Să-l lăudăm pe regele eternităţii!
„Iehova este Rege pe timp indefinit, chiar pentru totdeauna.“ — PSALMUL 10:16, NW.
1. Ce întrebări se pun cu privire la eternitate?
ETERNITATE — Cum aţi explica voi acest cuvânt? Vă gândiţi că timpul ar putea continua efectiv la nesfârşit? Ei bine, nu există nici o îndoială că timpul se scurge la nesfârşit în trecut. Atunci de ce nu s-ar scurge la nesfârşit şi în viitor? Versiunea biblică New World Translation spune, de fapt, că Dumnezeu este lăudat din „timp indefinit până în timp indefinit“ (Psalmul 41:13). Ce înseamnă această expresie? Putem fi ajutaţi s-o înţelegem analizând un subiect similar: spaţiul.
2, 3. a) Ce întrebări în legătură cu spaţiul ne ajută să înţelegem ce este eternitatea? b) De ce s-ar cuveni să ne închinăm Regelui eternităţii?
2 Cât de vast este spaţiul? Are el vreo limită? Până acum 400 de ani se credea că Pământul este centrul Universului. Apoi Galilei a perfecţionat telescopul, făcând posibilă o vedere mult mai amplă a cerurilor. Acum Galilei putea să vadă multe alte stele şi era în măsură să demonstreze că Pământul şi alte planete gravitează în jurul Soarelui. Calea Laptelui nu mai avea aspectul laptelui. Ea s-a dovedit a fi o galaxie cu circa o sută de miliarde de stele. Niciodată — nici măcar într-o viaţă întreagă — nu am putea număra această puzderie de stele. Mai târziu, astronomii au identificat miliarde de galaxii. Acestea se întind la nesfârşit în spaţiu, conform dovezilor oferite de cele mai precise telescoape. Se pare că spaţiul nu are limite. La fel stau lucrurile şi cu eternitatea — ea nu are limite.
3 Conceptul de eternitate pare să depăşească puterea de înţelegere a creierului uman limitat. Există totuşi Cineva care îl înţelege în mod deplin. El poate număra, da, şi chiar numi, nesfârşitele milioane de miliarde de stele din miliardele lor de galaxii! Acesta spune: „Ridicaţi-vă ochii şi priviţi! Cine a creat aceste lucruri? Cine a făcut să meargă după număr, în şir, oştirea lor? El le cheamă pe toate pe nume; aşa de mare e puterea şi tăria Lui, că una nu lipseşte. Nu ştii? N-ai auzit? Dumnezeul Cel veşnic, DOMNUL, Creatorul marginilor pământului, El nu oboseşte, nici nu poate fi golit de putere; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă“ (Isaia 40:26, 28). Ce Dumnezeu minunat! Cu siguranţă, el este Dumnezeul căruia s-ar cuveni să ne închinăm!
„Rege pe timp indefinit“
4. a) Cum şi-a exprimat David aprecierea faţă de Regele eternităţii? b) Ce concluzie a tras unul dintre cei mai renumiţi savanţi din istorie cu privire la originea universului?
4 În Psalmul 10:16, David spune despre Dumnezeu, Creatorul: „Iehova este Rege pe timp indefinit, chiar pentru totdeauna“ (NW). Iar în Psalmul 29:10, el repetă: „Iehova stă ca rege pe timp indefinit“ (NW). Da, Iehova este Regele eternităţii! În continuare, David declară că acest Rege glorios este Proiectantul şi Făuritorul a tot ce vedem în spaţiu, spunând în Psalmul 19:1: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui“. Cu circa 2 700 de ani mai târziu, celebrul savant Sir Isaac Newton şi-a exprimat acordul cu David, scriind: „Acest extrem de elegant sistem de sori, planete şi comete nu putea fi decât rezultatul scopului şi suveranităţii unei fiinţe luminate şi puternice“.
