, 21, 34)
A PREDICA TUTUROR POPOARELOR — CUM?
6 Ce întrebări s-ar putea ivi avînd în vedere cuvintele lui Isus din Marcu 13:10?
6 Isus a spus: „De asemenea, trebuie mai întîi ca vestea bună să fie predicată printre toate naţiunile“ (Marcu 13:10). In ciuda eforturilor încordate ale martorilor lui Iehova, pare să mai existe sute de milioane de oameni cărora nu li s-a dat încă niciodată personal o mărturie. Chiar în ţările în care martorii lui Iehova sînt activi, există oameni la care nu s-a ajuns cu vestea. Alte milioane de oameni trăiesc în ţinuturi în care există doar puţini martori — dacă nu chiar de loc. Va putea fi transmisă la timp tuturor acestor oameni vestea vitală despre Impărăţie? Dacă da, cum? Ar trebui să lăsăm problema, „pur şi simplu, în seama lui Dumnezeu“ sau avem şi noi de-a face cu aceasta? Cum va judeca Dumnezeu?
7 De ce putem fi ferm convinţi că Marcu 13:10 se va împlini?
7 Dacă lucrarea de predicare ar fi o lucrare omenească, ne-am putea preocupa pe drept de ea. Misiunea ar fi mult prea mare avînd în vedere barierele politice care sînt acum o piedică pentru lucrarea de predicare în multe ţări şi dacă ne gîndim că prin „explozia demografică“ populaţia creşte anual cu milioane de oameni care n-au auzit încă nimic despre veste. In mod fericit însă nu decide un om sau o grupă de oameni în ce măsură trebuie să se predice naţiunilor, ci Iehova Dumnezeu. Ceea ce face el, va corespunde pe deplin cu ceea ce este el, un Dumnezeu drept, iubitor şi compătimitor. Pentru ce putem fi atît de siguri de aceasta?
8 Este Iehova interesat ca oamenii să obţină viaţă veşnică? Argumentează-ţi răspunsul.
8 Iehova l-a trimis pe Fiul său pe Pămînt ca „un preţ de răscumpărare corespunzător pentru toţi“ (1 Tim. 2:6; Ioan 3:16). El ne dă asigurarea că nu vrea ca cineva să-şi piardă viaţa prin neascultare. In 2 Pet. 3:9 se spune: „Iehova nu este încet în ce priveşte făgăduinţa lui . . . ci este răbdător cu voi fiindcă nu vrea ca cineva să fie nimicit, ci ca toţi să ajungă la căinţă“. Deoarece Creatorul „vrea ca toţi oamenii să fie mîntuiţi şi să ajungă la cunoştinţa adevărului“, el le-a dat timp să audă despre mîntuire şi să se căiască (1 Tim. 2:4, TU). Faptul că Iehova permite ca martorii să vestească „vestea cea bună“ în peste 200 de ţări şi teritorii insulare, este o dovadă că el se interesează de oameni. Iehova vrea ca oamenii să înveţe să asculte şi să fie binecuvîntaţi cu viaţă veşnică (Rom. 6:23; Evrei 5:9; compară Isaia 55:6, 7; Mal. 3:7).
9 (a) Cum a putut fi posibil ca lucrarea de predicare să fie întreprinsă într-o şi mai mare măsură? (b) Ce exemple confirmă aceasta?
9 In ce proporţie şi mai mare trebuie să fie intreprinsă lucrarea de mărturie nu ştim. N-ar trebui să uităm că Iehova este răspunzător pentru această lucrare şi că el foloseşte îngerii din cer pentru a o controla (Apoc. 14:6, 7). Să ne imaginăm ce s-a întîmplat în anul 33 e.n. într-o singură zi! (Fap. 2:37–42). Sau să ne gîndim ce s-a întîmplat în vremea noastră în Uniunea Sovietică! Inainte cu cîţiva ani, cu greu s-ar fi putut imagina că „vestea bună“ a ajuns să fie anunţată peste tot în această ţară comunistă. Dar ea este predicată chiar şi în îndepărtata Siberie. Maurice Hindus scrie în cartea sa „Nepotul revoluţiei“ despre martorii lui Iehova următoarele:
„Ei nu s-au lăsat biruiţi. Cînd erau asupriţi într-un loc, apăreau în altul, azi în Rusia europeană, mîine în Siberia . . . Se pare că ei sînt la fel de invincibili ca poliţia sovietică, care s-a decis să–i şteargă de pe scena sovietică“ (pag. 299).
