„Poporul al cărui Dumnezeu este Iehova”

 1. Ce cred unii despre oamenii care i se închină lui Dumnezeu?

MULŢI oameni raţionali sunt de acord că marile religii, atât din creştinătate, cât şi din afara ei, fac puţine lucruri pentru binele omenirii. Unii sunt de părere că, prin învăţăturile lor şi prin conduita membrilor lor, aceste religii nu-l reprezintă pe Dumnezeu aşa cum se cuvine şi, prin urmare, nu pot avea aprobarea sa. Cu toate acestea, ei cred că în toate religiile există oameni sinceri şi că Dumnezeu îi vede şi îi acceptă ca închinători ai săi. Ei consideră că nu este necesar ca aceştia să părăsească religia falsă pentru a i se închina lui Dumnezeu ca popor distinct. Dar este acesta şi punctul de vedere al lui Dumnezeu? Vom găsi răspunsul la această întrebare analizând câteva evenimente din istoria adevăraţilor închinători ai lui Iehova.

 2. Cine a devenit poporul lui Dumnezeu şi prin ce se distingea acest popor de alte popoare? (Vezi imaginea de la începutul articolului.)

² Iehova a avut un popor distinct pe pământ încă din secolul al XX-lea î.e.n. Avraam, care a fost numit „tatăl tuturor celor ce au credinţă”, a fost capul unei case care număra sute de membri (Rom. 4:11; Gen. 14:14). Conducătorii din Canaan l-au considerat „o căpetenie” şi l-au tratat cu respect (Gen. 21:22; 23:6). Iehova a încheiat un legământ cu Avraam şi cu urmaşii săi (Gen. 17:1, 2, 19). Dumnezeu i-a spus lui Avraam: „Iată legământul meu pe care să-l respectaţi, legământ pe care l-am încheiat cu voi, da, şi cu sămânţa ta după tine: toţi cei de sex bărbătesc din mijlocul vostru să se circumcidă. . . . Iar lucrul acesta să servească drept semn al legământului dintre mine şi voi” (Gen. 17:10, 11). Prin urmare, Avraam şi toţi membrii de sex bărbătesc ai casei sale au fost circumcişi (Gen. 17:24-27). Circumcizia a fost un semn fizic prin care urmaşii lui Avraam s-au distins ca membri ai singurului popor care era într-un legământ cu Iehova.

 3. Cum au devenit urmaşii lui Avraam un popor?

³ Unul dintre nepoţii lui Avraam, Iacob, care a primit numele Israel, a avut 12 fii (Gen. 35:10, 22b-26). Cu timpul, aceştia au devenit patriarhii celor 12 triburi ale Israelului (Fap. 7:8). Când asupra ţării s-a abătut o foamete, Iacob şi familia lui s-au refugiat în Egipt, unde Iosif, unul dintre fiii lui Iacob, devenise mâna dreaptă a faraonului şi administratorul rezervelor de hrană (Gen. 41:39-41; 42:6). Urmaşii lui Iacob s-au înmulţit foarte mult, devenind „o adunare de popoare” (Gen. 48:4). (Citeşte Faptele 7:17.)

 4. Ce relaţii au existat la început între egipteni şi urmaşii lui Iacob?

⁴ Urmaşii lui Iacob au rămas în Egipt mai bine de două secole, într-o regiune a deltei Nilului numită Gosen (Gen. 45:9, 10). Se pare că, aproximativ jumătate din această perioadă, ei au trăit în pace cu egiptenii, locuind în oraşe mici şi păscându-şi turmele şi cirezile. Ei fuseseră primiţi bine de faraon, care îl cunoştea şi îl aprecia pe Iosif (Gen. 47:1-6). Egiptenii însă îi detestau pe păstori (Gen. 46:31-34). Cu toate acestea, ei au trebuit să tolereze prezenţa israeliţilor.

5, 6. a) Cum s-a schimbat situaţia poporului lui Dumnezeu în Egipt? b) Cum a fost cruţată viaţa lui Moise şi ce a făcut Iehova pentru poporul său?