5. Ce au scris Isaia şi Pavel despre Sursa înţelepciunii?
5 Ce umili ar trebui să ne simţim cunoscând faptul că Suveranul Domn Iehova, pe care nici măcar spaţioasele ‘ceruri şi ceruri ale cerurilor nu pot să-L cuprindă’, trăieşte etern (1 Regi 8:27)! Iehova, descris în Isaia 45:18 drept cel „care a creat cerurile,. . . care a întocmit pământul [şi] l-a făcut“, este Sursa unei înţelepciuni mult mai vaste decât poate pătrunde creierul uman muritor. Conform celor evidenţiate în 1 Corinteni 1:19, Iehova a spus: „Voi distruge înţelepciunea celor înţelepţi şi voi înlătura priceperea celor pricepuţi“. La aceasta, apostolul Pavel a adăugat în versetul 20: „Unde este înţeleptul? Unde este cărturarul? Unde este vorbăreţul veacului acestuia? N-a făcut Dumnezeu nebunie înţelepciunea lumii acesteia?“ Da, aşa cum a continuat să spună Pavel în capitolul 3, versetul 19, „înţelepciunea lumii acesteia este o nebunie înaintea lui Dumnezeu“.
6. Ce spune Eclesiastul 3:11 cu privire la ‘timpul indefinit’?
6 Corpurile cereşti fac parte din creaţia la care s-a referit regele Solomon: „[Dumnezeu] a făcut orice lucru frumos la timpul lui; a pus în inima lor şi veşnicia [timp indefinit, NW], încât omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu“ (Eclesiastul 3:11). Într-adevăr, dorinţa de a încerca să pătrundă semnificaţia ‘timpului indefinit’, adică a veşniciei, este implantată în inima omului. Dar poate ajunge el vreodată la această cunoştinţă?
O glorioasă perspectivă de viaţă
7, 8. a) Ce perspectivă glorioasă de viaţă au oamenii, şi cum poate fi ea atinsă? b) De ce ar trebui să ne bucurăm că instruirea divină va continua toată eternitatea?
7 Isus Cristos i-a spus în rugăciune lui Iehova: „Viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu“ (Ioan 17:3). Cum putem dobândi această cunoştinţă? Trebuie să studiem Cuvântul lui Dumnezeu, Sfânta Biblie. În acest mod putem dobândi o cunoştinţă exactă despre scopurile grandioase ale lui Dumnezeu, inclusiv despre măsura luată de el prin intermediul Fiului său în vederea vieţii veşnice pe un pământ paradiziac. Aceasta va fi „adevărata viaţă“ la care face referire 1 Timotei 6:19 (NW). Ea va fi în armonie cu ceea ce Efeseni 3:11 descrie drept „planul veşnic pe care [Dumnezeu] l-a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru“.
8 Da, noi, oamenii păcătoşi, putem obţine viaţă veşnică prin intermediul instruirii divine şi a credinţei în jertfa de răscumpărare a lui Isus. Cât timp va continua această instruire? Ea va dura toată eternitatea, în timp ce omenirea va fi instruită în mod progresiv în înţelepciunea Creatorului nostru. Înţelepciunea lui Iehova nu are limite. Recunoscând acest lucru, apostolul Pavel a exclamat: „O, adâncul bogăţiei înţelepciunii şi cunoştinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi cât de neînţelese sunt căile Lui!“ (Romani 11:33). Într-adevăr, este potrivit că 1 Timotei 1:17 îl numeşte pe Iehova ‘Regele eternităţii’ (NW)!
Înţelepciunea creatoare a lui Iehova
9, 10. a) Ce lucrări grandioase a realizat Iehova pentru a pregăti pământul ca dar pentru oameni? b) Cum este manifestată înţelepciunea fără egal a lui Iehova în lucrările sale de creaţie? (Vezi chenarul.)
9 Să reflectăm la extraordinara moştenire pe care ne-a oferit-o Regele eternităţii nouă, oamenilor. Psalmul 115:16 ne spune: „Cerurile sunt cerurile DOMNULUI, dar pământul l-a dat fiilor oamenilor“. Nu sunteţi de părere că ni s-a încredinţat ceva minunat? Categoric! Şi cât de mult apreciem remarcabila grijă manifestată de Creatorul nostru în pregătirea pământului ca locuinţă a noastră! — Psalmul 107:8.
10 Evenimente minunate au avut loc pe pământ pe parcursul celor şase ‘zile’ de creare din Geneza, capitolul 1, fiecare zi cuprinzând mii de ani. Rezultatul final al lucrărilor creatoare ale lui Dumnezeu a fost un pământ înveşmântat cu un covor verde de iarbă, cu păduri falnice şi flori multicolore. El avea să mişune de o mulţime de creaturi marine exotice, de stoluri de păsări încântătoare şi de o mare varietate de animale domestice şi sălbatice, fiecare reproducându-se „după specia lor“. După ce descrie crearea bărbatului şi a femeii, Geneza 1:31 relatează: „Dumnezeu a văzut tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune“. În ce mediu încântător se aflau acei primi oameni! Nu sesizăm oare în toate aceste lucrări de creaţie înţelepciunea, prevederea şi grija unui Creator iubitor? — Isaia 45:11, 12, 18.