In multe ţări martorii care au participat în lucrarea de predicare înainte de mijlocul deceniului 1960/1970, se miră şi de Sălile Impărăţiei umplute pînă la refuz. Da, Iehova permite ca vestea să fie vestită.
10 La ce ar trebui să ne concentrăm noi avînd în vedere această activitate de predicare?
10 Deoarece avem certitudinea că Dumnezeul nostru atotputernic şi drept va stabili cînd vestea a fost predicată în proporţia planificată de către el, ne putem concentra pe deplin la ceea ce avem noi de făcut. El nu ne-a însărcinat să hotărîm cînd a fost predicat suficient, ci ne-a poruncit să predicăm vestea bună fără zăbavă. Este în joc viaţa oamenilor. Această cunoştinţă împreună cu ştirea că Dumnezeu ne-a însărcinat să predicăm, ar trebui să ne îndemne la fapte.
11 (a) Ce putem învăţa din cuvintele lui Iehova consemnate în Ezechiel 33:7–9? (b) Ce interes ar trebui să avem, asemenea lui Pavel, în activitatea de predicare?
11 Putem face ca cuvintele rostite de Iehova Dumnezeu lui Ezechiel atunci cînd i-a trasat răspunderea în legătură cu nimicirea iminentă, să ne slujească de avertisment:
„Te-am făcut străjer pentru casa lui Israel şi trebuie să auzi cuvinte din gura mea şi să–i avertizezi din partea mea. Dacă zic celui rău: ‘Răule, vei muri negreşit!’, dar tu nu-i vorbeşti pe faţă pentru a-l preveni pe cel rău asupra căii sale, el însuşi va muri ca rău în propria-i greşeală, dar sîngele lui voi pretinde înapoi din mîna ta proprie. Dar în ce te priveşte pe tine, dacă îl avertizezi cu adevărat pe cel rău asupra căii lui, dar el nu se întoarce de la calea lui, el va muri în propria lui greşeală, în timp ce tu însuţi îţi vei izbăvi propriul tău suflet“ (Ezech. 33:7–9).
Iehova a rostit aceste cuvinte înainte de distrugerea Ierusalimului în anul 607 î.e.n. Dar ele sînt şi astăzi importante pentru creştini, care au o veste prin care oamenii nu sînt numai preveniţi, ci sînt şi invitaţi ‘să se întoarcă în realitate de la păcatele lor şi să umble în justeţe şi dreptate’ (Ezech. 33:14). Ar trebui să dăruim atenţie aceluiaşi lucru ca apostolul Pavel despre care se spune:
„Pavel [a început] să se ocupe amănunţit cu Cuvîntul, dînd mărturie evreilor ca să dovedească că Isus este Cristosul. Dar cînd ei s-au opus mereu şi au vorbit în mod batjocoritor el şi-a scuturat hainele şi a zis: ‘Sîngele vostru să vină asupra capului vostru. Eu sînt curat’“ (Fapte 18:5, 6).
Deoarece avem atîtea dovezi că finalul sistemului rău de lucruri prezent este aproape, ar trebui ‘să ne ocupăm amănunţit cu Cuvîntul, dînd mărturie’. Dacă facem aceasta, ne menţinem ‘curaţi de sîngele tuturor oamenilor’ şi putem aştepta mîngîiaţi momentul în care Dumnezeu va hotărî că lucrarea de predicare a fost îndeplinită spre mulţumirea sa (Fap. 20:26).
CUM VA JUDECA EL?