⁵ Dar situaţia poporului lui Dumnezeu avea să se schimbe radical. „După un timp s-a ridicat peste Egipt un nou rege, care nu-l cunoscuse pe Iosif. El a spus poporului său: «Iată că poporul fiilor lui Israel este mai numeros şi mai puternic decât noi». De aceea, egiptenii i-au făcut pe fiii lui Israel sclavi, purtându-se cu ei tiranic. Ei le făceau viaţa amară prin muncă grea de sclav, punându-i să facă mortar din argilă şi cărămizi şi tot felul de munci de sclav pe câmp, da, tot felul de munci de sclav în care îi foloseau ca sclavi, purtându-se cu ei tiranic.” (Ex. 1:8, 9, 13, 14)

⁶ Faraonul chiar a decretat ca toţi copiii evrei de sex bărbătesc să fie omorâţi la naştere (Ex. 1:15, 16). În timpul acela s-a născut Moise. Când avea trei luni, el a fost ascuns de mama lui între trestiile de pe malul Nilului. Acolo a fost găsit de fiica faraonului, care, mai târziu, l-a adoptat. Dumnezeu s-a îngrijit ca, în primii ani de viaţă, Moise să fie crescut de mama sa, Iochebed. Ca urmare, el a devenit un slujitor loial al lui Iehova (Ex. 2:1-10; Evr. 11:23-25). Iehova „a luat aminte” la suferinţele poporului său şi a hotărât să-i scape pe israeliţi de asupritori prin intermediul lui Moise (Ex. 2:24, 25; 3:9, 10). Astfel, Iehova şi-a răscumpărat, sau şi-a eliberat, poporul (Ex. 15:13). (Citeşte Deuteronomul 15:15.)

7, 8. Cum a devenit poporul lui Iehova o naţiune sfântă?

⁷ Deşi încă nu-i organizase pe israeliţi ca naţiune, Iehova i-a recunoscut ca popor al său. De aceea, Moise şi Aaron i-au putut zice faraonului: „Iată ce a spus Iehova, Dumnezeul lui Israel: «Lasă-l pe poporul meu să plece ca să ţină o sărbătoare în pustiu!»” (Ex. 5:1).

⁸ Însă faraonul n-a vrut să-i lase pe israeliţi să plece. Pentru a-şi elibera poporul, Iehova a adus zece plăgi asupra Egiptului şi apoi i-a distrus pe faraon şi armata sa în apele Mării Roşii (Ex. 15:1-4). După mai puţin de trei luni, Iehova a încheiat un legământ cu israeliţii la muntele Sinai şi le-a făcut o promisiune memorabilă: „Dacă veţi asculta cu atenţie de glasul meu şi dacă veţi respecta legământul meu, veţi deveni proprietatea mea specială dintre toate popoarele, . . . o naţiune sfântă pentru mine” (Ex. 19:5, 6).

9, 10. a) Potrivit cu Deuteronomul 4:5-8, cum îi făcea Legea pe israeliţi să fie deosebiţi de alte popoare? b) Ce trebuiau să facă israeliţii pentru a arăta că erau „un popor sfânt pentru Iehova”?

⁹ În Egipt, înainte să devină sclavi, evreii erau organizaţi în triburi, conduse de capi de familie, sau patriarhi. Asemenea slujitorilor lui Iehova dinaintea lor, aceşti capi de familie erau conducători, judecători şi preoţi ai caselor lor (Gen. 8:20; 18:19; Iov 1:4, 5). Însă, prin intermediul lui Moise, Iehova le-a dat israeliţilor un cod de legi, care avea să-i facă deosebiţi de toate celelalte naţiuni (Ps. 147:19, 20). (Citeşte Deuteronomul 4:5-8.) Potrivit Legii, naţiunea Israel urma să aibă o clasă preoţească. De asemenea, „bătrânii”, care erau respectaţi pentru cunoştinţa şi înţelepciunea lor, urmau să fie judecători (Deut. 25:7, 8). Astfel, Legea reglementa activităţile religioase şi sociale ale noii naţiuni.