11. Cum a glorificat Solomon înţelepciunea creatoare a lui Iehova?
11 O persoană care s-a minunat de înţelepciunea Regelui eternităţii a fost Solomon. El a atras de repetate ori atenţia asupra înţelepciunii Creatorului (Proverbele 1:1, 2; 2:1, 6; 3:13–18). Solomon ne asigură că „pământul rămâne pentru totdeauna“. El a apreciat multele minuni ale creaţiei, inclusiv rolul pe care îl joacă norii de ploaie în înviorarea pământului. Ca urmare, el a scris: „Toate râurile se varsă în mare, şi marea tot nu se umple; râurile aleargă din nou spre locul din care au pornit“ (Eclesiastul 1:4, 7). Astfel, după ce ploile şi râurile înviorează pământul, apele îşi reiau circuitul, înălţându-se din oceane înapoi în nori. Cum ar arăta pământul şi unde am fi noi fără această purificare şi fără acest circuit al apei?
12, 13. Cum putem manifesta apreciere faţă de creaţia lui Dumnezeu?
12 Aprecierea noastră pentru echilibrul existent în creaţie ar trebui susţinută prin acţiune, aşa cum a spus regele Solomon în cuvintele de încheiere ale Eclesiastului: „Să ascultăm încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om. Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, împreună cu orice lucru ascuns, fie bun, fie rău“ (Eclesiastul 12:13, 14). Ar trebui să ne temem să facem ceva ce îi displace lui Dumnezeu. Mai degrabă ar trebui să căutăm să ne supunem lui cu o teamă reverenţioasă.
13 Cu siguranţă, ar trebui să-l lăudăm pe Regele eternităţii pentru glorioasele sale lucrări de creaţie! Psalmul 104:24 declară: „Cât de multe sunt lucrările Tale, DOAMNE! Tu pe toate le-ai făcut cu înţelepciune. Pământul este plin de bogăţiile Tale“. Să subscriem plini de bucurie la ultimul verset al acestui psalm, spunându-ne nouă înşine şi altora: „Binecuvântează, suflete al meu, pe DOMNUL! Lăudaţi pe Domnul!“
Coroana creaţiei pământeşti
14. În ce moduri este creaţia umană a lui Dumnezeu cu mult superioară animalelor?
14 Toată creaţia lui Iehova este o operă de maestru. Dar cea mai remarcabilă creaţie pământească suntem noi, oamenii. Adam şi apoi Eva au fost aduşi în existenţă ca apogeu al celei de-a şasea zile de creare a lui Iehova — o creaţie cu mult superioară peştilor, păsărilor şi animalelor! În timp ce multe dintre acestea au o înţelepciune instinctivă, oamenii sunt înzestraţi cu facultatea de a raţiona, cu o conştiinţă care poate face distincţie între bine şi rău, cu capacitatea de a face planuri de viitor şi cu o dorinţă înnăscută de închinare. Cum au luat fiinţă toate acestea? În loc să se dezvolte din animale lipsite de raţiune, omul a fost creat după imaginea lui Dumnezeu. Ca atare, numai omul poate reflecta calităţile Creatorului nostru, care s-a identificat pe sine însuşi drept „Iehova, Iehova, un Dumnezeu îndurător şi milos, încet la mânie şi abundent în bunătate iubitoare şi adevăr“. — Exodul 34:6, NW.
15. De ce ar trebui să-l lăudăm cu umilinţă pe Iehova?
15 Să-l lăudăm pe Iehova şi să-i mulţumim pentru modul extraordinar în care a proiectat corpul nostru. Sângele, esenţial pentru viaţă, face un circuit în corpul nostru la fiecare 60 de secunde. Aşa cum declară Deuteronomul 12:23, „sângele este viaţa“ — sufletul nostru — , de valoare în ochii lui Dumnezeu. Oase puternice, muşchi flexibili şi un sistem nervos sensibil, toate culminând cu un creier mult superior oricărui creier de animal şi cu capacităţi pe care un calculator de dimensiunile unui zgârie-nori nu le-ar putea egala nici pe departe. Nu vă determină aceasta să vă simţiţi umili? Ar trebui (Proverbele 22:4). Şi să ne mai gândim la următorul lucru: Plămânii noştri, laringele, limba, dinţii şi gura interacţionează pentru a da naştere vorbirii umane în oricare dintre miile de limbi. David i-a compus un cântec potrivit lui Iehova, spunând: „Te voi lăuda că m-ai făcut într-un mod înfricoşător şi admirabil. Minunate sunt lucrările Tale şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!“ (Psalmul 139:14). Să ne alăturăm lui David, lăudându-l cu recunoştinţă pe Iehova, minunatul nostru Proiectant şi Dumnezeu!