12, 13. (a) Să fim oare neliniştiţi de felul cum va judeca Iehova la sfîrşitul sistemului de lucruri? (b) Cum reiese aceasta din Ezechiel 33:17?
12 In strînsă legătură cu întrebarea în ce proporţie va mai fi predicată vestea bună despre Impărăţie stă o anumită indispoziţie pe care o simt multe persoane cînd se gîndesc la judecata lui Iehova de la încheierea sistemului de lucruri. Ei se întreabă cu îngrijorare dacă Iehova se va lăsa mînat şi în această judecată de justeţe şi dreptate.
13 Dar mai există, în realitate, motiv de nelinişte cînd ne gîndim că Iehova este responsabil pentru rezolvarea chestiunii. Isaia a scris cu mult timp înainte despre Iehova Dumnezeu: „Cu cine s-a sfătuit el ca să–i dea pricepere sau cine îl instruieşte despre cărarea justeţei sau îl învaţă cunoştinţa sau îl lasă să recunoască cu adevărat calea raţiunii?“ (Is. 40:14). Nu este aşa că încă niciodată pînă acum omul n-a trebuit să–l instruiască pe Dumnezeu despre justeţe şi dreptate? Cine era de vină că unii israeliţi ziceau: „Calea lui Iehova nu este orientată drept“? Nu Iehova, ci acei oameni imperfecţi cu părerile lor imperfecte despre ceea ce este drept. A fost aşa cum relatează Ezechiel: „In ce-i priveşte pe ei, este calea lor cea care nu este orientată drept“ (Ezech. 33:17). Putem avea deplină încredere că Iehova va judeca la încheierea sistemului de lucruri, drept, just, iubitor şi îndurător.
14 La care timp se referă pilda despre oi şi capre?
14 O pildă a lui Isus ne dă lămuriri despre această jedecată. Apostolii lui îi întrebaseră pe Cristos care va fi ‘semnul prezenţei lui şi a încheierii sistemului de lucruri’ (Mat. 24:3). Ultima parte a răspunsului său a constituit-o pilda despre oi şi capre (Mat. 25:31–46). Această pildă se aplică la timpul nostru, căci în anul 1914 a început timpul prezenţei lui ca rege ceresc care guvernează. Atunci, ‘Fiul omului a venit în slava sa şi s-a aşezat pe tronul slavei’ (Mat. 25:31) şi (Dan. 7:13, 14). Că această pildă se referă la timpul dintre începutul „prezenţei“ lui Isus şi nimicirea sistemului actual de lucruri, este adeverit şi de faptul că el a spus despre fraţii lui, rămăşiţa celor 144 de mii, că ei vor fi rău trataţi şi se vor afla în închisoare. Acest tratament ei nu-l primesc în noua ordine, ci astăzi (Apoc. 12:17).
15 Pentru ce putem accepta că trăim într-un timp de judecată?
15 Cînd Isus a spus această pildă el a zis: „Toate naţiunile vor fi adunate înaintea lui [a regelui întronat] şi el îi va despărţii pe oameni unii de alţii, aşa cum desparte păstorul oile de capre“ (Mat. 25:32). Această despărţire nu priveşte numai o problemă trecătoare, ci de judecata finală a judecătorului stabilit de Iehova, ‘al celor vii şi al celor morţi (2 Tim. 4:1; Ioan 5:26, 27). Putem deci trage concluzie că în decursul acestui timp, atitudinea şi faptele fiecăruia vor trăda că el merită să fie nimicit pentru totdeauna. Unul sau altul ar putea ajunge la această concluzie, ce-i drept, numai şovăind, dar Isus a spus despre cei ce se dovedesc acum „capre“: „Plecaţi de la mine, voi care sînteţi blestemaţi, în focul cel veşnic care a fost pregătit pentru Diavolul şi îngerii lui“ (Mat. 25:41, 46; 2 Tes. 1:6–9). Trăim deci într-un timp în care viaţa veşnică a acestor oameni este în joc, într-un timp de judecată.