¹⁰ Chiar înainte ca israeliţii să intre în Ţara Promisă, Iehova le-a amintit legile sale. Moise le-a zis: „Iehova te-a făcut astăzi să spui că vei deveni poporul său, o proprietate specială, aşa cum ţi-a promis, şi că vei respecta toate poruncile sale, iar el te va înălţa deasupra tuturor celorlalte naţiuni pe care le-a făcut, ceea ce îi va aduce laudă, faimă şi frumuseţe, cât timp vei dovedi că eşti un popor sfânt pentru Iehova, Dumnezeul tău” (Deut. 26:18, 19).

11-13. a) Cine s-a alăturat poporului ales al lui Dumnezeu? b) Ce trebuiau să facă străinii care doreau să i se închine lui Iehova?

¹¹ Deşi Iehova avea o naţiune aleasă pe pământ, el nu le-a interzis celor care nu erau israeliţi să locuiască în mijlocul poporului său. El a permis ca „o mulţime de oameni de tot felul”, între care şi egipteni, să-i însoţească pe israeliţi când i-a eliberat din Egipt (Ex. 12:38). Probabil că printre ei s-au numărat şi unii „dintre slujitorii faraonului” care s-au temut de cuvântul lui Iehova în timpul celei de-a şaptea plăgi (Ex. 9:20).

¹² Chiar înainte ca israeliţii să traverseze Iordanul pentru a lua în stăpânire ţara Canaanului, Moise le-a spus că trebuiau ‘să-l iubească pe locuitorul străin’ din mijlocul lor (Deut. 10:17-19). Membrii poporului ales al lui Dumnezeu trebuiau să-l accepte în mijlocul lor pe orice străin care era dispus să respecte legile de bază date prin intermediul lui Moise (Lev. 24:22). Unii străini au devenit închinători ai lui Iehova. De exemplu, Rut, care era moabită, i-a spus israelitei Naomi: „Poporul tău va fi poporul meu şi Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu” (Rut 1:16). Aceşti străini erau numiţi prozeliţi, iar bărbaţii erau circumcişi (Ex. 12:48, 49). Iehova îi primea cu bucurie în poporul său ales (Num. 15:14, 15).

¹³ Cu ocazia dedicării templului, Solomon a rostit o rugăciune în care a arătat că Iehova îi aproba pe străinii care i se închinau. Solomon s-a rugat: „Şi străinul, care nu face parte din poporul tău, Israel, şi care vine dintr-o ţară îndepărtată datorită numelui tău celui mare, mâinii tale celei tari şi braţului tău întins, dacă va veni şi se va ruga spre casa aceasta, ascultă din ceruri, din locul stabil în care locuieşti, şi fă toate lucrurile pentru care te cheamă străinul, pentru ca toate popoarele pământului să cunoască numele tău şi să se teamă de tine, aşa cum face poporul tău, Israel, şi să ştie că numele tău a fost chemat peste casa aceasta pe care am construit-o” (2 Cron. 6:32, 33). Chiar şi în zilele lui Isus, străinii care voiau să i se închine lui Iehova puteau face aceasta dacă se alăturau poporului său ales (Ioan 12:20; Fap. 8:27).

14-16. a) În ce sens trebuiau israeliţii să fie o naţiune de martori pentru Iehova? b) Ce aşteaptă Iehova de la poporul său din prezent?

¹⁴ Israeliţii se închinau Dumnezeului lor, Iehova, în timp ce alte naţiuni se închinau dumnezeilor lor. De aceea, trebuia să se răspundă la o întrebare importantă: Cine era adevăratul Dumnezeu? În zilele profetului Isaia, Iehova a spus că această întrebare trebuia să primească răspuns la fel cum o chestiune juridică trebuie soluţionată în cadrul unui proces. El a spus că dumnezeii naţiunilor trebuiau să aducă martori pentru a dovedi că erau reali. Iehova a spus: „Să se adune toate naţiunile la un loc şi să se strângă popoarele! Care dintre [zeităţile lor] poate spune aceasta? Sau pot ele să ne facă să auzim lucrurile dintâi? Să-şi prezinte martorii, ca să fie declarate drepte, sau să audă şi să spună: «Este adevărul!»”(Is. 43:9).