16. Ce cântec a compus un muzician renumit pentru a-l lăuda pe Iehova, şi la ce invitaţie insistentă putem răspunde?
16 Libretul unui oratoriu compus în secolul al XVIII-lea de Joseph Haydn vorbeşte în termeni elogioşi despre Iehova: „Daţi-I mulţumiri, voi, toate lucrările Sale atât de minunate! Cântaţi onoarea Sa, cântaţi gloria Sa, binecuvântaţi şi preamăriţi Numele Său! Lauda lui Iehova durează veşnic, Amin, Amin!“ Şi chiar şi mai minunate sunt expresiile inspirate repetate în mod frecvent în Psalmi, cum este invitaţia adresată de patru ori în Psalmul 107: „O, de ar lăuda oamenii pe DOMNUL pentru bunătatea Lui şi pentru lucrările Lui minunate faţă de fiii oamenilor!“ Participaţi şi voi la această laudă? Ar trebui, deoarece orice lucru cu adevărat frumos îl are drept sursă pe Iehova, Regele eternităţii.
Lucrări chiar şi mai măreţe
17. Cum îl glorifică pe Iehova ‘cântarea lui Moise şi a Mielului’?
17 Pe parcursul celor şase mii de ani care au trecut, Regele eternităţii a făcut lucrări chiar şi mai măreţe. În ultima carte a Bibliei, în Apocalipsa 15:3, 4, citim despre persoanele din cer care au triumfat asupra duşmanilor demonici: „Ei cântau cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, şi cântarea Mielului. Şi ziceau: «Mari şi minunate sunt lucrările Tale, Doamne Dumnezeule, Atotputernice! Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al neamurilor! Cine nu se va teme, Doamne, şi cine nu va slăvi Numele Tău? Căci numai Tu eşti sfânt. Şi toate neamurile vor veni şi se vor închina înaintea Ta, pentru că dreptăţile Tale au fost arătate»“. De ce este aceasta numită ‘cântarea lui Moise şi a Mielului’? Să vedem.
18. Ce lucrare măreaţă este comemorată în cântarea din Exodul, capitolul 15?
18 Cu circa 3 500 de ani în urmă, când puternica armată a lui Faraon a pierit în Marea Roşie, israeliţii l-au lăudat cu recunoştinţă pe Iehova cântând. În Exodul 15:1, 18 citim: „Atunci Moise şi fiii lui Israel au cântat DOMNULUI cântarea aceasta şi au spus, zicând: «Voi cânta DOMNULUI, căci Şi-a arătat măreţia: A năpustit în mare pe cal şi pe călăreţ. Şi DOMNUL va împărăţi în veac şi în veci de veci»“. Decretele drepte ale acestui Rege al eternităţii erau evidente în judecarea şi executarea duşmanilor săi care i-au sfidat suveranitatea.
19, 20. a) De ce a format Iehova naţiunea Israel? b) Cum au răspuns Mielul şi alţii afirmaţiei sfidătoare a lui Satan?
19 De ce devenise necesar acest lucru? În grădina Edenului, vicleanul Şarpe i-a dus pe primii noştri părinţi în păcat. Rezultatul a fost că imperfecţiunea păcătoasă s-a transmis întregii omeniri. Însă Regele eternităţii a luat imediat măsuri în vederea realizării scopului său iniţial, ceea ce avea să ducă la înlăturarea tuturor duşmanilor săi din domeniul pământesc şi la restabilirea condiţiilor paradiziace. Regele eternităţii a format naţiunea Israel şi i-a dat Legea sa pentru a prefigura modul în care avea să realizeze acest lucru. — Galateni 3:24.