16, 17. (a) Pentru ce nu sînt oamenii în măsură să judece cine face parte dintre „capre“? (b) Ce ar trebui să facem în această chestiune?
16 Merită însă să observăm că Isus nu lasă în seama omului să decidă cine face parte dintre „oi“ şi cine dintre „capre“. Cît de bun este acest lucru, căci cum am putea ţine seama corect noi, oamenii, spre exemplu de următorii factori, dacă ar trebui să judecăm: ce posibilităţi a avut respectivul de a auzi vestea bună şi de a o accepta? A fost influenţată reacţia lui de talentele sale, de originea lui sau de educaţia lui religioasă? Care este starea inimii lui? Iubeşte dreptatea? La un copil sau la un om afectat psihic din naştere se ridică întrebarea: cît de mult trage în balanţă răspunderea familială sau de comunitate (1 Cor. 7:14; Deut. 30:19).
17 Desigur nimeni dintre noi n-ar avea capacitatea să judece corect aceşti factori şi principii importante şi probabil, multe altele. Noi n-am putea pronunţa niciodată o sentinţă care să fie „desăvîrşită, justă şi corectă“ (Deut. 32:4). N-ar fi osteneală zadarnică dacă unul din noi ar vrea să hotărească cine să supravieţuiască şi cine nu? Dar dacă zicem: „Cred că aceşti oameni fac parte dintre ‘capre’ şi sînt nimiciţi pentru totdeauna, în timp ce cealaltă categorie va rămîne în viaţă“, nu ne facem atunci judecători? (Iac. 4:12). In loc să dorim să hotărîm dacă o anumită persoană, o familie sau o grupă de persoane corespunde sau nu descrierii „caprelor“, ar trebui să fim bucuroşi că putem lăsa chestiunea în seama ‘judecătorului întregului Pămînt’ (Gen. 18:25).
18 (a) Se ţine Dumnezeu numai strîns de dreptate? (b) Pentru ce putem fi convinţi că pronunţările sale de sentinţă vor fi drepte şi juste?
18 In pronunţările de sentinţă date de Dumnezeu, nu este vorba, pur şi simplu, de aplicarea mai apropiată şi mai nesentimentală a dreptăţii. Indurarea, mila şi dragostea sa îşi au aici, deopotrivă rolul lor. Psalmistul David s-a exprimat despre aceasta, după cum urmează: „El nu ne-a făcut după păcatele noastre; şi nici n-a adus asupra noastră ceea ce am meritat pentru greşelile noastre“ (Ps. 103:10). Singura răsplată pe care o merită oamenii imperfecţi şi păcătoşi este, de fapt moartea (Rom. 6:23). In îndurarea şi compătimirea lui, Iehova a hotărît totuşi ca vestea mîntuirii să fie vestită pretutindeni, pentru ca oamenii să poată obţine viaţă. El vrea ca ei să trăiască (Ezech. 33:11; Isaia 55:6, 7). Deoarece Dumnezeu şi-a manifestat totuşi îndurarea, dragostea şi compătimirea pînă în ziua de azi, nu putem fi oare ferm convinşi că aceste însuşiri vor fi pe rol şi în judecata de la încheierea sistemului de lucruri? Ba da. Supravieţuitorii vor exclama pe bună dreptate: „Iehova Dumnezeu, Atotputernicule, adevărate şi drepte sînt hotărîrile tale judecătoreşti“ (Apoc. 16:5–7; 19:1, 2).
CINE VA FI INVIAT?
19, 20. Ce învaţă Biblia despre o înviere viitoare?
19 După cum am văzut acum, ne putem încrede cu bune motive că Dumnezeu va proceda just şi drept, atît cu privire la predicarea „veştii bune despre Impărăţie“, cît şi în judecata sa de la sfîrşitul sistemului de lucruri. Cu motive la fel de bune, putem lăsa cu deplină încredere în seama lui Iehova pe cine vrea să învieze el.