¹⁵ Dumnezeii naţiunilor nu puteau aduce nicio dovadă că erau reali. Ei nu erau decât nişte idoli, care nu puteau să vorbească şi trebuiau purtaţi de oameni (Is. 46:5-7). Pe de altă parte, Iehova i-a spus poporului său, Israel: „Voi sunteţi martorii mei, . . . da, slujitorul meu pe care l-am ales, ca să ştiţi, ca să aveţi credinţă în mine şi să înţelegeţi că eu sunt Acelaşi. Înainte de mine n-a fost făcut niciun Dumnezeu şi nici după mine n-a mai fost vreunul. Eu, eu sunt Iehova, şi în afară de mine nu este niciun salvator. . . . Voi sunteţi deci martorii mei, . . . iar eu sunt Dumnezeu” (Is. 43:10-12).

¹⁶ Asemenea martorilor într-un proces, poporul lui Iehova avea onoarea să declare că Iehova este singurul Dumnezeu adevărat. Iehova i-a numit pe israeliţi „poporul pe care l-am întocmit pentru mine, ca să istorisească faptele mele demne de laudă” (Is. 43:21). Ei erau poporul care purta numele lui Iehova. Întrucât Iehova îi eliberase din Egipt, israeliţii aveau obligaţia morală de a susţine suveranitatea sa înaintea celorlalte popoare de pe pământ. Iehova Dumnezeu aşteaptă acelaşi lucru şi de la poporul său din prezent. Profetul Mica a arătat ce atitudine trebuie să aibă poporul lui Dumnezeu. El a spus: „Toate popoarele vor umbla fiecare în numele dumnezeului său, dar noi vom umbla în numele lui Iehova, Dumnezeul nostru, pe timp indefinit, da, pentru totdeauna” (Mica 4:5).

17. Cum a devenit Israelul ‘o viţă-de-vie degenerată’?

¹⁷ Din nefericire, israeliţii nu i-au rămas fideli Dumnezeului lor, Iehova. Ei s-au lăsat influenţaţi de naţiuni care se închinau unor dumnezei făcuţi din lemn şi din piatră. În secolul al VIII-lea î.e.n., profetul Osea a scris: „Israel este o viţă-de-vie care degenerează. El . . . şi-a înmulţit altarele. . . . Inima lor a ajuns ipocrită; acum vor fi găsiţi vinovaţi” (Os. 10:1, 2). După aproximativ un secol şi jumătate, Ieremia a consemnat următoarele cuvinte pe care Iehova le-a adresat poporului său infidel: „Eu te plantasem ca pe o viţă roşie aleasă, toată erai dintr-o sămânţă bună. Cum de te-ai schimbat faţă de mine în vlăstare degenerate de viţă străină? . . . Unde sunt dumnezeii tăi, pe care ţi i-ai făcut? Să se ridice ei, dacă pot să te salveze în timpul nenorocirii tale. . . . Poporul meu m-a uitat” (Ier. 2:21, 28, 32).

18, 19. a) Cum a prezis Iehova că urma să aibă un nou popor pentru numele său? b) Ce se va analiza în articolul următor?

¹⁸ În loc să producă rod bun practicând închinarea curată şi acţionând ca martori fideli ai lui Iehova, israeliţii au produs rodul putred al idolatriei. De aceea, Isus le-a spus conducătorilor religioşi ipocriţi din zilele sale: „Regatul lui Dumnezeu va fi luat de la voi şi va fi dat unei naţiuni care va face roadele lui” (Mat. 21:43). Din această naţiune nouă, Israelul spiritual, puteau face parte numai cei pe care îi alegea Iehova. El avea să încheie cu aceştia „un legământ nou”, aşa cum prezisese prin intermediul lui Ieremia. Iehova a spus despre membrii Israelului spiritual: „Eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul meu” (Ier. 31:31-33).

¹⁹ Aşa cum am văzut, în secolul I, după ce naţiunea Israel s-a dovedit infidelă, Iehova a ales Israelul spiritual pentru a fi poporul său. Dar cine alcătuieşte poporul lui Dumnezeu în prezent? Cum pot oamenii sinceri să-i identifice pe închinătorii adevăraţi ai lui Dumnezeu? Acest subiect va fi analizat în articolul următor.