Şi-a împlinit dorinţa inimii
DORIŢI din inimă să vedeţi cum Regatul Mesianic exercită stăpânire deplină peste întregul pământ? Dacă da, înseamnă că tânjiţi după binecuvântările promise celor care vor trăi pe pământ sub guvernarea acestui Regat ceresc şi că vă rugaţi pentru ele. Fiţi deci răbdători, deoarece „o dorinţă împlinită este un pom de viaţă“. — Proverbele 13:12; Iacov 5:7, 8.
Cu aproape 2 000 de ani în urmă, în Ierusalim trăia un om „drept şi temător de Dumnezeu [pios, New World Translation]“ pe nume Simeon. El avea credinţă în profeţiile mesianice şi, plin de răbdare, „aştepta mîngîierea lui Israel“. — Luca 2:25.
Profeţiile mesianice dau speranţă
Iehova a făcut prima profeţie mesianică, profeţie care a dat speranţă omenirii păcătoase şi muribunde. Dumnezeu a profeţit venirea Seminţei ‘femeii’ sale, sau a organizaţiei sale universale. — Geneza 3:15.
Această Sămânţă a fost identificată cu sămânţa lui Avraam, iar Iacov a profeţit venirea ei (Geneza 22:17, 18; 49:10). Gloria Regatului lui Mesia a fost preamărită în psalmi (Psalmul 72:1–20). Isaia a profeţit că Sămânţa se va naşte dintr-o fecioară, iar Mica a profeţit că naşterea va avea loc în Betleem (Isaia 7:14; Mica 5:2). Acestea sunt numai câteva dintre numeroasele profeţii mesianice.
Totuşi, nici urmă de Mesia!
Reflectaţi la trecut şi imaginaţi-vă că se apropie secolul I e.n. Prima profeţie mesianică a lui Dumnezeu are acum o vechime de 4 000 de ani. Evreii cunoscuseră distrugerea templului lui Iehova, pustiirea patriei lor, exilul de 70 de ani în Babilon şi încă 500 de ani de supunere faţă de guvernanţi păgâni. Totuşi, nici urmă de Mesia!
Cât de mult tânjeau evreii temători de Dumnezeu după venirea lui Mesia! De la el aveau să curgă binecuvântări spre ei şi spre toate naţiunile!
Un om pios
Printre evreii pioşi care tânjeau după venirea lui Mesia şi se rugau pentru aceasta se număra şi Simeon, un slujitor bătrân şi fidel al lui Iehova care trăia în capitala Iudeei. Lui Simeon i s-a întâmplat ceva deosebit.
Dumnezeu şi-a pus spiritul sfânt peste Simeon şi l-a răsplătit cu o revelaţie. Simeon nu va vedea moartea până ce nu îl va fi văzut pe Acela care va fi Mesia. Dar trec zile şi luni. Simeon îmbătrâneşte şi nu crede că mai are mult de trăit. Se va împlini oare promisiunea pe care i-a făcut-o Dumnezeu?
Într-o zi (din anul 2 î.e.n.), o tânără pereche căsătorită vine din Betleem la templu cu un prunc. Spiritul sfânt îi revelează lui Simeon că aceasta este ziua mult aşteptată. Simeon se duce la templu, unde îl va vedea pe Acela despre care au scris profeţii. Grăbindu-se cât îi poate permite corpul său bătrân, el îi vede pe Iosif, pe Maria şi pe prunc.
Cu câtă bucurie îl ia Simeon pe pruncul Isus în braţe! Acesta va fi promisul Mesia — „Cristosul lui Iehova“ (NW)! La o vârstă atât de înaintată, Simeon nu mai poate spera să-l vadă pe Isus împlinindu-Şi misiunea cu privire la pământ. Totuşi, este un lucru minunat să îl vadă pe pruncul Isus. Profeţiile mesianice încep să se împlinească. Cât de fericit este Simeon! Acum, împăcat în sine, el va dormi în moarte până la înviere. — Luca 2:25–28.
Cuvintele profetice ale lui Simeon
În timp ce Simeon îşi înalţă glasul lăudându-l pe Iehova, îl auzim spunând: „Acum, Suverane Domn, tu îl laşi pe sclavul tău să plece liber şi în pace, conform declaraţiei tale; fiindcă ochii mei au văzut mijlocul tău de salvare, pe care l-ai pregătit sub ochii tuturor popoarelor, lumină pentru îndepărtarea vălului de pe naţiuni şi glorie a poporului tău Israel“. Iosif, tatăl adoptiv al lui Isus, şi Maria, mama Sa, continuă să se minuneze de aceste cuvinte. — Luca 2:29–33, NW.