20 El ne dă asigurarea în Cuvîntul său, că „va exista o înviere atît a celor drepţi cît şi a celor nedrepţi“ (Fapte 24:15). Biblia arată că toţi cei ce au murit şi au ajuns în sheol sau hades — mormîntul comun al oamenilor decedaţi — vor fi înviaţi (Apoc. 20:13). De aceea, milioane şi milioane de morţi vor primi în sistemul nou ocazia de a urma căile drepte ale lui Iehova şi de a dobîndi viaţă veşnică. Dar Biblia mai arată că nu toţi vor fi înviaţi, din pricină că au păcătuit unii împotriva spiritului sfînt, meritînd astfel, după sentinţa lui Iehova, să fie nimiciţi pentru totdeauna, adică să ajungă în gheenă (Marcu 3:28, 29; Evr. 6:4–6; Mat. 23:33).
21 Putem şti cine este înviat dintre cei morţi? Fundamentează-ţi răspunsul.
21 Multe persoane au întrebat deja dacă unul sau altul dintre cunoscuţii sau rudele lor vor învia sau ce se va întîmpla cu un oarecare domnitor care a prigonit pe creştini. Asemenea întrebări se pot ivi. Dar este cineva din noi în măsură să ajungă la o concluzie definitivă? Dacă nici Biblia nu spune clar că cineva la moartea lui ajunge în hades sau a fost destinat nimicirii veşnice, putem noi spune oare cu certitudine ce se va întîmpla cu respectivul? Nu cunoaştem toate amănuntele vieţii respectivului. Si putem privi noi în inima lui? Nu. Iehova cunoaşte toate detaliile şi poate privi astfel în inima omului. Citim: „Eu, Iehova, cercetez inima . . . ca să dau fiecăruia după căile lui, după roadele faptelor lui“ (Ier. 17:9, 10; 1 Sam. 16:7). Astfel, n-ar trebui să căutăm să hotărîm noi înşine cine va fi înviat sau cine nu. Ne putem încrede cu bun temei de faptul că Iehova şi Isus vor face ce este just şi drept (Ioan 5:30; Rom. 9:14).
A NE INCREDE IN PREGATIRILE LUI
22 Conţine Biblia toate amănuntele despre măsurile luate de Dumnezeu pentru cei înviaţi?
22 Biblia nu ne instruieşte despre toate amănuntele legate de înviere. Ea nu spune, de exemplu, cu cine sau unde vor trăi cei înviaţi. Astfel, am proceda înţelept dacă nu ne-am deda la speculaţii în această privinţă şi să ne liniştim probabil pe noi înşine sau pe alţii. In loc de aceasta, putem aştepta liniştiţi încrezîndu-ne în Dumnezeu.
23 (a) Ce l-au întrebat conducătorii spirituali ai evreilor pe Isus despre înviere? (b) La cine se referă răspunsul lui Isus?
23 Biblia spune totuşi cîteva lucruri în problema căsătoriei. Unii conducători spirituali ai evreilor, care nu ştiau nimic despre o înviere la viaţă în cer, au ridicat odată o întrebare legată de o evreică care se aflase sub Legea mozaică şi care avusese şapte bărbaţi. Ei voiau să ştie căruia îi va fi femeie ea la înviere. Isus a răspuns:
„Copii acestui sistem de lucruri se însoară şi se mărită. Dar acei care vor fi consideraţi vrednici de acel sistem de lucruri şi de învierea dintre cei morţi, nu se însoară şi nu se mărită. In realitate, ei nici nu pot muri, căci sînt asemenea îngerilor şi ei sînt copii lui Dumnezeu prin faptul că sînt copii ai învierii. Dar că morţii sînt înviaţi a dezvăluit şi Moise în relatarea despre rug, cînd îl numeşte pe Iehova ‘Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isac şi Dumnezeul lui Iacov’. El nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii, căci pentru el toţi trăiesc.“ (Luca 20:34; Mat. 22:29–32.