20 Cu timpul însă, chiar şi Israelul s-a adâncit în infidelitate, şi această stare regretabilă a ajuns la apogeu atunci când conducătorii săi l-au predat romanilor pe Fiul unic-născut al lui Dumnezeu pentru a fi torturat cu răutate şi ucis (Faptele 10:39; Filipeni 2:8). Însă integritatea lui Isus până la moarte, ca ‘Miel de jertfă al lui Dumnezeu’, a dezminţit în mod remarcabil afirmaţia sfidătoare a vechiului adversar al lui Dumnezeu, Satan, aceea că nici un om de pe pământ nu-şi putea păstra fidelitatea faţă de Dumnezeu în încercări aspre (Ioan 1:29, 36; Iov 1:9–12; 27:5). Deşi au moştenit imperfecţiunea de la Adam, milioane de alţi oameni temători de Dumnezeu au călcat pe urmele lui Isus, păstrându-şi integritatea în faţa atacurilor satanice. — 1 Petru 1:18, 19; 2:19, 21.
21. Conform cu Faptele 17:29–31, ce se va analiza în continuare?
21 Acum a sosit ziua ca Iehova să-i răsplătească pe aceşti oameni fideli şi să-i judece pe toţi duşmanii adevărului şi ai dreptăţii (Faptele 17:29–31). Cum se va realiza lucrul acesta? Articolul următor ne va spune.
Chenar recapitulativ
◻ De ce este Iehova numit pe bună dreptate ‘Regele eternităţii’?
◻ Cum este manifestată înţelepciunea lui Iehova în lucrările sale de creaţie?
◻ În ce moduri este omul o capodoperă a creaţiei?
◻ Ce lucrări fac să răsune ‘cântarea lui Moise şi a Mielului’?
[Chenarul de la pagina 12]
Înţelepciunea fără egal a lui Iehova
Înţelepciunea Regelui eternităţii este reflectată în foarte multe moduri în lucrările sale de pe pământ. Să observăm cuvintele lui Agur: „Orice cuvânt al lui Dumnezeu este încercat. El este un scut pentru cei care se încred în El“ (Proverbele 30:5). Apoi Agur face referire la multe dintre creaturile vii ale lui Dumnezeu, mari şi mici. De exemplu, în versetele 24 la 28, el spune că „patru vietăţi sunt mici pe pământ, şi totuşi dintre cele mai înţelepte [înţelepte din instinct, NW].“ Acestea sunt furnica, şoarecele de munte, lăcusta şi şopârla.
„Înţelepte din instinct“ — da, animalele sunt create în acest fel. Ele nu raţionează asemenea oamenilor, ci se bazează pe o înţelepciune înnăscută. V-aţi minunat vreodată de acest lucru? Cât de organizate sunt aceste creaturi! De exemplu, furnicile sunt organizate în colonii, care includ regina, lucrătoarele şi masculii. La unele specii, lucrătoarele chiar cresc afide în ţarcuri construite de ele. Acolo, ele mulg afidele, în timp ce soldaţii îi izgonesc pe eventualii duşmani. În Proverbele 6:6 găsim sfatul: „Du-te la furnică, leneşule; uită-te la căile ei şi fii înţelept“. Nu ar trebui oare ca aceste exemple să ne îmboldească pe noi, oamenii, să ‘sporim totdeauna în lucrul Domnului’? — 1 Corinteni 15:58.
Omul a construit avioane uriaşe. Dar cu cât mai ingenioase sunt păsările, inclusiv colibri care cântăreşte mai puţin de 30 de grame! Pentru a traversa oceanul, un Boeing 747 trebuie să aibă la bord 180 000 de litri de combustibil, să fie manevrat de un echipaj instruit şi să folosească sisteme de navigaţie complexe. Însă un minuscul colibri mizează doar pe 1 gram de grăsime drept combustibil pentru a parcurge toată distanţa dintre America de Nord şi America de Sud, traversând Golful Mexic. El nu are nevoie de o încărcătură grea de combustibil, de instruire în domeniul navigaţiei sau de hărţi complicate şi calculatoare! Este această capacitate rezultatul unui proces evolutiv întâmplător? Greu de crezut! Această pasăre micuţă este înţeleaptă din instinct, fiind programată astfel de Creatorul ei, Iehova Dumnezeu.
[Legenda ilustraţiei de la pagina 10]
Diversele lucrări de creaţie ale „Regelui eternităţii“ preamăresc gloria sa.
[Legenda ilustraţiei de la pagina 15]
Aşa cum Moise şi întregul Israel au celebrat victoria lui Iehova la Marea Roşie, tot la fel, după Armaghedon, va exista o mare bucurie.