În timp ce îi binecuvântează pe Iosif şi pe Maria, dorindu-le, după toate probabilităţile, ca Iehova să le binecuvânteze modul în care îşi îndeplinesc responsabilităţile faţă de copil, lui Simeon i se luminează faţa. Apoi bătrânul capătă un aer serios. Adresându-se numai Mariei, el adaugă: „Iată, Pruncul acesta este rînduit spre prăbuşirea şi spre ridicarea multora în Israel şi să fie un semn care va stîrni împotrivire. Chiar sufletul tău va fi străpuns de o sabie, ca să se descopere gîndurile multor inimi“. — Luca 2:34, 35.
Cuvintele lui Simeon adresate Mariei
Imaginaţi-vă cum s-a simţit Maria! Ce a vrut să spună Simeon? El a vrut să spună că unii îl vor accepta pe Cristos şi vor fi ridicaţi din starea lor decăzută. Însă alţii îl vor respinge, se vor poticni în el şi vor cădea. Aşa cum s-a profeţit, Isus s-a dovedit a fi o piatră de poticnire pentru mulţi evrei (Isaia 8:14; 28:16). Cuvintele lui Simeon nu arată că unii israeliţi mai întâi vor cădea în necredinţă, iar apoi se vor ridica plini de credinţă şi-l vor accepta pe Isus, ci faptul că reacţiile faţă de Isus vor fi diferite de la persoană la persoană, dezvăluind gândurile multor inimi şi hotărând sentinţa — pozitivă sau negativă — dată de Dumnezeu asupra lor. Pentru necredincioşi, Isus va fi un semn, sau un obiect de dispreţ. Dar alţii, care vor crede în el, vor fi ridicaţi din acea stare în care sunt morţi în încălcările şi în păcatele lor şi se vor bucura de o poziţie de dreptate înaintea lui Dumnezeu. Atitudinea oamenilor faţă de Mesia avea să arate ce era în inima lor.
Dar ce se înţelege din cuvintele lui Simeon „sufletul tău va fi străpuns de o sabie“? Nu există nici un indiciu scriptural că Maria ar fi fost străpunsă de o sabie. Totuşi, respingerea lui Isus de către majoritatea oamenilor avea s-o mâhnească. Şi cât de dureros a fost pentru Maria, de parcă ar fi fost străpunsă de o sabie, să-l vadă pe Isus ţintuit pe stâlp!
Simeon aplică profeţiile mesianice
Spiritul lui Dumnezeu l-a îndemnat pe Simeon să aplice profeţiile mesianice la persoana lui Isus. Simeon putea să moară în pace ‘fiindcă ochii săi au văzut mijlocul de salvare al lui Dumnezeu, pe care El l-a pregătit sub ochii tuturor popoarelor, ca lumină pentru îndepărtarea vălului de pe naţiuni şi ca glorie a poporului Său, Israel’ (Luca 2:30–32, NW). Ce bine se potrivesc aceste cuvinte cu cuvintele profetice ale lui Isaia!
Iată ce a profeţit el: „Se va revela slava DOMNULUI şi . . . orice făptură o va vedea“. „De aceea, [eu, Iehova] te pun [Mesia] să fii Lumina popoarelor, ca să duci mîntuirea pînă la marginile pămîntului“ (Isaia 40:5; 42:6; 49:6; 52:10). De atunci încoace, Scripturile greceşti creştine şi dovezile materiale au demonstrat că Mesia, Isus Cristos, este adevărata lumină a naţiunilor, Cel care îndepărtează vălul întunericului spiritual şi aduce salvare oamenilor.
Cuvântul lui Dumnezeu nu mai spune altceva despre bătrânul Simeon. Conform dovezilor, el a murit înainte ca Cristos să deschidă calea spre viaţa cerească. Deci, nu peste mult timp, Simeon va fi înviat la viaţă pe pământ. Câte bucurii va avea el — şi voi — în lumea nouă, sub guvernarea Regatului Mesianic al lui Dumnezeu!