A vorbit aici Isus despre învierea cerească? Nu, el nu le-a rămas dator cu răspunsul la întrebarea referitoare la învierea pămîntească. Le-a răspuns-o. El a vorbit despre învierea la viaţă pe Pămînt, înviere de care vor avea parte Avraam, Isac şi Iacov. Chiar dacă nu nemuritori, aceşti bărbaţi credincioşi vor fi totuşi, cel puţin asemenea îngerilor. In ce fel? Ei vor fi muritori ca îngerii, dar nu vor muri niciodată dacă rămîn credincioşi lui Iehova. Deoarece ei sînt răsplătiţi cu dreptul la viaţă veşnică nimeni nu le poate lua viaţa, în afară de cazul că cineva ar fi împuternicit de Dumnezeu să facă aceasta. Numai Iehova poate acorda viaţă fără sfîrşit pe Pămînt şi pe cel căruia i-o acordă, el îl şi păzeşte.
24 Pentru ce ne este redat în Biblie şi modul cum moartea se răsfrînge asupra căsătoriei?
24 Prin răspunsul acesta Isus a arătat că moartea desfiinţează căsătoria. Acest fapt a fost confirmat mai tîrziu de Pavel (Rom. 7:3; 1 Cor. 7:39). Ar trebui deci ca o femeie al cărui bărbat a murit să se simtă obligată să rămînă văduvă şi atît timp cît are copii să nu aibă nici un tată pentru aceştia? Nu. Cum de ştim aceasta? Fiindcă Iehova a lăsat în bunătatea lui ca această informaţie să fie consemnată în Biblie. Chiar dacă prin aceasta n-a intenţionat să ne instruiască despre toate detaliile referitoare la organizarea familiei în ordinea nouă, ne-a ajutat totuşi să scăpăm de o problemă care se mai poate naşte pentru creştini în sistemul actual de lucruri. Nu ne putem încrede îndreptăţiţi pe baza faptului că el a dovedit pînă acum atîta înţelegere şi milă, că toate pregătirile pe care le-a făcut pentru viaţa noastră din noua ordine vor reflecta deopotrivă dragostea, mila şi înţelepciunea sa?
25 Pentru ce ne bucurăm să–i slujim lui Iehova?
25 Satan a afirmat că oamenii i-au servit lui Iehova, numai fiindcă ar avea un folos. Creştinii adevăraţi insă nu-i slujesc lui Dumnezeu în primul rînd din pricina binecuvîntărilor de care au parte azi sau pe care le aşteaptă de la ordinea nouă. Ei îi slujesc lui Iehova din dragoste sinceră şi pentru privilegiul de a justifica numele lui, şi ei ar dori să nu-i servească numai acum, ci chiar în toate veşniciile, fiindcă el este Dumnezeu. El este Creatorul nostru, căruia îi datorăm viaţa (Ps. 100:3–5). El este, de asemenea, un Dumnezeu care merită adorarea noastră din cauza însuşirilor şi al modului său de procedare: „Un Dumnezeu al credincioşiei, la care nu există nedreptate; el este drept şi corect“ (Deut. 32:4)
26 Cum putem privi în întîmpinarea viitorului, întrucît îi cunoaştem pe Iehova şi Isus?
26 Iehova nu ne va decepţiona niciodată. Faptele sale drepte ne vor determina să fim mereu recunoscători ca Dumnezeul nostru. Domnia de 1 000 de ani ai Fiului său, care este ‘reoglindirea slavei lui şi întipărirea exactă a propriei lui fiinţe’, se va caracteriza la fel prin justeţe şi dreptate (Evr. 1:3). Biblia descrie domnia sa după cum urmează: „Nu va exista sfîrşit pe tronul lui David şi peste împărăţia sa pentru plinătatea domniei princiare şi a păcii, pentru a o întemeia ferm pentru a o sprijini prin justeţe şi dreptate de acum înainte şi pe timp nelimitat. Da, rîvna lui Iehova al oştirilor va face aceasta (Is. 9:7; 11:2–5). Putem privi cu deplină încredere în întîmpinarea acestor binecuvîntări ale lui Iehova şi ale Fiului său.